Piatra Craiului

It will be fun, he said

Iesirea era planificata de ceva timp, trebuia sa scapam din Bucuresti. Trecuse vreme multa de cand nu ii mai propusesem Adinei o tura “relaxanta”, “usoara”, fara evenimente 😀

Ma pun pe planuri. Ce poate sa fie mai romantic si frumos decat o iesire prin Crai, usurica (dupa mine), cu dormit la un refugiu izolat, cu sobita? Intreb pe ici, pe colo: nu mai e zapada in Crai, pe partea estica. Sau cel putin nu care sa puna probleme. Gata, acolo o duc pe Adina!

Dimineata (foarte, 5 AM) Regio pana in Brasov. Autobuz pana la Bartolomeu. Zarnesti. Gresesc putin drumul spre Prapastii (cum naiba, nu stiu, am fost de N ori pe acolo, si e si muntele meu de suflet). Probabil gandul la ce seara minunata ne asteata, si la gandul ca ii voi arata Adinei locuri de vis.

Inceputul este bunicel. Adina nu zice nimic inca. Prin Prapastii zapada deloc. Situatia se schimba dupa ce ajungem la intersectia cu Cheile Pisicii. Zapada de 15-20 cm, urme lipsa. Cum Adina nu avea niste bocanci prea buni, ma apuc de facut urme, avand grija sa nu ii intre ei in bocanci. Incercam sa las urme ca de schiuri. Si mergi, si mergi, si mergi. Ma gandeam la ce febra o sa am a doua zi, deja 🙂

Adina zice ca vrea acasa. Sa ne intoarcem. Ca vine tatal ei sa ne ia. Stiam deja de schema asta, de la o alta iesire prin Crai 😛 Asa ca sunt diabolic si ii spun sa continuam, ca nu mai e mult pana la refugiu, si ca o sa fie foarte frumos!

Incep sa ma gandesc si daca o sa gasim liber la refugiu. Si ce variante am avea in caz ca nu. Mai avem putin pana la parasirea marcajului turistic, si acolo o sa vad daca sunt urme in zapada, daca urcam sau mergem la o stana din apropiere, unde am mai dormit acum ceva ani. Siiii…. nu sunt urme in sus! Inseamna ca ca refugiul e liber!

Inceputul e destul de usor. Mai sus treaba se complica, stratul de zapada creste, la fel si inclinatia. In partea finala zapada e atat de proasta, incat blestem la fiecare pas. Daca mie imi este greu, ma gandesc cum ii este Adinei… Valcelul incepe sa rasune de epitete, multe si la adresa mea (ce ……… a fost in capul meu sa venim acum aici?) Adina rezista foarte bine. Cand ma vede pe mine in ce stare sunt, nu ii mai vine sa imi spuna nimic :))

Poiana finala. Ii zic ca de aici ajungem in 10 minute. Ajungem in 30 minute 😀

Tot asteptam momentul magic, cand casuta ni se va dezvalui, ca in povesti. Eu eram inainte, ma apropiam de locul visat, dar el nu aparea! Imi dau seama: refugiul nu mai exista! Soc si groaza. Cum????!! Nu mai exista Printesa??? Nu imi venea sa cred.

Era deja noapte. Ma intreb ce sa fac. Sa o duc pe Adina inapoi, la ora aia, pe intuneric, cand era deja epuizata, cu hainele si incaltarile ude, sa mergem pana la stana urmatoare, era imposibil.

Iau hotararea sa facem bivuac pe locul fostului refugiu. Adinei ii era deja foarte frig. Intind salteluta mea, ii dau sacul de puf si o instalez. Fac si o supa in 5 minute, apoi ma apuc sa fac un foc. Si asta mi-a iesit tot in maxim 5 minute, desi totul parea sa fie ud in jur. Am folosit pliculetul cu ulei de la supa 😉 Am cautat pe sub zapada crengute, am facut aschii. Iese fum! E bine! Ma duc sa mai caut lemne pe sub zapada.

In timp ce Adina statea in sac, eu mi-am mai facut de lucru am mai vreo 2-3 ore pe langa foc, timp in care am reusit sa ma cherchelesc putin cu ajutorul berii luate din Zarnesti. Si a fumului. Ce frumos este in salbaticie, iarna, noaptea, langa un foc, sub cerul liber! Din cand in cand ii mai aruncam Adinei cate o gluma “buna” de-a mea. Raspundea,deci era bine 😛

Toate astea s-au intamplat pe ritmurile radio Fm Antena Satelor, cu un program de zile mari:) Dupa ce m-am afumat bine, am reusit sa usuc si hainele si incaltarile. Ocazie cu care bocancii Adinei au devenit cu un numar mai mic 😀

Ma duc si eu la somn langa Adina, pe izopren si cu sacul de vara si un sac RCO vechi de vreo 15 ani (luat din dulap dimineata in ultima clipa, nu stiu ce m-a impins…). Peste noapte a batut vantul destul de tare si a fost cam 1C, nu pot sa zic ca am dormit prea confortabil. De abia spre dimineata am prins si eu vreo 4 ore de somn- lemn. De obicei am si cate o folie de supravietuire in fiecare rucsac, nu stiu de ce lipsea din asta…

Adinei nu i-a fost frig, dar nu a prea dormit nici ea de frica animalelor si sunetelor. Era primul ei bivuac, iarna, munte, padure, cer liber 🙂 Discutiile au fost multe, si pe diverse teme 🙂

A doua zi strangem repede, si mergem in poiana la soare. Ce diferenta fata de ziua trecuta! Adina era asa fericita ca scapase cu viata incat orice i se parea minunat. De parca vedea totul pentru prima oara.

