2-6 septembrie 2011
Nimic deosebit de data asta. Patru zile la mare. Doua acasa la Constanta. Doua in 2 Mai, cu cortul. Rasarit, apus, soare, mare, nisip, lene, mult peste, bere 🙂 Si o melodie care imi tot bantuie prin cap de atunci – Rod Stewart, Have you ever seen the rain.
27 august 2011
Numele jurnalului mi-a venit de la melodia de mai sus si de la un pasaj de la finalul traseului, o sa vedeti mai incolo de ce 🙂
Most wanted azi- Valea Seaca a Caraimanului cu iesire pe Valcelul Mortului (brrr…ce nume 🙂 )
Sa ii prezint pe cei 3 neinfricati 😀
Gabriela si Rosemarie
Eu
Ca prin minune, pentru sfarsitul asta de saptamana planurile erau facute: eu acasa la cratita si facut curat prin casa, iar Rose, la o plimbare cu colegele de serviciu, pe Jepii Mici, Babele, Sfinx, Cruce (ma tot batea ea la cap ca vrea sa le vada odata si-odata!).
Numai ca… vineri nu prea aveam stare. Cum sa stau eu acasa un week-end? Cand se mai anunta si vreme buna??? Imposibil asa ceva! :)) Vorbesc cu Gabi si ne hotaram sa incercam Valea Seaca a Caraimanului si Valcelul Mortului. Iesirea in sus la cruce ramasese restanta de acum 3 ani, cand am fost pe VSC- Braul Portitei cu Cristi. Nu stiu de ce am amanat atat tura asta, dar acum eram hotarat sa o duc pana la sfarsit.
Asa… nu mai zic de comentariile lui Roze, ii cam stricam planurile, dar cum ea tot voia sa vada Crucea, pana la urma a fost de acord 🙂
Caut pe net informatii despre traseu, printam ce gasim, descrieri si harti (despre Valcelul Mortului nu prea am gasit), pregatesc echipamentul. Prima data cand mersesem cu Cristi ramasesem cam ingrozit de o urcare pe fete de iarba, inainte de iesirea in Braul Portitei si acum eram curios sa vad cum percep zona, dupa ceva vreme de umblat pe vai si catarare. Am pus totusi in rucsac si un piolet tehnic, mai micut, sa fie acolo in caz de ceva, pe pantele de iarba :). Sambata dimineata pe la 5:30, pornim voiosi spre munte, in masinuta Gabrielei.
Se anunta o zi superba.
Peretele Vaii Albe si Picatura
Lasam masina la partie si pornim in sus, pe sub firele de la telescaun. Dupa al treilea (sau al patrulea) stalp facem dreapta si intram in padure. Exista si o sageata alba, pe un copac, care indica drumul.
Repejor ajungem la intrarea pe vale, fara sa intampinam probleme de orientare, poteca e clara. Incepem tura-cum altfel – cu o pauza de masa 🙂
Voiam ca jurnalul asta sa fie foarte detaliat, sa foloseasca si altora, cu detalii de genul “a treia saritoare pe stanga, piton dreapta, urmatoarea prin boscheti”…etc. Dar se pare ca nu prea am tinere de minte, drept urmare o sa precizez astea numai la primele saritori 🙂 Plus continuarea din braul Portitei pe Valcelul Mortului, unde noi am fost putin “in ceata”.
O prima saritoare draguta. Cred ca se poate ocoli pe dreapta. Noi am urcat pe stanga.
Gabi si Roze pe saritoare
Tot pe stanga, cum urci,gasesti si un piton.
Urmeaza cateva saritori mai mici, pe care le abordeaza fiecare cum poate. Catarare simpla, frumoasa.
Intalnim si primul obstacol serios – tufele cu zmeura – mare, grasa, aromata, parfumata! 🙂 Dar perseveram si reusim sa depasim tufa dupa tufa :))
Deasupra celei de a doua saritori mai acatarii, se afla un piton batut chiar pe firul vaii, cumva pe centru.
