Weekendul trecut am avut o experienta intensa, alaturi de copii, in Piatra Mare.
Am reusit sa captez atentia catorva copii, impreuna cu care am cautat si descoperit urme de caprioara, de mistret. De urs nu am avut noroc.
Nu ne-a fost rusine sa cautam prin “caca” intalnit pe poteca, si sa incercam sa descoperim ce animal a trecut inainte pe acolo. Ba din contra, entuziasmul a fost maxim.
Am reusit sa vedem un crin de padure fantastic.
Am invatat despre plantele si copacii intalniti pe drum, si de ce cresc ei exact in acel loc.
Poate nu am reusit sa tinem minte numele locurilor pe unde am umblat, al tuturor florilor pe care le-am vazut. Dar nu asta e important. Important este ca am reusit sa comunicam cu toate minunatiile din jur.
Am reusit sa vedem si sa observam timp de minute bune o ciocanitoare.
Am imbratisat copaci si am intrat in legatura cu natura.
Am aflat ce e cu acele cutii negre, raspandite prin padure.
Am fost liberi, am intrat in noroi, ne-am tavalit prin iarba, am cautat prin balti tritoni, salamandre si broscute.
Am stat nemiscati incercand sa fotografiem fluturii (cu treaba asta, o parte si-au rezsolvat si tema de vacanta:) )
Ne-am distrat montand impreuna cortul in care urma sa dorm eu (copiii ar fi vrut sa doarma si ei la cort, poate data viitoare).
Am umblat dupa lemne uscate prin padure si am invatat cum se face un foc rapid.
Mai am foarte multe de spus, insa nu imi gasesc cuvintele, am incercat sa dau totul pentru acei copii si de data asta chiar cred ca am reusit.
Toate pozele au fost facute si editate de mine si de catre Adina, cu telefonul. Aparatul foto a fost pus la dispozitie de catre Alex, iar excursia a fost gandita de mine si NoGravity Club.
Iesirea era planificata de ceva timp, trebuia sa scapam din Bucuresti. Trecuse vreme multa de cand nu ii mai propusesem Adinei o tura “relaxanta”, “usoara”, fara evenimente 😀
Ma pun pe planuri. Ce poate sa fie mai romantic si frumos decat o iesire prin Crai, usurica (dupa mine), cu dormit la un refugiu izolat, cu sobita? Intreb pe ici, pe colo: nu mai e zapada in Crai, pe partea estica. Sau cel putin nu care sa puna probleme. Gata, acolo o duc pe Adina!
Dimineata (foarte, 5 AM) Regio pana in Brasov. Autobuz pana la Bartolomeu. Zarnesti. Gresesc putin drumul spre Prapastii (cum naiba, nu stiu, am fost de N ori pe acolo, si e si muntele meu de suflet). Probabil gandul la ce seara minunata ne asteata, si la gandul ca ii voi arata Adinei locuri de vis.
Inceputul este bunicel. Adina nu zice nimic inca. Prin Prapastii zapada deloc. Situatia se schimba dupa ce ajungem la intersectia cu Cheile Pisicii. Zapada de 15-20 cm, urme lipsa. Cum Adina nu avea niste bocanci prea buni, ma apuc de facut urme, avand grija sa nu ii intre ei in bocanci. Incercam sa las urme ca de schiuri. Si mergi, si mergi, si mergi. Ma gandeam la ce febra o sa am a doua zi, deja 🙂
Adina zice ca vrea acasa. Sa ne intoarcem. Ca vine tatal ei sa ne ia. Stiam deja de schema asta, de la o alta iesire prin Crai 😛 Asa ca sunt diabolic si ii spun sa continuam, ca nu mai e mult pana la refugiu, si ca o sa fie foarte frumos!
Incep sa ma gandesc si daca o sa gasim liber la refugiu. Si ce variante am avea in caz ca nu. Mai avem putin pana la parasirea marcajului turistic, si acolo o sa vad daca sunt urme in zapada, daca urcam sau mergem la o stana din apropiere, unde am mai dormit acum ceva ani. Siiii…. nu sunt urme in sus! Inseamna ca ca refugiul e liber!
