Pe Coltii Morarului, iarna

03/02/2013

Iarna asta a fost cam saraca in iesiri pentru mine. Dar tura asta a fost cireasa de pe tort, mi-a placut mult de tot! Pe Colti am tot fost in ultima vreme, vara, toamna, pe uscat, cu pojghite de gheata, fara bagaj mare sau cu tot calabalacul dupa noi, insa iarna nu ajunsesem. Cu tura asta insa mi-am indeplinit trei vise: iarna pe Coltii Morarului, bivuac pe Coltii Morarului, si sa ajung iarna la Omu (da, nu am ajuns pana acum iarna in zona…). Singurul lucru de care imi pare rau este faptul ca Andreea nu a putut sa ma insoteasca, sa se bucure si ea de experienta asta, si sa am cu cine impartasi bucuria si placerea unui asemenea traseu. Eh, dar mai este timp, vom face noi traseul asta si impreuna 🙂

Foarte pe scurt, povestea e asa: joi sau vineri, nu mai retin, Octavian ne invita pe Coltii Morarului. Si nu oricum, ci cu un bivuac pe undeva pe acolo. WOW! Mai vine si Catalin, tocmai de Iasi, pe care nu il mai vazusem cred ca de prin august trecut, in Crai.

Impreuna cu Octavian si Vio plecam de vineri seara si ne cazam la Caminul Alpin. Catalin si Ioana ajung a doua zi, pe la ora 8.

Lasam masina la Gura Diham, si pornim la drum insotiti de o ninsoare din ce in ce mai deasa. Peisaje de basm!

La Valea Bujorilor ne despartim de fete, ele au alte planuri: Malaiesti, urmand ca a doua zi sa ne intalnim la Omu.

Pornim la deal. Eu ma simt cam obosit. Catalin, desi condusese cam toata noaptea, e tot timpul in fata noastra, nu stiu de unde atata energie 🙂 Pe Valea Bujorilor urcam relativ usor in prima parte, pe zapada intarita de avalanse. Dam si de cateva resturi de capre negre, surprinse de avalasa….

In fata noastra mai este un grup de 6, dar nu ne grabim sa-i depasim. Noi oricum aveam echipament de bivuac si eram chititi sa ramanem pe undeva pe sus, ei nu. Ii lasam in fata pentru a nu-i incurca. De pe la jumatatea vaii ne punem coltarii.

La iesirea din vale ii ajungem din urma pe cei sase si vedem ca ne stim. Stam putin, bem o gura de ceai, schimbam o vorba, si pornim mai departe, lasandu-i pe ei in fata. Pe Creasta Ascutita urcam fara sa ne asiguram, fiecare pe cont propriu.

Eu si Octavian pe Creasta Ascutita

De sus, Creasta Ascutita ofera o priveliste muuult mai impresionanta, brrr… 🙂

In continuare ninge viscolit, zapada cam proasta, deci trebuie sa cascam bine ochii, zona e destul de expusa, o clipa de neatentie si gata, ajungi rapid in Busteni.

Ajungem si la Acul Mare. Stam aici vreo ora asteptand sa treaca echipele din fata. Vantul sufla tare, frig tare, si nu prea ai unde sa te adapostesti.

Cam asa era atmosfera:

Asortat complet: casca, manusi, anou 🙂 Manusile mi-au prins tare bine, sunt geniale, eu cum am si probleme cu inghetatul mainilor…. Deci le recomand cu ..caldura..haha..si celorlati care au probleme de circulatie si cu extremitatile- manusi de puf de la Nahanny! 🙂

Ne vine si noua randul. Pleaca Octavian primul, eu si Catalin fiind secunzii.  Cu atentie reusim sa trecem cu bine. Urmeaza apoi rapelul cel mare, de vreo 40m. Degetul Rosu il ocolim pe fetele de iarba inghetata. In situatia de fata, cam dubios pe acolo. Tot Octavian a mers cap.

In strunga ne hotaram sa facem bivuac acolo, seara se apropia cu pasi repezi si nici nu imi mai venea in minte vre-un loc mai ok. Plus ca trebuia sa asteptam sa treaca toate echipele de Acul Crucii. Buuun..ne punem pe amenajat culcusul.

Dam la pioleti pana reusim sa facem un mic adapost. Asta ne-a prins bine, ne-a ajutat sa ne mai incalzim putin 🙂

Incercam sa ne facem comozi si sa luam masa. In continuare viscoleste si e din ce in ce mai frig. Octavian scoate niste slana, eu niste branza, de la Catalin luam si usturoi, ce mai- masa imparateasca :)) Totul a fost asezonat cu zapada 🙂

Atmosfera inainte de culcare- ultimele raze de lumina

Reusim sa topim destul de greu vreo 2 litri de lichid, unul il bem pe loc, restul pentru maine.  Mai topaim putin, doar doar ne incalzim, apoi incepe operatiunea de introdus in sacii de dormit.

N-am avut nici o sansa sa intram uscati in saci. Viscolul ne-a bagat o gramada de zapada in sac. Intr-un final, ne linistim. Vremea insa nu! :)) De frig nu pot sa ma plang, sacul de la Nahanny (Salvamont) isi face treaba foarte bine. Cu toate astea n-am reusit insa sa adorm. Incepe chinul. Daca inchideam complet sacul de bivuac, nu mai puteam respira. Daca lasam o gaurica, cat de mica, instant aveam inauntru o gramada de zapada. M-am chinuit asa pana spre dimineata. Cum nu reuseam sa adorm, mai scoateam nasul afara la o tigara, o sesiune mica de FB, pun si o poza de la fata locului :)) Mai schimb o vorba si cu colegii de suferinta, nici ei nu reuseau sa adoarma, ba au si suferit putin de frig din ce spuneau. A doua zi am aflat de la meteo ca au fost vreo -17C si rafale de 70km/h.