Saritoarea cu bolovanul imens o trecem pe partea dreapta.
Dupa asta urmeaza imediat, cea mai mare (si grea) saritoare de pe vale – Zangur. Aici ajungem din urma, un grup de 3 persoane: doua doamne si un domn, pe la vreo 40 si ceva de ani, cred. Erau prima data pe vale si voiau sa faca acelasi traseu ca si noi.
De la Zangur incepe sa se vada Crucea, intr-un unghi foarte fain (o sa tot fie poze cu ea, a fost ca o Fata Morgana pentru noi; cand aparea, cand disparea, de ne apucase disperarea, la sfarsitul turei – “Dom’ne, da’ nu mai ajungem la Crucea aia azi?!?” :))))
Aici am facut marea prostie si am lasat grupul de 3 sa intre primul pe saritoare 😦
Din cauza lor am pierdut timp mult…Puteam ocoli pe stanga Zangurul dar noi voiam sa facem saritoarea…
Si incepe distractia. Pleaca domnul primul. Pleaca e un fel de a spune. Au incercat sa asigure la pitonul de pe partea stanga a saritorii (cum urci) dar nu aveau (sau nu au folosit) nici un dispozitiv de filat/asigurat. Au trecut coarda direct prin bucla echipata si atat. Apoi au frecat coarda pe toate partile, trageau cand de un capat cand de celalat, nu im idau seama ce au vrut sa faca. Au urmat apoi instructiunile doamnelor care se pare ca erau ceva mai experimentate: omul ala nu stia nici unde sa isi prinda bucla/caraba, incerca sa o prinda de rucsac, de curea, numai de ham nu!
In fine, dupa ‘nspe tigari fumate, constat ca au reusit treaca si ei saritoarea. Am aflat apoi de la niste prieteni, ca s-au laudat in fata lor ca vezi Doamne, ce buni sunt ei, au trecut la liber saritoarea, din prima si ca ne-au lasat demult in urma.
A si sa nu mai zic ca dupa aceea, ne-au bombardat o vreme, cu pietre de ne-a stat inima in loc! De la o vreme i-am auzit mult in stanga noastra, cred ca au gresit traseul…nu stiu ce sa zic…bine ca macar am avut liniste.
De la pitonul din stanga m-am lasat usurel pe fir si cu ajutorul unei balustrade au trecut si fetele.
Si mai departe, la rugamintile proprietarului de blog – voi continua eu insami (roze), povestea. Sper sa fie la fel de captivanta! 🙂
Urc si eu ultima parte a saritorii lui Zangur, cu ceva emotii, cand constant ca Andrei ma fila de sus, nonsalant, fumand!!!
Urca si Gabi, rapid.
O vreme, ne continuam ascensiunea pe firul vaii, fara prea mari dificultati. Constatam cu multa tristete, ca in Valea Seaca a Caraimanului ajung toate mizeriile aruncate de turisti, de la Cruce.
Tancul Uriasului
Ajungem intr-un soi de hornulet destul de umed – Gabi inainteaza prin spraitz, iar eu, fana impatimita a oricarui tip de ramonaj (de fapt ar trebui sa ii spun tehnica ramei-limaxului de stanca….posterior, ceafa, spate, mainile proptite bine, picioarele in fata, sus de tot ca sa nu ma ud…..si inaintez in stilul vierme).
O saritoare cu fereastra mica mica mica. Cine e subtirel (ca Andrei) poate trece si pe acolo. Dar pana si el a avut ceva probleme, a ramas intepenit si cu chiu cu vai a reusit sa scape de rucsac si sa se strecoare de partea cealalta. Noi am ocolit pe stanga.
Poza asta desi e miscata, imi place cum a iesit 🙂 (zice Andrei)
Dupa saritoarea de mai sus se afla un piton, pe partea stanga.
Un piton si-o manichiura impecabila !
Ajungem la saritoarea cu fereastra – prilej de incantare si ocazie de pregatit album pentru facebook si pentru gloria eterna 😀
Deasupra ei pe partea dreapta- piton.