Inceputul e destul de usor. Mai sus treaba se complica, stratul de zapada creste, la fel si inclinatia. In partea finala zapada e atat de proasta, incat blestem la fiecare pas. Daca mie imi este greu, ma gandesc cum ii este Adinei… Valcelul incepe sa rasune de epitete, multe si la adresa mea (ce ……… a fost in capul meu sa venim acum aici?) Adina rezista foarte bine. Cand ma vede pe mine in ce stare sunt, nu ii mai vine sa imi spuna nimic :))
Poiana finala. Ii zic ca de aici ajungem in 10 minute. Ajungem in 30 minute 😀
Tot asteptam momentul magic, cand casuta ni se va dezvalui, ca in povesti. Eu eram inainte, ma apropiam de locul visat, dar el nu aparea! Imi dau seama: refugiul nu mai exista! Soc si groaza. Cum????!! Nu mai exista Printesa??? Nu imi venea sa cred.
Era deja noapte. Ma intreb ce sa fac. Sa o duc pe Adina inapoi, la ora aia, pe intuneric, cand era deja epuizata, cu hainele si incaltarile ude, sa mergem pana la stana urmatoare, era imposibil.
Iau hotararea sa facem bivuac pe locul fostului refugiu. Adinei ii era deja foarte frig. Intind salteluta mea, ii dau sacul de puf si o instalez. Fac si o supa in 5 minute, apoi ma apuc sa fac un foc. Si asta mi-a iesit tot in maxim 5 minute, desi totul parea sa fie ud in jur. Am folosit pliculetul cu ulei de la supa 😉 Am cautat pe sub zapada crengute, am facut aschii. Iese fum! E bine! Ma duc sa mai caut lemne pe sub zapada.
In timp ce Adina statea in sac, eu mi-am mai facut de lucru am mai vreo 2-3 ore pe langa foc, timp in care am reusit sa ma cherchelesc putin cu ajutorul berii luate din Zarnesti. Si a fumului. Ce frumos este in salbaticie, iarna, noaptea, langa un foc, sub cerul liber! Din cand in cand ii mai aruncam Adinei cate o gluma “buna” de-a mea. Raspundea,deci era bine 😛
Toate astea s-au intamplat pe ritmurile radio Fm Antena Satelor, cu un program de zile mari:) Dupa ce m-am afumat bine, am reusit sa usuc si hainele si incaltarile. Ocazie cu care bocancii Adinei au devenit cu un numar mai mic 😀
Ma duc si eu la somn langa Adina, pe izopren si cu sacul de vara si un sac RCO vechi de vreo 15 ani (luat din dulap dimineata in ultima clipa, nu stiu ce m-a impins…). Peste noapte a batut vantul destul de tare si a fost cam 1C, nu pot sa zic ca am dormit prea confortabil. De abia spre dimineata am prins si eu vreo 4 ore de somn- lemn. De obicei am si cate o folie de supravietuire in fiecare rucsac, nu stiu de ce lipsea din asta…
Adinei nu i-a fost frig, dar nu a prea dormit nici ea de frica animalelor si sunetelor. Era primul ei bivuac, iarna, munte, padure, cer liber 🙂 Discutiile au fost multe, si pe diverse teme 🙂
A doua zi strangem repede, si mergem in poiana la soare. Ce diferenta fata de ziua trecuta! Adina era asa fericita ca scapase cu viata incat orice i se parea minunat. De parca vedea totul pentru prima oara.
Stam nitel si ne holbam la crestele din jur, rontaim ceva, si incepem coborarea. Dupa ce ajungem pe traseul marcat, vedem o gramada de urme in zapada, iar a fost plin la Curmatura 🙂
Facem un popas la pepiniera parcului, mancam niste ciocolata, vedem si primii ghiocei.
Continuam spre Prapastii, unde in locul ghetusului de ieri gasim mocirla.
In Zarnesti cautam un magazin. Primul era inchis. La al doilea am avut succes. Bere, Cola, chipsuri.
Gara Zarnesti. Bere. Chipsuri. Regiotrans Brasov. Munti plini de zapada.
Adina: “Mi-a placut!”
*Din seria lucrurilor frumoase, simple, de care iti amintesti mereu.
Succes! 🙂
Regio 3001. Deocamdata e bineAutogara Brasov. Dam vestile acasa, suntem bineAsteptam autobuzul spre Zarnesti. Caldura mare, deocamdataStanca ce imi place mieVeselie. Deocamdata 😀
Freedom- pentru ca exact asta e sentimentul pe care l-am avut la aceasta tura 🙂 Prima mea tura mai lunga cu bicicleta! De vreo luna am reusit cu ajutorul lui Andrei sa imi fac o bicicleta noua, custom made, de care sunt foarte multumit. E o diferenta imensa fata de no-name-ul pe care il aveam inainte. Bugetul alocat a fost depasit, dar a iesit treaba buna si nu imi pare rau 🙂
Asa…. Plecam sau nu plecam? :d
Andrei si Roxana imi propun sa merg cu ei la o plimbarica prin nordul Dobrogei, zona care mie imi place foarte mult. Cam 80 km era vorba sa facem in prima zi. La inceput ma codesc, imi era ca nu o sa tin pasul cu ei. Pana la urma accept. Plecarea a fost stabilita vineri pe la ora 15, cu trenul pana la Tulcea. Se anuntau ceva ploi in zona, dar am zis sa incercam.