Pe la ora 3 furtuna se opreste. Scot nasul afara. Raman incremenit. Se facuse chiar senin. Am stat si m-am holbat la peisajul din jur, era sublim! Jos luminitele de la oras, sus stele, vaile din stanga luminate de lumina lunii…ce mai, a fost genial si a meritat!

Vederea din pat 🙂

Soareeee! Din pacate inca nu si in zona noastra. Ne apucam de strans dardaind 🙂

Astazi se pare ca o sa avem parte de o zi fantastica. Senin si soare.

Catalin porneste spre Acul Crucii. Cu zapada asta proasta, pasajul e destul de creepy, de expus. Reuseste sa treaca cu bine si regrupeaza la baza Acului Crucii. Eu am abordat pasajul mai prin stanga, unde mi s-a parut ceva mai usor. La baza Acului suntem si noi in sfarsit la soare si incepem sa ne dezmortim.

Dupa ce ajunge si Octavian, Catalin pleaca pe cel mai greu pasaj al traseului, Acul Crucii. Chiar la plecare un traverseu ii pune ceva probleme si are nevoie de mai multe incercari reuseste sa treaca.  Apoi urmeaza u un horn plin cu cu zapada proasta, moale, in care pioletul nu tinea. Undeva la jumatatea lui se vedea un piton. Iesirea din horn a fost si ea interesanta,  nu prea avand unde sa asiguri. Urmeaza apoi urcarea pe Ac. Eu nu am reusit sa imi aduc aminte decat pozitia a doua pitoane. Catalin regrupeaza chiar la iesirea pe varf.

Pleaca apoi Octavian. Ajunge si el cu bine sus. Strang regruparea si pornesc si eu.

Mmm Postavaru, de abia astept sa vina vara sa merg la catarat pe acolo 🙂

Jos in dreapta se vede si culcusul nostru de peste noapte 🙂

Ajung si eu sus, cam stors. M-au incomodat mult manusile si dragoanele de la pioleti, data viitoare trebuie o asigurare la ham pentru ei…

De pe Ac pana la punctul de rapel mai avem de descatarat un pasaj ciudatel si expus.

Urmeaza un rapel si o alta lungime expusa pe o brina ce traverseaza oblic stinga Acul de sus. Vara nu e nici o problema aici, dar zapada e moale, iar coltarii si pioletii prind greu. Pleaca Octavian cap, bate si un piton.

Catalin ingheata la umbra.

Eu casc ochii la peisajele geniale din jur.

De la Acul Mare probleme se cam termina. Ramane numai vantul turbat care ne cam incurca, asa ca incalecam creasta 🙂

Facem o traversare pe dreapta, pe deasupra Vaii Adanci. Din fericire e umbra si zapada tine bine aici.

Cam gata cu Coltii. De aici a urmat un drum agonizant pana la Omu :d Nu mai aveam apa, eram deshidratati, foame, vantul batea in rafale, oboseala acumulata in cele 2 zile…

A mai urmat un moment de frustrare, cand am inceput sa zaresc statia meteo, si am zis gata, asta a fost! De unde???? Mereu uit pasajul asta :)) Dupa cativa pasi ajung in varf si mai vad inca doua pante de urcat :))

Ajung lesinat la Statio Meteo, meteorologul ne serveste cu ceai cald…mmm..ce bine e! Bem cate 3 cani de ceai, infulecam niste slana si incepem coborarea. Pe Valea Morarului

A fost o tura inedita, mi-a placut foarte mult, si mi-am atins si 3 “fixatii” ale mele: iarna pe Ace, bivuac pe Ace, iarna la Omu, nu mai ajunsesem pana acum! Supeeer! Multumesc baieti!

Pe Acele Morarului

Nu ma intrebati de unde mi-a venit cantecul :))

26,27 noiembrie 2011

Za Team: Octavian, Rose si eu

Ce zice Rose:

“Nu prea voia Andrei sa mergem pe Acele Morarului in acel weekend, nu credea c-ar fi momentul cel mai potrivit pentru acest traseu. Nici nu se simtea prea in forma, vorba aia “ai zile cand mergi in patru labe si zile in care poti merge fluierand si sari intr-un picior”. Dar eu eram tare entuziasmata si ma bucuram ca vremea se anunta in continuare buna pentru un sfarsit de noiembrie si era ultima ocazie in acest an; asa ca Andrei a acceptat sa mergem si de dragul meu.

Cu o saptamana inainte, din cauza unui incident neprevazut in parcare, planul cu Acele picase. Dar iata-ne din nou pe drum, am descins la Gura Diham intr-o dimineata autentica de toamna, friguroasa. Rapid cateva feliute de chec leopard-cu picatele de ciocolata si am pornit spre Ace 😀

Daaaaaaaaaa! E un traseu minunat. Poate unul dintre cele mai frumoase trasee. Octavian si Andrei nu erau pentru prima oara pe Ace si cred ca abia acum le inteleg punctul de vedere : chiar daca parcurgi un traseu de mai multe ori, de fiecare data e altfel caci sufletul tau se schimba, nu numai natura in anotimpuri. Au dreptate!