Stam nitel si ne holbam la crestele din jur, rontaim ceva, si incepem coborarea. Dupa ce ajungem pe traseul marcat, vedem o gramada de urme in zapada, iar a fost plin la Curmatura 🙂

Facem un popas la pepiniera parcului, mancam niste ciocolata, vedem si primii ghiocei.

Continuam spre Prapastii, unde in locul ghetusului de ieri gasim mocirla.

In Zarnesti cautam un magazin. Primul era inchis. La al doilea am avut succes. Bere, Cola, chipsuri.

Gara Zarnesti. Bere. Chipsuri. Regiotrans Brasov. Munti plini de zapada.

Adina: “Mi-a placut!”

*Din seria lucrurilor frumoase, simple, de care iti amintesti mereu.

Succes! 🙂

Autogara Brasov. Dam vestile acasa, suntem bine

Asteptam autobuzul spre Zarnesti. Caldura mare, deocamdata

Veselie. Deocamdata :D — Veselie. Deocamdata 😀

Treaba incepe sa..... — Treaba incepe sa…..

Poiana minunata. Munte. Liniste. Soare

March 28, 2016 0

Prin Crai. Cu ploaie. Multa

26/07/2014

Pe Irina nu o stiam de mult timp. Era printre cunostintele de pe FB, ne intalnisem prima data la Victoriei la metrou sa ii dau ceva, discutii virtuale, si o o iesire foarte faina cu biclele pe la Mogosoaia si Stirbei. Dupa toate astea, punem si de o tura pe munte, desi prognoza zicea: apocalipsa 🙂

Hotaram sa ignoram prognoza si situatia mea financiara cam proasta si sa mergem prin Crai. Pe unde exact, vedem la fata locului. Si plecam vineri seara cu Regiotransul. Jos palaria. CFR trebuie sa ia lectii. Spatii cat de cat decente pentru bagaje si cei mai lungi :). Aer conditionat. Fara urma de vanzatori ambulanti. Timpul de parcurgere Bucuresti- Brasov simtitor mai scurt. Drumul trece repede, ne uitam si la Nanga Parbat, film pe care amansem sa il vad pana acum pentru ca era in limba germana, straina pentru mine 🙂

Brasovul ne intampina cu ploaie. Hoinarim putin prin centru, ne oprim la un local cochet timp de o bere si o ciocolata calda. Frumos Brasovul. Apoi mergem spre locul unde urma sa dormim. Multumim Laura si Florin 🙂

Dimineata ne intampina cu… vreme buna 🙂 Tot cu Regiotransul ajungem in Zarnesti. Mai facem ceva cumparaturi apoi pornim la drum. Imi era dor tare de Crai. Nu mai ajunsesem de multa vreme. La Botorog am parte de un moment neplacut, sa zicem. Trebuie sa platesc, pentru prima data, taxa de intrare in parc. Nu as vrea sa discut prea multe pe tema asta, au tot curs vorbe. Desi initial nu am vrut, am zis hai, sa nu imi fac nervi, vreau sa ma bucur de tura. Si ‘marc banu’.

O poteca ce mie imi place foarte mult. Inainte imi placea si mai mult, pana sa intre cu TAF-urile….

Mergem linistit, voie buna, liniste, companie faina. Exact de ce aveam nevoie. Popasuri de cascat gura fara numar.

Incep sa se auda tunete in departare. Hmmm, poate nu asa departe…. Creasta Craiului se pierde din cand in cand printre nori ce nu prea aratau bine… Ajungem intr-o poienita salbatica si foarte draga mie. Popas. Luam apa, lenevim nitel, ne invartim putin prin zona. Locul asta inseamna mult pentru mine. Linistea e sparta de zborul unui cocos de munte. Stiam eu ca am sa vad iar, mereu am avut ocazia aici 🙂 Irina nu a apucat sa il vada.

Ma gandesc ce sa facem. Creasta se ascundea din cand in cand printre nori, tunetele rasunau din ce in ce mai aproape. Doar eu “stiam” zona. Iau decizia sa continuam, sa iesim in creasta. Grohotisul ne pune indemanarea in a topai la incercare.

Trecem de grohotis si ma gandesc pe unde sa o luam in sus. Din creasta stiu exact, de aici….cam stau pe ganduri. Am mai avut ceva experiente in zona, cu mers cam pe la cucurigu. Aleg un valcel ce de jos mie imi pare viabil. O intreb si pe Irina daca i se pare ok. Am acordul si ii dau in sus.