Vineri dimineata ma suna Andrei si imi spune ca ar fi bine sa imi iau niste cauciucuri mai pentru asfalt, sa nu merg cu Saguaro alea senile 🙂 Ok, si mie mi se pareau cam aiurea cele pe care le aveam, asa ca ma pregatesc sa dau o fuga in centru sa cumpar niste Schwalbe Land Cruiser. Pe cand eram la metrou, ma suna Andrei si imi spune ca sunt niste probleme si ca pica iesirea. Nuuuuuuu!!! De abia asteptam tura asta! Cam bosumflat ma duc totusi si iau cauciucurile, completez trusa si cu un set de leviere, si hai acasa sa fac schimbarea.
Mi-a luat vreo 40 minute numai ca sa schimb cauciucul de pe fata :)) Nu stiu ce naiba avea, era aproape lipit de janta. Chin a fost si cu montarea celui nou, era foarte strans. In timp ce transpiram eu cu schimbatul cauciucurilor, ma suna Andrei.
-Ma, hai ca mergem pana la urma.
-Ieeeeiii! 😀
Schimbam planul, Andrei gasise un microbuz pana la Galati, care acceptase sa ne ia cu tot cu bicicletele. Mica problema: autocarul pleca la ora 4 dimineata, de la Aeroportul Otopeni. Pret: 60 lei. Incepeam deci plimbarea cu un pedalat de vreo 12km pentru mine, 20km pentru ei, in miez de noapte. Nu-i bai 🙂 Ma gandeam ca asa vad si eu cum e cu bagaj pe bicla, si vad cum fac fata.
Stabilim intalnirea la ora 2:30 la Victoriei.
Bucuros ca plecam pana la urma, incep sa pregatesc bagajul. Ce sa iau? Sacul de vara? Sacul de iarna, care e mai mic si mai usor decat cel de trei sezoane? Ce haine imi trebuie? Cata mancare? Hotarasc sa iau sacul de vara, ala de aproape imi incape in buzunar 😛 si pufoaica. Rezolv si restul problemelor (cam pe la 12 noaptea 😛 ) si incerc sa dorm si eu macar 2 ore.
Vine ora. Ma trezesc cu greu si plec spre locul intalnirii. Pana apar Andrei si Roxana am timp de o tigara si un pepsi la cutie 🙂 Apar si ei si pornim spre aeroport. Ce fain e noaptea prin oras 🙂 Ajungem cu bine la aeroport, demontam rotile din fata, si ne imbarcam. Eram singurii clienti, autocarul tocmai ce adusese niste oameni la aeroport. Soferul foarte de treaba.
Ne cuibarim in scaune si incercam sa mai tragem un pui de somn. Andrei si Roxana au reusit, io nu prea 🙂
Dimineata vine repede si iata-ne in Galati. Descarcam bagajul si incepem montarea rotilor, aranjatul bagajelor. Pe un frig mare!
Aproape gata!
Intre timp ni se facuse cam foame. Mergem la localul recomandat de sofer si incepem cu oooo shaormaaaa! :)) Pret si calitate: ok.
Ce ne mai place shaorma :))
Dupa ce prindem puteri, ne indreptam spre bac. Siiiii… gresim drumul 😀 Dupa ce urcam o panta ce ne-a cam taiat elanul, Andrei spune ca trebuie sa ne intoarcem :))
Nimerim drumul cel bun, luam bilete la bac si ne imbarcam. Mai avem timp sa bem si o cafea.
Ce Frumos! Soarele aparuse si ne mai dezmortise oscioarele 🙂
Frumoasele 🙂Dimineata PERFECTA!
