Cabana a fost construita de Siebenburgischer Karpathenverein (Asociatia Carpatina Transilvaneana), sectia Sibiu, pe Muchia Serbotei. Ea a constituit baza pentru urcarea pe Varful Negoiu. Tocmai de aceea a primit numele de “Cabana Negoiu”, desi localnicii ii spuneau “Casa din Muntele Serbota” sau “Casa Serbota”.
Cabana a fost ridicata prin grija preotului Stoichita din Porumbac, caruia i s-a datorat si obtinerea terenului. Ea a fost construita din barne de lemn si acoperita cu sindrila.
Ca urmare a cresterii circulatiei turistice, in anul 1890 a fost construita o a doua cabana mai mare. prima cladire a devenit locuinta a cabaniereului si de-a lungul timpului a suferit doua mutari. Prima cabana a disparut in timp.
Cea de a doua cabana a fost extinsa in 1907 si 1914-1915, cand a primit numele de Cabana Negoiu Robert Gutt. Si cea de-a doua cabana si-a incheiat existenta odata cu construirea actualei cabane cu 2 etaje, in perioada 1957-1962.
La inceput accesul la Cabana Negoiu se facea de la Avrig, prin Poiana Neamtului, de unde se prindea poteca numita ” Plaiul Tarii” care era urmata pana aproape de golul alpin de pe Muntele Barcaciu. in continuare se urma spre est o poteca ciobaneasca, pe la limita superioara a padurii, si se traversa Paraul Porumbacelul, Muchia Puha, Puiul Miezuinei, apoi se ajungea la stana din Valea Serbotei , se traversa apa pe deasupra Cascadei Serbota si se continua pe versantul vestic al muchiei Serbota, pana la cabana. Acesta era “Drumul vechi al Negoiului”.
In anul 1901 a fost construita poteca turistica de la “Glajaria”, din Valea Porumbacelului, peste Magura si Puha, pana la Cabana Negoiu, lunga de 12,7 km. Aceasta poteca a fost prelungita pana la Piatra Caprei, cu poteca de pe versantul vestic al Vaii Saratii. Prelungirea potecii a fost numita “Drachensteig” – “Cararea Zmeilor” sau “poteca Balaurului”.
Accesul de la cabana la varful Negoiu se facea la inceput coborand la stana din Valea Saratii, apoi se urca pe partea estica a paraului pana la Piatra Caprei, si de aici pe drumul actual. Acesta a fost primul traseu turistic din Muntii Fagarasului marcat cu vopsea. marcarea a fost coordonata de W. Copony si executata in anul 1887 de catre ghidul turistic al SKV Ioan Neamtu din Porumbac.
Bibliografie: Poteci si cabane in Muntii Fagarasului, Ilie Fratu (editura Sport Turism 1986
Alpinismul s-a nascut oficial in august 1786, cand medicul Michel Paccard si
cautatorul de cristale Jacques Balmat si-au unit fortele pentru a urca
varful Mont Blanc (4807m), cel mai inalt varf din Europa occidentala.
Cum eu nu sunt prea priceput in ale povestirii, redau mai jos
fragmente din cartea lui Ionel Coman – “Doua secole de alpinism”,
presarate cu fotografii gasite de mine pe internet, incercand sa va
prezint prima ascensiune pe Mont Blanc, ca si alte intamplari din
istoria marelui masiv.
Să ne imaginăm o călătorie pe şoseaua care porneşte din oraşul
elveţian Geneva, pentru a urma, pe teritoriul francez, către
sud-est, cursul râului L’Arve. De-a lungul drumului peisajul montan
ne încântă, fără să ne captiveze în mod deosebit. Reţinem din
mers numele unor localităţi, ca Bonneville… Magland…
Sallanches… deodată peste păduri, în faţa noastră, foarte sus,
sclipind în soare ca o imensă piramidă din sticlă albăstruie,cupola de gheaţă a celui mai înalt pisc european apare plutind în
puritatea văzduhului.
Şoseaua traversează aşezări cochete, depăşeşte staţiunea balneară
Saint-Gervais, urcă din greu două rânduri de chei, se domoleşte
pe lângă comuna Les Houches, apoi intră într-o vale deschisă,
care se afundă către nord-est printre munţi.
Pe stânga, un abrupt continuu împădurit, cu creasta uşor dantelată
urcând la 2 985 m, căreia şisturile roşcate îi justifică
numele: Les Aiguilles Rouges.
Pe dreapta, o fascinantă desfăşurare de piscuri granitice, Les
Aiguilles de Chamonix, cu înălţimi de peste 3 800 metri, apoi alte
turnuri, creste, pereţi, culmi înzăpezite… ridicând pe umerii
lor marele pisc. Din acel tărâm aparent inaccesibil, prin verdele
pădurilor se prăvălesc râuri albe împietrite în curgerea lor
imperceptibilă, cu valuri sfârtecate de crevase şi adâncuri
albastre… gheţari renumiţi, ca Bionassay, Bossons, Mer de Glace;
Argentiere.
Ne oprim în piaţa centrală a localităţii Chamonix, lângă statuia
profesorului De Saussure şi a ghidului său Jacques Balmat.
Monument in onoarea lui Horace-Benedict de Saussure si Jacques Balmat
Aici prindem firul unei povestiri care începe cu mult în urmă.