Hmmm, de jos parea mai simplu 😀 dupa ce ne-am angajat pe valcel incepe ploaia. Intai usurel,asa, apoi….. potop. Ajungem la un pas mai delicat. Stau si calculez. Pe uscat poate nu era mare lucru. Aveam si bagaj maricel… Dupa ce ma cacai putin (mai mult) reusesc sa trec pasul. Totul ud in jur…cam nasol… De coborat inapoi nici vorba. Dupa ce ca era friabil, mai era si iarba uda. Deja imi faceam mustrari, uite unde am bagat “biata” fata. Daca pateste ceva? Am eu oricum un talent la balaurit…. 🙂 Irina spune ca e ok si ca daca nu i se parea ok de la inceput, nu mai venea. Mi-a placut calmul ei.

Bun… trec pasul printr-un sprait cam larg, catar pe niste fete cu iarba, in timp ce turna peste noi. Irina imi spune ca daca ar scapa de rucsac i-ar fi mult mai usor. Ma gandesc ce as putea improviza ca sa trag rucsacul. Nu aveam la noi nimic “tehnic”. Ma gnadesc intai sa leg hainele din rucsac una de alta 🙂 Apoi imi vine ideea sa scot sacul de bivuac. Buna idee! Are vreo 2m si ceva. Descatar putin, il arunc, leaga rucsacul, reusesc sa il trag, si …gata! Am scapat 🙂

Pe moment, mai avem pana la creasta.

Dupa pasajul depasit, ne mai relaxam nitel 🙂

O bubuitura imi taie respiratia. Ce ecou a putut avea acolo, in sufletul Craiului! Ma uit si spre creasta, un alt traznet….. Trebuie sa iesim macar din zona asta, sa fim cu picioarele pe “pamant”, sa zic asa.

De unde suntem parca imi mai amintesc ceva, am mai balaurit. Am urcat muchiuta din spatele Irinei cam “la liber”, si pe teren ud. Ma tot intreba cat mai e pana in creasta 😀 Nu dupa mult timp iesim pe teren ceva mai uman. Ma gandesc daca sa iesim in creasta sau sa mergem pe un brau pana spre Ascutit. Furtuna incepe sa se potoleasca. Eram uzi pana la fund, scuzati expresia 🙂 Partea de sus era totusi uscata, jacheta pe care abia m-am indurat sa dau 30 euro in Tatra si-a facut treaba! 🙂

Discomfortul pentru mine era maxim. Nu suport sa fiu ud. La fel si Irina, imi zicea ca e a doua oara cand o prinde ploaia pe munte. Cum, doar a doua oara? :)) Initial am vrut sa o luam spre Ascutit, dar in curand am inceput sa ma obisnuiesc cu hainele ude pe mine. La Ascutit oricum se vedea puhoi de lume si nu ma incanta ideea. Asa ca… o pornim spre La Om.

Ploaia se oprise si avem parte de spectacol. Aburi se ridicau peste padure.

Inainte de refugiu stam si privim fascinati la o capra neagra si puiul ei, ce nu pareau prea deranjati de prezenta noastra.

Refugiul gol. Ieeeei! Am ajuns la timp pentru a prinde apusul. Nu ne schimbam cu haine uscate, ne asezam si privim fascinati spectacolul. Cu clantanit de dinti si suportand un atac turbat al unor musculite :))

Pana la urma ne retragem in refugiu. Dau sa ma schimb, si observ ca hainele mele erau partial ude, inclusiv sacul. Ne punem pe gatit si mancat. Pe parcusul noptii m-am trezit de mai multe ori, sa ma rontai ceva si sa ascult vantul ce parea ca o sa ia refugiul pe sus. Noapte superba! Imi era dor de Crai.

Dimineata coboram alene spre Grind.

Pe curand, Crai! Multam Irina!

Eu, desfasurat in tren :)) Tot Regiotrans 😉

August 15, 2014 0

O saptamana prin Crai

14-21 octombrie 2012

Multe plimbari, intamplari, bune si rele, s-au adunat…insa timpul nu prea mi-a permis sa mai scriu cate ceva. Nici acum nu ma invredniceam daca nu scria cateva randuri Andreea 🙂

Dintre toate plimbarile, am ales cea mai draga, un mini concediu prin Piatra Craiului. Am avut si ceata, ploaie, vant. Am avut si soare, dar si temperaturi putin sub 0C. Am avut parte si de leneveala, si de plimbare, si putina catarare. Dar mai ales am avut parte de oameni frumosi alaturi de mine.

Mi-a placut foarte mult si deocamdata nu am de zis decat MI-NU-NAT! 🙂

Mai jos , cateva impresii de la Andreea 🙂

Cum a venit? Pai, Marius (zis si Pisi ), colegu’ in credinta aleluia, planuia concediul lui prin octombrie si cum mai aveam si eu o spatamana si nu prea stiam unde, ce si cum, ce-mi zic, hai cu Pisi la munte. Intre timp multe se schimba prin umila mea existenta, ture noi cu oameni noi si faini, dintre care Andrei, care isi exprima si el dorinta de a merge cu noi, pentru el fiind prima oara cand ar fi stat o saptamana legata pe munte desi weekend de weekend nu rata niciodata vreo iesire :).Marius avea treaba cu Paraschiva pe la Iasi asa ca cu el aveam sa ne intalnim de abia pe luni.