Ajungem repede- repede pe malul celalalt, in I.C. Bratianu. Incepe plimbarea! Inca de la inceput ne intampina imagini de vis. Copaci, zone inundate, pasarile care au inceput sa se intoarca pe meleagurile noastre…
Andrei se uita la ceas- era deja trecut de 10. O ora decenta pentru un Ciuc Radler, stabilim. Si incepem cautarea :)) Ne oprim in cateva locuri, nu gasim. Pana la urma impart cu Roxana un Reds. Andrei rezista. Daca nu e Ciuc Radler, nimic nu e 😀
Primele opriri. Reds!
In cautarea lui Radler ne oprim in Luncavita, daca imi aduc aminte bine. Luam magazinele la rand. Nimic! Il asteptam pe Andrei. Peste drum e o biserica, si nu stiu ce sarbatoare este. Babutele impart coliva.
Roxana: Colivaaa! Mi-e pofta! Eu ma duc sa cer 😀
Se duce la o batranica si… Avem coliva! In timp ce mancam noi cu pofta, mai vine o tanti la noi si ne mai ofera un rand 😀
Asta imi place la astfel de iesiri, interactiunea cu oamenii, observarea lor, discutiile cu tot felul de oameni, oameni buni, oameni mai putin buni, nu pot sa descriu sentimentul…
COLIVAAA!!!
Pana la urma gasim si Radler 🙂 Ne luam si la pachet, sa avem pentru popasul de pranz 🙂 Kilometru dupa kilometru, sat dupa sat, libertate si fericire! Si liniste.
Drumuri foarte putin circulate. Si primavara care isi face loc usor usor 🙂
Intram in Padurea Valea Fagilor, arie protejata pentru fag, alaturi de care poti vedea carpen, ulm de munte, tei argintiu, gorun, artar…
Cautam un loc pentru masa de pranz. Gasim un loc fain, unde batea si soarele, in dreptul unei bariere. Lasam bicicletele pe margine, si mergem 10 metri mai incolo. Intindem masa: ridichi, ceapa verde, usturoi, branza, slana, cascaval, chestii din astea 🙂 Dupa ce termin, imi aprind o tigara si desfac o bere (din nou 😛 ). Nu trece un minut si o camioneta trece pe langa noi, vede bicicletele pe marginea drumului, pune frana si se intoarce spre noi. Coboara un nene. Ii dam ziua buna si il intrebam daca vrea sa mutam bicicletele, sprijinite de bariera.
Surprizaaaa!!! Omul nu ne raspunde la salut, incepe sa tipe la noi ca ” Ce cautam acolo si ce intentionam sa facem!” Ii spunem ca am luat o mica pauza de masa, nu lasam gunoaie, si ca o sa ne continuam drumul pe sosea dupa ce terminam de mancat. Omul ridica tonul, zice ca de ce fumam asa DEZINVOLT acolo, ca de ce nu ne-am anuntat PREZENTA si INTENTIILE! Ii explicam cu frumosul toata treaba, insa el o tinea pe a lui: de ce nu ne-am anuntat prezenta si intentiile, si ca de ce fumam dezinvolt. Omul era Foarte agresiv, credeam ca o sa ne ia si la bataie. Asta fara sa ne arate nici o legitimatie si fara sa ne spune cu ce am gresit! Incearca Andrei sa ii mai explice cate ceva, da’ n-ai cu cine! Il lasam sa urle, apoi cand a vazut ca nu are cu cine, vine si ne arunca un sac de gunoi, sa ne strangem “resturile”, desi ii spusesem ca avem deja asa ceva.
In fine…bleah… pleaca… Dupa ce terminam masa, plecam mai departe.
Drumul prin acea padure e de vis! Si foarte putin circular, noi asa l-am prins.
Roxana incearca sa ne arate indemanarea ei de a merge fara maini pe bicicleta si…. cade 😛 Nimic grav, un fleac :))
Padure de poveste
Ne oprim des pentru poze, pentru a observa cate o pasare (buteo buteo, mai ales 😛 )
In Nifon, alta pauza 🙂 Asteptam sa vina doamna vanzatoare, dupa pauza de masa regulamentara 🙂 Era vremea pentru un nou Radler, da’ cum nu aveau, am luat una “normala” 😀
Apare si doamna. Si inca un cuplu de localnici, cu caruta. Ce faceti ma’ iar ati venit dupa bautura? Va stie tot satul! Nu, am venit sa platim! Bine, leaga calul, si hai! Pai nu il mai leg, nu pleaca niciunde!”
Si… calul a plecat nitel mai incolo, sa mai pasca si el niste iarba 🙂
Hidratare!
Dupa bere, ne continuam calatoria. Tinta noastra era un deal al carui nume imi scapa acum, unde Roxana spera sa gaseasca niste floricele. Trebuia sa ajungem pe langa Izvoarele.