Parea atat de aproape si cand te gandesti ca abia spre 19h, am ajuns la ea!!!
Strunga Marelui V
Ajungem la saritoarea prelucie, unde fiecare a ales ce traseu crede de cuvinta, iar spre finalul saritorii, pentru a evita un perete spalat, intram in jnepenis, mult in drepta.
Am iesit plini de rasina (dar mirosind frumos :D), obositi, si cu ace de jnepeni in tricouri, in bocanci, pana si in chiloti ! Traversarea pe la baza jenpenilor, cu haul in spate, a fost destul de palpitanta! Intrasem pe vale, pe la 8h30 si era déjà ora 13-14h.
Batalia cu jnepenii- am mers mult prea in dreapta, ca si data trecuta, si am avut ceva de furca cu jnepenii.
Ne oprim sa luam masa, snitele si sanwichuri delicioase preparate de Gabriela si continuam, speriati de ora cam inaintata. Dupa pre-lucie ajungem la pantele de iarba care il speriasera pe Andrei, la tura precedenta, din 2009. Incerc sa il trag de limba pe Andrei sa faca o estimare, cam cat mai avem. Aveam nevoie de o incurajare, oricat de departe ar fi fost estimarea fata de adevar ! Dar intotdeauna Andrei se abtine de la a face evaluari, chiar si cand cunoaste traseul ca pe prorpiul buzunar! Inspectam zona si pe pantele de iarba, pleaca tot Andrei primul, dar uita sa ne lase coarda pt asigurare, asa ca daca e musai cu placere: cataram la liber!
Pantele cu iarba sunt (nitel) fioroase (nu strica luat si-un pioletul tehnic) dar de fapt, infricosatoare este expunerea. Mie mi-a placut mult : am o mare incredere in cele 100 de fire, stranse cu nadejde in pumn si am prins si ceva tehnica : le folosesc doar pentru mentinerea echilibrului si mai putin pentru sustinere propriu-zisa. Tot de la Andrei si Gabriela am prins tehnica – vorba cuiva : cata incredere sa ai in confratii mai experimentati? MULTA ! ! 🙂
Si catinel, catinel ajungem in Braul Portitei, moment in care realizam ca am ratat intrarea in Valcelul Mortului si ca e timpul pentru solutia “suna un prieten” 😛 Asadar il suna Andrei pe Cristi Boreal, care ne lamureste binevoitor, ca de fapt, trebuie sa coboram pe o potecuta, in dreapta, din Brau spre Valcelul Mortului.
Reusim sa ne dumirim pe unde e traseul si intram in valcel…… Din Braul Portitei (e o coama cu jnepeni acolo) se coboara cativa metri si se traverseaza pe o branita in firul Valcelului Mortului.
OOOO, boierie pe capul nostru : nu era umed, stramt : asa si-asa, bolovanii de inceput nu ne-au dat mult de furca, in mare destul de accesibil.
Asta pana la un punct: pana cand am dat peste o saritoare stramta si dificila, asa ca am ales varianta prin stanga. Am urcat, am dat de o poteca ce ne-a condus la o muchie accesibila …. de unde ne-am intors in Valcelul Mortului. Ne-am si asigurat, pentru confortul psihologic mai mult 😛
eiiiii bine treaba cu valcelul asta se strica! Nu putine au fost momentele cu emotii, valcelul s-a inasprit, stanca era rece si umeda. Mai sus solul s-a deteriorat mult (fata de ce vazusem prin jurnale mai vechi): pamant cu pietricele, totul foarte friabil, nu mai e vegetatie pe el si pragul de dupa fereastra s-a adancit mult. E de-a dreptul urat, cu risc foarte mare de accidentare a coechipierilor: avalanse de pietricele (ceea ce s-a si intamplat, cand o pietricica mica dar suficienta, s-a oprit in glezna lui Andrei!)