In iunie 1741 apar la Geneva doi englezi sosiţi din Orient: dr. Pococke
şi prietenul său Windham, poreclit “ boxerul”.
Richard Pococke in costum oriental, 1738
William Windham
In ciuda sfătuitorilor pesimişti, ei organizează o expediţie spre
Munţii Blestemaţi. Sub apăsarea grijilor zilnice localnicii nu
păreau dispuşi să admire priveliştea şi cu atât mai puţin
piscurile, pe care le denumeau “Les Montagnes Maudites”, adică
Munţii Blestemaţi. Abia în secolul al Xl-lea, după înfiinţarea
schitului, apar denumiri în limba latină,” Rupes Alba” şi ”
Saxus Albuş”, considerate la originea lui” Mont Blanc”
Pococke si Windham au invitat alţi şase compatrioţi. Inarmaţi până în
dinţi, pornesc la drum călări, ajung la ţintă după trei zile şi
instalează o tabără cu santinele în faţa corturilor. Curând
constată însă că situaţia este alta decât li se spusese, că nu
sunt ameninţaţi de bandiţi ori sălbăticiuni, iar ţăranii par
binevoitori. Se lasă deci călăuziţi în regiunea gheţarilor, văd
ţapi sălbatici şi marmote, pe Mer de Glace toastează în cinstea
Amiralităţii britanice a oceanelor, apoi revin la Geneva, stârnind
senzaţie.
Litografie Mer-de Glace
Mer-de-Glace
Ei au fost primii turisti.
In anul următor apare expediţia inginerului genovez Pierre Martel, de
astă dată cu scopuri ştiinţifice: studierea florei şi faunei, a
ecoului, temperaturii, presiunii barometrice. Se fac schiţe şi se
tipăreşte o hartă.
Locurile rămân netulburate până în 1760, când soseşte la Chamonix tânărul Horace-Benedict, fiul consilierului De Saussure din Geneva.
Horace Benedict de Saussure
Venise pe jos, cu nelipsitul carnet şi ciocanul de geolog, pentru a face
studii, dar toate planurile sunt uitate la vederea uriaşului munte.
Strânge informaţii, imaginează un eventual traseu, apoi îşi dă
seama că propriile posibilităţi sunt depăşite. El se retrage,
oferind recompensă douăzeci de ludovici aur celui care va ajunge
sus şi pune să fie afişat anunţul pe uşile bisericilor din valea
Arve.
Timpul trece, insa amatori nu se ivesc. Vânătorii şi căutătorii de
cristale urcă doar atât cât ştiu ei că se poate, căci multe
pericole îi pândesc.
In cincisprezece ani, Saussure, devenit profesor de filozofie şi
ştiinţele naturii, a revenit la Chamonix de cinci ori, a dat de
două ori ocol masivului şi a pătruns singur pe gheţari. Ideea
ascensiunii îl obseda.
La insistenţele sale, în 1775, patru vânători fac o recunoaştere,descoperind cam la 4 000 metri marea suprafaţă puţin inclinată de
firn, cunoscută astăzi sub denumirea Le Grand Plateau, punct
important de reper pentru viitorul traseu clasic. Vârful rămâne
însă neatins.
Aflând rezultatul, Saussure revine la Chamonix pentru a opta oară, dă încă
o dată ocol masivului şi, convins că ascensiunea este omeneşte
imposibilă, consideră problema închisă, publicând în sfârşit
lucrarea sa “Voyages dans les Alpes”.
In 1783, nouă localnici cercetează gheţarul Bossons. După o
săptămână apar pe acelaşi gheţar; tânărul medic Paccard,
cantorul Bourrit şi trei însoţitori. Crevasele ii obligă şi pe
ei să dea înapoi.
Ghetarul Bossons
Michel Gabriel Paccard
In 1784, alte trei încercări zadarnice… însă Paccard a descoperit
o posibilitate de ascensiune, urmând spinarea paralelă cu gheţarul
Bionnassay, până la altitudinea vârfului Aiguille du Gouter (3 817
m).
Saussure află şi pune, în anul următor, să fie clădită pe drumul lui
Paccard o căsuţă de piatră. Acolo urcă împreună cu optpersoane, dar nu poate face mai mult decât măsurători, observând
printre altele că cerul deasupra munţilor este albastru, iar nu
negru cum se credea.
Michel Gabriel Paccard, de curând medic în sat, este prea sărac pentru
expediţii costisitoare. Perseverent şi bun cunoscător al muntelui,
are mari şanse de a deveni primul învingător, dar nu a găsit
tovarăşul potrivit. Fostul său prieten din copilărie, căutătorul
de cristale Jacques Balmat, îi refuză colaborarea, încercând o
ascensiune pe cont propriu.
Jacques Balmat
Astfel soseşte vara anului hotărâtor, 1786.
Saussure este pregătit pentru asaltul final şi, sigur de rezultat, trimite
la Chamonix martori, printre care perechea princiară Von
Mecklenburg. La începutul lunii iunie, şase oameni împărţiţi in
două grupe ating pe drumuri diferite marele platou de fim şi încă
mai urcă spre creasta finală de gheaţă, Les Bosses (Cocoaşele).
Pe urmele lor se apropie, repede şi hotărât, un singuratic: Balmat.
