1-2 mai 2013
Anul asta mi-a iesit prost. Adica iesirea a fost faina pana la urma, nimic de comentat, zic prost pentru ca nu am putut lega zilele libere dintre 1 mai si paste. Deh, asta e, a trebuit sa suport consecintele concediului recent, si sa las si pe altii sa plece in vacanta 🙂
Deci liber 1-2 si pe 3 la munca. Ce sa facem??? Vin cu idei- Postavaru. Imi era dor de ceva aventura, de catarat. Panselute, Caprioare, sunt destule pe puterile noastre. Asa credeam 🙂 Numai ca aveam o problema, legata de transport. In mintea mea vedeam numai calea de acces dinspre Rasnov, spre Poiana Inului. Dar Rux ma lamureste repede, cum ca se poate ajunge foarte repede din Predeal, via Trei Brazi- Poiana Secuilor…Zona era o mare necunoscuta pentru mine, nu mai fusesem pe acolo de cand aveam vreo 7-8 ani. Rux imi zice ca putem lua un taxi pana la Poiana Secuilor, ea daduse vreo 10 lei ultima oara.
Buuun. Ramane stabilit.
1 Mai. Miercuri. Trezire fortata la ora 4:00 A.M. Noroc cu noua aplicatie pentru telefon, proaspat instalata si testata, ca altfel nu mai prindeam trenul :)) Aplicatia de “trezit” nu are buton de “snooze” sau “stop” – ca sa se opreasca alarma trebuie sa te dai jos din pat si sa faci binisor 5 pasi prin casa. 5, 10, 15 pasi, cat ii setezi tu, se bazeaza pe senzorul de miscare al telefonului :)) Mie imi venea sa arunc cu telefonul de pereti, insa pana la urma softul si-a facut treaba:) Asa ca la 5:30 eram la gara. Iau bilete la IR, si cu 5 minute inainte de plecarea trenului ajunge si Andreea.
Trec peste drumul cu trenul, in care am incercat sa mai fur cateva minute de somn ( nu prea am reusit). La ora 8 eram in Predeal. Super! O las pe Andreea nitel si ma duc la primul magazin sa imi iau o bere (la doza 😛 ) pentru a o savura seara dupa traseu. Cand ma intorc, vad ca Andreea deja trata cu un taximetrist.
Preiau controlul.
– Apai cat ne iei nene pana la Poiana Secuilor?
– Pai ieftin, 25 lei.
– Mult! zic. Am fost anu trecut si a fost numa 10 lei! (asta retinusem de la Rux, 10 lei:))
-A, pai anul trecut era alta treaba! zice domnul sofer.
– Hai ca va duc pana la Trei Brazi cu 20 lei.
Recunosc ca nu am talent de negociere, si inca era prea devreme pentru mine, asa ca am cedat repede :)) Eram multumit ca am reusit sa scot 5 lei! :)) Domnul de altfel era foarte amabil si sociabil. Ne-a incarcat bagajele in masina si am pornit. Am pornit, da, dar cu mersul melcului! Domnul sofer ne-a zis ca “domnii boieri de la Bucuresti” trebuie sa admire peisajul, sa respire aerul curat de munte :))) Ma uitam cum ne depasesc toate pisicile si cainii intalniti in drum, tot drumul a mers cu maxim 20km/h, ne-a impuiat capul cu tot felul de lucruri. Pe drum il intreb cat mai e d e la Trei Brazi pana la Poiana Secuilor, nu aveam nici cea mai mica ideea, si in final tipul ma convinge ca daca ii mai dau 5 lei ma duce pana acolo. Deci tot cum a vrut el, pana la urma :)) Eh, asta e, n-am talente de negociat. Schimbam numere de telefon, pentru a ne recupera la intoarcere, a doua zi (haha sa o creada el ca mai apelam).
Cabana Poiana Secuilor. Pustiu in jur. Peretele Animalelor se vedea foarte fain de aici. Ne uitam dupa marcaje. Vedem indicator TG “Cheile Rasnovului” clar spre cabana, apoi inca un marcaj undeva spre spatele cabanei. Ne luam dupa ele, ocolim cabana si….observam cum marcajul se termina brusc. Aveam drumul barat de un gard de sarma ghimpata. Nu se vedea nici mai departe ceva… Hmmm. Ne intoarcem in fata cabanei. Vad pe un copac TG, numai ca mergea cumva in directia opusa celei in care vroiam noi. Ne mai fataim putin, apoi plecam pe marcaj, gandind ca la un moment dat o sa faca stanga.