Din Braul Portitei spre vale
Creasta Picaturii
Brana de traversare spre Valcelul Mortului
In ultima parte, inaintam cu greu iar cand iesim din valcel (si iesirea a fost un adevarat chin – mai crunt decat intreaga VSC) si dam in saua valcelui, ne izbeste vantul in fata! Déjà se facuse 18h si crucea nicaieri!
E timpul pentru un nou telefon cu gand sa intrebam : « din sa, de aici, o luam in drepta sau in stanga? e un perete in fata……» Numai ca binefecatorul nostru nu a mai auzit telefonul la timp asa ca am luat-o intuitiv prin stanga, pe carari si pe fete de iarba expuse, traversand cu inima cat un purice vreo 3-4 muchii.
(La iesirea din Valcel, pornim catre Cruce in dreapta apoi ocolim pe partea stanga un perete. Se merge pe fetele de iarba, un pic ascendent).
Intr-un final, am ajuns si la cruce, dupa vreo jumatate de ora in care ne-am promis ca daca vom scapa cu viata, vom manca ciorba calda si papanasi pana la refuz, vom face numai trasee marcate si nu vom mai calca prin astfel de locuri, IN VECI … si ca gata, ne-am incheiat definitiv socotelile cu VSC! FOREVER EVER EVER! « Doamne’ de mult nu m-am mai bucurat atat de mult, sa vad o cruce….si nu la capatai! » 😛
Andrei- cam obosit 😀
Imi indica Andrei brana aeriana. Nu pierdem prea mult timp la cruce.
Era vant, pustiu, seara, asa ca ragazul a fost scurt (cat sa savuram « delicioase » vitamine din sticla Gabrielei) si am si pornit-o spre Cab. Caraiman. Constatam ca poteca s-a deteriorat si e surpata pe alocuri.
Umbra “Uriasului”
Pe drum supriza : dam de rupicapra si de progenitura ei. Sunt superbe capritele : au niste figuri atat de inteligente si curioase si pline de bunatate!
Imi tremura mana pe aparat de emotie, asa ca trag instantanee la nimereala: ce-o fi o fi! Exceptional de frumos iedutul.
Franti de oboseala, ajungem la telecabina, in Busteni, pe la 22h30. Pe drum revenisem la ganduri mai bune in privinta alpinismului, hotarand ca si hornurile Vaii seci aratau interesant pentru o posibila (dar nu in viitorul apropriat) ascensiune! 😛 O oboseala placuta si buna dispozitie se reinstalasere printre noi.
Cam astea au fost peripetiile noastre !
Dimineata- de la corturi
Roze a uitat sa precizeze ca a doua zi- duminica- la ora 8 a plecat si a urcat iar pe Jepii Mici cu colegele de la serviciu. Eu in locul ei imi inchideam telefonul si dormeam ca ….. pana la 12!!! :)) Bravo ei 🙂
20,21 august 2011
Povestirea cu Fagarasul asteapta de ceva vreme, Rose cica ma lasa pe mine sa scriu de data asta. Proasta alegere a facut :)) O sa incerc sa strecor si vreo “doo” vorbe, asa printre poze 😛
Echipa: Rose, eu, Marius, Ionut, Dana, Alex
Unde? – Fagaras: Balea Lac, Capra, Fereastra Zmeilor, Podu Giurgiului, Podragu,Vistea, Moldoveanu-Podragu, Podragel, Fereastra Zmeilor, Capra, Balea Lac
Traseul parcurs se poate vedea in imaginea de mai jos, cu mentiunea ca are cateva greseli, de exemplu Podu Giurgiului este inainte de Saua Podragu, undeva sub varful Mircii. (linie rosie- prima zi, linie albastra- a doua zi)
Click pe poze pentru a le vedea mai mari
Mergem sau nu mergem in Fagaras? Aceasta era intrebarea 🙂
Nu prea eram eu incantat la inceput de tura asta dar, vorba cantecului de mai sus, “I would walk 500 miles” doar ca sa fiu alaturi de EA :))
De data asta s-a ocupat Rose de organizare, asa ca stiam inca de la inceputul saptamanii ce aveam sa facem in week-end (lucru mai rar intalnit la mine 😛 )
Eu nu am avut mai nimic de facut, doar sa ma supun hotararilor luate 🙂 Totusi vineri am aruncat si eu o privire pe niste harti sa imi fac asa, o idee. Nu am ajuns de multe ori in Fagaras si in capul meu era cam varza cu traseele de acolo, asa ca excursia asta a picat numai bine si mi-am facut si eu o imagine mai clara.