So, planuri, discutii, mai mult eu cu Andrei, si uite se apropie si ziua plecarii. Ne hotaram pentru vineri. Dar cum niciodata planurile nu se pot respecta 😀 amanam plecarea pe sambata la prima ora. Nici asta nu a fost respecatata, normal, si amanam pe sambata pe la pranz :)) Mda, afara ploua, vreme de somn, de ce nu? Cand dam sa iesim pe usa, uau, eram ca doi mosi craciuni, cu ditai rucsacii de nu-i puteam ridica asa ca in final alegem sa scutim oamenii de un stres major prin tramvai si optam pt taxi 🙂

Pe tren o duduie stabilita prin Viena ne face sa ne treaca timpul repede, chiar foarte repede, nici nu ne dam seama cand am ajuns in Brasov de la cata limbarnita avea biata femeie, bine ca macar am vorbit si lucruri mai interesante ca altfel….. In Brasov hotaram sa luam autobuzul din autogara ca pana la tren mai aveam de asteptat vreo 2 ore. Ajungem pe o vreme cainoasa si in Zarnesti, balaurim in noapte prin el ceva vreme de parca era prima oara cand ajungeam 🙂 Ajungem intr-un final la Gura Raului care va fi si ultima destinatie si casa pt vreo 2 zile :)) Punem cortul si pana luni dimineata cand apare Pisi sa ne culeaga nu am facut decat sa lenevim, sa vedem filme, muzica, mancare, rontzaiala, rontzaiala cu program special in noapte (tot concediul ne-am facut un obicei sa ne trezim noaptea sa rontzaim ceva hahahaha). Vreme urata tot weekendul, de ce sa nu ne odihnim si noi oscioarele obosite ?

Luni: Apare Pisi, schimbam terenul in sfarsit si ne hotaram sa mergem la o balaureala apoi la un adapost. Vremea era cam cetoasa si innorata, dar spre mai bine, asa ca lasam masina si plecam intr-o lene care mai de care spre adapost. Pentru mine si Pisi era prima oara si am ramas placut surprinsi de cat de frumos si bine intretinut este acest refugiu, parca eram ca acasa, mi-a placut extrem de mult. Ajunsi pe acolo am explorat zona cat si caietele de prin refugiu. Tare frumos e acolo, am aberat cat se poate de mult. Na creieras si la mine, sus la un punct de belevedere cocotati pe un perete ma uitam jos la drumul spre Plai si am vazut ceva negru care misca si ce puteam eu sa zic: uite un caine! Andrei sa moara cand a auzit, sa moara de ras, era o masina, normal, cum puteam eu sa vad un caine tocmai de acolo!!! Eu si imaginatia mea :))

Marti: Coboram la masina, mancam bine, ne ia o mare lene dar totusi ne urnim de data asta cu rucsacei mici pana pe valea Crapaturii sa incercam Acul de acolo. Batea ceva vant dar vremea se anunta mai bine de data asta. Tare mi a placut pe vale, mai o vorba cu Andrei, mai o tigara in pauzele cand il asteptam si pe Marius, pana ajungem la baza traseului Acul Crapaturii. Andrei ca deobicei, se misca repede, se echipeaza si porneste in prima lungime. Ahhh tare inierbata, si dupa ploi- multi morcovi pana la prima regrupare.

Prima regrupare. Am facut tot traseul din 2 lungimi, cu 2 semicorzi de 60m

Ajunge Andrei, ma urnesc si eu, las aparatul lui Marius sa ne faca poze, intre timp el se hotaraste sa renunte ca nu e pregatit pentru catarat si uite cum incep eu sa ma chinui, sa ma innamolesc, sa-mi tremure morcoveii pe ierbuta aia enervanta. Ohhh tare mi-a displacut prima lungime :)). In regrupare stam un pic, fumam o tigara, mai o vorba, apoi Andrei continua si continua si iar continua, deja nu stiam unde e, nu se vedea nimic de unde eram, nu stiam cat mai are si ce se intampla, noroc cu Marius care traducea ce-mi tipa Andrei sau imi spunea cam pe unde a ajuns. Vantul incepuse sa bata, se innora, se facea tarziu si frigut si tot ma gandeam sa renunt dar in clipa aia imi tipa Marius ca Andrei e in sa la un pas de varf. Ehh pai atunci nu renuntam, trebuie sa terminam nu? Pornesc si eu intr-un sfarsit, ma chinui sa scot niste anouri puse dupa un bolovan dar nu reusesc. Andrei imi spune sa le las ca le luam la intoarcere. Trec pasajele mai grele destul de repede, eahhh avantajul secundului :))

Ajung intr-un final si eu in saua respectiva. Vai cat de frumos era, priveam ca intr-o fereastra cu peisaje de a dreptul impresionante. Prin fereastra aveam impresia ca sunt intr-o alta lume. Urmeaza si ultima lungine, scurta si mai usoara pana pe varf. Acolo ne cocotam fiecare pe varful cel mai varf, Marius ne face poze de jos din poteca, saracul cred ca se plictisise si inghetase de atata asteptat, stam un pic si Andrei hotaraste sa dam rapelul direct de pe varf ca ajung corzile.

