Jepii Mici

Plimbare de noapte

22/06/2013

Echipa: eu si cu mine 🙂

Traseu: Jepii Mici- Caraiman- Omu- Ciubotea- Bran

Mi-am adus aminte iesirea asta de anul trecut. Nu mai retin ce sarbatoare era, era o zi libera, si mai toata lumea plecase pe undeva. Numai eu nu 🙂

N-am avut chef. Initial. Dupa ce am pierdut mai toata ziua aiurea cu bicicleta prin Bucuresti, pe seara incep sa am mancarimi in talpi.

Parca totusi as pleca pe unde.Dar unde sa plec? La ora asta? Singur? Erau anuntate si tot felul de coduri/atentionari de ploaie, furtuna, etc…

Ma tot agit de unul singur vreo juma’ de ora apoi gata! Ma hotarasc sa plec. Arunc in rucsac salteluta, sacul de bivuac, sacul de vara, ceva mancare gasita prin dulap si fug spre gara. Schitasem si un traseu, cu o parte stiuta, parcursa, si una noua. In drumul spre gara il sun pe Marius si il pun sa caute un track gps si sa imi spuna marcajele 🙂 Gaseste, imi trimite pe mail trackul, gata, sunt pregatit :d

Cum cobor din tren in Busteni, ma intampina niste tunete…. Hmmm. O pornesc spre Silva. Pana sa ajung incepe si ploaia. Incep sa ma intreb daca sa urc sau sa raman in oras la o Silva bruna 🙂 Au inceput bubuielile. Si fulgerele. Ce mai, era un adevarat spectacol! Nu mai vazusem de multa vreme asemenea dezlantuire.

Pana la urma hotarasc sa urc. Era ora 23. Mmm tura de noapte 😀 Ce o fi, o fi! 🙂 Gandeam ca in padure sunt la adapost si ca o sa se opreasca ploaia pana ies eu la gol alpin. Incep sa bag tare. Imi place sa merg si singur, am ritmul meu, parca sunt pe pilot automat. Eu si cu gandurile mele. Prin padure era destul de bine, nu ploua asa tare. Pornesc ipodul, sa sperii animalele cica. Dar nu prea facea fata la ce era in jur. Merg constant, cu atentie pentru ca pe la jumatatea vaii mai erau ceva poduri de zapada.

Fac un mic popas, imi aprind o tigara. Cum stateam eu linistit, arunc o privire in sus… Deasupra mea, la vreo 20 metri, doi ochi ma fixau. In prima faza intepenesc, apoi trag o hauila :)) “Ochii” au luat-o la goana in sus. Nu mi-am dat seama ce era, probabil vreo capra. Dupa faza asta mi-a intrat in cap o stupizenie de melodie, nu stiu de unde, cum, dar m-a tinut toata seara :)) Doi ochi caprui :))

Bun, termin tigara, si reiau drumul. Pana la Cabana Caraiman am facut vreo 1h30, maxim, de jos. Ploaia se oprise, parea ca se mutase deasupra Baiului. Poposescc in fata cabanei si rontai o ciocolata. Pana sa termin eu de mancat, pam-pam: ploaia se intoarce! Initial planul era sa merg spre Omu pe la Cruce, mi se parea mai frumos si cu mai putina diferenta de nivel. Cand am vazut ce ploaie incepuse si cum picau traznetele prin jur, am schimbat planul. In 10 minute eram la centrul Salvamont de pe platou.

Nu va zic ce fete au facut oamenii cand am intrat, era cam ora 1 noaptea :)) Doar vreo 3 persoane mai erau treze la ora aia. Dau seara buna, intreb daca pot sa poposesc putin pana trece ploaia. Oamenii inca nu erau prea vorbareti, se uitau la mine de parca eram de pe alta planeta. Imi spun ca da, e ok sa stau, pot chiar sa si raman la ei.

Ma intreaba la ce ora am plecat de jos si ce e cu mine la ora asta.

-La cat ai plecat de jos?

-Pe la 11, zic eu.

-Cat??? Wow, pai de ce ti-a luat asa mult sa ajungi pana aici?