El a mai umblat pe aici. îi vede şi se ascunde printre stânci,supraveghindu-i. Ce fac aceştia pe drumul lui ? Aşteaptă răbdător… iată-i, acum stau pe loc… coboară!… au dispărut
în jos pe gheţar. Balmat urcă până unde s-au oprit ceilalţi,
lăsând semn o grămadă de pietre.
Jacques Balmat
Ziua s-a sfârşit, întunericul cuprinde culmile. Aşezat pe raniţă,
acolo unde povârnişul muntelui Dome du Gouter devine puţin plat
înainte de a se arunca vertical spre gheţar, solitarul înfruntă
gerul şi vântul aspru. îşi apără faţa cu o batistă, dar pânza
îngheaţă ; tremură jalnic, îşi loveşte palmele, se
fricţionează, nu închide ochii de teamă că va aluneca în
prăpastie. Nesfârşită pare noaptea, până se iveşte o geană
luminoasă la orizont. Balmat coboară, convins că ştie calea
sigură spre vârf, dar fără martori nu are rost să continue. Cine
va crede că a reuşit singur această ispravă ?
Ii trebuie un tovarăş, iar acesta nu poate fi decât Paccard.
De astă dată se înţeleg.
In seara zilei de 7 august fac amândoi bivuac pe gheţar, dorm numai
două ore şi pornesc mai departe. Dimineaţa îi prinde pe marele
platou. Soarele încă nu s-a ridicat peste culme. Frigul îi
pătrunde, când unul se dezmorţeşte spărgând trepte în gheaţă,
celălalt tremură,… urcă peste “Cocoaşe iarăşi taie
trepte… când Balmat oboseşte trece Paccard în frunte… se
apropie umăr la umăr, împreună.
Jacques Balmat si Michel Paccard
Din vale sunt observţi prin lunetă. Astfel se va preciza că au atins
piscul la orele 18 şi 23 minute, în 8 august 1786. Un curier
aleargă la Geneva să ducă profesorului Saussure vestea.
Pentru a paisprezecea oară Saussure vine la Chamonix, unde angajează
oameni şi pune să se construiască pe traseu două adăposturi, dar
toamna trece. Este nevoit sa mai astepte un an.
In iulie 1787, Balmat urcă împreună cu trei tovarăşi pe Mont Blanc,
făcând un fel de repetiţie generală pentru a garanta succesuldistinsului său client, care însă va mai aştepta în vale patru
săptămâni, din cauza ploilor. Acestea sunt atât de abundente,
încât însuşi notarul satului, tatăl lui Paccard, se îneacă
într-un torent. Indurerat, tânărul medic va lipsi de la următoarea
ascensiune.
Pe data de 1 august se poate porni la drum. Nouăsprezece călăuze sub
conducerea lui Balmat cară scări, prăjini, instrumente
ştiinţifice, echipament, provizii.
Profesorul poartă perucă, frac roşu, ghetre albe. Un pat de campanie, două
mantale, trei perechi de ghete, o umbrelă de soare completează
echipamentul său cu cele strict necesare.
Dr. Saussure pe Mont Blanc
Prima noapte este petrecută într-un adăpost, pentru următoarea se sapăo grotă în zăpadă. A treia zi apropie clipa memorabilă. Pantele sunt repezi, oamenii obosiţi suferă de sete. Profesorul urcă asigurat cu grijă între prăjini purtate de ghizii săi personali.
Schita de William Howard din timpul primei ascensiuni americane 1819
Voalurile negre distribuite de el îi apără pe toţi de arsurile feţei şi
pericolul orbirii, căci soarele este puternic. Vântul nu adie.
Priveliştea excepţională, cerul fără nori, apropierea vârfului
anunţă victoria. Calota finală este atacată pe drumul cel mai
scurt, care astăzi nu se foloseşte fiind sub ameninţarea
avalanşelor.
DinChamonix sunt urmăriţi prin lunetă. Familia sa ridică un steag,
satul aclamă. La ora 11, caravana atinge piscul.
Uitate sunt dezamăgirile celor douăzeci şi şapte de ani de aşteptare.
Saussure a devenit la rândul său un erou, dar un erou al ştiinţei.
Incepe imediat cercetările: compară albastrul cerului cu eşantioanele
sale colorate, verifică ecoul prin împuşcături de pistol,
determină temperatura de fierbere a apei, numără bătăile
pulsului… patru ore şi jumătate măsoară şi experimentează cu
barometrul, termometrul, higrometrul, electrometrul… şi câte alte
instrumente au cărat porterii. în sfârşit, umple sticle cu aer şi
zăpadă de pe vârf, apoi comandă coborârea.
Grupul lui Saussure coborand de pe Mont Blanc, dupa o a treia ascensiune (1787)
Peste opt zile apare, ca întotdeauna, şi un englez, Marc Beaufey,
repetând ascensiunea. In anul următor vor fi înregistraţi 101 turişti, peste încă un an, 1 500 ! Chamoniarzii devin ghizi şivor apăra până astăzi cu străşnicie breasla lor. Chamonix prosperă, devine mare centru de atracţie, traiul locuitorilor se schimbă pentru totdeauna, datorită celor doi oameni.
Ghid cu client pe Mer de Glace in 1900
Dupa ascensiune medicul Paccard duce un trai modest. Deschide o listă de subscripţie pentru a-şi tipări memoriul, fără să reuşească. El nu intră în atenţia publică şi, chiar dacă va ajunge cu
timpul judecător de pace, apoi primar, mormântul său va fi uitat în biserica satului.