Vineri pe la ora 16 ne intalnim cu Marius si Ionut pe langa autogara Militari si pornim spre munte. Aglomeratie destul de mare, un scurt popas in Curtea de Arges- goana dupa baterii de frontala si ceva mancare apoi continuam.
Cu Marius la volan depasim toate gropile (nu putine) de pe Transfagarasan si pe la 22-22:30 suntem la Balea Lac. Pe la Salvamontul de la 2000 ne speriasem de negura ce se vedea in sus si luasem in calcul sa dormim la Balea. Dar a fost ok, un cer senin cu mii de stele, caldut chiar afara.
Asa ca ne pregatim rucsacurile si pornim la lumina frontalelor spre Capra. Ne fataim nitel dupa intrarea in traseu, nu mai mersese nimieni dintre noi pe acolo, dar nimerim destul de repede. Alex si Dana erau inca pe drumul de Balea.
Usurel (sau nu 😛 ) luam altitudine. Dupa cateva pauze de reimpartit/reorganizat greutatile iesim in Saua Caprei. Ne intampina un vant rece care ne obliga la o alta pauza, de imbracat. De aici in 10-15 minute ajungem langa lac si ne apucam de pus corturile.
Dupa ce am terminat cu culcusurile am stat la o bere pe malul lacului pana ne-a gonit frigul la corturi. Pe mine si pe Rose. Marius si Ionut au mai stat ceva. Din cort am auzit cand au ajuns Alex si Dana dar era prea bine in sacul de dormit si nu am iesit 🙂
Dupa inca ceva vreme am auzit in motaiala mea ca parca ma striga cineva, parea sa fie vocea Vioricai. Sa ies…sa nu ies…Pana la urma m-am urnit, cu greu, din adapost. Octavian era deja pe partea cealalta a lacului. Dau o fuga pana la ei, schimbam o vorba-doua, gustam o licoare care a avut ca efect cresterea temperaturii (a mea cred, ca afara tot frig era dupa cum tremurau ceilalti :d)
Dupa asta fuga inapoi la tabara noastra, unde Alex tocmai terminase de montat cortul. Nu am rezistat nici invitatiei lui de a degusta putin din litra de vin care il insotea :)) E, dupa asta ma duc in sfarsit la somn si adorm aproape instant.
Dimineata la 7 trezirea. Vremea nu era tocmai grozava. Vant si ceata.
Pe la 8 suntem gata de plecare. Infofoliti bine pornim la drum.
Rapelul “cel mare” din Arpasel. Imi aduc cu placere aminte de tura din toamna trecuta si sper sa o reeditez si anul asta.