-Pai nici 2 ore din Busteni pana aici la voi nu mi se pare prea mult…. zic eu :)))

-Aaaaa, ai plecat acum seara.. Aha…

Si tot se uitau la mine :)) M-am schimbat, am mai rontait cate ceva. Oamenii au tot incercat sa ma convinga sa raman peste noapte la ei. Nici nu le-am mai zis care era tinta (Ciubotea), le-am zis ca vreau doar sa ajung pana la Omu 😀 I-am linistit ca stiu traseul, l-am parcurs de multe ori. Dupa vreo 2 ore, dupa ce se opreste furtuna, plec la drum.

Ce pot sa zic, a fost genial! Nici urma de urgia de mai devreme. Era o liniste totala. Si o luna plina extraordinara! Nici o adiere de vant. M-am mai speriat de vreo 2 ori de niste paserele ce tasneau din iarba, de langa poteca, dar in rest a fost ok 🙂

La Omu mai fac o pauza de tigara si de privit. Totul in jur era luminat de luna. Toata lumea dormea la cabana.

Acum urma partea noua de traseu. Am avut o mica bajbaiala, dar pana la urma am reusit sa ajung cu bine la refugiu, dupa aproximativ vreo 4h:30 (fara pauza de la Salvamont) Taman cand incepea sa se lumineze. Credeti ca m-am dus sa ma culc? Nu, am mai stat vreo ora sa admir rasaritul. De abia dupa aceea am picat. Lemn :)) Dar nu pentru multa vreme. Cred ca am dormit vreo 3 ore.

La refugiu era si Andreea, si hotaram sa coboram impreuna pe Ciubotea. Traseu nou pentru amandoi. Fain traseul, ca de altfel toate de pe partea asta a Bucegiului. In partea finala a traseului, ne prinde iar ploaia. Nu e bai 🙂

Bran, autobuz, Brasov, Bucuresti….

Una din iesirile care imi plac mult 🙂

February 20, 2014 0

Pe Acele Morarului

Nu ma intrebati de unde mi-a venit cantecul :))

26,27 noiembrie 2011

Za Team: Octavian, Rose si eu

Ce zice Rose:

“Nu prea voia Andrei sa mergem pe Acele Morarului in acel weekend, nu credea c-ar fi momentul cel mai potrivit pentru acest traseu. Nici nu se simtea prea in forma, vorba aia “ai zile cand mergi in patru labe si zile in care poti merge fluierand si sari intr-un picior”. Dar eu eram tare entuziasmata si ma bucuram ca vremea se anunta in continuare buna pentru un sfarsit de noiembrie si era ultima ocazie in acest an; asa ca Andrei a acceptat sa mergem si de dragul meu.

Cu o saptamana inainte, din cauza unui incident neprevazut in parcare, planul cu Acele picase. Dar iata-ne din nou pe drum, am descins la Gura Diham intr-o dimineata autentica de toamna, friguroasa. Rapid cateva feliute de chec leopard-cu picatele de ciocolata si am pornit spre Ace 😀

Daaaaaaaaaa! E un traseu minunat. Poate unul dintre cele mai frumoase trasee. Octavian si Andrei nu erau pentru prima oara pe Ace si cred ca abia acum le inteleg punctul de vedere : chiar daca parcurgi un traseu de mai multe ori, de fiecare data e altfel caci sufletul tau se schimba, nu numai natura in anotimpuri. Au dreptate!

Si Valea Cerbului pustie, linistita, incremenita e deosebita. Multumesc Octavian, multumesc Andrei pentru tura minunata! 🙂

Chiar ma gandeam ca daca ar trebui sa adaptez sufletului meu piramida trebuintelor a lui Maslow, as pune muntele la baza dar si in varf. Intr-un an de zile muntele m-a schimbat esential. Adio televizor, « cireasa de pe tort », discutii interminabile cu Base, caut sora nevasta pentru mama whatever….. 😛 Adio traiului sedentar, insipid, monoton…. Cred ca natura umana e dicotomica : inima si suflet. Iar pentru fericire trebuie sa le multumesti pe amandoua. Coborand de pe Ace mi-am dat seama ca eu le-am gasit : pe Andrei si muntele : ) si mi-as dori ca toti sa gaseasca acea multumire … pacat doar ca sufletul e schimbator ”

Si acum ce zic eu, nu prea diferit 🙂

Dupa ce week-end-ul trecut un imbecil ne-a stricat tura programata pentru Ace, saptamana asta am reprogramat iesirea, ca tot se anunta vreme buna. Numai vantul parea sa ne puna ceva probleme. Eu nu prea aveam chef…da daca trebuie, trebuie! Trebuie sa ducem domnisoara pe Acele Morarului ca altfel nu mai avem liniste 😀

Octavian vine de vineri seara la noi, impartim echipamentul, fac putin pe bucatarul iar apoi somn.

