6-9 august 2011

Traseu: Canionul Cioranga (3A) si alte balaureli prin Crai

Echipa: Rose, Gabi, Ovidiu, eu

Traseu (sambata): Plaiul Foii – Malul Galben – Ref. Sperantelor – Braul Cioranga Mare – Canionul Cioranga Mare – Valcelul  cu Smardar – Braul de Sus – Vf Ascutit – Padinile Frumoase  – Cabana Curmatura – Fantana lui Botorog .

Materiale folosite: coarda, 6-7 bucle echipate, anouri (indicat mai lungi, de 120), carabiniere pentru regrupari, dispozitiv de filare, casca ( foarte utila!!!), papuci de escalada. Am avut la noi si  cateva frienduri….dar nu le-am folosit.

“Avem un singur Crai ce-aşteaptă neclintit
Cu ale sale creste ce-s roşii-n asfinţit
Plecam sâmbătă seara, urcăm toţi împreună
Şi liberi ca să fim sub cerul clar de lună”…

 E, noi nu am plecat sambata seara, ci vineri. Seara.🙂

Dupa numeroase discutii (ba ploua, ba nu ploua, ba e vreme frumoasa, ba facem Canionul, ba nu….), ne decidem sa mergem totusi in Crai. S-o gasi el ceva de facut, pe-acolo. :P

Vineri dupa amiaza, pe la 17h15, Ovidiu si Gabriela ma asteptau la Aviatorilor si tzusti, il culegem si pe Andrei de la Piata Presei Libere. Iesim din Bucuresti si dupa patru ore si jumatate – infernale, interminabile, indescriptibile, cu inutile incercari de a educa soferii romani, ajungem pe drumul de Plaiul Foii. Tin mortis sa mentionez, ca am reusit sa bagam intr-a treia…ce-i drept subturata….dar DA: la un moment dat, intre Comarnic si Sinaia am mers si cu a 3-a! :D

Urmand sfatul lui Ovidiu, am pus corturile pe una din barsele din zona, intr-o poienita plina de vaci. Le sticleau ochii in intuneric de-ti sarea inima din piept, dar a fost linistitor sa adorm, in clinchetul talangelor.

Dupa o bere  si ceva de-ale gurii ne retragem la somn cu ganduri mari pentru a doua zi: trezit pe la 6 si plecat spre Canionul Cioranga. Visam la traseul asta de vreo 2 ani insa pana acum nu se ivise ocazia.

Dimineata ne intampina cu un cer senin si soare zambitor (soarele zambeste? :P)

1.JPG

Dimineata- vorba vine- ca mai devreme de ora 9 nu am reusit sa ne urnim🙂

2.JPG

Urcam destul de repede spre Malul Galben, evitam  Hornul Nisipos (in stanga) şi ne hotaram sa continuam in fata.

3.JPG

Iezerul

4.JPG

Pe la 11 ajungem la Refugiul Sperantelor. Pauza de biscuiti si apa si de tras sufletul🙂

Ne echipam si continuam voiosi. De la Refugiul Sperantelor se merge inainte pe Braul Cioranga. Poteca depaseste 2 fire: Valcelul cu Fereastra si Valcelul cu Smardar. Depasim un fel de fereastra naturala si al treilea fir intalnit este cel ravnit de noi- Canionul Cioranga Mare.

5.JPG

La vederea Canionului ramanem cu gurile cascate. Pentru moment. Apoi incepem cu exclamatiile🙂

E impresionant, ai impresia ca te afli chiar in inima muntelui. Pereti verticali, turnuri inalte, parca stau sa cada peste noi.

6.JPG

Inainte de a porni la drum prin canion, cateva cuvinte despre el. Canionul Cioranga mare este afluentul principal al Padinei lui Raie.

34 Drumuri spre culmi kargel.jpg

35 Drumuri spre culmi kargel.jpg

Prima ascensiune a avut loc in 16-18 iulie 1939, echipa de atunci fiind compusa din Titi Ionescu, I.I.Dunareanu si El. Haberman. Dupa spusele lui I.I. Dunareanu “prima ascensiune s-a desfasurat cu episoade dramatice”.