Singura problema ar fi la recuperare din ce citise el pe la altii. Se duce primul si cand ajunge la prima regrupare, imi zice sa stau sa vada daca merg corzile si nu se blocheaza. Ei as, normal ca se blocau intr-o muchie mica de care nodul nu trecea nici mort. Uffff ce-i de facut, ufff, ma intreaba daca pot sa ma dau mai jos sa incep rapelul dar no way, imi tremurau toti morcovii de pe lume deja cand ma gandeam la asta. Trag corzile la loc, ma bag, ma dau mai jos unde puteam sa stau pe picioare si incerc a doua alternativa pe care mi-o sugereaza, sa trag de corzi pana trece nodul de muchia care il bloca. Ehhhh, aveam de ales????

Si incep sa fac asta cu un mare stres ca nu era usor deloc mai ales ca mergeau greu, nici nu imi venea sa mai slabesc mana cu pricina ca sa pot face asta, pana la urma reusesc si cu morcovii atarnand in spate in sirag incep rapelul pana jos la Andrei. Ajung, respir si eu un pic, incepem sa tragem de ele, nu prea vroiau, cu greu amandoi reusim. Inca un rapel si jos la Marius in poteca. Plecam fericiti de reusita, pe noapte ajungem la masina, apoi Plaiul Foii si montam corturile, pardon cortul ca Marius nu si nu, ca el doarme afara. Asta pana a inceput ploaia si auzim usile de la masina :)). Urmeaza o noapte linistita cu trezitul ca deobicei pentru a rontai cate ceva :)).

Miercuri: Incepem cu o cafea si omlete in cabana apoi ne pregatim pentru balaurit prin zona Anghelide. Eahh aici eu am renuntat pe parcurs, o durere de dintisor ma face sa fug inapoi. Nu aveam pastile la mine. Baietii au continuat. Ajung la masina, pun cortul pe care-l stransesem din cauza furturilor din ultima vreme si ce mi vine mie…. las ca ti-o coc eu Pisi, ii montez si lui cortul:)). Ma chinui cu amandoua, ca un facut fix cand m-am apucat sa le montez incepuse un vant nebun, parca intindeam zmeie sau parapante :)). Finally reusesc, profit de singuratate si ma duc la rau sa ma cosmetizez, spal etc si cand ma intorc surpriza: Andrei! S-a intors, nu vroia sa ma lase singurica pe acolo. Ei, ma descurcam eu, ca doar sunt fata mare, dar m-am bucurat mult :D!!!!!

Apoi ne-am dus la o bericioaica la Plai pe terasa, am mancat, ne-am bagat in cort la lenevit, frigul incepuse sa muste, si uite asa leneveala pana tarziu cand apare si Marius cu lanterna lui care, auzi, imi dadea impresia ca e un ochi de caine =)). Vai ce imaginatie nebuna am avut si eu in tura asta si o sa mai urmeze =)). Ne povesteste Marius cum a fost (prin zona Temopile), a balaurit ceva, a pierdut si poteca si noroc ca a gasit-o, ne-a aratat si mandria lui de zgarieturi. Plus ceva aventuri singurel venind noaptea printr-o zona cu ursuleti, dar nu a vazut decat iepurasi :)). Am incercat sa-l convingem sa mergem in Zarnesti sa ne luam tigari, cafea si rontaieli dar nu a fost chip, era prea obosit sa conduca! Deja ne gandeam sa o luam pe jos dar in scurt timp ne-am razgnadit, prea mult de mers, ne obosim si urma zi grea. Deci gata, ne odihnim ca mergem pe Coarnele Caprei! Credeti? 😀 Bineanteles ne-am trezit din nou noaptea sa savuram un snickers 🙂

Joi: Vai ce frig a fost toata noaptea dar vai ce frig e acum dimineata!!! Nu reuseam sa iesim din cort sub nici o forma, de abia ne-am miscat pana in cabana unde era caldut si bine, la o cafea! Vai nu-mi venea sa cred cum Marius radea gheata de pe masina brrrrrrrrrrrrrrrrrrr! Da, se facea senin si frumos dar frig noaptea si dimineata!

Dam o fuga in Zarnesti, planul cu Coarnele deja picase era prea tarziu, luam multe tigari, 3 in 1 o gramada, sa fie, ceva dulciuri pt noptile urmatoare :)) si ceva mancare. Ne intoarcem si ne gandim ce sa facem. Marius vrea sa leneveasca azi, Eu cu Andrei plecam in sfarsit spre Diana, Padina Popii pentru Trandafirul Negru. De abia urcam, ne simteam foarte obositi dupa frig, asudam care mai de care si la punctul de belvedere de la Diana facem un popas de rontait si lenevit la un pic la soare. Cu greu ne urnim si ajungem intr-un final la baza traseului.

Deja era tarziu si nu eram in apele noastre deloc.Am catarat doar o lungime, eu nu ma simteam bine, poate daca insistam eu un pic Andrei ar fi continuat dar nu aveam nici o placere de catarat. Ehhh macar am vazut dspre ce este vorba, alta data revenim. Nu stiu, dar sincer, ca sa cateri si nu numai trebuie sa ai placerea aia si sa o faci pentru ca vrei si te simti bine, altfel ce rost are? Am coborat si ne-am intors la Plai.