Ajungem la deal, numai ca era cam greu de ajuns pe el, cu bicicletele. Ne multumim cu fratele lui mai mic de peste drum. Dupa ce terminam pauza si sesiunea de poze, incercam sa vedem daca partea cealalta a dealului e mai accesibila si pornim spre Izvoarele. Nu era…. Ne oprim ca sa facem planul. Prima seara ne gandisem sa dormim pe langa Izvoarele, insa ne-am miscat incredibil de bine, si era destul de devreme, mai aveam vreo 3 ore de lumina la dispozitie.
Dupa mai multe variante, hotaram sa facem cale intoarsa spre Horia, si sa mergem spre Greci, urmand ca a doua zi sa vedem noi ce facem.
Pedalam, pedalam, placere maxima! Ma simteam extraordinar de bine, nu simteam oboseala, nu ma dureau muschii, nu ma durea fundul 😀 Asta pana cand, intre Horia si General Praporgescu, am dat de un urcus de numa’-numa’! Mi-am dat duhul pe panta aia, dar am reusit sa ajung pe varf fara sa ma dau jos de pe bicla! Am ajuns primul, la timp pentru a prinde un apus genial! A meritat toata osteneala 🙂
Mai jos cateva incercari, prelucrari de imagine (nu sunt deloc multumit de camera noului telefon, desi teoretic e mai performanta decat cea de la telefonul vechi…)
Ajunge si Roxana 🙂
Dupa ce am terminat sesiunea foto si ne-am tras sufletul, pornim mai departe. In Mircea Voda gasim un magazin unde ne refacem proviziile de apa si mai luam maruntisuri. Deja se lasase intunericul si nu mai vedeam eventualele locuri bune de bivuac. Ne bazam pe gps (folosim OSMAND+, versiunea platita, e geniala! Ne-a arata calea in multe alte iesiri). Dupa cateva tatonari si kilometri pedalati, gasim locul perfect, dupa localitatea Cerna. Locul de dormit este insemnat pe harta de la sfarsitul jurnalului).
100 km in prima zi! Ieeeiii! Pentru mine e ceva, aflat la prima tura de genul asta, si cu bagaj. Incepem sa ne instalam. Punem cortul, camuflam bicicletele (Andrei 🙂 ), ne schimbam si punem de masa. Roxana adusese un carnat proaspat, pe care l-am facut la primus. Alaturi de ridichi si ceapa, minunat!
Operatiunea “Carnatul” 😀
Dupa ce bagam si ceva dulce, niste jeleuri delicioase, ne mai hlizim o vreme, apoi dam stingerea. In sacul de vara, cu o bluza de plastic si softshell-ul pe mine, a fost ok. Nu mi-a fost nici frig, nici cald, a fost binisor. A, si cu salteluta, de care sunt nedesspartit de vreo 5-6 ani 🙂
Adorm cu gandul la Adina. Tare mi-ar fi placut sa fie si ea acum cu mine 🙂
Peste noapte. Roxana aude niste zgomote dubioase, tipete… probabil niste petrecareti pe la vreo stana din apropiere, dar dupa o vreme se lasa linistea. Pe la 2-3 noaptea, incep sa visez ceva, nu mai tin minte ce. Un inceput de cosmar. Era ciudat, intr-un fel eram constient ca e un vis, ma auzeam gemand, dar nu reuseam sa ma trezesc, sa pun capat visului urat. Tin minte doar ca ma luptam cu cineva. Si, ei bine, acum vine partea haioasa. Cum ma bateam eu asa in vis, la un moment dat treaba devine reala, simt pumni si palme peste fata 😀 Asta imi amplifica senzatia de “real”, si incep sa zbier ca din gura de sarpe :))) Andrei, adormit, scosese o mana din sacul de dormit, si incerca sa ma trezeasca, tragandu-mi cateva scatoalce :)) Ma trezesc si eu (deja trezisem toata lumea cu urletele mele 😛 ), realizez care e situatia, ii multumesc lui Andrei pentru ca m-a salvat din cosmar, si usor usor adormim la loc. Tun, pana dimineata.
La lumina rasaritului vedem si noi locul perfect pe care il alesesem 🙂
Camuflaj natural 🙂
Bem cafea, ciugulim cate ceva, cu gandul sa mancam ceva mai serios in primul sat. Roxana pleaca la vanatoare de floricele si eu cu Andrei ne apucam sa strangem tabara. Dupa vreo ora, Roxana se intoarce multumita de capturile ei foto. Gasise in sfarsit niste flori! 🙂 Plecam destul de tarziu spre Greci. Oricum, azi nu ne grabeam deloc, aveam timp suficient.