Tovarăşul său de victorie, mai abil, este aclamat ca erou şi înnobilat de regele Sardiniei cu titlul “Jacques Balmat du Mont Blanc “. El primeşte încă mulţi ani admiraţie şi bani, i se scrie biografia. Cu timpul, rămâne un simplu ghid vârstnic, banii se termina si începe să caute ca altădată aur şi cristale. Avea 72 de ani când un vânător 1-a zărit pentru ultima oară sus, pe gheţar. A dispărut fără urmă, omorât de pietre sau înghiţit de o crevasă a muntelui său.
In centrul localităţii cosmopolite de astăzi, un monument îl reprezintă pe Balmat arătând cu degetul savantului Saussure drumul către marele pisc şi nemurire.
In anul 1816, se construieşte primul Grand Hotel, cu reputaţia că oferă camere de baie, ziare din toate ţările şi cele mai bune vinuri. Ghizii profesionişti formează în anul 1831 o companie, prima de acest gen din lume, cu reguli stricte şi tarife, un cerc închis care foarte rar va primi în sânul său străini de vale şi numai alpinişti de prima mână, ca Lionel Terray din Grenoble sau Gaston Rebuffat din Marsilia.
In 1860, regiunea Savoia se alipeşte Franţei, drapelul francez flutură pe Mont Blanc, iar împăratul Napoleon al III-lea vine să vadă gheţarul Mer de Glace. Indispus de starea drumului, ordonă să fie refăcut, astfel că se va călători comod, cu trăsura, în numai 8 ore.
Fotografie de pe Mer de Glace in timpul vizitei lui Napoleon al III-lea (1860)
Pe urmele trăsurilor se înfiltreză tehnica. La finele secolului al XIX-lea, oficii de transport pun la dispoziţia turiştilor primele “care alpine’”, strămoşii autocarelor. Bicicliştii apar pedalând spre Chamonix, iar zgomotul motoarelor şi mirosul benzinei devin ceva obişnuit.
In 1905, numărul automobilelor atinge media zilnică de 100 şi, în acelaşi an, creşte la 130 000 numărul călătorilorpe linia ferată îngustă electrificată, care din 1901 leagă Chamonix de restul
ţării.
In 1908 se construieşte calea ferată cu cremalieră spre Montenvers, care transportă la 1 913 metri altitudine turiştii dornici să vadă Mer de Glace; trei decenii mai târziu, numărul biletelor vândute anual depăşeşte 383 000.
In anul 1809, prima femeie ajunge pe Mont Blanc. Ea nu este însă o turistă cu bani, ci o localnică săracă. Nemăritată la 30 de ani, Marie Paradis găseşte că ar fi mai bine să-şi asculte logodnicul, care hotărâse să o ducă pe vârf, cu ajutorul altor ghizi. Ştirea ascensiunii putea să atragă mai mulţi vizitatori, deci mai mult câştig Treaba s-a dovedit anevoioasă, căci Maria nu s-a simţit pe munte ca în paradis… dimpotrivă, cădea jos epuizată, dădea din picioare plângând… astfel că ghizii au târât-o de braţe, au dus-o pe sus… până când scopul a fost atins, iar eroina fără voie adevenit “Marie Mont Blanc “.
Prima femeie pe Mont Blanc – Marie Paradis 14 Iulie 1809
Reclama îşi făcuse efectul, căci în anul următor a sosit însăşi împărăteasa Josefina. Ea a angajat 68 de ghizi, a vizitat gheţarul Mer de Glace, iar la plecare, după cum se spune, a dus ca amintire o
întreagă stână, cu vaci şi ciobani.
Fotografii din timpul unei drumetii pe Mer de Glace (1870)
Intr-o duminică din vara lui 1838 intră ai scenă şi o domnişoară bătrână, contesa Henriette d’Angeville. Decisă, la 44 ani, să scape de sub supravegherea părinţilor, ea evadează de acasă cu
punga plină, soseşte la Chamonix şi vede pentru prima oară uriaşul pisc.
Henrietted’Angeville
Imediat se întoarce la Geneva, consultă medicul, îşi face testamentul şi se desparte de cei mai buni prieteni, revenind la Chamonix.
Călătoria durează două zile. Ea trage la cel mai bun hotel, îndură ofense, neîncredere, prorociri nefaste, până reuşeşte angajarea oamenilor necesari. La orele 6, in dimineaţa plecării, se prezintă
în faţa hotelului 12 călăuze. Balcoanele sunt pline de curioşi. Trupa duce în raniţe: 2 pulpe de berbec, 2 limbi de vacă, 3 funzi ciocolată, 3 funzi zahăr, 12 lămâi, 24 funzi pâine, 18 sticle de
Bordeaux, un butoiaş cu vin de regiune, o sticlă cu coniac şi încă, la fiecare trei participanţi, câte o ploscă de limonada, o budincă şi… o oală cu supă de pui.
La micul dejun, domnişoara se mulţumeşte cu 4 ouă ochiuri, pe şuncă tăiată felii de un deget grosime. Ea poartă rufarie din flanelă roşie, pantalonaşi bufanţi până la glezne, rochie lungă, iar la
gât are blană “boa”’ foarte modernă. Peste părul coafat cu grijă şi-a pus pălăria verde, ultimul model. Astfel echipată, comandă plecarea.