Acuma…ce se intampla cand pleci cu temele nefacute 🙂 Mergem noi voiosi, afara era o vreme faina, drumul prin padure frumos, liniste, vedem si vreo 3 caprioare. Aerieni cum eram, nu bagam de seama ca traseul incepe sa coboare… Si mergem, si mergem, pana cand…ne trezim la sosea, pe DN :)))
Zic: “Mai, nu e prea bine! Cred ca am gresit traseul.” :)) Ma mai invart putin prin zona sperand sa gasesc un alt marcaj care sa ne duca unde vroiam. Nimic! Pfffff! Deja ma gandeam cu groaza ca trebuie sa urcam inapoi, pana la Poiana Secuilor. Deja incepuse sa fie si foarte cald. Asta e! Stam 5 minute, ne tragem sufletul, apoi pornim pe acelasi drum. Urcusul ne-a stors, rucsacurile cu toate cele- cort, fiare, corzi, mancare- ne-au facut sa transpiram bine. Frustrati si nitel nervosi ca am gresit traseul, ii dam la deal, fara prea multe vorbe.
Tragem tare si ajungem destul de repede la cabana. Mai admiram Bucegiul putin si pornim din nou la drum. De data asta pe calea cea buna :)) Am prins o potecuta ceva mai jos de cabana, iar dupa ce intram in padure dam si de marcaj. Oricum dubioasa faza cu marcajele care indica spre spatele cabanei, apoi se termina brusc in gard….
Dam repede din picioare, era numai coborare, si iesim in drumul spre Cheile Rasnovului. Pana in Poiana Inului mai avem putin de mers. Putin putin, dar caldura mareeee! Soarele dogorea ca in miezul verii. Aungem lesinati in poiana, ne bagam undeva la umbra sa ne tragem sufletul si sa mancam. Raman putin uimit, ma asteptam sa fie lume multa in zona, si la catarat, si la gratare, insa cam pustiu. In poiana nu mai era nici un cort, vazusem doar o echipa cum incepuse sa urce spre perete.
Mancam, ne echipam, si ascundem rucsacurile in padure. Nu mi-a venit sa las cortul nesupravegheat in poiana, mai auzisem de faze cu furat, chiar si aici, din pacate 😦
Incepem sa urcam si noi spre traseu. Aveam de gand sa mergem pe Muchia Panselutei. Greuuuuu greu de tot. Caldura ne termina! Plus oboseala pricinuita de plimbarea neplanificata pana la DN :)) Vreau sa zic ca pana la baza traseului deja bausem jumatate din apa luata cu noi. Pfff ce a fost in capul nostru, sa luam numai jumatate de litru de apa de persoana! Patisem si anul trecut, tot aici, aceeasi faza :))
Eh, asta e, sa-i dam inainte. Incepem sa ne echipam. Dificil as putea spune, parca aveam creierul topit, uitam ce spuneam cu un minut inainte, uitam chestii banale, noduri, unde-i aparatu’ foto, unde e aia, unde e cealalta… :))) Clar era ceva in aer!
Finalizam pregatirile cu bine pana la urma si incep sa urc. Hmmm, prima iesire la catarat pe anul asta… lipsa antrenamentului, isi spun cuvantul. Am emotii mari. Prima lungime e usoara si nu prea sunt asigurari. Numai ca traseul e foarte murdar. Multe frunze uscate, praf, pamant… Nu prea aveam spor. Urc cativa metri, fara nici o asigurare. Ajung intr-un punct cam aiurea, murdar rau, cu pamant alunecos.
Nu am ce face si ma uit in jos. Atat mi-a trebuit. Fara sa vreau, am inceput sa bat celebrul “Pas Elvis” :)))) Piciorul stang era de necontrolat :)) Stau minute bune si incerc sa ma linistesc. Ce mama naibii caut eu aici? :))) Ai vrut catarat? Uite catarat aici,nah! :))
Pana la urma ma adun si reusesc sa trec.