Desi ieri nu am avut nici o problema, seara la fel, nu simteam nici o durere fizica, astazi genunghiul meu stang se gandeste sa imi faca figuri. Il mai apuca din cand in cand 🙂 Dupa o vreme imi trece si pot sa ma bucur iar de drum. Ne oprim in sa la Priopcea, loc foarte fain, unde stam si ne uitam la niste oameni care se dadeau cu parapanta.
Priopcea
Zi perfecta si azi. E atat de frumos! Si oamenii atat de faini 🙂
Hotaram sa nu mai facem nici un popas pana la Greci, si acolo sa ne luam cate o pizza de la locul stiut 🙂
Ajungem in Greci, mergem sa comandam pizza, apoi ni se face pofta de o bere la halba. Trebuie sa mergem in locul pe care nu il ratam nici niciodata cand suntem aici. De vreo 4-5 ani mergem la o carciuma faina din Greci. Patronul e si el foooarte de treaba, si mereu ne povesteste de planurile lui de extindere a afacerii, de locuri frumoase din zona, sarbatori ale locului, si multe altele. Ajunsi langa carciuma, mirosul de mici ne gadila stomacul.
-Ma, io imi iau si un mic (zice Andrei).
-Pai si eu vreau unul! (zice celalalt Andrei)
-Hai ma, cat vreti sa mancati, avem de luat si pizza! (zice Roxana)
Pana la urma se lasa si ea biruita de miros si comandam 3 mici. Si cate o bere 😛
E atat de faina atmosfera! Nu pot sa descriu!
Waiting for the “mici” 🙂 Patronul este chiar cel de la gratar
Ca bine zice! 😛
Pana sunt gata micii, hranim si vreo 3 caini localnici, din ce mai aveam prin desagi.
Micii sunt gata. Ne pare rau, nu au mai rezistat sa fie pozati 😀
Patronul isi aduce aminte de noi din anii trecuti, si vine sa ne aduca cate un pahar de vin de butuc din partea lui. La prima degustare pare slab, dar te duceeee :))
Nenea din imagine se pare ca era cunoscut ca un om “vesel” al locului. Iarasi bei ma “carbit” din ala?!” Ii zice un altul, privind la halba din care bea un lichid nedefinit 🙂
Dupa o bere si vinul de butuc, care ne-au cam pus in cap, mai ales ca nu mancasem mare lucru inca, plecam destul de “aerieni” sa luam pizza. Ne indreptam spre iesirea din Greci, cu gandul sa lenevim putin la soare, si sa ne revenim dupa tratament :d
Si acum….
Contrast.
Am dat peste batranica asta. Noi mai aveam multa mancare, asa ca am intrebat-o daca accepta de la noi cate ceva. Ne-a zis “Nu am bani, maica”. Dupa ce i-am zis ca nu vrem nimic in schimb, a acceptat, mirata.
In spate se vede sediul parcului Macin. Anul trecut era inca in constructie, acum era gata, au avansat foarte repede. Cladire imensa. Si te uiti la casele din sat…
Ce ofera acel Parc? Ce ofera acel sediu? Cati bani a inghitit? Ce s-ar fi putut face cu acei bani? Si intrebarea e pentru mai toate sediile parcurilor de genul asta (Crai???)….. Un gust amar….
Ne trantim pe iarba, la soare, si incepem sa devoram pizza. Si bere 😛
Apoi cadem la datorie 🙂 E atat de bine!
Roxana e mai vioaie si pleaca iar la cautat de plantute, dupa o vreme 🙂
In sfarsit ne urnim si noi. Genunchiul mi-a trecut, cu burta plina parca am mai mult spor 🙂 Imaginile faine se succed pana la bac, in Smardan.
