Padina

Perioada: 26-27 mai
Echipa: Maria, Rosemarie & Andrei
Traseul:

Sambata: Busteni – Jepii Mari – Piatra Arsa – Pestera – Cab. Padina – Saua Strunga – Refugiul Strunga

Duminica: Ref Strunga – Padina –Cab. Bolboci – Zanoaga- Saua Dichiu – Sinaia

Ce zice Maria:

Am fost in Bucegi pe drumuri batute si nebatute pana acum (de mine).
Am fost in Bucegi si am inceput in forta urcusul pana la primul semn ca elanul e bun, dar trebuie stropit si laudat cu o bere sparta si impartita la inceput de drum (nici un strop nu s-a risipit in timpul filmarilor) 😀
Mi-au placut Jepii Mari inca de a doua oara cand i-am parcurs (prima oara aveam 12 ani si orice efort fizic care nu presupunea o distractie evident, era pur si simplu prostesc); de fiecare data sunt altfel – nici nu dispun de tinerea de minte necesara pentru a rememora fiecare urcus mai intrigant, fiecare bustean sau vale care ma face sa tresalt pe moment, dar asta inseamna ca de fiecare data sunt ceva nou, o carte pe care o recitesti si-i redescoperi detalii uitate la prima lectura.

Nu m-am indragostit de munte de la prima experienta, nu m-am indragostit nici acum: sunt sigura ca ascunde si surprize mai putin placute si il tratez cu precautie, atunci cand se poate. E un respect pe care il port si un entuziasm rasplatit de fiecare data din plin. Cum rasplatit a fost si acum cu varf si indesat la fiecare bustean de care am trecut inspre Casa Naturalistilor, la fiecare piatra sau scurgere de apa peste care am trecut de la Piatra Arsa catre Pestera, la fiecare strop de nor care mi-a udat toate hainele pana la refugiu, la fiecare latrat al lui Toto si marait al ciobanestilor defensivi (cea mai buna defensiva este atacul, stiu ei ceva) din preajma stanelor. Si sa nu uit de vulpea curioasa care ne pandea de dupa bolovani/pietre, ce erau alea ? Sau de tovarasul patruped care ne-a insotit pana aproape de cabana Bolboci, de albastrul care batea in smarald al lacului dupa care si-a luat numele cabana asta, de cheile Tatarului (care au fost ceva mai inainte, dar cine se mai sinchiseste de succesiunea cronologica ?) sau de tuica fiarta si de supele instant de la refugiu.
Si daca a fost ceata si am mers prin nor, si daca mi s-au udat iar bocancii si uitasem sa iau tricou de schimb, apai n-ai de ce sa te plangi cand mergi cu oamenii astia faini de munte cu care am tot avut norocul sa ma nimeresc in ultima vreme. 😛

Ce zice Rose:

O scurta trecere in revista:

Nu stiu cum s-au adunat cateva WE-uri in care nu am reusit sa iesim din Bucuresti, asa ca pe Andrei il mancau talpile si ardea de nerabdare. E drept ca ne-am intretinut frumos si in oras, iesind cu bicla si cu rolele in parc, la teatru, la o bere cu baietii…. dar totusi, muntele e munte! Prognozele ca prognozele… toata luna mai a fost capriciosa si in Bucuresti ploua de 3 saptamani, cu bulbuci; iar se anunta vreme rea dar noi ne-am incapatant, ne-am zis ca fie ce-o fi, noi la munte ne urnim. Ni se alatura si Maria si luam inter-regio de 6h25, spre Busteni. Sambata dimineata in trenul de munte lume putina, pesemne multi s-au speriat de ploaie.

Pentru prima zi ne-am gandit la Jepii Mari – Piatra Arsa – Pestera – Padina –Saua Strunga si sa inoptam in Refugiul Strunga iar duminica sa continuam spre Batrana – Omu si coborare pe Morar sau poate chiar pe Creasta Balaurului daca nu e ceata si Andrei nimereste drumul. Creasta Balaurului e pe lista mea de vise, numai ca te poti rataci usor daca sunt nori si ceata si vizibilitate scazuta.

Nu prea am fost eu in Bucegi asa ca multe lucruri sunt neintelese si necunoscute pentru mine: de ce lumea arunca atat de mult gunoi pe munte (si nu numai)/ localizari/ refugii / unde vine cutarica refugiu/ asta unde se afla cutarica sa, etc etc. Tot traseul parcurs in acest weekend a fost nou pentru mine. Nou si minunat! N-am avut parte de ploaia de speriat anuntata, ci mai mult de umezeala de la ceata si de la nori. Vremea a tinut cu noi, a fost vizibilitate cat sa nu ne ratacim 😛 iar in anumite ferestre chiar am prins privelisti spectaculoase. De plouat: asa si-asa! 😀

Ne-am miscat bine: ne-am pornit pe la 10 dimineata, in 2h30 terminaram cu Jepii Mari si eram déjà sus la Casa Naturalistilor. La 15h15 ajunsesem deja la Padina (asta dupa o mica balaureala pentru ca nici unul din noi nu mai fusese la Padina si traiam cu impresia ca e cabana asezata chiar langa Hotel Pestera sau in orice caz pe undeva pe-aproape de salvamont, cand de fapt indicatorul arat 30min spre Padina, de la Pestera). Dupa o bine meritata pauza de o ora la Padina (ciorba calda, cartofi prajiti cu cabanosi si bere rece) ne-am urnit spre Strunga pe la 16h15 si la 17h30 eram déjà in Refugiu. Stiu ca e plictisitor sa citesti despre timpii altora dar pe de-o parte vreau sa subliniez ca ne-am descurcat binisor 😛 (ai fi zis ca ne antrenam pentru vreun marathon dar cu rucsace grele in spate ) 😛 si pe de alta parte ca marcajele din Bucegi au timpii TARE umflati!