Norii si soarele ne ofera un spectacol de zile mari
Am ceva probleme de comunicare cu “aleasa mea” (Rose :P) pentru ca vezi doamne am uitat sa sterg cardul de la aparat si acum nu mai avem spatiu pentru noile imagini. Ii explic ca nu e nici o probleme, putem sterge cardul acum dar cum nu am abilitati prea bune de comunicare nu ma fac inteles :))
Nitel enervat ii trantesc aparatul in brate si plec bombanind inainte :)) Si ma pun pe pozat. Cu telefonul 🙂
Aproape de Fereastra Zmeilor facem primul popas si punem de o masa campeneasca cu de toate: rosii, ceapa, slana, oua fierte, branza si alte bunatati 🙂
Fereastra Zmeilor
Traseu nou pentru toata lumea, peisaje impunatoare, nori alergandu-se cu repeziciune…Fain de tot! La monument facem o pauza. Scoatem harta si incercam sa ne dam seama pe unde mergem si ce vedem, sa nu mergem asa ca orbetii 🙂
Poteca marcata nu mi se parea prea atractiva asa ca am ales o varianta mai rapida si mai spectaculoasa, cica. De unde! Am ramas ultimul :)) Spectaculos era, dar si cam expus, pe crestulita pe care ma bagasem, asa ca a trebuit sa casc mai bine gura pe unde merg 🙂
Marius pe poteca si eu deasupra
Poza asta trebuia mai in urma, am gresit ordinea 😛
Podu Giurgiului arata tare frumos de sus
Dar jos aveam sa ne lovim de “civilizatia” romaneasca… Mormane de gunoi in jurul refugiul, in lac, peste tot…
In refugiu- nou dealtfel- deja a inceput devastarea. Plasele de fier de pe priciuri indoite sau lipsa, captuseala de pe pereti smulsa… Dar avem panou solar 🙂
Dupa ce lenevim putin si pe aici plecam mai departe. Lasam Podu Giurgiului in urma.
Vai si caldari nesfarsite 🙂
Spre Podragu
E, si maretul Moldoveanu ni se arata. Musai o poza de grup cu ‘mnealui pe fundal 🙂
Undeva departe- Podu Giurgiului.
Vistea- Moldoveanu. Aici am incercat sa fac o poza respectand unghiul si pozitia de acum vreo 2 ani, de la 1 decembrie
2011
2009, parca
Urcam, urcam, da’ nu se mai termina? 😀 Oboseala incepe sa se faca simtita, eu unul cel putin nu mai mersesem atat de mult, si cu tot calabalacul dupa mine, de ceva vreme.
Dar incet si sigur ne apropiam
E, si inainte de Vistea imi trazneste mie o idee:
Mai baieti si fete! Hai ca ma sacrific eu pentru binele grupului si raman cu bagajele aici. Asa o sa va miscati mult mai bine, vad ca sunteti cam obositi. Si una peste alta, eu am mai fost de vreo 3 ori pe Moldoveanu!
Nu a trebuit sa repet a doua oara propunerea 😀 Asa ca ramane stabilit: raman cu bagajele si restul echipei da atacul final asupra varfului 🙂
De unde sa stie ei ca pe mine ma pocnise de fapt o lene si o oboseala “maxima” si in propunerea mea nu eram manat decat de gandul la binele meu si la leneveala ce urma cat aveam sa ii astept pe ei :))
Raman asadar intr-o seuta, ma aranjez comod si ma pun pe admirat. Si pozat norii 🙂
Din ce vedeam eu era aglomeratie mare pe cele 2 varfuri, un du-te-vino continuu.
Echipa invingatoare pe Moldoveanu! Alex, Dana, Marius, Rose si Ionut.
Nu stiu cat a durat pana s-a intors trupa de pe varf, dupa ce am pozat nori, vai si toate cele, eu am to incercat sa atipesc dar nu prea am reusit. Vantul se pornise iar si am cam inghetat.