Pentru început urcă bine, ba chiar refuză bastonul de doi metri şi jumătate cu cârlig ascuţit, iar mai târziu se dezleagă din frânghie.
După-amiază poposesc pe gheţarul Bossons, lângă insula stâncoasă Grands Mulets. In vreme ce ghizii se ocupau de provizii iar domnişoara îşi nota impresiile în carnetul legat cu mătase verde, un conte polon, turist ca şi ea, îi trimite cartea de vizită, rugând să fie primit pentru a conversa. Ei hotărăsc să organizeze cu ambele caravane un concert de cântece populare.
Noaptea pe gheţar a fost însă foarte rece. Henriette nu a închis ochii şi la ora 2 s-a declarat gata de plecare. Cu cât urca mai sus, moliciunea o cuprindea pe curajoasa contesă. Convinsă că i-a sosit sfârşitul, Henriette le spune ghizilor:
-Daca mor, promiteţi că îmi veţi duce corpul acolo sus şi îl veţi înmormânta! Familia vă va răsplăti.
-Fiti fără grijă, domnişoară, o asigură oamenii impresionaţi, veţi ajunge sus, vie sau moartă!
Din fericire, criza nu durează. Muribunda îşi schimbă rochia lungă care o incomoda, îşi revine, merge mai cu nădejde… La orele 13 şi 30 de minute distinsa alpinistă înfige pe vârf alpenştocul
“aşa cum un soldat înfige drapelul pe meterezele unei cetăţi cucerite” — va mărturisi ea mai târziu în memorii.
Cât a durat popasul, aşezată cu faţa spre Franţa, contesa a scris şase bilete către prieteni, demonstrând că nu i-a uitat. S-a lăsat ridicată de ghizi în braţe, cât mai sus, pentru a depăşi recordul Mariei Paradis, apoi a îngropat în zăpadă lozinca sa: “Vouloir c’ est pouvoir”, adică “A voi înseamnă a putea”.
La coborâre a înnoptat din nou la Grands Mulets, intrând a treia zi în Chamonix, primită triumfal cu urale şi lovituri de tun. Simpatica alpinistă a fost numită “la fiancée du Mont Blanc” –
“logodnica lui Mont Blanc “. Definitiv îndrăgostită de munţi, la 70 de ani încă mai făcea ascensiuni.
Si Romania a contribuit la aceste “cuceriri”, ale Mont Blancului.
In anul 1877, geologul Radu Porumbaru este primul roman care urca varful Mont Blanc. Vechea Carte de aur, aflată la sediul din Chamonix al Clubului Alpin Francez, păstrează numele lui.
Intre 1928 si 1938 au mai urcat inca 7 romani (e posibil sa mai fi fost si altii) , aproape toti membri ai viitorului Club Alpin Roman: Alexandru Colfescu si Gogu Popescu in 1928, Dr.Vasile Steopoe tot in 1928, Stefan Vasiliu si ing.Nitescu in 1934, Mircea Sterescu si Leova Stolear in 1938.
Surse si documente folosite:
Ionel Coman – Doua secole de alpinism
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/
http://www.xtrem.ro/articole/661/despre-alpinismul-clasic-cu-marian-anghel.html
alte site-uri (pentru imagini)
In cele ce vor urma voi infatisa cele mai de seama fapte din istoria ADMIR-ului, asa cum apar ele in numarul jubiliar al Buletinului Alpin din decembrie 1939, fapte care, cred eu, ne-ar putea servi drept exemplu, si cu speranta ca spiritul acelor ani ar putea reinvia.
Asociatia ADMIR (Asociatia Drumetilor din Muntii Romaniei) a luat fiinta in data de 14 iulie 1929, in casele domnului Farm. Toma P. Ciumetti, din str. Arinoaiei Nr. 51, unde s-a stabilit si sediul provizoriu al Asociatiei. Ideea a fost pornita din entuziasmul si buna vointa a unor idealisti ca d-nii Dr. Gh. Dumitrescu, Ing. Ion Nistorescu, Farm. T. Ciumetti, Gh. Mihailescu.
Ea a fost creata “in chip modest de un cerc de drumeti idealisti, patrunsi de hotararea de a munci si infaptui, de a umple marele gol ce se simtea pe acest taram in tara noastra atat de blagoslovita in privelisti si bogatii de tot felul.
Inceputul a fost greu, dar hotararea a fost si mai darza.”
Dupa cum spunea Ion Ionescu-Dunareanu, “Greutatile au fost la inceput intampinate in inertia maselor, invinsa printr-o propaganda intensa, prin descrierea frumoaselor privelisti din munti, prin avantagii de calatorie in grupuri, prin excursiuni colective, caluze, adaposturi in munti, marcari de poteci, harti, expozitii de fotografii, publicatii, pentru ca marele numar de entuziasti de astazi sa rupa cu trecutul si sa porneasca la drum.”
“Munca linistita, cu multa sarguinta, este cea care duce la infaptuiri trainice.”