De data asta reusim sa plecam la timp si pe la un 8 parca, suntem la baza traseului. Pustiu. Si frig. Ne echipam dardaind si pornim pe Valea Cerbului.

Ziua se anunta frumoasa

In padure liniste si pace. Nu ne intalnim cu nimeni. Mergem fiecare cu gandurile lui, mai tragem o poza si repejor ajungem in Poiana Costilei.

Zapada nu prea multa

Reusim sa ajungem la intrarea in Braul spre Ace in timpul estimat, cam 3 ore. Ne aruncam cu forta inainte dar dupa cativa metri de panta – Stop! Pauza! Bateriile ni se terminasera brusc :))

Infulecam ce aveam prin desagi si ii dam mai departe.

Octavian

Sus, spre Omu

Un puiut ne face o demonstratie de acrobatie, coborand cu capul inainte intr-o viteza “maxima” :)) Am reusit sa il surprind intr-o poza totusi.

Valea Caldarilor si Valea Priponului

Am iesit si noi in sfarsit la soare. Rose o ia inainte, noi mai catinel asa 🙂

Cand iesim sus, pe partea cealalta – minune de peisaj! O scurgere de nori foarte faina!

Eu si Octavian extaziati in fata maretiei naturii :))

Ne echipam si pornim.

Pe Creasta Ascutita – priveliste minunata. Io – cam plictisit si fara chef :))

Urcarea ce ne astepta spre Acul Mare

In urcare spre Acul Mare. O spun de pe acum: am fost taaare stresat tot traseul! Nu stiu, poate faptul ca nu prea am avut chef de la inceput de iesit weekendul asta, poate faptul ca nu mai am incredere in bocancii mei vechi (tot zic sa ii schimb dar nu ma indur, m-au purtat prin multe locuri), poate ca m-am obisnuit cu escalada cu asigurare din 2 in 2 metri, nu stiu. Cert e ca am stat tot timpul incordat, cu teama sa nu alunec 😦

Creasta Ascutita se vede frumos in urma noastra

Vedem si aici doua caprite temerare, cred ca erau pe Degetul Rosu

Eeee si ajungem si la Acul Mare. M-a batut vag asa un gand sa ma duc primul dar am zis lasa – sa mearga Octavian :)) Am fost atat de stresat ca nici macar pana la prima asigurare de pe Ac nu am vrut sa merg liber :))

Octavian – pregatiri pentru 2 secunzi 🙂

Priveliste ametitoare la picioarele mele

Aruncam o privire si spre Costila

Octavian asteptand cei 2 secunzi

Octavian la filat

Fericiti! Unii ca au trecut cu bine de Acul Mare, unii ca au reusit sa ajunga in asa locuri minunate :)) Cum spuneam si la iesirile trecute, o tura pe Ace e printre cele mai faine pe care le-am facut.

Octavian la rapel de pe Acul Mare

Vine apoi si Randul lui Rose. Si pentru ca tot ii “plac” ei muuuult rapelurile :d , are parte si de ceva aventura: un fir al semicorzii este luat de vant si imbarligat printre niste pietroaie. Asa ca Rose are ceva de furca pana sa ajunga cu picioarele pe pamant 🙂

Vine si randul meu la rapel

Ne hotaram sa mergem si pe Degetul Rosu. Il las iar pe Octavian sa mearga primul. Ajuns la baza Degetului, eu renunt sa mai urc. Si asa mai fusesem de 2 ori :)) Asa ca iau loc si picotesc putin pana se intorc ei.

Sa va zic ceva? caietul si cutia dusa de mine anul trecut au disparut. Iar. Se pare ca cineva a devenit colectionar de caiete de pe Degetul Rosu 😦 Mi-au zis Rose si Octavian ca nu mai era decat cutia veche si cateva foi cu insemnari, pe care le stiam.

Pana sa coboare ei de pe Degetul Rosu, eu am atipit putin dar am si inghetat. Desi stateam la soare batea vantul.