Si Valea Cerbului pustie, linistita, incremenita e deosebita. Multumesc Octavian, multumesc Andrei pentru tura minunata! 🙂

Chiar ma gandeam ca daca ar trebui sa adaptez sufletului meu piramida trebuintelor a lui Maslow, as pune muntele la baza dar si in varf. Intr-un an de zile muntele m-a schimbat esential. Adio televizor, « cireasa de pe tort », discutii interminabile cu Base, caut sora nevasta pentru mama whatever….. 😛 Adio traiului sedentar, insipid, monoton…. Cred ca natura umana e dicotomica : inima si suflet. Iar pentru fericire trebuie sa le multumesti pe amandoua. Coborand de pe Ace mi-am dat seama ca eu le-am gasit : pe Andrei si muntele : ) si mi-as dori ca toti sa gaseasca acea multumire … pacat doar ca sufletul e schimbator ”

 

Si acum ce zic eu, nu prea diferit 🙂

Dupa ce week-end-ul trecut un imbecil ne-a stricat tura programata pentru Ace, saptamana asta am reprogramat iesirea, ca tot se anunta vreme buna. Numai vantul parea sa ne puna ceva probleme. Eu nu prea aveam chef…da daca trebuie, trebuie! Trebuie sa ducem domnisoara pe Acele Morarului ca altfel nu mai avem liniste 😀

Octavian vine de vineri seara la noi, impartim echipamentul, fac putin pe bucatarul iar apoi somn.

De data asta reusim sa plecam la timp si pe la un 8 parca, suntem la baza traseului. Pustiu. Si frig. Ne echipam dardaind si pornim pe Valea Cerbului.

Ziua se anunta frumoasa

In padure liniste si pace. Nu ne intalnim cu nimeni. Mergem fiecare cu gandurile lui, mai tragem o poza si repejor ajungem in Poiana Costilei.

Zapada nu prea multa

Reusim sa ajungem la intrarea in Braul spre Ace in timpul estimat, cam 3 ore. Ne aruncam cu forta inainte dar dupa cativa metri de panta – Stop! Pauza! Bateriile ni se terminasera brusc :))

Infulecam ce aveam prin desagi si ii dam mai departe.

Octavian

Sus, spre Omu

Un puiut ne face o demonstratie de acrobatie, coborand cu capul inainte intr-o viteza “maxima” :)) Am reusit sa il surprind intr-o poza totusi.

Valea Caldarilor si Valea Priponului

Am iesit si noi in sfarsit la soare. Rose o ia inainte, noi mai catinel asa 🙂

Cand iesim sus, pe partea cealalta – minune de peisaj! O scurgere de nori foarte faina!

Eu si Octavian extaziati in fata maretiei naturii :))

Ne echipam si pornim.

Pe Creasta Ascutita – priveliste minunata. Io – cam plictisit si fara chef :))

Urcarea ce ne astepta spre Acul Mare

In urcare spre Acul Mare. O spun de pe acum: am fost taaare stresat tot traseul! Nu stiu, poate faptul ca nu prea am avut chef de la inceput de iesit weekendul asta, poate faptul ca nu mai am incredere in bocancii mei vechi (tot zic sa ii schimb dar nu ma indur, m-au purtat prin multe locuri), poate ca m-am obisnuit cu escalada cu asigurare din 2 in 2 metri, nu stiu. Cert e ca am stat tot timpul incordat, cu teama sa nu alunec 😦

Creasta Ascutita se vede frumos in urma noastra

Vedem si aici doua caprite temerare, cred ca erau pe Degetul Rosu

Eeee si ajungem si la Acul Mare. M-a batut vag asa un gand sa ma duc primul dar am zis lasa – sa mearga Octavian :)) Am fost atat de stresat ca nici macar pana la prima asigurare de pe Ac nu am vrut sa merg liber :))

Octavian – pregatiri pentru 2 secunzi 🙂

Priveliste ametitoare la picioarele mele

Aruncam o privire si spre Costila

Octavian asteptand cei 2 secunzi

Octavian la filat

Fericiti! Unii ca au trecut cu bine de Acul Mare, unii ca au reusit sa ajunga in asa locuri minunate :)) Cum spuneam si la iesirile trecute, o tura pe Ace e printre cele mai faine pe care le-am facut.

Octavian la rapel de pe Acul Mare

Vine apoi si Randul lui Rose. Si pentru ca tot ii “plac” ei muuuult rapelurile :d , are parte si de ceva aventura: un fir al semicorzii este luat de vant si imbarligat printre niste pietroaie. Asa ca Rose are ceva de furca pana sa ajunga cu picioarele pe pamant 🙂

Vine si randul meu la rapel

Ne hotaram sa mergem si pe Degetul Rosu. Il las iar pe Octavian sa mearga primul. Ajuns la baza Degetului, eu renunt sa mai urc. Si asa mai fusesem de 2 ori :)) Asa ca iau loc si picotesc putin pana se intorc ei.

 

Sa va zic ceva? caietul si cutia dusa de mine anul trecut au disparut. Iar. Se pare ca cineva a devenit colectionar de caiete de pe Degetul Rosu 😦 Mi-au zis Rose si Octavian ca nu mai era decat cutia veche si cateva foi cu insemnari, pe care le stiam.

Pana sa coboare ei de pe Degetul Rosu, eu am atipit putin dar am si inghetat. Desi stateam la soare batea vantul.