Dupa sosirea lor, am pornit imediat inainte (inapoi de fapt, spre Podragu 😛 ) ca sa ma incalzesc. Nu dupa multa vreme ma ajunge Rose. Nu imi mai aduc aminte ce am discutat, dar cert e ca plec iar bombanind inainte. Sa fie varsta de vina? Ma ramolesc? Devin mai irascibil? :))
Si baga nenica tare inainte. Depasesc tot ce intalnesc in cale :)) Un grup mare de nemti, grupuri mai mici, razlete…tot! Cand am ajuns in saua Podragului ceata incepea sa ma invaluie. Grupul era in spate mult. Nu mi-a luat mult sa cobor pana aproape de lac. Gasesc un loc fain de corturi, montez adapostul, imi mai fac de lucru pe acolo…cred ca a durat vreo ora pana sa vina gasca. Dar nu le-a fost chiar usor. A fost ceva cam ca in desene animate 🙂 Din cauza cetii s-au cam ratacit unii de altii. Unul zice stai ca ma duc sa iau apa, altul stai sa vad daca sutem pe drumul cel bun…
Vazand ca se lasa ceata, eu am pornit iar in sus , sa ii intampin si sa ii ghidez. Am facut vreo 2 drumuri dar de abia la al treilea am reusit sa ne localizam, si asta datorita semnalului nostru “secret” :)) (al meu si al lui Rose)
O mica concluzie- nu mai faceti pe suparatul cand e ceata, altfel riscati sa va invartiti ca “magarul in ceata” :))
Ii ajut pe baieti sa monteze corturile apoi ne strangem la masa. Nu am stat prea mult, se facuse frig tare si oboseala era mare. Fetele se retrag la somn iar noi cei 4 baieti ne ingramadim in cort la Marius. Povesti, glume, planuri, bere, discutii despre echipamente…timpul a zburat repede 🙂
Ma retrag si eu la cort. Nu pot sa zic ca am avut o noapte prea confortabila in sacul meu de vara (mai mult un cearsaf) :)) Gata e timpul sa trecem la sacul de iarna 🙂
Dimineata de duminica anunta o zi faina- nici un nor pe cer. Strangem corturile, ciugulim cate ceva, lenevim la soare.
Impreuna cu Marius coboram pana la Podragu sa bem si noi o cafea. Mai bine lipsa. Nu mai intrasem pana acum la Podragu dar auzisem destule “barfe”. Ce urmeaza e numai opinia mea (si a lui Marius si Rose), poate altii au fost altfel primiti acolo si au o impresie mai buna.
Prima chestie- nu exista o lista de preturi!
A doua- preturile foarte mari. Inteleg ca totul se cara cu spinarea (magarilor) dar totusi… Doua lingurite de ness- 8 lei. O apa la 1.5- parca 18 lei.
A treia- modul de servire si atitudinea cabanierilor. Ghiseul de servire: parca esti intr-o celula si astepti sa ti se dea ceva de mancare. Nu poti vedea cu cine discuti, doar niste burti si atat. nu prea te baga nimeni in seama pe acolo. Am cerut 2 cafele si a trebuit sa asteptam cel putin 20 de minute pentru ca dupa noi venise grupul de nemti si ceruse nu 2, ci 20 de cafele. Asta e….
Drumul pana la Fereastra Zmeilor pe la Podragel a fost iar unul de vis. Am traversat niste caldari superbe, linistite, fara multa lume, lacuri, rauri… Merita sa pui cortul in zona si sa te tot fatai de colo colo. Mi-a placut mult de tot traseul.
Podragelul
Luam o pauza si ne zbenguim ca niste copii in apa rece a raului 🙂
Iar rapelul mare de pe Arpasel
Refugiul Fereastra Zmeilor, unde mic mic
De data asta reusim sa vedem si noi Lacul Capra, ceata de ieri disparuse 🙂
O gramada de oite taaare simpatice, asa cum dormeau ele ingramadite 🙂
La Balea…prapad. Balci. Circ. Muzica se auzea din sa, un zumzet continuu, oameni neechipati si chiar beti isi incercau talentele si puterile spre Saua Caprei… Foarte trist! 😦
Am parasit cat am putut de repede zona. Marius si-a continuat drumul spre Apuseni, Alex ne-a transportat pana la Comarnic (multumim Alex!) iar de acolo noi ne-am incercat nervii in personalul de Bucuresti. Cum e posibil ca duminica, sfarsit de saptamana, munte, ora de varf, sa lasi numai 3 vagoane!!! Am stat mai inghesuiti decat la metrou, intr-o caldura crunta 😦
Cam asta a fost! Mi-a placut foarte mult iesirea si acum imi e si mie clar unde e Capra, Podu Giurgiului, etc :))
Pe drumuri de munte 