A. ISTORIC
14 Iulie 1929: Are loc adunarea generala de constituire a Asociatiei.
14 Iulie 1929: Primul fapt din istoria ADMIR-ului este trecerea Casei Padina a d-lui Serghie Popescu, sub egida asociatiei. Iesita mai tarziu de sub aceasta egida, Casa Padina datoreste insa ADMIR-ului marea influenta de care s-a bucurat de atunci iar proprietarul ei – membru de onoare al asociatiei- a binemeritat de la Asociatie prin sprijinul sau nelimitat, cu alt prilej.
14 Iulie 1929: D-l ing. I. Nistorescu prezinta emblema Asociatiei dupa desenul conceput de D-sa si al carui original se afla in arhivele asociatiei. Aceasta emblema – completata mai tarziu cu o mica vigneta reprezentand insigna – a ramas si va ramane ca un simbol al traditiei admiriste.
13 Februarie 1930: . La Trib. Ilfov, S.I.C.C. , prin sentinta No 14, acorda asociatiei personalitatea juridica, inscriind-o in registrul special, sub No 9/1030.
13 Martie 1930: Sentinta Trib. Ilfov S.I.C.C. No 14/1930 este publicata in Monitorul Oficial No 59/1930 P. II.
16 Apr.: Se autentifica la judec. Pucioasa – in prezenta D-lui Ing. I Nistorescu – actul de donatie facut cu coproprietarii muntelui Obarsia, pentru inzestrarea Asoc. ADMIR cu un teren in suprafata de 10109 m. p. la punctul “Altarul Babelor”. Este primul pas spre realizarea celui mai maret vis al Asociatiei: Casa Babele si este bine sa se stie ca donatia a fost posibila numai prin indemnul a doi dintre coproprietarii muntelui, d-nul Gr. Grigorescu si Serghie Popescu, membrii de onoare ai Asociatiei, impreuna cu ceilalti coproprietari.
25 Iunie 1931: Se constituie, la Campina, prima filiala a Asociatiei, desfiintata insa la 15 Iunie 1932 pentru lipsa de activitate.
Sept. 1931: Se pun bazele – la Campulung-Muscel – celei mai vechi filiale de azi a Asociatiei, sortita sa devina si cea mai puternica organizatie provinciala. Regiune eminamente turistica, inzestrata de la natura cu plaiurile cele mai frumoase si cu muntii cei mai spectaculosi (Iezerul, Papusa, Piatra Craiului, Fagarasii), Muscelul era indicat sa contribuie la ridicarea nivelului turistic al tarii si la imbogatirea patrimoniului drumetiei romanesti. Sectia Campulung a pornit la realizarea unui program de la inceput vast si azi are mandria de a fi contribuit la patrimoniul general al Asociatiei cu: Casa Radu Negru, Casa Voina (mai tarziu Vlaicu Voda), Refugiul Vacarea, Refugiul Zanoaga (ars mai tarziu) si Casa de piatra P. Catzian, de la Lacul Iezer, visul de ani al skiorilor din regiune.
Sept. 1931: Ca o consecinta a infiintarii sectiei Campulung, incep lucrarile de amenajare a viitoarei Case Radu Negru, pe bazele fostei case S.T.R. Din care nu mai ramasesera decat zidurile de piatra roase de intemperii.
6 Dec 1931: Se deschide la Cartea Romaneasca – Sala Ileana – prima expozitie romaneasca de fotografii alpine, la care Asociatia ADMIR participa cu un frumos succes.
15 Mai 1932: Are loc a doua expozitie de fotografii alpine, onorata cu vizita Familiei Regale, ceea ce denota succesul mereu crescand al acestui fel de propaganda turistica la care Asoc. ADMIR a participat de la inceput.
19 MAI 1932: Cu ocazia vizitarii expozitiei Maria Sa Marele Voievod Mihai semneaza adeziunea de inscriere in cadrele active ale Asociatiei.
25 Sept. 1932: Un an dupa infiintarea sectiei Campulung, se inaugureaza Casa ADMIR Radu Negru – ridicata cu mari eforturi pe locul fostei case de piatra a S.T.R. Lucrarile de amenajare incepute in Sept. 1931 sunt finalizate cu multa greutate din cauza asezarii izolate a cabanei.
Fara sa banuiasca urmarile, Asociatia lasa cabana fara paznic, increzatoare in spiritul de omenia al turistilor si in grija ciobanilor de prin partea locului. Cateva zile insa dupa inaugurare, la 3 Oct.,cele 2 incaperi ale cabanei sunt devastate, mobilierul distrus, usile si ferestrele scoase din functiune. Actul acesta de vandalizare a avut darul sa impresioneze foarte neplacut; abia in 1933 vom mai auzi vorbindu-se despre Casa Radu Negru, dupa ce va fi fost din nou pusa la punct si data in grija unui paznic permanent. De atunci aceasta cabana isi indeplineste marele ei rol de adapost izolat sub creasta celui mai frumos masiv al tarii noastre.
Mai 1933: Are loc, tot la Cartea Romaneasca, cea de a treia expozitie de fotografii alpine, la care participa si Asociatia ADMIR, cu un bogat material de propaganda.