Ne dam jos si pornim spre Acul Crucii

Acele 🙂

Aici iar am avut un impuls slab sa plec primul. Insa l-am lasat tot pe Octavian 🙂

Octavian pe Acul Crucii

Asteptand sa ne vina randul

O poza facut de Octavian de pe Acul Crucii. Imi place mult unghiul in care a surprins “haul” 🙂

Pe Acul Crucii avut nitel probleme de comunicare pentru ca batea vantul si nu ne auzeam deloc. Si nici nu ne vedeam. Asa ca intru eu pe hornuletul de dinainte de Ac, apoi pauza. In schimb se simte trasa Rose, peste mine. Si ala nu e tocmai un loc comod de facut acrobatii :)) Ne chinuim nitel, apoi vazand ca la mine nu mai curge coarda, merg la liber pana sus. Mi-a zis Octavian ca probabil se blocase coarda pe undeva…

Dupa Acul Crucii traseul era practic gata. Eram multumiti ca am iesit pe lumina de pe Ace si ca aveam timp sa ne orientam in continuare spre Omu. Octavian mai mersese o singura data, dar pe intuneric si ceata, asa ca nu se putea baza numai pe amintiri. Retinea ca a mers in stanga.

Dar problema spre Omu a fost rezolvata. Am recunoscut iesirea din Valea Adanca, tura facuta in urma cu un an. Din continuarea Acelor se merge la dreapta, e mult mai lejer.

Avem timp sa admiram si un apus superb. Dar nu prea mult ca ne goneste vantul 🙂

Au mai urmat cateva portiuni cu zapada unde am fost stresat din cauza bocancilor.

La Omu ajungem pe intuneric. Facem poza regulamentara de grup si intram sa ne tragem putin sufletul.

Suntem primiti de cei de la statia meteo cu ceai cald si gogosi si fursecuri 🙂 Multumim pentru ospitalitate!

Cele 3 pisici :))

Dupa vreo 20 de minute, cum weekendul asta nu mai era deschis la Omu, ne luam talpasita spre Babele. Cam fara chef de Babele, dar cum nu prea aveam alte posibilitati…

Aratari in noapte :))

La Babele normal ca dau exact peste cine nu aveam chef… dar asta e! :))

Ne delectam cu cate o ciorba fierbinte. Apoi sarbatorim si cu cate o bere. Mai stau cu Octavian la povesti pe hol vreo juma’ de ora, apoi ne retragem si noi la somn.

Dimineata la cafea

Minunatie de constructie pe platou, pe langa telecabina. Si din cate am inteles e ceva cladire a Mediului… Ptiu ce aratare 😦  Turnul din Pisa: se chinuie s-o termine de ceva vreme si tot stramba a iesit!

Avem parte si azi de un spectacol al norilor.

Pe Jepii Mici copaci pudrati

 

Doi catelandrii veseli la Cabana Caraiman 🙂

O capra ne privea impasibila si rumega de zor :))

Pe Jepii Mici, desi Rose nu vroia la inceput sa coboram pe acest traseu, am avut parte de niste peisaje extraordinare, de toamna imbinata cu iarna, copaci de zahar, copaci ruginii, lumini si umbre.

Am aflat si ca Zamolxis ne iubeste :))

Pe langa Braul lui Raducu am dat si de cascade micute de gheata unde ne-am distrat nitel :d

Trucaj :))

Jos la telecabina facem plinul de cola, cafele si chipsuri si ne luam pranzul :))

Alaturi de un catelus la fel de infometat 🙂

Daca esti alpinist, e musai sa mananci “sandwich-ul alpinistului” :))

Cam atat. Pana la urma a fost o tura foarte frumoasa, cu tot stresul meu :))

Sa ne auzim cu bine!

Din nou pe Acele Morarului

Stau de cateva zile si ma gandesc cum as putea descrie cat mai bine tura de sambata trecuta, pentru ca o fost tura mai altfel, pentru mine cel putin. Ca de obicei, nu am inspiratie 🙂

Hai sa incep cu prezentarea echipei: Andrei (milo), Rux (ruxache), Radu (despot) si eu.

Data: 23-24 octombrie 2010

Traseul, asa cum se prezenta vineri seara 🙂 : Busteni- Valea Galbenele- Traseul Coman din Umarul Galbenele, si duminica ceva pe la Tancul Ascutit.

Traseul, sambata dimineata 🙂 : Busteni- Valea Adanca- Braul Mare al Morarului- Acele Morarului- Omu, duminica coborare pe Valea Morarului.

Ce a iesit pana la urma vedeti mai departe 🙂

Nu o sa fie o descriere tehnica a traseelor, pentru cine intereseaza exista Cristea, Kargel. 😛

Sambata dimineata, cam chior de somn, dupa numai 3-4 ore de dormit, arunc rucsacul in spinare (deja mi se parea extrem de greu 🙂 ) iau un taxi si in 10 minute ajung la autogara de pe Ritmului. Prind masina de 5:15 si pe la 8 si ceva sunt in Busteni. Andrei, Despot si Rux ajunsesera de ceva vreme. Ca sa castigam timp chemam un taxi, pana la Gura Diham. Cateva pregatiri si pornim spre Valea Adanca. Toamna ne zugravise peisaje incredibil de frumoase.