Ne dam jos si pornim spre Acul Crucii

Acele 🙂

Aici iar am avut un impuls slab sa plec primul. Insa l-am lasat tot pe Octavian 🙂

Octavian pe Acul Crucii

Asteptand sa ne vina randul

O poza facut de Octavian de pe Acul Crucii. Imi place mult unghiul in care a surprins “haul” 🙂

Pe Acul Crucii avut nitel probleme de comunicare pentru ca batea vantul si nu ne auzeam deloc. Si nici nu ne vedeam. Asa ca intru eu pe hornuletul de dinainte de Ac, apoi pauza. In schimb se simte trasa Rose, peste mine. Si ala nu e tocmai un loc comod de facut acrobatii :)) Ne chinuim nitel, apoi vazand ca la mine nu mai curge coarda, merg la liber pana sus. Mi-a zis Octavian ca probabil se blocase coarda pe undeva…

Dupa Acul Crucii traseul era practic gata. Eram multumiti ca am iesit pe lumina de pe Ace si ca aveam timp sa ne orientam in continuare spre Omu. Octavian mai mersese o singura data, dar pe intuneric si ceata, asa ca nu se putea baza numai pe amintiri. Retinea ca a mers in stanga.

Dar problema spre Omu a fost rezolvata. Am recunoscut iesirea din Valea Adanca, tura facuta in urma cu un an. Din continuarea Acelor se merge la dreapta, e mult mai lejer.

Avem timp sa admiram si un apus superb. Dar nu prea mult ca ne goneste vantul 🙂

Au mai urmat cateva portiuni cu zapada unde am fost stresat din cauza bocancilor.

La Omu ajungem pe intuneric. Facem poza regulamentara de grup si intram sa ne tragem putin sufletul.

Suntem primiti de cei de la statia meteo cu ceai cald si gogosi si fursecuri 🙂 Multumim pentru ospitalitate!

Cele 3 pisici :))

Dupa vreo 20 de minute, cum weekendul asta nu mai era deschis la Omu, ne luam talpasita spre Babele. Cam fara chef de Babele, dar cum nu prea aveam alte posibilitati…

Aratari in noapte :))

La Babele normal ca dau exact peste cine nu aveam chef… dar asta e! :))

Ne delectam cu cate o ciorba fierbinte. Apoi sarbatorim si cu cate o bere. Mai stau cu Octavian la povesti pe hol vreo juma’ de ora, apoi ne retragem si noi la somn.

Dimineata la cafea

Minunatie de constructie pe platou, pe langa telecabina. Si din cate am inteles e ceva cladire a Mediului… Ptiu ce aratare 😦 Turnul din Pisa: se chinuie s-o termine de ceva vreme si tot stramba a iesit!

Avem parte si azi de un spectacol al norilor.

Pe Jepii Mici copaci pudrati

Doi catelandrii veseli la Cabana Caraiman 🙂

O capra ne privea impasibila si rumega de zor :))

Pe Jepii Mici, desi Rose nu vroia la inceput sa coboram pe acest traseu, am avut parte de niste peisaje extraordinare, de toamna imbinata cu iarna, copaci de zahar, copaci ruginii, lumini si umbre.

Am aflat si ca Zamolxis ne iubeste :))

Pe langa Braul lui Raducu am dat si de cascade micute de gheata unde ne-am distrat nitel :d

Trucaj :))

Jos la telecabina facem plinul de cola, cafele si chipsuri si ne luam pranzul :))

Alaturi de un catelus la fel de infometat 🙂

Daca esti alpinist, e musai sa mananci “sandwich-ul alpinistului” :))

Cam atat. Pana la urma a fost o tura foarte frumoasa, cu tot stresul meu :))

Sa ne auzim cu bine!

December 21, 2011 8

O tura prin Bucegi

Pe la inceputul lunii august (10 -12 august 2010) am reusit sa fac si eu o tura ca orice om “normal”: fara rucsac mare in spate, in sandale/incaltari usoare, si cu cazare la PENSIUNE :))
Cum s-a intamplat? Pai sora-mea Ana a fost de vina, a reusit sa isi ia liber cateva zile si a venit prin tara, cu rugamintea sa o scot si pe ea vreo 2 zile la munte. Ma gandeam ce trasee sa abordez, aveam ceva variante (Valea Alba, Braul Portitei) dar pana la urma am ales niste trasee “clasice” din Busteni: Cascada Urlatoarea, Jepii Mici, Jepii Mari.

Cateva poze mai jos (click pe ele pentru a le vedea mai mari)