La intoarcere hotarasem sa luam trenul, in care cica nu ai voie cu biciclete. In gara la Braila incepem sa demontam bicicletele, complet. Roxana si Andrei aveau niste genti speciale, facute de ei, pentru a le transforma in bagaje de mana 🙂 Eu am cumparat niste saci de plastic si cu ajutorul lui Andrei am reusit sa transform “calutul” in ceva care nu prea lasa sa se vada ca e o bicicleta. Incep emotiile, trenul statea doar 2 minute in gara, peronul era plin, si noi aveam ceva “piese” de urcat in tren :))
In fine, ne organizam foarte bine, reusim sa urcam tot in tren, Roxana a scapat de stres 🙂 Dupa ce pleaca trenul, Andrei reuseste sa termine puzlle-ul bagajelor, ramanand o gramada de loc si pentru noi 🙂 Cu ceva de rontait si o bere, drumul trece destul de repede. In gara la Bucuresti, 3 biciclete reconstruite, reglate si incarcate in numai 20 minute :d
Cam asta a fost. O iesire minunata, in povestirea careia nu am reusit sa surprind multe. I’ not a good writter 😛
PS: dupa iesirea asta m-am ales si cu prima capusa 😛
Aventura:
3:30h sa scap de o capusa. prima mea capusa :))
Dupa iesirea din wee, m-am pricopsit cu o capusa. De abia azi dimineata am descoperit, dupa 2 zile. Era in spatele genunchiului, clasic 🙂
Caut pe net ce se face in situatii din astea, rezultatele nu ma multumesc, asa ca decid sa merg la specialisti. Prima oprire: o clinica de la Regina Maria de langa mine. La receptie aflu si tariful- 150 lei consultatia, 250 lei extractia. Caaaat????? Dupa ce ca am o capusa ce imi suge sangele, mai vor si astia sa suga o gramada de bani de la mine :))
Asa ca ma duc la Colentina, la Matei Bals. Stau vreo 2 ore si ceva pana imi vine randul. Aaaaa, pai noi nu o putem scoate. Trebuie sa mergeti la chirurgie. Va dam doar tratamentul. Plec la chirurgie. Mai stau si acolo vreo ora. Imi vine randul, dau sa le arat capusa…. capusa nu mai era. Cred ca se plictisise si ea de la atata asteptare, sau a considerat ca sunt prea slab si nu are ce suge de la mine :))
PPS: A fost GENIAL! Jurnalul a fost scris repede, poate suferi modificari 😛
Pe Irina nu o stiam de mult timp. Era printre cunostintele de pe FB, ne intalnisem prima data la Victoriei la metrou sa ii dau ceva, discutii virtuale, si o o iesire foarte faina cu biclele pe la Mogosoaia si Stirbei. Dupa toate astea, punem si de o tura pe munte, desi prognoza zicea: apocalipsa 🙂
Hotaram sa ignoram prognoza si situatia mea financiara cam proasta si sa mergem prin Crai. Pe unde exact, vedem la fata locului. Si plecam vineri seara cu Regiotransul. Jos palaria. CFR trebuie sa ia lectii. Spatii cat de cat decente pentru bagaje si cei mai lungi :). Aer conditionat. Fara urma de vanzatori ambulanti. Timpul de parcurgere Bucuresti- Brasov simtitor mai scurt. Drumul trece repede, ne uitam si la Nanga Parbat, film pe care amansem sa il vad pana acum pentru ca era in limba germana, straina pentru mine 🙂
Brasovul ne intampina cu ploaie. Hoinarim putin prin centru, ne oprim la un local cochet timp de o bere si o ciocolata calda. Frumos Brasovul. Apoi mergem spre locul unde urma sa dormim. Multumim Laura si Florin 🙂
Dimineata ne intampina cu… vreme buna 🙂 Tot cu Regiotransul ajungem in Zarnesti. Mai facem ceva cumparaturi apoi pornim la drum. Imi era dor tare de Crai. Nu mai ajunsesem de multa vreme. La Botorog am parte de un moment neplacut, sa zicem. Trebuie sa platesc, pentru prima data, taxa de intrare in parc. Nu as vrea sa discut prea multe pe tema asta, au tot curs vorbe. Desi initial nu am vrut, am zis hai, sa nu imi fac nervi, vreau sa ma bucur de tura. Si ‘marc banu’.
O poteca ce mie imi place foarte mult. Inainte imi placea si mai mult, pana sa intre cu TAF-urile….
Mergem linistit, voie buna, liniste, companie faina. Exact de ce aveam nevoie. Popasuri de cascat gura fara numar.
Incep sa se auda tunete in departare. Hmmm, poate nu asa departe…. Creasta Craiului se pierde din cand in cand printre nori ce nu prea aratau bine… Ajungem intr-o poienita salbatica si foarte draga mie. Popas. Luam apa, lenevim nitel, ne invartim putin prin zona. Locul asta inseamna mult pentru mine. Linistea e sparta de zborul unui cocos de munte. Stiam eu ca am sa vad iar, mereu am avut ocazia aici 🙂 Irina nu a apucat sa il vada.