Asudam binisor pana la casa de vanatoare Coltii Morarului.  Urcusul asta nu mi-a placut niciodata, dar acum parca a trecut mai usor, vrajit de culorile padurii. La casa de vantoare stam nitel sa ne tragem sufletul si sa mancam o ciocolata.

Intre timp Despot isi exerseaza tehnica  de lupta, in cazul intalnirii cu vre-un ursache 🙂

Nu zabovim prea mult si plecam mai departe. Cum tineam noi poteca binisor, asa, la intersectia cu Valea Bujorilor Andrei vine cu o propunere: sa urcam  direct pe Bujorilor. Nu am stat mult pe ganduri si am schimbat iar traseul :). Nu mai mersesem pe Valea Bujorilor si eram curios. Intram pe firul vaii dar nu dupa multa vreme suntem opriti de o saritoare acoperita cu o pojghita de gheata (de altfel mai toata valea era asa).

Il lasam pe Despot sa se lupte cu ea si noi incepem sa o ocolim pe partea stanga, printr-un hatis de boscheti si crengi.

Pana la urma renunta si Despot si vine pe urmele noastre.

Jos- soare. Mai sus, cam la 300 m- soare. Numai noi eram la umbra si inghetam, tragand din greu de namilele din spatele nostru.  Cred ca e prima data cand merg pe un traseu de genul asta cu asa greutate in rucsac. De la un moment dat a fost chiar frustrant cu frigul asta si visam la momentul cand o sa iesim si noi la zona insorita.

Majoritatea saritorilor le-am trecut fara mari probleme, mai putin una care s-a incapatanat sa ne dea de furca. Trebuia facut un pas mai dubios, sa te intinzi cat poti, pentru a ajunge apoi la baza unui hornulet foarte ingust si cam fara prize. Cu dulapurile in spate a fost o distractie, va dati seama :D. Primul a trecut Andrei, apoi Despot si Rux. Eu am fost mai smecher, am trimis inainte rucsacul, tras cu o cordelina, apoi scapat de povara a mers mult mai usor 🙂

Valea Bujorilor se desface la un moment dat in doua fire; unii spun ca e mai bine pe cel din dreapta, altii pe cel din stanga. Ei bine, noi am luat-o printre cele doua fire , pe muchie.

Vai de nervii nostrii, proasta alegere am facut  :)) Cum in stanga parea sa fie o jungla de jnepenis, am zis sa urcam o bucata pe muchie si sa coboram apoi spre dreapta. Numai ca nu ne-a iesit. In viata mea nu am mers pe teren mai prost si mai instabil decat asta.

Era un amestec de pamant si pietris, foarte instabil, asta pe o panta foooarte inclinata! Am luat ceva altitudine, am vrut sa traversam in stanga spre niste jnepeni care s-au dovedit uscati si putrezi, in dreapta deja nu mai puteam cobora, era distanta prea mare, iar ideea unei coborari pe terenul ala infect iesea din discutie. Asa ca ii dam inainte, cu nervii incordati la maxim. De obicei nu vorbesc urat (nu injur 😛 ) dar la cate si-a auzit muchia asta acum … :)) Incercand sa gaseasca o iesire, Andrei trece si el prin niste momente mai delicate, reuseste sa se blocheze putin mai sus de noi. Dupa emotii si multe vorbe “de bine” reuseste sa ajunga in siguranta.

Eu si Despot pe traseul de groaza 🙂

Aici cred ca am gresit ordinea pozelor, asta e facuta mai sus, dupa ce am iesit din Valea Bujorilor 🙂

Ciucasul

In jos, spre Soare si Calduraaa!

Andrei, incercand sa ajunga la noi

Eee, si dupa atata chin iesim in Braul Mare al Morarului. Dupa 10 minute ajungem in Saua Crestei Ascutite, la caldura. Ne lasam mangaiati de soarele de toamna, stam si lenevim cu toata Valea Prahovei la picioare, Ciucasul ne face si el semne ceva mai de departe, vaile Costilei stau la umbra…liniste…ce bine e!

Era ceasul 15:00. Ne sfatuim si decidem ca cel mai bine e sa ramanem aici, sa ne odihnim, si sa continuam maine dimineata cu Acele. Scoatem corturile si incepem sa trebaluim. Plec cu Andrei pana la Fantanita, dupa apa. Cand eram pe brau, o caprita incearca sa ne nimereasca de sus cu un pietroi. Stam vreo juma’ de ora pana umplem cele 4 sticle de o,5l apoi pornim spre “tabara”.

Ne apucam de bucatarit. Scot primusul si pregatesc felul “special”- paste si gulas 🙂 Pana sa termin de gatit, soarele s-a ascuns dupa Omu si un frig aprig ne-a cuprins. Ne adapostim de vant intre corturi pentru “masa festiva”. Pastele alea calde, cu gulas, au picat numai bine pe frigul ce ne invaluia (parerea mea, au fost delicoase; astept si parerile comesenilor :P). Dupa asta, alta delicatesa: slana cu ceapa! 😀

Cu tot frigul de afara, nu ne lasam alungati la caldurica si stam sa asistam la miracolul apusului. Vapaia asfintitului improasca lumini fantastice peste intreaga priveliste. Ai vrea sa stai la infinit aici, sa nu te mai dai dus din lumea asta de basm a muntelui.

Ciucasul sub  lumina lunii

Ne mai incalzim putin cu cate o gura de “apa de foc” si muzica lui Liviu Vasilica 😀

Pana la urma ne bagam la caldura, in saci, mai motaim putin apoi picam in mrejele somnului. La un moment dat m-am trezit, nu stiu cat era ceasul, si am iesit afara.