Mai departe e usor insa nu prea reusesc sa ma reobisnuiesc cu senzatia de inaltime si mai ales cu lipsa asigurarilor. Plus caldura ucigatoare. Nu mai retineam traseul facut si anul trecut, ii dadeam in sus. Incepe sa imi fie din ce in ce mai sete. Beau si ultima inghititura de apa. Dupa ce m-am uitat acasa pe jurnalul de anul trecut, mi-am dat seama ca am sarit ceva asigurari si regrupari 🙂 De data asta am reusit sa scot 4 lungimi in doar doua, ultima foarte intinsa. Ajung pe o platforma foarte comoda unde fac prima regrupare. Incep sa o filez pe Andreea si mai arunc o privire spre Bucegi, care se vede foarte fain de aici, mai ales ca mai are si ceva zapada pe el.
Andreea ajunge fara probleme si mai stam putin la o tigara si sa admiram peisajul. Imi zice ca nici ei nu prea i-a placut prima bucata din lungime, cea cu boschetareala. Ma uit in sus la ce ma asteapta. Nu prea imi suradea. Dar am vrut catarare? Poftim catarare! :)) Pornesc in urmatoarea lungime.
Nu ma simteam deloc comfortabil. Asigurarile mi se pareau prea putine :)) Asa ca fac tot felul de improvizatii, bune pentru psihicul meu. Mai pun un anou dupa un colt de stanca, o bucla de cordelina dupa o crenguta, si bunul meu prieten- singurul friend pe care il posed :)) Nu stiu cum se face, dar mereu gasesc locuri perfecte pentru el 🙂
Caldura ma termina si imi era groaznic de sete. Urc si urc si urc, pana cand Andreea imi striga ca se termina coarda. Ma uit- si eu mai aveam doar vreo 2 bucle. Ma uit si in jos- cam 10m fara nimic sub mine. In sus pare sa se vada o regrupare. Intind cat pot de mult de corzi si reusesc sa asigur. Usurare mare :))
Imi aduceam aminte de locul asta, era o regrupare pe o placa, inainte de pasul traseului. Vine si Andreea, destul de repede. Stam si ne gandim ce sa facem. Continuam sau ne retragem? Deja nu mai puteam de sete, gatul era uscat iar limba se umflase. Facem haz de necaz, imi aduc aminte de faza cu “cana de apa” de la Planeta Moldova :)) Mai ales in interpretarea lui Andrei (Nicoara) :))
Dupa ce stam vreo 15 minute luam decizia sa coboram. Andreea are emotii mari cu rapelul. Cobor eu primul, un rapel mare de 60m.
Andreea depaseste emotiile si ajunge si ea cu bine langa mine. Bun, si acum vine problema. Coarda se blocheaza intr-un copacel. Timp de jumate de ora ne chinuim sa o recuperam. Asta a pus capac, ne-a terminat :)) Pana la urma reusim sa o recuperam. Mai dam un rapel pana la baza traseului. Gata suntem scapati 🙂
O las pe Andreea sa vina usurel si eu fug inainte dupa apa. Ajung la izvor si beau pe nerasuflate 1 litru de apa. Umplu sticla iar si fug in intampinarea Andreei. Ne trantim la umbra, unde trandavim vreo jumate de ora. Mai fac cateva drumuri la izvor, in total am baut cam 3 litri de apa :))
Cu o lene de zile mari mancam si punem cortul. Foarte fain, in toata poiana eram numai noi 🙂 Usor se lasa seara. Stam la povesti tolaniti langa cort. Deja se intunecase cand o echipa coboara dinspre trasee. Dupa voce il recunosc pe Cristi Popescu. Ei fusesera pe Muchia Iepurasului. Cristi incepe sa glumeasca pe seama noastra, pana sa ajunga la noi chiar se mira cine e atat de curajos incat sa isi puna cortul chiar in drumul ursului. Ne povesteste si o intalnire a lui cu Mos Martin, tot pe aici prin zona 🙂 Pe la 22-22:30 se retrag si ei sa monteze corturile. Ei prefera sa stea pe langa masina, mai jos. Deci o sa fim singurei in poiana 🙂
Ne retragem si noi in cort. Si acum vine partea distractiva 😀 De felul meu nu prea am frica de animale, de ursi. Pana acum nu am avut evenimente neplacute. Mancarea o dusesem departe de cort, deci teoretic nu trebuia sa fie probleme. Desi pe timpul zilei fusese liniste in zona, acum se pare ca se trezisera petrecaretii veniti la gratar 🙂 Mai o chiuiala, mai o petarda…insa reusesc totusi sa dorm iepureste pana spre ora 3. La 3 ies din cort pentru o mica “plimbare”. Ma indepartez de cort si cum imi vedeam eu de treaba… aud fosnete in padure. Stau putin… iar se aude. Am intepenit! Ursu, maica!!! Tip la Andreea, se trezeste si ea, chiuim putin. Stau cu urechile ciulite. Liniste. Povestile cu ursi auzite de la Cristi intrasera in subconstient si lucrau acum puternic :))
Spre mirarea mea, Andreea era destul de relaxata, ea care de obicei era cu stresul! :))
Zic “Gata, hai sa mutam cortul. Il luam pe sus si mergem jos, langa ceilalti”
“Unde sa mergem mai acum, la 3 noaptea?!? Poate ti s-a parut! Si la o adica ce, ursul nu poate veni si jos?”
Raman descumpanit, nu ma asteptam ca Andreea sa fie asa linistita in privinta asta :))
Mai insist putin, fara succes. Ramanem pe loc. Ce sa mai zic. Cu urechile ciulite am vegheat somnul Andreei pana dimineata. N-avea nici un stres :))
Vine si dimineata mult asteptata de mine 🙂 Priveliste minunata si astazi, din cortul nostru.
Ce sa facem azi? A fost o idee pe care am lasat-o repede, si anume sa mergem pe Muchia Caprioarei. Nu aveam nici un chef, eram obosit dupa noaptea nedormita. In afara de asta trebuia sa ajungem la timp si in Predeal, sa prindem trenul, si n ustiam cat o sa ne ia asta. Astazi se anuntau si ceva ploi, ce mai- motive se gaseau o gramada :)) Asa ca decidem- astazi RELAXARE! 🙂
Ne tragem cu izoprenele la umbra, mancam, si dormitam 🙂 Era asa de bineeee!
Curand incep sa se adune si ceva nori. Incepem sa strangem si plecam fara chef spre oras.
Ca sa nu mergem pe acelasi drum, de data asta alegem traseul spre Trei Brazi, TA. Pe indicator scria o ora. Traseul incepe destul de brutal, cu o urcare sustinuta, care pare ca nu se mai termina 🙂 Rucsacul atarna greu, dar macar astazi nu mai este atat de cald, parca. Ii dam tare, sperand sa scapam cat mai repede de urcus. Cand, dupa vreo 40 de minute de urcat, dam de un indicator pe care scria- ghici- Cabana Trei Brazi- o ora. Cum naiba? Iar am gresit traseul? :)) De data asta nu il gresisem, era pus aiurea cred. De aici traseul se mai linisteste, e chiar placut. Intre timp norii se adunasera deasupra Poienii Inului si se auzeau si ceva tunete. Ne bucuram ca am luat decizia buna 🙂
Ajungem la Trei Brazi si ne repezim cu pofte mari la prima terasa. Trebuia sa sarbatorim si noi 1 Mai, nu? Cu nelipsitii mici si bere :)) Nimerim o terasa ok, preturi acceptabile, mancare buna. Andreea reuseste sa termine cei 3 mici comandati, eu la fel, nu las nimic in farfurie. Ne gandim ce sa facem. Apelam iar la prietenul nostru taximetrist? Hmmm- NU! :)) Ne zicem ca decat sa dam 20 lei pana in Predeal, mai bine luam taxiul spre casa, in Bucuresti. Asa ca ne aruncam bagajul in spinare si pornim pe jos. Intr-o ora cred ca eram in gara din Predeal.
Cam asa a fost de 1 Mai anul asta. Prima iesire la “catarat”. Desi nu am facut nimic spectaculos, plimbarea mi-a placut si mi-a prins bine. Data viitoare poate facem mai multe 🙂
PS: In viata mea nu mi-a mai fost atat de sete :))
Pe drumuri de munte 