Ma gandesc ce sa facem. Creasta se ascundea din cand in cand printre nori, tunetele rasunau din ce in ce mai aproape. Doar eu “stiam” zona. Iau decizia sa continuam, sa iesim in creasta. Grohotisul ne pune indemanarea in a topai la incercare.
Trecem de grohotis si ma gandesc pe unde sa o luam in sus. Din creasta stiu exact, de aici….cam stau pe ganduri. Am mai avut ceva experiente in zona, cu mers cam pe la cucurigu. Aleg un valcel ce de jos mie imi pare viabil. O intreb si pe Irina daca i se pare ok. Am acordul si ii dau in sus.
Hmmm, de jos parea mai simplu 😀 dupa ce ne-am angajat pe valcel incepe ploaia. Intai usurel,asa, apoi….. potop. Ajungem la un pas mai delicat. Stau si calculez. Pe uscat poate nu era mare lucru. Aveam si bagaj maricel… Dupa ce ma cacai putin (mai mult) reusesc sa trec pasul. Totul ud in jur…cam nasol… De coborat inapoi nici vorba. Dupa ce ca era friabil, mai era si iarba uda. Deja imi faceam mustrari, uite unde am bagat “biata” fata. Daca pateste ceva? Am eu oricum un talent la balaurit…. 🙂 Irina spune ca e ok si ca daca nu i se parea ok de la inceput, nu mai venea. Mi-a placut calmul ei.
Bun… trec pasul printr-un sprait cam larg, catar pe niste fete cu iarba, in timp ce turna peste noi. Irina imi spune ca daca ar scapa de rucsac i-ar fi mult mai usor. Ma gandesc ce as putea improviza ca sa trag rucsacul. Nu aveam la noi nimic “tehnic”. Ma gnadesc intai sa leg hainele din rucsac una de alta 🙂 Apoi imi vine ideea sa scot sacul de bivuac. Buna idee! Are vreo 2m si ceva. Descatar putin, il arunc, leaga rucsacul, reusesc sa il trag, si …gata! Am scapat 🙂
Pe moment, mai avem pana la creasta.
Dupa pasajul depasit, ne mai relaxam nitel 🙂
O bubuitura imi taie respiratia. Ce ecou a putut avea acolo, in sufletul Craiului! Ma uit si spre creasta, un alt traznet….. Trebuie sa iesim macar din zona asta, sa fim cu picioarele pe “pamant”, sa zic asa.
De unde suntem parca imi mai amintesc ceva, am mai balaurit. Am urcat muchiuta din spatele Irinei cam “la liber”, si pe teren ud. Ma tot intreba cat mai e pana in creasta 😀 Nu dupa mult timp iesim pe teren ceva mai uman. Ma gandesc daca sa iesim in creasta sau sa mergem pe un brau pana spre Ascutit. Furtuna incepe sa se potoleasca. Eram uzi pana la fund, scuzati expresia 🙂 Partea de sus era totusi uscata, jacheta pe care abia m-am indurat sa dau 30 euro in Tatra si-a facut treaba! 🙂
Discomfortul pentru mine era maxim. Nu suport sa fiu ud. La fel si Irina, imi zicea ca e a doua oara cand o prinde ploaia pe munte. Cum, doar a doua oara? :)) Initial am vrut sa o luam spre Ascutit, dar in curand am inceput sa ma obisnuiesc cu hainele ude pe mine. La Ascutit oricum se vedea puhoi de lume si nu ma incanta ideea. Asa ca… o pornim spre La Om.
Ploaia se oprise si avem parte de spectacol. Aburi se ridicau peste padure.
Inainte de refugiu stam si privim fascinati la o capra neagra si puiul ei, ce nu pareau prea deranjati de prezenta noastra.
Refugiul gol. Ieeeei! Am ajuns la timp pentru a prinde apusul. Nu ne schimbam cu haine uscate, ne asezam si privim fascinati spectacolul. Cu clantanit de dinti si suportand un atac turbat al unor musculite :))
Pana la urma ne retragem in refugiu. Dau sa ma schimb, si observ ca hainele mele erau partial ude, inclusiv sacul. Ne punem pe gatit si mancat. Pe parcusul noptii m-am trezit de mai multe ori, sa ma rontai ceva si sa ascult vantul ce parea ca o sa ia refugiul pe sus. Noapte superba! Imi era dor de Crai.
Pe drumuri de munte 