Redau mai jos fragmentul cu descrierea primei escalade, cine nu e interesat sa sara peste😛

“O prima saritoare cu grota si un prag cu cornisa lustruita ne obliga sa folosim piramida, caci ramonajul nu este posibil din cauza umezelii de pe pereti; capul de coarda pleaca neasigurat, trecînd cu deosebite precautii peste fetele lipsite de prize din stînga saritorii. O noua saritoare întrerupe firul ascensiunii printr-un prag înalt (8—10 m), ale carui fete din stînga prezinta însa o serie de mici trepte care urca aproape vertical; o grota destul de încapatoare în partea dreapta nu ne poate fi de folos, fiind prea larga pentru ramonaj si avînd fereastra de sus astupata cu bolovani solid încastrati în roca; în aceste conditii, saritoarea nu se poate depasi decît tot pe pragurile dificile din stînga.
Urmeaza o portiune de urcus si apoi totul ia sfîrsit sub un zid imens de piatra alba, care se ridica vertical în stînga canionului, cu lespedea perfect lustruita si înzestrata doar cu un prag ce o înconjoara pe la baza; o punga a fost sapata în acest prag de apele care fac aici, probabil, o imensa cascada în epoca topirii zapezilor; deasupra acestei lespezi care masoara aproximativ 70—80 m, un vîlcel foarte înclinat si ierbos se avînta înspre creasta.
În partea dreapta a canionului, un perete umed si întunecat se ridica de asemenea la verticala, pe o mare înaltime; în fund, o grota larga, umeda si înalta, cu peretii prea departati unul de altul pentru a permite un ramonaj, închide complet canionul, iar fruntea acestei grote se arata surplombanta si lustruita.
O fisura care porneste de la baza lespezilor din stînga si sfîrseste deasupra grotei se prezinta de asemenea impracticabila prin pozitia ei oblica si prin îngustimea excesiva; în acest impas fara -speranta, solutia s-a ivit spontan, fara sa banuim ca ne va obliga la o munca titanica.
Examinînd peretele din dreapta, umed si întunecat, deslusim putin deasupra noastra o fisura destul de larga, care se înalta însotita de un prag, spre partea de sus a grotei; socotind ca numai pe aici am avea sanse de reusita, am fortat trecerea, desi ne-am lovit de un dublu obstacol: întîi, capatul inferior al pragului se gaseste la 3—4 m deasupra noastra, iar pentru atingerea lui trebuie sa luptam cu o stînca în surplomba, lipsita de prize favorabile; al doilea, capatul superior al acestui prag nu are nici o legatura cu restul canionului, fiind separat de fruntea grotei prin 2—3 m de stînca lustruita.
Pentru a intra pe pragul acesta plecînd de la baza grotei, capul de coarda este obligat sa înlocuiasca prizele prin pitoane; tragîndu-se cu nadejde, oblic în sus si spre dreapta, el reuseste dupa o munca de o ora sa intre în fagasul pragului care reprezinta singura noastra speranta.
Surpriza nu este de loc placuta; locul nu este comod, iar fisura nu este întovarasita de un prag decît privita de jos; în realitate, acest prag este un jgheab îngust, a carui pozitie nefericita supune corpul la doua forte simultane si contrarii: una care tinde sa ne azvîrle afara si alta care ne trage în jos, pe panta longitudinala a fisurii.
Cu mari precautii, sprijinindu-se în permanenta cu spatele de fundul acestei ciudate fisuri, în permanenta asigurat de jos în pitoane, capul de coarda reuseste sa ajunga la capatul superior al fisurii, unde poposeste pe o mica platforma usor boltita si fara nici o legatura cu restul canionului.