Cabana Padina e frumoasa, cocheta si are preturi mici. Cainii de la cabana sunt tare simpatici, unul chiar ne-a insotit o parte din drum spre Strunga…. renuntand intelept inainte de stana, caci acolo am dat de altfel de caini: mai rai! Cea mai frumoasa parte a traseului mi s-a parut bucata Piatra Arsa –Pestera iar pe locul doi as pune Padina –Strunga, un traseu mai salbatic, mai putin parcurs. Tot raul spre bine: vreme mohorata a alungat alti turisti, asa ca am fost singuri singurei pe tot parcursul si am putut sa ne bucuram in voie de munte.

Refugiul Strunga e intr-o stare jalnica: geamurile s-au spart si e plin de cioburi, foarte multe gunoaie prin el, priciurile prost construite (spatiul ar fi putut fi eficientizat altfel). Cred ca si ploua in el si e mult current.

A doua zi, vazand ca tot in nori suntem, am schimbat traseul si ne-am hotarat ca in loc de Batrana-Omul, sa mergem in directia opusa, spre Bolboci. Cheile Tatarului sunt frumoase si lacul e minunat, un topaz ca in povesti, de-ai zice ca sigur sigur sunt zane ascunse in el. La Bolboci ne-am oprit pentru o noua rehidratare, pornind apoi pe lungul drum de intoarcere: Zanoaga – Sinaia, nestiind ce ne asteapta. Forestierul se sfarseste brusc, continuand cu o sosea nou-nouta, asfaltata, lina ca in palma. Exista de fapt de la Bolboci mai multe variante de a ajunge Sinaia: urcand spre Valea Dorului, pana 2000 (dar noi nu mai aveam chef de urcat!) sau mergand spre Zanoaga, apoi pe un forestier luuuuung si continuand pe asfalt multi multi km (cred ca vreo 16km….. poate mai multi). Noi am avut noroc ca ne-a luat o masina scutind astfel marsul. Am impresia ca panglica asta noua de sosea care te duce pe platou, face parte din proiectul de asfaltare integrala a Platoului Bucegi. Soseau incepe la confluenta Piatra Arsa – Babele cu Sinaia : (

A fost un weekend minunat!

Ce zice Andrei:

Dupa cum spunea si Rux intr-un comentariu, “de multe ori uitam sa ne mai bucuram de lucrurile marunte si ajungem sa vrem neaparat mai sus, mai mult, mai nu stiu cum”, mai spectaculoase. Mi-am readus aminte de asta in plimbarea de la sfarsit de saptamana prin Bucegi. Desi prognoza se anunta cam “horror”, desi aveam chef mai mult de un traseu “spectaculos”, periculos, expus, sau cum sa ii mai zic, ne-am urnit totusi spre Busteni pentru o plimbare. Si bine am facut 🙂

O parte din traseu imi era cunoscuta bine, o alta nu o facusem deloc, iar o bucata fusese parcursa acum muuulti ani, printre primele mele iesiri pe munte. Cum nu obisnuiesc sa umblu cu harti dupa mine (recunosc ca imi mai place cate o balaureala, asa :P) am avut ceva dificultati la alegerea traseului potrivit de la Bolboci spre Sinaia. Dar totul se rezolva cand suni un prieten 🙂 Laura ne-a indrumat pe drumul cel bun. Chestia asta mi-a adus aminte de un episod mai vechi: tot in Bucegi, in drum spre Omu, ne prinde o ceata laptoasa. In incercarea mea de a ma orienta, scot harta. Ma uit eu… ceva era gresit! Da, ati ghicit- era harta :)) Luasem o harta cu Fagarasul :d

Asa, sa revin. Tura a inceput cu o udatura dar nu din cauza ploii. Las binisor rucsacul jos sa mai scot din haine si numa’ bine ce se aude un fasait. Dintr-o parte a inceput sa tasneaca apa minerala, din alte bere :)) In afara de umezeala aferenta cetii, cam asta a fost tot.

Mi-a placut mult plimbarea, ceata si norii dadeau un aer misterios naturii. In plus, nu am mai vazut gramada de drumuri/poteci/constructii ce se inmultesc tot mai mult pe platou.

Facem un mic popas la Padina, dam binete ciobanilor de la stana dinspre Strunga (asta dupa ce scapam paznicii de la stana-cainii), si ajungem destul de devreme la refugiu. Incerc sa izolez cat mai bine incaperea apoi ne punem pe supe, mancare, tuica fiarta. Cum fetele se ascunsesera cu totul in sacii de dormit si nu se aratau prea incantate sa scoata nasul de acolo, desi le-am imbiat cu tot felul de bunatati, imi fac nitel de lucru cu “apa de foc” si ies sa mai dau o tura pe afara :). Apoi ma bag si eu la somn, pe “ritmuri” de teatru radiofonic, de la telefon.

A doua zi a continuat cu ~~plimbare~~ mars fortat, cale de multi kilometri, pana aproape de Sinaia. Mult, dar frumos!

Cam asta a fost, poze mai jos: