Padina Inchisa

25/08/2012

Imi ramasese mie fisura asta in cap, de cand am mai avut o tentativa si am fost nevoit sa ma retrag. Ma tot gandeam la ea de ceva vreme, pana cand am reusit sa il ademenesc pe Dorian pentru o noua incercare 🙂 Vineri seara plecam spre Crai, ajungem la Plaiul Foii si trecem la somn fara prea multe discutii.

Sambata, zi frumoasa, numai buna de catarat, cu ceva norisori si un vanticel racoros. Reusesc sa il duc pe Dorian pana la Diana in numai 45 minute, fata de 2 ore cat scria pe indicator 😀

Ajunnsi la baza traseului, hotaram sa plece Dorian cap pe prima lungime. Prima asigurare e destul de sus, dar terenul e usor, se urca pe un diedru. Repet si aici, de la a doua asigurare nu se continua in sus, desi o sa vedeti pitoane. Se traverseaza spre dreapta vreo 10-15 m.

Pe prima lungime e indicat sa puneti niste bucle mai lungi, altfel aveti de tras nitel de corzi.

Dorian pe prima lungime, in traversare spre prima regrupare

Prima lungime o trecem fara probleme. E, dar vine a doua lungime, care e cea mai tare. Asta mi-a revenit mie, desi il invitasem frumos pe Dorian sa plece tot el; mi-a lasat gloria mie :))

Ce sa zic, am facut niste miscari si contorsiuni de toata frumusetea :)) Se pleaca pe o fisura cu asigurari suficiente, dar destul de grea pentru mine… Nu stiu cum naiba, dar prima data am trecut pe aici mult mai usor si mai elegant.

Aaaaa…cred ca am gasit explicatia: tocmai achizitionasem prima mea scarita si m-am incapatanat sa ma folosesc de ea, sa “isi merite banii” inca de la prima utilizare. Numai ca treaba asta mai rau m-a incurcat :)) Eh, cu chiu, cu vai, reusesc sa trec. Folosesc iar singurul meu friend in locul stiut de data trecuta si ajung la a doua regrupare. Recomand sa mai urcati putin spre stanga, si veti ajunge pe o prispa mare si foarte comoda. Aici gasiti o regrupare mult mai buna.

Dupa ce ne tragem sufletul si facem ceva poze, Dorian pleaca pe lungimea 3.

Aici am avut ceva probleme de comunicare din cauza ca batea vantul si nu ne mai auzeam. In fine, Dorian se descurca si reuseste sa faca o asigurare la un bolovan si niste jnepeni. Pe a treia lungime asigurarile sunt mai rare, dar e destul de usor, se merge pe praguri si fete de iarba. Cel putin pe varianta care ne-a iesit noua, pentru ca am citit ca mai este o varianta, un horn mai spre stanga. De aici mai urmeaza un urcus vertical de vreo 10 metri si iesim sus, pe Turnul Dianei.

Facem o pauza, rontaim niste ciocolata, cascam ochii in jur- priveliste impunatoare! Dupa ce terminam, plec sa caut locul de rapel si il gasesc la vreo 15 metri mai jos. Rapelurile au fost cam cu emotii, pentru ca noi aveam doar o coarda de 60m, si pe net citisem la mai toti ca au fost facute la 2 corzi/semicorzi. Plec in “necunoscut”, cu speranta sa gasesc loc de regrupat 🙂

La primul rapel coarda mi-a ajuns pana putin deasupra regruparii 2. Am avut noroc ca am dat de 2 pitoane relativ apropiate si am reusit sa incropesc o regrupare. De aici am mai facut un rapel scurt pana in regruparea 2, care era mai comoda. Rapelul 3 ne-a dus mai jos, pana in linie cu regruparea unu. Locul e foarte incomod, se sta in ham pe o placa spalata, am asigurat la 3 pitoane. De aici- ultimil rapel, fara probleme, pana jos.

Cam asta a fost cu Fisura Cenusie. Gata, am scapat de obsesie :)) Sau nu? Ma bate gandul sa ma intorc si sa incerc si varianta din stanga, din portiunea finala 😀

Dupa asta eu tot as mai fi avut chef de ceva catarare, lui Dorian ii era cam lene. Pornim spre Diana si in drum ochesc un horn dragut si usor. Gata, ma echipez rapid si dau o fuga pana sus 🙂

Nu stiu ce taseu este, nu am avut timp sa caut, dar a fost fain si usurel. Cu asta ma declar satisfacut si pornim spre corturi.

La Diana dam peste cel mai lenes caine :)) Nici pentru a manca nu se ridica :))

Incheiem ziua cu o ciorbita buna la Plaiul Foii apoi cu povestiri si o bere la gura focului, alaturi de Andreea si Alex.

Pentru duminica ne hotaram la Padina Inchisa. Ultima data cand fusesem pe aici am avut porte de ceata si nu prea am vazut mare lucru, insa acum…foarte frumos, parca intrasem intr-o cetate!

Ca si pasaje mai delicate- o singura saritoare. Pe teren uscat merge, dar daca e ud se schimba treaba. Aici batuse Octavian un piton data trecuta, cand cu ceata.

Cam atat :d

2,3/07/2011

Inceput de iulie. WE-ul se apropia cu repeziciune, iar prognoza meteo arata “bine”…..pentru o zi de iarna !!!!

Nu stiu cum se face, dar ceea ce – cica – ar fi incalzire globala, se traduce de fapt printr-o racire totala!

«sa vina dom’le, vara odata, sa se termine cu ploile, cu furtunile si cu vantul asta, s-avem si noi parte de vreme buna la munte».

N-aveam nici un plan, joi seara.

Dar, se puse messengerul/gtalk-ul/telefonul in miscare, si….mergem in Crai! Uraaaa!

Luam rucsacul cu strictul necesar, se formeaza echipa si vineri seara, pe la 7, eram deja pe drum: eu, Viorica, Octavian, Catalin si Andrei. Am plecat cu speranta ca vremea se va indrepta! Si DA, am reusit sa fentam inca o data, prognoza : ne-a plouat in reprize de 10-15 minute dar mai mult ne-am udat de la jnepeni si iarba.

In Bucegi a nins 😀

Cand am ajuns la Zarnesti, angoasa („oare va ploua? n-am pantaloni impermeabili, e cam frig, ufff ce vreme”), a fost inlocuita de emotie, de bucuria revederii – mai fusesem in Crai o singura data.

Locurile sunt foarte frumoase. Imi plac casele si curtile si cand zaresc cate o gaina dolofana. Imi place mirosul de ploaie, de fîn, si chiar si cel de catel ud:

Un vizitator in fata cortului:

Vineri seara am intins corturile putin dupa sediul Parcului

Dimineata cand ne-am trezit, plafonul de nori aproape ca ne inghitise corturile.

„Unde e muntele?”

„Acolo, in fata!”

„………”

„Iar am uitat periutele de dinti? Sau nu, am luat periutele dar de data asta am uitat pasta! Vrei un mar? Nu! ….Eu nu inteleg cum poti manca spaghete cu carnati la prima ora!!”

Am inceput sa urcam spre schitul de la Coltul Chillior si-am ajuns intr-o poiana cu bulbuci infloriti. Un peisaj absolut incantator.

La izvor facem un mic popas si refacem rezervele de apa.

Am pornit mai departe, prin padure, printr-o atmosfera de Poltergiest, spre refugiul Diana….si-apoi pe un valcel cu grohotis unde pietrele ne fugeau de sub talpi. Panta era destul de inclinata dar noroc ca, din loc in loc, erau braduti si copacei, de care ma agatam :D.

Si tocmai cand imi spuneam „hai Roze ca poti, hai ca panta e rezonabila”, Viorica ne anunta ca trebuie sa coboram, pentru ca am gresit drumul si vom urca de fapt, pe urmatorul valcel.

Si hai la vale prin grohotis! 😛

Iar ca totul sa fie si „mai agreabil”, o ploaie marunta si sacaitoare a inceput spre pranz. In fine, ne-am imbrobodit mai bine si-am continuat.

Mai sus, in Padina Inchisa, s-a ridicat putin ceata si-am reusit sa deslusim imprejurimile.

E minunat! Ai crede ca esti intr-o gradina suspendata: flori cat cuprinde, fluturasi, iarba destul de inalta incat sa vrei sa te tavalesti prin ea! Pacat ca plouase si era destul de frig.

Andrei se uita lung dupa niste trasee de catareala (Hornul Negru parca….)

Prin cotloanele Craiului

Ufff…iar o repriza de ploaie. Stropii sunt reci; iarba mi-a pus capac : m-am udat bine pana la genunchi (parazapezile a fost inutile).

Dupa o saritoare trecuta cu ceva emotiii (stanca uda) iar ne-am ratacit nitel. Si ca sa nu descataram fisura, ne-am hotarat sa coboram asigurati cu coarda. Nu gasim nici un piton, asa ca bate Octavian rapid, unul… numai bun pentru un scurt rapel. Ajunsi jos, facem sfat ! Vocea ratiunii ne spune ca daca vom continua pe vremea asta, ne-o facem cu mana noastra. Asa ca ar fi cazul sa iesim in traseul marcat si sa fim cuminti. Ne-am conformat !

Am iesit in Brana Caprelor si am continuat pana in creasta. De acol oam coborat pe Padina Popii.

Uzi, infrigurati, dupa o scurta sedinta foto in creasta Padinii Popii, incepem sa coboram: putin patinaj pe o panta si « jnepeneala », din fericire nesoldate cu vreo cazatura 😀

Bulbucii si rododendronii si florile de « Nu ma uita » ma mai inveselesc si pentru prima oara, am si eu ocazia sa zaresc si flori de colt. Mare sansa : erau crescute chiar in marginea traseului, la coborare inspre Diana. Iar supriza, cand sa iesim din jnepeni, ma striga Andrei “Roz, vino repede” – am surprisn 3 caprite care pasteau liniste, la cativa metri in fata noastra. Dar asta pt o fractiune de secunda, caci au zbughit-o din loc. Mai urmeaza o trecere printre jnepeni cu ceva grohotis, pentru a iesi la baza peretelui si in sfarsit, intram in padure.

La coborare pe Padina Popii

Un scurt popas la Diana.

« Ne e foame, ne e sete »….. desi aveam o provizie consistenta de apa in bocanci. 😛 « Mi-e foa-me, mi-e foa-me, mi-e foa-me ! »…asta e cantecul lingurarilor, nu al muntomanilor ! 🙂

La intoarcere, pe seara, linistea e punctata de sunetul toacai si al clopotului din poiana Coltul Chiliilor.

Dupa o cina copioasa, ne-am oprim la Plaiul Foii pt cafea, ceai, vin fiert si alte racoritoare. Am surprins un superb apus de soare, ca in povesti… cu lumina reflectata pe un versant al Craiului.

A plouat o buna parte din noapte asa ca duminica dimineata am lenevit in corturi pana pe la 10. Si culmea ironiei : duminica la pranz – soare, cald, frumos.

Ne hotaram sa mergem spre Rucar-Bran si sa cautam Cheile Crovului unde ar fi cateva trasee de catareala.

N-am gasit, dar zona e f frumoasa si in plus ne-am ghiftuit cu fragute :)).