Suspendat la circa 15 m deasupra noastra si obligat sa se mentina într-o pozitie foarte putin fireasca pe micul spatiu al platformei, asigurat doar într-un piton care nu inspira prea multa încredere, capul de coarda se afla în fata „imposibilului”, dupa patru ore de munca titanica numai în acest loc; sleiti de puteri si riscînd sa înnoptam în canion, abandonam.
Reveniti peste doua zile, reluam mult mai usor lucrul, reducînd la jumatate timpul necesar pentru a ajunge la platforma; aici, aplicînd metoda Dvilffer, capul de coarda reuseste sa traverseze portiunea ingrata dintre platforma si fruntea grotei, facînd astfel posibila continuarea ascensiunii începuta cu doua zile în urma; cu acest prilej am constatat cu bucurie ca stînca s-a supus tuturor încercarilor la care a fost obligata, începînd de la simple bateri de pitoane pîna la rapelurile capului de coarda; prejudecata friabilitatii stîncii din Piatra Craiului era deci pe jumatate infirmata .
Suspendat deasupra noastra exact la verticala, capul de coarda se lasa usor în frînghia cu care-l asiguram de jos, paraseste cu atentie îngusta platforma pe care se chinuise în zadar cu doua zile mai înainte si, tragîndu-se lateral la discretia pitonului de pe platforma, cucereste primul metru catre stînga, fixînd un alt piton de sprijin la înaltimea capului; servindu-se de acest piton drept priza de mîna, el se mai trage putin spre stînga, reusind sa-si sprijine spatele de fetele din stînga grotei si sa cîstige astfel si al doilea metru care desparte platforma de fruntea grotei; o priza de mîna ivita providential si un piton folosit drept priza de picior ajuta capului de coarda sa iasa pe pragul de deasupra grotei, dupa o lupta desperata cu capriciile acestui obstacol.
Dupa o odihna binemeritata, continuam ascensiunea canionului spre necunoscutele pe care nici nu le banuim; saritorile se tin lant, punînd la o noua si grea încercare puterile noastre; nu mai putin de opt obstacole mari si complicate ne obliga sa depunem o activitate continua pîna la iesirea din acest canion, care se dovedeste astfel una din cele mai grele ascensiuni de stînca din Piatra Craiului.
Seria noilor obstacole începe cu o saritoare cu fisura, aproape verticala (10 m înaltime), cu o mica surplomba la jumatate; ramonajul pe fisura nefiind suficient de sigur din cauza rocii lustruite, se recomanda trecerea peste treptele din dreapta. Urmeaza doua saritori al caror element dificil este numai înclinatia, apoi un jgheab îngust care se poate urca usor.
Saritoarea urmatoare masoara 12 m, este foarte înclinata si opune o deosebita rezistenta; o depasim cu ajutorul unor mici trepte laterale pentru a ne opri la picioarele unei lespezi lustruite, de o apreciabila înclinatie si care, desi înalta numai de 4—5 m, nu poate fi trecuta direct din cauza lipsei punctelor de sprijin; o scobitura ca de albie face si mai grea depasirea acestei saritori, pe care totusi o trecem pe stînga, folosind la maximum aderenta pe lespedea ei lustruita si asigurînd lateral din dreapta.
Ultimele doua saritori îngemanate, fiecare de cel putin 10 m înaltime, sînt depasite destul de usor în comparatie cu cele pe care le-am lasat în urma; seria obstacolelor sfîrseste într-o panta destul de înclinata, ale carei trepte ne conduc la o muchie care desparte ultima portiune a canionului de pantele finale ale Padinei lui Calinet, care se ivesc acum la picioarele noastre.”