Prima lungime chiar mi-a placut. Trebuie sa ma intorc sa termin 🙂

Vineri: Din nou cafea la Plai, de obicei pana o beam noi iesea si soarele :)) Mancam niste oua fiecare cum le-a dorit si hotaram sa strangem si sa mergem la cautat de printese din povesti.

Pregatim, mai oprim in Zarnesti pentru una alta etc. A fost foarte placut drumul, incredibil de salbatic si de frumos si cu toate ca oboseala deja isi intrase in drepturi am savurat cat am putut fiecare moment. Am vazut zburand si niste cocosi de munte, m-am urzicat de m-am umplut de basici, m-am bucurat de peisaje impresionante si in final apare si casuta din povesti. Ce frumoasa e si asta, pacat ca unii si-au batut joc si au distrus pe acolo masutele si inauntru, noroc ca sobita inca functiona. O seara superba, se vedea Bucegiul in toata splendoarea lui, multe luminite colorate si o semi luna de vis!!!! Tare mi-a placut si in locul asta!!! Ne amuzam cu slagare din vremea noastra, slagare de mare interes national care ne trezeau amintiri care mai de care :)).

Nu am mai suportat si la Botorog m-am spalat pe cap cu o apa rece de ma paralizaze 😀

Sambata: Ne trezim, bem cafeaua la belvedere, cocotati, si planuim Coarnele, ce coarne am apucat vedeti acum, ca de, rar planurile de acasa se potrivesc cu cele….. Plec cu Andrei, Marius iar ramane la lenevit si explorat prin zona. Iesim cum putem printr-un horn in creasta. Stam acolo putin sa admiram privelisti de vis, doamne ce-mi place Craiul asta! Apoi trecem de la un soare care ne gadila placut oscioarele la umbra si frigul din Padina lui Calinet.

Si coboram, si coboram, la un moment dat Andrei ma cheama si imi arata multe caprite, ohhhh ce frumoase erau si ce multe cu ieduti si blanita lor deja innegrita, ce moment!!!!! Apoi admiram muchia Timbalului, toate turnuletele specifice Craiului care parca sunt scoase din basme de demult si tot coboram si coboram, din ce in ce mai greu, mai un ajutor de la Andrei la descatarat, mai un genunchi care anunta si-mi spunea tot timpul: hey sunt aici, m-am trezit si vreau sa te bag in seama! Intalnim si un grup ce urca si-l cunoasteau pe Andrei de pe carpati.org sau blog, ehhhh vedetele astea de admini :)).

Tot coborand, m-am uitat si de Hornul lui Nicu, dar nu mi-am dat seama care. Mai sus, m-am apropiat mai mult si parea viabila iesirea pe aici in Creasta Timbalului.

In sfarsit ajungem in locul unde Andrei banuia ca incep Coarnele. Intram pe un brau, urcam un pic, balaurim, scoate si citeste iar, banuie care e intrarea, se pregateste sa urce sa caute pitonul acela. Il gaseste, sta acolo si nu stie ce sa faca. Era tarziu, apare frustrarea si nehotararea, il simt cum isi doreste atat de mult traseul asta si ii spun ca daca el vrea, vin orice ar fi dar el ia hoatarea grea, atat de grea sa renunte, din cauza timpului. Ii simt tristetea, ma cuprinde si pe mine si ma simt aiurea si nu stiu ce sa fac si ce sa zic 😦

Strangem tristi, ajungem la Sperantelor, pornim catre Valcelul cu Fereastra unde as fi zabovit mai mult mai ales ca eram atat de obosita incat mi-a fost atat de greu sa catar saritorile alea, imi tremurau genunchii de la coborarea de pe padina. Andrei tot ma indemna sa ne grabim ca e tarziu, eu tot as mai fi stat ca e este superba zona, mai ales iesirea din canionul Cioranga. Trag repede cate poze pot si o pornim catre creasta. Ajungem sus, stam un pic sa ne hidratam si sa rontaim ceva ca eram lesinati, apoi ocolim Ascutitul, era multa lume si nici unul nu avea chef de nimeni. Intr-o ora maxim ajungem la Curmatura. Acolo Andrei intalneste un prieten, stam cu ei la masa, fiecare cum doreste, o bere, o cola si mancarea calda (care a fost rece) la care visam, varza cu carnati si ardei iute, iute de te ustura mult timp :))

Mancam, se lasa frigul si acolo si o pornim spre refugiu, mai aveam destul de mers. Desi eram atat de dezamagiti si tristi tot am avut puterea si placerea de a admira culorile de toamna superbe, raul care clipocea in linistea aia, ahhhhh toata sapatmana a fost atat de bine, liniste, nu tu tipenie de om si galagie, o adevarata placere de a fi in munte. Intunericul se lasa fix cand am ajuns sa urcam prin padure. Eu iar aveam imaginatie bogata, vedeam multe labute de urs care ieseau din braduti sa ma apuce si sa ma ia cu ele =)). Andrei a pus o populara la telefon ca sa ma calmeze :)) si uite asa cu greu, ca deja simteam oboseala, am ajuns in poienita. Acolo am facut un popas lung desi era cam frig dar nu am putut sa rezistam la frumusetile care ni se aratau, semiluna cu umbrele brazilor, ohhhhh ce frumos, parca nu era real si totusi era, parca traiam intr-un basm frumos unde eram numai noi si natura care te fermeca si te tinea in loc intr-o alta lume, o lume perfecta…. Mi-e greu sa exprim in cuvinte totul, am trait momente incredibil de frumoase 🙂

Cu greu ne urnim si pornim catre Pisi care a lenevit toata ziua, a facut o plimbare scurta prin zona si ne astepta sa mancam cu totii nestiind ca noi deja papasem la cabana :D. Stam, povestim la caldurica, Andrei ii ofera cutia de bere mult ravnita, mancam si terminam seara de data asta cu povesti, 1001 nopti 🙂

Duminica: Nimic interesant, strangem, plecam, ajungem la Gura Raului unde am mancat 3 mici si cartofi prajiti, uau am mancat eu 3 mici fara ajutor :D!!!!! Pornim catre Brasov, prindem un tren fix atunci, repede, Marius spre Iasi, noi Bucuresti, un taxi si acasa :).

November 15, 2012 4

Fisura cenusie- Revansa

25/08/2012

Imi ramasese mie fisura asta in cap, de cand am mai avut o tentativa si am fost nevoit sa ma retrag. Ma tot gandeam la ea de ceva vreme, pana cand am reusit sa il ademenesc pe Dorian pentru o noua incercare 🙂 Vineri seara plecam spre Crai, ajungem la Plaiul Foii si trecem la somn fara prea multe discutii.

Sambata, zi frumoasa, numai buna de catarat, cu ceva norisori si un vanticel racoros. Reusesc sa il duc pe Dorian pana la Diana in numai 45 minute, fata de 2 ore cat scria pe indicator 😀

Ajunnsi la baza traseului, hotaram sa plece Dorian cap pe prima lungime. Prima asigurare e destul de sus, dar terenul e usor, se urca pe un diedru. Repet si aici, de la a doua asigurare nu se continua in sus, desi o sa vedeti pitoane. Se traverseaza spre dreapta vreo 10-15 m.

Pe prima lungime e indicat sa puneti niste bucle mai lungi, altfel aveti de tras nitel de corzi.

Dorian pe prima lungime, in traversare spre prima regrupare

Prima lungime o trecem fara probleme. E, dar vine a doua lungime, care e cea mai tare. Asta mi-a revenit mie, desi il invitasem frumos pe Dorian sa plece tot el; mi-a lasat gloria mie :))

Ce sa zic, am facut niste miscari si contorsiuni de toata frumusetea :)) Se pleaca pe o fisura cu asigurari suficiente, dar destul de grea pentru mine… Nu stiu cum naiba, dar prima data am trecut pe aici mult mai usor si mai elegant.

Aaaaa…cred ca am gasit explicatia: tocmai achizitionasem prima mea scarita si m-am incapatanat sa ma folosesc de ea, sa “isi merite banii” inca de la prima utilizare. Numai ca treaba asta mai rau m-a incurcat :)) Eh, cu chiu, cu vai, reusesc sa trec. Folosesc iar singurul meu friend in locul stiut de data trecuta si ajung la a doua regrupare. Recomand sa mai urcati putin spre stanga, si veti ajunge pe o prispa mare si foarte comoda. Aici gasiti o regrupare mult mai buna.

Dupa ce ne tragem sufletul si facem ceva poze, Dorian pleaca pe lungimea 3.

Aici am avut ceva probleme de comunicare din cauza ca batea vantul si nu ne mai auzeam. In fine, Dorian se descurca si reuseste sa faca o asigurare la un bolovan si niste jnepeni. Pe a treia lungime asigurarile sunt mai rare, dar e destul de usor, se merge pe praguri si fete de iarba. Cel putin pe varianta care ne-a iesit noua, pentru ca am citit ca mai este o varianta, un horn mai spre stanga. De aici mai urmeaza un urcus vertical de vreo 10 metri si iesim sus, pe Turnul Dianei.

Facem o pauza, rontaim niste ciocolata, cascam ochii in jur- priveliste impunatoare! Dupa ce terminam, plec sa caut locul de rapel si il gasesc la vreo 15 metri mai jos. Rapelurile au fost cam cu emotii, pentru ca noi aveam doar o coarda de 60m, si pe net citisem la mai toti ca au fost facute la 2 corzi/semicorzi. Plec in “necunoscut”, cu speranta sa gasesc loc de regrupat 🙂

La primul rapel coarda mi-a ajuns pana putin deasupra regruparii 2. Am avut noroc ca am dat de 2 pitoane relativ apropiate si am reusit sa incropesc o regrupare. De aici am mai facut un rapel scurt pana in regruparea 2, care era mai comoda. Rapelul 3 ne-a dus mai jos, pana in linie cu regruparea unu. Locul e foarte incomod, se sta in ham pe o placa spalata, am asigurat la 3 pitoane. De aici- ultimil rapel, fara probleme, pana jos.