Mai 1933: Apare primul numar (1-2) al Buletinui Alpin, revista de alpinism si drumetie de munte, infiintata de Asociatia ADMIR in scopul propagarii, prin scris, a frumusetilor alpine ale muntilor nostri. Este vrednic de mentionat ca in publicatia romaneasca nu mai existase o asemena revista, deoarece Anuarele S.T.R. – aparute intre 1908- 1912 (14?) – aveau cu totul alt caracter, desi urmareau aceeasi tinta: propagarea ideii de turism. Prin tinuta sa tehnica si redactionala, mentinuta si perfectionata in decursul anilor, Buletinul Alpin se claseaza printre putinele reviste de specialitate ce apar in Europa (vreo 3-4) si care se bucura nu numai de un material mai bogat dar si de mijloace financiare infinit superioare. Cele patru numere ale anului 1933 apar sub egida Asoc. ADMIR; apoi – constituindu-se Clubul Alpin Roman cu persoane care faceau parte si din ADMIR – revista a fost trecuta cu titlu provizoriu sub ingrijirea acestora – revenind din nou sub conducerea ADMIR-ului in 1938, odata cu primul numar al celui de al saselea an.
29 Apr. 1934: Are loc Adunarea generala ordinara a Asociatiei, in cadrul careia I. Udriste-Olt este ales presedinte iar Gh. Dumitrescu devine membru de onoare al Asociatiei ADMIR.
8 Iulie 1934: Se inaugureaza Refugiul Zanoaga, amenjat prin ingrijirea Sectiei Campulung. Acest refugiu destinat sa serveasca drept punct de plecare pentru rutele de pe Muchea Portareasa, spre Iezer – Fagaras, a avut un trist destin deoarece a fost distrus de incendiu in 1935 si de atunci abandonat, in urma amenajarii Casei Voina si a Refugiului Vacarea.
3 Sept. 1934: Cu adresa No 1499, primaria com. Voinesti (Muscel) aproba arendarea pe 35 ani, a unui teren in suprafata de 2000 m.p. Situat in poienele de pe Muntele Musuroaiele Mici, la N de cota 1553; terenul este ideal asezat pentru o casa de iarna si pentru practicarea – in conditiuni optime – a skiului.
15 Sept. 1934: Se infiinteaza, in cadrul unei insufletite adunari pe Postavarul, Sectia ADMIR Ploiesti, cu teren de activitate Bucegii. Datorita eforturilor d-lui Em. Colgeag – intemeietorul si primul ei conducator – aceasta sectie avea sa prospereze neincetat, reusind sa colaboreze cu centrala la ridicarea Casei Babele.
25 Febr.1935: Are loc la Ploesti – in sala Odeon – un prim concert organizat in folosul strangerii fondurilor necesare lucrarilor viitoarei Case Babele. 31 Martie 1935: Se infiinteaza Sectia ADMIR Bucuresti, din nevoia de a se da unui organism separat toate preocuparile de detaliu, Comitetul Central ramanand sa se ocupe de marile probleme ale Asociatiei. Sectia Bucuresti a avut un foarte frumos program de realizari, contribuind cu lucrari pe teren si cu sume de bani la infaptuirea programului general al Asociatiei. Din motive de ordin administrativ, aceasta sectiune a fost desfiintata la 8 Mai 1938.
Aprilie 1935: Se pune in circulatie insigna Asociatiei.
Aprilie 1935: Ca urmare a infiintarii Federatiei Societatilor de Turism din Romania (F.S.T.R.), Asociatia ADMIR se afiliaza la aceasta noua injghebare turistica.
12 Mai 1935: Se inaugureaza – cu mare solemnitate – Casa Anton Negulici , de la Voina-Muscel. Este a doua mare casa de adapost care vine sa imbogateasca patrimoniul Asociatiei, datorita concursului Sectiei Campulung si marinimiei d-lui Av. Anton Negulici care a dat in folosinta Asociatiei aceasta casa proprietatea d-sale si a altor coproprietari, printre care si d. Prof. A. Balota, din Bucuresti.
Iunie 1935: Are loc la Ploesti o expozitie de fotografii alpine, organizata de sectia locala, cu material furnizat de centrala.
15 Ianuarie 1936: La Sala Dalles, are loc primul mare concert organizat de Centrala, in scopul strangerii fondurilor pentru lucrarile viitoarei Case Babele. Concetul a fost organizat de d. Udriste-Olt, cu concursul d-lor V. Jianu si Em. Colgeag.
12 Mai 1936: Se infiinteaza,la Pitesti, cea de a treia sectie ADMIR, in urma staruintelor depuse d-nele Natalia Udriste si Alexandrina Mircea. Casa Vlad Tepes, de la Cumpana, casele actualmente in constructie si in proiect la O.N.T. de la Piscul Negru, Lacul Caltun si Caldarea Negoiului , contributia de munca la trasarea de km. de marcaje pe versantul sudic al Fagarasilor si – am putea spune- hotelul turistic pe care O.N.T. il construieste la Cumpana, se datoreste initiativei energice a conducatorilor acestei sectii,d-na Profesoara Alexandrina Mircea, Inginer Stan Bacanu si alti colaboratori.
13 Iunie 1936: In conformitate cu legea sa de organizare, Oficiul National de Turism acorda Asoc. ADMIR avizul sau favorabil de functionare. 20 Sept. 1936: Evenimentul cel mai important din viata Asociatiei, dupa sapte ani de eforturi pe toate planurile, se pune piatra fundamentala a marei Case Babele pe terenul proprietatea asociatiei.