Piatra Craiului- I.I.Dunareanu

 Acuma eu nu stiu ce sa zic, mi se pare cam exagerata pe alocuri descrierea canionului, facuta de Dunareanu…

7.JPG

 

8.JPG

Bun, sa revenim acum la tura noastra. Tot minunandu-ne de frumusetea zonei, ajungem la prima saritoare. Un fel de horn de vreo 5 metri, cam lipsit de prize. Are insa o mica fereastra. M-am catarat si am aruncat coarda prin ea, astfel ca si capul a urcat asigurat.

9.JPG

Noi am facut ramonaj cu spatele pe peretele din dreapta, pentru a profita de cateva prize la picior aflate pe partea stanga.

E, si fiecare ramoneaza cum poate acum🙂

10.JPG
Versiunea lui Roze:🙂

“Dar ajungem si la prima saritoare adevarata! Saritoarea cu fereastra. M-a pus putin pe ganduri (« daca nu voi putea, si-i tin si pe oamenii astia in loc, din cauza mea »). Ufffff !  Dar ma incurajeaza Gabriela si imi vine inima la loc.

Incearca Andrei sa se strecoare prin fereastra  – o fi el slabut dar e foarte mica fereastra, asa ca trece doar coarda prin ea. Inaltimea saritorii e de aproximativ trei metri. Urca Ovidiu, relativ usor, prin ramonaj, cu spatele pe peretele din dreapta, pentru ca in stanga sunt mai multe prize, pentru picioare.

Apoi, cu mari emotii si de frica sa nu raman ultima, ma duc eu, a doua. Si in timp ce ma chinuiam, in plin ramonaj, cu valuri valuri de adrenalina…. numai ce-l aud pe Andrei  jos, zicandu-i Gabrielei , referindu-se la « saracuta » de mine : «dar nu stiu de ce merge asa greu, ca doar a mai facut ramonaj!» Grrrrrr  Ce daca urc cum pot si ma tarasc cu spatele de stanca, precum o rama??? Stiu stiu, trebuie sa ma folosesc mai mult de maini si de picioare …dar ramonez si eu cum pot.”

11.JPG

Deasupra saritorii, pe partea dreapta, se afla un piton pentru asigurare/rapel.

Am mai intalnit o saritoare de vreo 4 metri pe care am abordat-o pe partea stanga. Destul de spalata si asta… Noi am prins relativ uscat acum, daca e ud cred ca devine inabordabil canionul.

Versiunea lui Roze:🙂

“Urca Ovidiu, nu a scos coarda dar a pus o bucata de cordelina pentru pasul final. Apoi ma duc tot eu. Aproape sa trec cand….alunec! Ma tine Ovidiu de mana  pentru ca ma panicasem si picioarele imi faceau precum pisicile pe acoperis :D Am obiceiul de a ma lasa prada fricii! E un fel de sistem de aparare in fata dificultatilor – mi se intampla asa : ma opresc,  tremur ingrozitor, respir sacadat, nu ma pot concentra si refuz sa continui. Trebuie sa tipe cineva la mine, ca sa imi revin. :D

Vine si Gabi repejor, apoi Andrei usor si sprinten si continuam!”

Depasim obstacole mai mici, cu grija la grohotis si pietre. E cam musai sa ai casca pe aici!

In curand ajungem la baza saritorii mari. Ramanem cu gurile cascate! Scoatem repede Rt-urile “printate”, sa vedem ce spun dom’le, inaintasii nostri! :P

Ne oprim, fumam o tigara, mancam ciocolata, evaluam situatia. Abordarea directa a saritorii (care e mai degraba un horn spalat, inalt  de 15-20 metri, la baza avand un perete care te scoate inafara,  cu o grota destul de mare), nu pare o optiune !!!! RT-urile spun totusi, ca pe-aci  e drumul !!!! “horn vertical, inchis in partea superioara de o surplomba, catararea pe peretele din dreapta (in directia de urcare) printr-un traverseu”

12.JPG

Hmmm,deloc imbietor. Prize nu, primul piton e la mama naibii, peretele e cam spalat.  Asa ca pornim in explorare. Ovidiu vede o fisura in partea stanga, cum urci, si propune sa incercam pe acolo.

….Urcam nitel la liber, mult prin stanga, apoi un mic traverseu, ajungem pe o platforma si studiem terenul. Dap, pare o solutie mult mai buna parca🙂 Hornul pare destul de abordabil de aici de jos.

Ma incearca diverse stari, pe de o parte frica pe de alta dorinta de a merge cap. Pana la urma ma hotarasc si il intreb pe Ovidiu daca pot sa ma duc primul. Raspuns afirmativ🙂

Pun buclele pe mine, espadrilele, iau si setul de frienduri adus de Ovidiu si Gabi si, cu muuulti morcovi :)), pornesc!

Dupa vreo 2 metri dau peste primul piton. Iei!!! Deci s-a mai bagat cineva pe aici, nu sunt primul. Dupa prima bucla pusa parca mi-a mai crescut moralul🙂 .

Am mai gasit apoi cateva asigurari, e destul de safe pe aici. Curand am ajuns la hornulet, care de aici nu mai parea atat de larg. Ma intepenesc in el si ma pricopsesc cu un carcel la mana dreapta tot incercand sa ies.