Cred ca nu se poate descrie in cuvinte peisajul, era fantastic de frumos! Vantul se potolise, luna plina era deaspura Acelor si lumina toate vaile Costilei. Jos, mii de luminite, pana hat..departe.

Pe la 8 dimineata ne trezim. Andrei a dat tonul, a venit sa ma cheme sa privim rasaritul care aruca flacari pe Ace.

Usor usor ies si ceilalti: Rux si Despot. Incepem sa strangem corturile. Azi e randul lui Despot si al lui Rux sa mearga dupa apa. Cat strangeam corturile o capra sta si ne studiaza.

Postavarul

Piatra Mare

Alta caprita

Desi ne-am trezit destul de devreme, nu am reusit sa ne mobilizam inainte de ora 10:00.

Fata de prima data cand am urcat pe Ace, acum am inceput urcusul exact din sa. Data trecuta am ocolit bucata asta pana in Bujorilor apoi in sus pe fir.

Despot 🙂

E, si iata-ma iar pe Creasta Ascutita. De data asta pornesc cu emotii mai putine, dar tot ma trecea cate un fior cand ma uitam in stanga si in dreapta, la haul ce se casca la picioarele mele.

Ne distram putin si cu umbrele noastre proiectate de pe Creasta Ascutita 🙂

Ajungem la Acul Mare…Vantul nu prea ne lasa in pace, bate cu inversunare. Se stabileste ca Ruxi sa plece prima, cap 😀

Emotii mari, ar da semne ca vrea sa renunte, dar nu are sanse 😀

“Incurajata” de niste versuri rostite cu patos de Andrei (nu se pot reproduce aici :)) ) Ruxi porneste. Si se descurca. Bine. Cum am zis si data trecuta, traseul nu e greu, dar te coplesesc adancurile ce se casca in stanga si dreapta, creasta foarte ingusta (bine, cel putin pe mine).

Bun, pleaca si Andrei si incepem sa ne pregatim. Stau in dubii. As vrea sa merg si eu primul dar…ceva ma retine 🙂

Pana la urma imi fac curaj, trag aer in piept si plec. Bine ca nu mai era Andrei langa mine, ma alegeam si eu cu indemnul primit de Rux :))

Merge nesperat de bine, ma asteptam sa imi tremure picoarele :)) dar intrat pe creasta nu m-am mai concentrat decat la traseu.

Si Victorieee!!! Am reusit.

Nu peste mult timp apare si Despot

Ne pregatim de rapelul pana in Strunga Acului Mare. Aveam 2 corzi, asa ca am facut unul singur, de 50. Pana mi-a venit randul (am ramas ultimul) am inghetat groaznic, soarele nu batea pe partea aia si batea si un vant turbat.

In Sa am stat putin la soare sa ma incalzesc si sa imi trag sufletul. Urma Degetul Rosu. Rux pleaca din nou prima, secondata de Andrei.

Ma gandesc: daca am mers primul pe Acul Mare, e musai sa continui pana la capat asa 🙂 Si o pornesc si eu in sus. E usor, se urca pe niste praguri de iarba, la pasajele de stanca prize bune. Gasesc un piton si trec coarda prin el, asa, sa fie.

Acul Crucii vazut de pe Degetul Rosu

Pe Degetul Rosu verific caietelul adus in luna august, scriem si noi 2 vorbe, si ne chinuim sa mancam ceva. Asta pe un vant din ce in ce mai puternic.

Facem si un set de poze artistice, pe Deget 🙂

Andrei

Despot

Rux

Si eu

Urmeaza rapelul in Strunga Degetelor

La Acul Crucii iar m-au apucat emotiile si eram aproape sa il las pe Despot sa mearga primul. Rux reuseste sa treaca cu bine si de data asta, tot cap. A avut de furca insa cu trasul corzii, nu prelungise buclele.

Imi inving din nou teama si plec. Andrei care urcase inainte prelungise o bucla cu un anou, am mai bagat si eu un anou inainte de iesirea pe varf, si totul a fost ok, coarda a venit foarte usor.  Am avut un pic emotii la hornuletul de la intrarea pe Ac, din cauza rucsacului mare care ma tot tragea pe spate si care s-a intepenit la un moment dat in horn.

Si uraaa, am reusit si de data asta!

Rapelul de pe Acul Crucii a fost cam dubios de data asta din cauza vantului, care ne tot impingea spre stanga.

Rux si Andrei erau deja pe Acul de Sus in timp ce eu si Despot ne luptam cu vantul in rapelul de pe Acul Crucii. Sus, la iesirea de pe Acul Mare, se mai vede o echipa pregatindu-se de rapel.

Acul de Sus e cel mai usor, se urca pre praguri de iarba de jos pana sus. Sunt totusi vreo 2-3 pitoane si aici.

Ne adapostim intr-un loc caruia Andrei ii zice Tunel si mancam ceva, eram hamesiti, traseul si vantul nu prea ne-a dat ragaz.