Cam asta a fost cu Fisura Cenusie. Gata, am scapat de obsesie :)) Sau nu? Ma bate gandul sa ma intorc si sa incerc si varianta din stanga, din portiunea finala 😀

Dupa asta eu tot as mai fi avut chef de ceva catarare, lui Dorian ii era cam lene. Pornim spre Diana si in drum ochesc un horn dragut si usor. Gata, ma echipez rapid si dau o fuga pana sus 🙂

Nu stiu ce taseu este, nu am avut timp sa caut, dar a fost fain si usurel. Cu asta ma declar satisfacut si pornim spre corturi.

La Diana dam peste cel mai lenes caine :)) Nici pentru a manca nu se ridica :))

Incheiem ziua cu o ciorbita buna la Plaiul Foii apoi cu povestiri si o bere la gura focului, alaturi de Andreea si Alex.

Pentru duminica ne hotaram la Padina Inchisa. Ultima data cand fusesem pe aici am avut porte de ceata si nu prea am vazut mare lucru, insa acum…foarte frumos, parca intrasem intr-o cetate!

Ca si pasaje mai delicate- o singura saritoare. Pe teren uscat merge, dar daca e ud se schimba treaba. Aici batuse Octavian un piton data trecuta, cand cu ceata.

Cam atat :d

October 2, 2012 0

Muchia Bondarului

The Baboons – Drinkin’ Gasoline

Muchia Bondarului, 4A, 4Lc
Echipele: Vio cu Octavian si eu cu Dorian

Iata ca a venit in sfarsit timpul si pentru Muchia Bondarului, traseu ravnit de mine de ceva vreme 🙂

Inceputul e clasic deja 🙂

Vineri seara- masina Octavian- blocaj Comarnic- Priatra Craiului- Plaiul Foii- cort- somn 😀

Dimineata pornim spre Ascunsa. Ramanem uimiti de urmarile viiturii de acum cateva luni. Auzisem despre asta dar ce vedeam intrecea inchipuirea. Grohotis de jos pana sus, unde era poteca de pamant acum era plin de pietre. Copacii fara scoarta pe partea dinspre perete…

Nu prea am poze de pe traseu, pentru ca de obicei ori iau aparatul la mine si nu am baterii, ori uit aparatul acasa. De data asta nu am avut baterii 🙂

Aici suntem in dreptul Izvorului Orlovski. Reusim sa vedem firicelul slab de apa, dar ca sa ajungi la el trebuie sa treci un sant imens.

La Ascunsa, un mic popas.

De la refugiu tinem Braul Cioranga si dupa ce depasim 2 valcele (Cu Fereastra si cu Smardar) ajungem la al treilea- Canionul Cioranga la baza caruia se afla si traseul nostru. Pentru o descriere mai amanuntita cautati Monografia lui Cristea.

Pereti impunatori- la baza traseului nostru

Intrarea in Muchia Bondarului este comuna cu cea in Lespezile Lirei, la intrarea in Canionul Cioranga. Pornim. Octavian cap cu Viorica si eu cu Dorian.

Prima parte a traseului (primele 4 l.c. din schita) urmeaza un horn clar spre baza muchiei. Lungimile astea sunt usoare si drept urmare slab asigurate. Luam altitudine, cam vreo 150 m. Am gasit maxim 4 pitoane si o regrupare.

Ajungem la primele lungimi propriu-zise de stanca.

Prima LC (45-50m) pleaca direct pe muchie, primul piton este cam departe. In a doua parte a lungimii depasesc pe partea dreapta un bloc de pe piatra(pe ocolire sunt vreo 10-15m verticali cu un singur piton.

A doua lungime este cea mai scurta, cam 20m, si are un singur piton cam pe la jumatate. Plecarea e putin dubioasa, apoi la jumatate, e putin delicat, semerge la aderenta. Lungimea asta i-a revenit lui Dorian 😀

A treia LC (cam 50m) imi revine mie. Plecarea in lungime este cea mai grea parte din traseu (gr. 6) si este destul de bine pitonat. Cu toate astea, am avut un moment de ezitare, pitoanele nu mi se pareau destul de dese pe moment :)) Si incep usor usor sa bat stepul, ma blocasem 🙂 Stau, incerc, nu merge! Psihicul meu zicea NU! Puterile incep sa ma lase 😀 Cum ma uitam eu asa cu disperare :)), vad in stanga o fisurica si in ea…o piatra. O intepenesc bine bine, trec un anou de 60 peste si gata asigurarea! Psihicul meu se arata satisfacut de aceasta inginerie si da OK-ul pentru continuarea traseului :)) Ies pe partea de creasta propriu-zisa, mai asigur cu un anou de 120 la un tanc, mai urc putin si gasesc un inel la care regrupez. Desi toata lumea spunea ca e o creasta foarte expusa si aeriana, mie nu prea mi-a dat senzatia de “creasta”, Muchia Bondarului.

Vine si Dorian si plec mai departe pe a patra lungime. Care, dezamagire- e foarte usoara, pe pante de iarba si jnepeni. Tocmai cand ma incalzisem si eu :))