Stau putin si ma odihnesc apoi imi iau inima in dinti si ies din horn pe partea dreapta. Dupa inca vreo 3-4 metri ajung pe o bucata cu iarba, destul de inclinata, inca vreo 3-4 metri si ajung la o regrupare. Este un piton in partea dreapta (cum se urca).

13.JPG

14.JPG

Amenajez o regrupare folosind pitonul si un tanc aflat in stanga (anou mare de 120) si ii astept pe ceilalti.

Vedere din regrupare

15.JPG

Versiunea Roze:🙂

“Am citit in Rt-uri ca important este sa aiba doar capul, espadrile si ca secundul poate urca in bocanci. In my humble oipinion – pe canionul asta, TOATA lumea trebuie sa aiba espadrile!  Este, cred, una din cele mai dificile ascensiuni de “horn”

Asa ca mi-am pus papuceii si Gabriela i-a imprumutata pe-ai lui Ovidiu..si catara fetele in espadrile! Fiecare cum poate…..„tine strans, mi s-a pus un carcel!…Strans Andrei, da? M-am blocat la fisura!””

16.JPG

Ajunge si Roze cu bine in regrupare si ma pregatesc sa arunc coarda pentru Gabi. Numai ca era o mica problema: din regrupare nu prea aveam cum sa arunc coarda in asa fel incat sa pice la indemana celor de jos. Ma uit in stanga si vad un tanc cu o cordelina (noua) pe el.

Cu ceva emotii incep traversarea spre tanc. Dau sa ma sprijin de el si mai sa il scap in capul celor de jos! Hmm, oare a facut cineva rapel de pe tancul asta???

Reusesc sa arunc unde trebuie coarda, ma intorc si incep sa o filez pe Gabi.

Iar de la Roze zicere (mie mi-e cam lene)🙂

“Dupa care urmeaza balciul! Noi fetele, am dat un rapel scurt (se putea si prin descatarare :P) pt a ajunge deasupra marii saritori, inapoi in firul canionului; in timp ce Andrei, sus in regrupare si Ovidiu, jos…stabileau solutii pentru urcarea rucsacilor.😛

Prima incercare: doi rucsaci deodata pe coarda –blocati in fisura, incercarea nr. 2 – un singur rucsac – aceeasi soarta; incercarea numarul 3 – rucsacii coordonati mai spre dreapta – aceeasi soarta! Dom’le nu merge! Nu merge! O fi fost mai comod pt noi sa ocolim saritoarea, dar rucsacii se incapataneaza sa se blocheze in fisura. Asa ca descatara Ovidiu de pe platforma, agata rucsacii cu o caraba si ii transportam frumusel de-a dreptul pe saritoare. I-am tractat noi, fetele (cooperativa „femeiasca” APACA) in timp ce Andrei ramas in regrupare, tremura de frig, pentru a-l fila pe Ovidiu, pe acelasi traseu.

Nu stiu cat sa zic ca ne-a mancat saritoarea asta, parca vreo ora, o ora si jumatate?

Descrierea celei de a treia saritori:

Asteptand ca baietii sa stranga coarda, noi fetele ne indreptam cu groaza …. spre inca o saritoare, la doar cativa metri distanta! „Nu se mai termina canionul asta???”.  E o saritoare in trepte –un fel de horn, destul de spalat, plin de mazga, deloc prietenos. Mi s-a parut mai facila o abordare pe peretele din dreapta si apoi un traverseu. Incepem sa cataram la liber si ajung, cu Gabriela, pe o paltforma, la 5 metri mai sus, unde gasesc o cordelina data peste un tanc.

Vin baietii: „Mai fetelor, ce faceti acolo sus? Pe unde ati urcat? De ce nu ati luat-o pe firul vaii, prin horn? Acuma, cum va dati jos?” Asa ca, de voie de nevoie, urca si cavalerii nostri, sa ne salveze😛 Andrei cu glicemia la pamant de la efort (urcat cap, filat, carat rucsaci, etc etc) infuleca o ciocolata cu crema de cocos. Gabi uimita: „si functioneaza? iti revii asa repede?” „Dap, merge” reuseste sa baiguie Andrei…..Suficient de repede incat sa plece din nou cap – spre bucuria lui, in traverseu, ca sa ne puna o balustrada. Am inceput sa simtim frigul desi peisajele sunt incantatoare, peretii sunt impresionanti si foarte apropiati.”

Dupa ce mananc ciocolata, plec in traversarea de pe partea dreapta a canionului. De unde ne aflam noi erau vreo 5-6 metri pana la baza saritorii. Iar cu emotii mari, iar cu frica, dar simtind totusi placere, ajung deasupra saritorii de unde nu prea im imai venea sa continui. Cum stateam intr-o pozitie foarte instabila, gata sa pic din clipa in clipa, fac un salt si gata, am trecut!

Ma uit in jur dupa ceva unde sa regrupez dar nu vad nimic. Ii dau in sus, depasesc o a patra saritoare, un fel de tobogan, fara prea multe prize (ramonaj cu spatele pe peretele din dreapta), si intr-un final dupa vreo 20 metri gasesc un piton pe partea stanga si o clepsidra pe partea dreapta.

Fac balustrada si ii astept pe ceilalti.

Varianta “Roz”🙂

“Andrei isi calculeaza fiecare pas in traverseu, face un salt (la propriu) peste muchie si ajunge deasupra saritorii.

Bucuros incepe sa caute piton de regrupare! ….Aaaaaaa….Nimic! Gol! Gabi constiincioasa, cu RT-uri printate, scoate repede sa citim. Yep! Nici clepsidra, nici tanc, nimic.

„Annnndreeeeiiiii, trebuie sa mai urci” si urca saracu’ peste inca un bolovan si dupa mai multe cauturi, gaseste piton pe partea stanga.

Apoi e randul meu, abordez branita-traverseu cu multa grija, ajung in momentul in care trebuia sa fac saltul…dar nu-mi venea! Eram eu prinsa cu anou de coarda-balustrada, dar la o adica, tremura polarul pe mine! In fine sar si hopa sus! Am ajuns. Si nu e gata! La cei 1,60m ai mei, fiecare bolovan mi se pare o saritoare. Oare cate or fi pe traseul asta? 10-11, in total?😛 Asa ca ramonez pe langa un bolovan, ma julesc rau pe spate, mai catar un pic si  ajung langa Andrei, cu limba scoasa de un cot.

Vine si Gabi cu usurinta si apoi Ovidiu. Si iar aceeasi poveste – noi fetele, la liber, o luam la sanatoasa inainte, bolovani, grohotis…. in sfarsit ajungem la ultima saritoare! Asta trebuie sa fie ultima!!!! Trebuie sa fie ultima! E spalata, e urata, e expusa sus, prize inutile pe partea dreapta (exact cum zicea Andrei Pana), un firicel de apa care se prelinge, umed peste tot! Pfffff

Vin si baietii cu coarda stransa. Hai mai bine sa facem un mic popas, sa rontaim curmale, ceva susan, ciocolata! Timp este! Ce-o fi, o fi! Si pleace tot Andrei cap, asigurat de Ovidiu, de fapt asigurat – vorba vine, nu era nici un piton pe acolo.

Din 2 pasi mari, prin prize baltind de apa, ajunge in partea de sus a saritorii – o portiune spalata, inclinata si ne avertizeaza: ”aici mergeti la echilibru, la aderenta da? Prize nu sunt” …Aaaaaa

Si iar nu are cum sa regrupeze….. Pitonul este prost pus, inainte de placa inclinata. E imposibil de asigurat de acolo. Asa ca Andrei se decide sa continue, locul s-a largit, inclinatia a scazut, a iesit prin grohotis si iarba ceva mai sus, unde reuseste sa gaseaca un tanc, de unde sa ne asigure.”

17.JPG

18.JPG

Nu gasesc nimic rezonabil la care sa asigur si merg in sus. La un moment dat firul se desface oarecum in doua, eu am ales stanga, unde am gasit si un tanc numai bun de regrupat.

19.JPG

Gabi pe saritoarea spalata.

20.JPG

Ovidiu

21.JPG

Eeeee si dintro data am iesit la luminaaa!

E ora 17h, lumina perfecta pentru poze, suntem sleiti dar si extrem de incantati ! Ne odihnim in zona inierbata, in apropierea Acului de la Amvon. Apoi am tot tinut stanga prin jnepenis  si am prins Braul de Sus, marcat cu momai, care ne-a scos dupa vreo jumatate de ora, aproape in creasta, aproape de varful Ascutit !

22.JPG

Relaxare

23.JPG

Acul de la Amvon

24.JPG

25.JPG

26.JPG

27.JPG

Spre Creasta

28.JPG

29.JPG

30.JPG

Ajungem la refugiu. Cutia de bere din rucsacul lui Ovidiu se topeste instant, data din mana in mana. Multa lume in Ascutit si cum era abia 18h, hotaram ca avem timp sa coboram ! Pe la refugiul Sperantelor nu suna imbietor! Ovidiu spune ca ar vrea sa coboare pe  Cioranga Mare, ramura de sus – parca; apoi sa ajunga in Plaiul Foii si sa vina sa ne ia cu masina, de la Botorog. Il tenteaza si pe Andrei sa afle intrarea pe brau, dar se hotareste sa insoteasca domnitele pana la Curmatura si sa nu ne lase singure! Cred ca era si obosit, urcase canionul cap coada – cap!😛 Eu sunt bucuroasa – orice nou traseu in Crai e o incantare. Coboram pe Padinile Frumoase. Ajungem la Curmatura, inghitim de-a dreptul o bine meritata ciorba de fasole, carnati si stingem, totul cu bere. Eram hamesiti!

31.JPG

32.JPG

33.JPG

34.JPG

35.JPG

Roze🙂

36.JPG

Lume multa la Curmatura

37.JPG

Foameeeee!🙂

38.JPG

Coborarea de la Curmatura a fost la frontala, eu m-a m-am chiorat bine de tot cu “lampasul” meu care da rateuri cand ti-e lumea mai draga.

Jos la Botorog in loc de Ovidiu vine si ne recupereaza Ciri. Ne transporta in maaare viteza pana la tabara pe Barsa Fierului🙂

Intindem cortul, masa, berile, sporovaim nitel la focul aprins de Gogu apoi ne retragem la somn rupti de oboseala.

Dimineata, leneveala mare🙂

39.JPG

Nu ne grabeam nicaieri, ne cam resimteam dupa traseul de ieri. Strangem si ne indreptam spre Prapastii, cu gandul sa incercam cate ceva pe acolo. Ne oprim la sectorul “Grota”, cel mai usor traseu de acolo era un 6- parca.

Ma echipez si pornesc pe traseul care mi s-a parut mie cel mai accesibil, vazut de jos🙂

Nu ajung prea departe, dupa primele 2-3 bucle puse ma dau batut si cobor. In partea dreapta, Ciri are mai mult succes decat mine.

40.JPG

Oboseala mare🙂

41.JPG

Dupa ce este montata mansa pe traseul inceput de mine incerc iar si de data asta ajung ceva mai sus.

42.JPG

Ma decla rmultumit de catareala pe ziua de azi. Ne luam ramas bun de la gasca si eu cu Roze plecam mai departe- norocosii de noi mai aveam doua zile la dispozitie😀

Au fost doua zile de leneveala… sa zicem, prin locuri stiute si mai putin stiute🙂

Oricum, cele patru zile petrecute in Crai m-au “incarcat” bine de tot, Craiul are un efect de energizant la mine.

In continuare poze din cele doua zile

43.JPG

44.JPG

45.JPG

46.JPG

47.JPG

48.JPG

49.JPG

La iesirea in creasta am incurcat “putin” valcelele😀

Astfel ca Roze a avut parte de ceva emotii🙂

50.JPG

De la caldura se trage!🙂

51.JPG

52.JPG

53.JPG

54.JPG

55.JPG
 

56.JPG

57.JPG

58.JPG

59.JPG

60.JPG

61.JPG

62.JPG

63.JPG

64.JPG

65.JPG

66.JPG

67.JPG

68.JPG

69.JPG

70.JPG

In gara Zarnesti, asteptand trenul care sa ne duca spre casa, spre baie calda, spre pat! :))

71.JPG
That’s all folks !