E si acum vine iar una bucata de cosmar: coborarea de pe Ace in Valea Cerbului. Nu am coborat pe acelasi traseu ca prima data, cu cealalta echipa. Daca vara te ajuti de smocurile de iarba proaspata, acum nu prea aveai de ce. Pante inclinate ca naiba, iarba uscata, acoperita cu o pojghita de gheata…Bucata asta si-a primit si ea o tona de injuraturi de la mine, nu asteptam decat sa ajung mai repede in Valea Cerbului, de acolo era pentru mine “bulevard” 🙂

Prindem la un moment dat un valcel, pe care Andrei si Rux ziceau ca au coborat in vara. Dupa cum ziceam, vara nu-i ca iarna. Sau invers 🙂

O iarba de care nu puteai sa te ajuti deloc, ba chiar iti “dadea” cate un branci la vale, daca nu erai atent. Dintr-o data simt cum o iau usurel la vale. Imi infig mainile cu disperare in iarba, dar cedeaza. Reusesc intr-un final sa ma opresc pe o branita unde regrupase restul trupei. Am avut noroc cu o zada plasata la fix si am dat un rapel dupa ea, la amandoua corzile. Dupa asta, coborarea nu a mai pus probleme si in curand eram in Valea Cerbului.

Locul unde am facut ultimul rapel.

Era destul de tarziu asa ca ii dam bataie spre Busteni, sa prindem ultimul tren. Eu eram cam la capatul puterilor, rucsacul ma omorase, gata- nu mai puteam. Imi era si foame, si sete…Mergeam in tacere prin padure, intunericul ne inconjura usor usor. Numai Rux mai scotea cate un “piu” din cand in cand, sa sperie ursii 🙂

Imi venea sa le zic sa o ia inainte, ca eu raman in padure, vad eu ce fac, dar nu mai pot continua in ritmul asta :))

Am depasit insa punctul critic si parca am prins aripi, simteam ca pot sa merg la nesfarsit 😀

Iesim in drumul spre Gura Diham si chemam un taxi care ne tranteste in fata Garii (pe Andrei, Despot si Rux) si eu continui drumul pana la Sinaia. Doar de acolo mai aveam tren spre Bucuresti. In tren ma cuprinsese o moleseala si o oboseala placuta, si imi faceam planuri ca gata, mi-a ajuns cu muntele deocamdata, 2 saptamani cel putin stau pe acasa sa imi revin. De unde, a doua zi deja visam paduri, creste, trasee 🙂

Au fost doua zile pline, incredibile, am reusit sa imi depasesc niste limite personale, a fost de vis.

Unde mergem data viitoare? 😀

PS: Acele Morarului- cel mai fain traseu 😛

Time. Time for Acele Morarului

Repede repede doua vorbe si mai multe imagini din tura pe Acele Morarului, 21 august 2010; deja raman in urma cu postarile 🙂

Foto: Ciri, Claudia si eu

Anul asta a fost un an “productiv” in indeplinirea catorva vise ale mele:

-o tura de iarna pe creasta Pietrei Craiului:

– Fagaras: Vartopel- Arpasel

E, si uite ca a venit timpul si pentru Acele Morarului…De multa vreme imi furau privirile,  de cateva ori am ajuns destul de aproape de ele.

Acele vazute de pe Braul Mare al Morarului, 12/09/2009

Dupa tura pe Vartopel-Arpasel am stabilit sa mergem pe Acele Morarului. Yupiii!!! Dupa ce data a fost stabilita, pe langa nerabdarea cu care asteptam iesirea se cuibarise si o neliniste- oare voi face fata? Voi avea rau de inaltime? Vazusem o gramada de poze de pe Ace si ingustimea crestei imi dadea fiori.

Bun. Stabilim plecarea vineri, 20 august 2010. Echipa era cam aceeasi din Fagaras: eu, Gabi, Ovidiu, Octavian, Viorica. Marius nu a putut sa ne insoteasca de data asta.

Vineri ma prezint cu rucsacul la munca. Pe la 17:00 plec. Trebuia sa ma intalnesc cu Gabi la rondul de la Romexpo. Apoi la fantana Miorita. Apoi la intrarea in Baneasa. Traficul era aglomerat la ora aia si a trebuit sa merg pe jos pana la Baneasa, pentru a nu mai intra ei cu masina in aglomeratie de la Romexpo. Nu-i bai, antrenament pentru ziua de maine 🙂

Pe la 22:00-22:30 am ajuns in Busteni. Ne-am cautat un loc unde sa dormim, pe la baza partiei Kalinderu. Am gasit o platforma de lemn, pe la casutele de inchiriat echipament de schi. Am pus de o gustare apoi ne-am bagat la somn. Eu cu Octavian si Viorica afara, pe platforma de lemn, si Ovidiu cu Gabi in masina. Nici nu ne bagam bine in saci, ca incepe show-ul. Nimerisem langa o terasa, club si tocmai incepeau programul :)) Am avut parte de muzica la maxim pana dimineata la 6!!! Numai in Vama am mai trecut prin asa ceva 😀

Nu mai zic de personajele care intrau/ieseau din club, aflate intr-o stare destul de euforica 🙂

-Uaiiii! E ceva aici!

-Ce sunt astia?

-Baaaa, sunt oameni, doarm afara, hahaha!

De parca nu era de ajuns, si-a facut aparitia si un ATV, care tot facea ture in jurul nostru.

“Supravietuim” noptii si dimineata pe la 7 si ceva pornim spre Valea Cerbului. Ni se alatura Ciri si Andrei cu Claudia.

Pornim destul de ighetati pe Valea Cerbului, BG. Octavian si Viorica sunt ghizii nostri si ne arata vaile si poienile de pe traseu. Cateva le stiam si eu, pe altele le uitasem. Facem vreo 2 opriri- zmeura 😀  Nu putem rata asta.