15 Martie 1937: Apare primul numar al Buletinului Informativ, care avea sa premearga Buletinului Alpin (seria II), aparand regulat, lunar pana in Febr. 1938, in ajunul reluarii Buletinului Alpin de catre ADMIR.
18 Aprilie 1937: Are loc – in Sala Dalles – al doilea concert organizat de asoc. ADMIR in scopul strangerii fondurilor necesare lucrarilor dela Babele.
20 Iulie 1937: Se inaugureaza la Cumpana -Arges, Casa de adapost Vlad Tepes, amenajata de sectia Pitesti intr-o cladire inchiriata dela C.A.P.S. Cu prilejul acestei inaugurari , se trag si primele semne de marcaj ce aveau sa impanzeasca mai tarziu intreaga zona de sud a versantului argesean al Fagarasilor.
August 1937: Incep lucrarile de marire si refacere a Casei Radu Negru, din Piatra Craiului.
24 Oct. 1937: Se infiinteaza, in orasul Fagaras, cea de-a patra sectiune ADMIR. Sectiunea Fagaras a pornit realizarea unei mult necesare case de adapost in regiunea Vistea, Fagaras.
1 Noembr. 1937: Este data in folosinta Casa Babele, avand pentru inceput numai doua dormitoare comune la etaj, o sufragerie si bucatarie la parter.
25 Dec. 1937: Cu prilejul primului Craciun petrecut la Casa Babele, d. presedinte I. Udriste-Olt organizeaza pentru prima oara transmiterea Buletinului Zapezii; operatiunea era foarte dificila, telegrama fiind adusa cu skiurile la Cantonul Schiel-Jepi iar de acolo telefonata la fabrica, de unde era apoi predata prin curier la oficiul postal Busteni. Buletinul Zapezii, difuzat de O.N.T. a continuat sa citeze regulat Casa Babele, ceea ce a contribuit in mare masura la popularizarea ei, in acel timp.
8-28 Ian. 1938: Are loc la Casa Babele primul curs de perfectionare, la altitudini mari, a clasei de ski a studentelor A.N.E.F.
14 Nov. 1938: Asociatia obtine prin staruintele depuse de d-na Prof. Alexandrina Mircea, Presedinta Sectiei Pitesti, rezolutia regretatului Armand Calinescu prin care O.N.T. este autorizat sa ridice pe cheltuiala sa trei case de adapost in punctele: Piscu Negru, Lacul Caltun si Caldarea Negoiului, ce vor urma apoi sa fie date in exploatare ADMIR-ului. 13 Aug. 1939: Se pune piatra fundamentala a noului refugiu dela Lacul Ezer. 
B. REALIZARI
– CASE DE ADAPOST:
1.- Casa Babele (Bucegi), alt. 2206m.; 3 dormitoare comune cu 60 locuri; 3 camere separate cu 9 locuri; 3 camere rezervate Asoc. Metropola; sufragerie spatioasa; hall, bucatarie; camara si pivnita; hall-sufragerie la etaj; in curs de amenajare pentru 25 camere cu 200 locuri capacitate; paznic permanent; apa de izvor vara si iarna. Administrata de centrala.
2.-Casa Radu Negru (Piatra Craiului), alt. 1650M; 2 dormitoare comune cu 40 locuri; sufragerie si hall; bucatarie; pivnita; in curs de amenajare pentru 12 camere cu 120 locuri capacitate; paznic permanent; apa de izvor vara si iarna. Administrata de Sectia Fagaras.
3.-Casa Vlaicu Voda Voina (Muscel), 2 dormitoare comune cu 20 locuri; o camera separata cu 2 locuri; sufragerie si vestibul; bucatarie si pivnita; apa de izvor vara si iarna. Administrata de Sectia Campulung-Muscel.
4.-Casa Vlad Tepes (Cumpana-Arges), alt. 950m; 2 dormitoare comune cu 30 locuri; lumina electrica; nu are bucatarie. Administrata de Sectia Pitesti.
5.-Refugiul Vacarea (Muscel), alt. 1611m; o camera cu priciuri pentru 20 persoane; nu are paznic.
6.-Refugiul P. Catzian (Iezerul Mare), alt. 2130m; camere cu priciuri pentru 20 persoane; nu are paznic; in curs de amenajare in interior.
-MARCAJE:
337 km, distribuiti astfel pe masivi: 155km in Fagaras, 107 km in Piatra Craiului si 75 km in Iezer-Batrana-Papusa si regiunile invecinate.
-HARTI-PUBLICATII:
1.- Harta turistica a Pietrei Craiului, scara 1:25 000, in culori; editura ADMIR 1935.
2.- Harta turistica a Bucegilor, scara 1:25 000, in culori; editura O.N.T. 1937.
3.-Schita marcajelor din Fagaras-Sud, scara 1: 70 000; in culori; editura ADMIR 1938.
4.-Buletinul Alpin – revista trimiestriala de alpinism si drumetie de munte; 32 pagini de fiecare numar; editura ADMIR, 1933.
5.-Bucegii si Piatra Craiului – calauza turistica de I. Ionescu-Dunareanu; 170 pagini; editata in 1936 de Biblioteca turistica.
Materiale folosite:
Buletinele Alpine Iunie 1933, Aprilie 1938, Decembrie 1938
Ghid Piatra Craiului Ion Ionescu-Dunareanu – 1946
Pe drumuri de munte 