Destul de repede (sau asa mi s-a parut mie) ajungem la valcelul care avea sa ne scoata in Braul Mare al Morarului. Facem dreapta si incepem sa urcam. De noi se lipise si un catel. Nu am reusit sa scapam de el decat aproape de Saua Crestei Ascutite. Nu ca ne-ar fi deranjat, dar nu era echipat corespunzator 🙂

Individul

In urcare pe Braul mare al Morarului

Avem parte de o vreme superba. Un grup de caprite ne spioneaza de la distanta.

Gasim si flori de colt, atat de multe ca nu mai stiam pe pe unde sa pasim ca sa nu le strivim.

In sa oprim sa ne refacem fortele. Langa niste flori de colt gasesc un pachet de tigari si o bricheta. Inca nu stiam cui au apartinut, dar mi-au prins bine, pentru ca eu uitasem sa imi iau. De fapt nu uitasem, nu luasem cu gandul ca asta e inceputul renuntarii mele la fumat 🙂 Ajuns pe Degetul Rosu am descoperit si ale cui erau tigarile 🙂

Inainte de intrarea pe Creasta Ascutita ne echipam. Cum aveam mai multe corzi, facem 3 echipe: Octavian-Viorica-Gabi, eu-Ovidiu-Ciri si Andrei cu Claudia. Si incepe nebunia, intram pe Creasta Ascutita. Incredibil!!! Creasta ingusta, planurile se deruleaza cu repeziciune in stanga si indreapta, senzatia e foarte tare !!!

Pe Creasta Ascutita

Dupa Creasta Ascutita incepem urcusul catre Acul Mare pe niste praguri de iarba. La inceputul Acului facem o asigurare si Octavian pleaca primul.

Acul Mare

Daca Creasta Ascutita a fost “ascutita”, ce sa mai zic de Acul Mare? Urmeaza cam 80 de metri de lama de cutit. De-a lungul Acului sunt 5 pitoane la care se poate asigura.

Ciri

Aglomeratie la inceputul Acului Mare

Andrei incantat de prezenta  pe Acul Mare 🙂

Dupa Acul Mare coboram in Strunga Acului Mare. Se poate face un singur rapel daca ai doua corzi sau doua cu o coarda. Noi am facut unul singur, mare. Nu am vazut pitonul intermediar, dar nici nu m-am uitat atent.

Din strunga pornim pe un braneag de pe partea sudica sa urcam pe Degetul Rosu.

Pe Degetul Rosu lasam o cutie si un caiet nou, si scriem cateva cuvinte.

Urcarea pe Degetul Rosu

De pe Degetul Rosu coboram in Strunga Degetelor prin doua rapeluri: unul de vreo 5-6 metri si unul de 20-25 metri.

Ne apropiem de Acul Crucii. Parea foarte fioros…Octavian pleaca iar primul, urmat de Viorica si Gabi.

Urcusul incepe cu o traversare expusa, pe partea sudica, apoi sa face dreapta pe un mic horn si se continua cu o urcare de vreo 10-15 metri ce de jos pare verticala.

Eh, imi vine si mie randul si pornesc cu ceva emotii, privind la haul de sub mine.

Nu a fost chiar asa greu pe cat ma asteptam, trebuie avut grija insa pentru ca stanca e foarta friabila, mai ales aproape de varf. De pe Acul Crucii coboram printr-un rapel in Strunga Acului de Sus. Aici coarda cam trage stanga (nord) si trebuie avut grija sa aterizezi pe o mica platforma.

Prima echipa deja pe Acul de Sus, a doua la rapel de pe Acul Crucii

Pe Acul de Sus se urca destul de usor pe niste praguri de iarba. Octavian- iar primul- urmat de secunzii Gabi si Vio urca repede. Pe Acul de Sus Claudia si eu am experimentat urcarea “cap” 🙂

O creasta ce se desprinde spre Valea Cerbului, foooarte subtire

Pe Acul de Sus facem un popas mai lung, mancam si admiram Costila si creasta lasata in urma, scaldate in lumina calda a soarelui.

Incepem coborarea in stanga, pe un valcel (Sistoaca Dracilor?), pe o panta abrupta de iarba. Ovidiu si Ciri sunt in fata si ne ghideaza. Nu am nimerit noi chiar unde trebuia, dar in final ajungem cu bine in firul Vaii Cerbului.

Iar o gramada de flori de colt

Si o caprita

Inca un vis indeplinit- Acele Morarului

<

Din Valea Cerbului ajungem cam intr-o ora si jumatate la masini. Lasam in urma circul de acolo si plecam spre Poiana Tapului, un Ciri stia o poienita linistita. punem corturile, incropim un foc si stam la masa. In curand frigul si oboseala ne trimit la culcare.

Dimineata in poienita

La revedere, munte drag!

La final: a fost printre cele mai frumoase trasee facute de mine, nu e foarte dificil, trebuie insa sa stai bine la capitolul rau de inaltime. imi pare rau ca nu sunt “mester” in vorbe frumoase, pentru a putea descrie trairile si frumusetea traseului.

PS: tura cu oameni veseli si faini, ca de obicei 🙂

Jurnal de la Andrei si Claudia:

http://andrei-life.blogspot.com/2010/08/acele-morarului.html

http://www.meetsun.ro/fotografie-si-imagini/acele-morarului/

Un mic filmulet din tura: