Pe Seaca dintre Clai

14 august 2011

Traseu : Busteni – Valea Seaca dintre Clai(1B) – Braul lui Raducu – Valea Caraimanului – Busteni

Participanti: Andrei X 2, Roze

Text: Roze 🙂

A curs ceva cerneala pentru Valea Seaca a Jepilor, sau Valea Seaca dintre Clai sau Seaca Claii si Brana lui Raducu. Eu ce-as mai putea adauga?! Informativ nu va fi; doar niscavai poze!

A venit weekendul lung (cel cu 15 august), planuri nu aveam (Doamne!!!!!! Ce se intampla!? DANGER! Prea-iubitul, pre-slavitul meu, cel ales…..NU FACUSE PLANURI!) dar cum vremea era buna, casa era curata, motanul hranit, rufele spalate….. am zis totusi hai la munte! Pentru „bucuresteni”, Bucegiul e cel mai la-ndemana. Am luat trenul duminica, dis-de-dimineata si Andrei alege Seaca dintre Clai. Si-a incheiat astfel socotelile cu valea asta (e cred, la a 6-7-a ascensiune, mademoiselle la prima!)

In Sinaia, ne culege Andrei Ivan cu masina. La telecabina in Busteni: nebunie – coada de 3 ori in jurul cladirii, muzica, masini, chiuituri si strigate….„hai la porumb fiert!”, corturi, paturi, ghiauri de plozi care iti sar in fata masinii, mici sfaraind pe gratare! Si asta la 10 -11 dimineata.

 

Materiale folosite: neaparat o doza de bere pe care sa o savurati in Saua Claii (altfel iubitul va va face cu ou si cu otet!), casca musai, ham,…..

Balaurim nitel, pana la  “La Gratar”, ca abia apoi sa intram pe poteca marcata Triunghi Albastru. Urzici, bolovani si….ZMEURA….tufe multe de zmeura. Vai, asa de bune si parfumate si duuuulci, ne asteptau grasute, sa le culegem. Dar sunt si tare periculoase ….cat pe-aci sa nu mai avem ce povesti! Plus ca, unde-i zmeura is si ursi !

Ne-am asigurat numai la prima saritoare, care se putea trece totusi, si la liber. E doar inalta si amenintatoare dar de fapt usoara, sunt prize bune. Andrei ne avertizase: e cea mai inalta dar nu si cea mai dificila! Piton sus – escalada directa! In rest nu ne-am mai asigurat. Valea a mers relativ repede – am parcurs  traseul in aprox ~2h30.

Urmeaza o serie de saritori mai mici sau mai mari – m-a mirat faptul ca bustenii sunt asezati strategic in locurile de catarare!  M-au ajutat mult asa ca multumesc predecesorilor!

 

Ceva palpitatii la ultima saritoare cu fereastra dar noroc ca aveam casca – aici garantat dai cu capul!

Pentru Ivan, emotii mari…. La unele pasaje mai dificile, Ivan injura birjareste ca sa-si arate paroxismul emotiilor, fricii si frustrarii 😛 Ufff ce si-a auzit valea aia 😛

M-am cam speriat eu insami – mai dificila trecerea uneia, pe care am alunecat si noroc ca m-a tinut Andrei de mana asa ca am picat pe un bustean, doar cativa centimetri mai jos.

Creasta cu zambri – de facut! Si-o noteaza Andrei al meu, in plan, la care celalalt Andrei : «poate intr-un plan mai indepartat». E de inteles : e la prima lui vale!

Pe la 13h30 eram in Saua dintre Clai. Perspectiva frumoasa, poze  multe, un pranz copios iar partea cu cataratul : geniala!

Doua regrete : n-am urcat pe Claia Mare si n-am luat-o nici pe Hornul cu Flori! Ufff, pacat! Daca tot eram acolo…….

Portita Caraimanului

Pe brau am intalnit multe urme de capre negre. Ne-am umplut de rasina si nu se ia nici la dus, nici cu buretele de sarma! Mi-a placut mult traseul. Dar se pare ca universul intreg a concurat sa-mi strice buna dispozitie : aproape s-ajungem in Busteni la telecabina, cand, in fata tuturor gratarargiilor, alunec intr-o balta de namol si rezultatul e mai jos:

Seara s-a incheiat cu un copios gratar acasa la Andrei Ivan, in Sinaia. (Nu ne-am putut abtine sa nu frigem si noi carne….e in ADN-ul uman de cand lumea, sa frigi o vietate ceva, o chestie….). Si cum cheful s-a prelungit mult dupa miezul noptii, planurile noastre pentru luni  – urcat pana la 2000, coborat pe Jepii Mari, s-au concretizat intr-o plimbare lejera, pe aleile din spatele Pelesului. Ursi n-am intalnit, numai o caprioara!

 

 

La discutii despre vechea partie de bob, rege, atmosfera de acum multi ani de pe partiile din Sinaia, trasee marcate si nemarcate, si muulte altele 🙂

Un motan foarte lenes 🙂

Seaca dintre Clai inainte de revelion

Joi, 30 decembrie 2010, inainte de revelion…ce puteam face decat sa mergem pe munte? 🙂
Miercuri vorbesc cu Maria si ne hotaram sa mergem prin Bucegi, sa o facem o vale, imi era dor de un abrupt iarna. Amandoi eram cam obositi si zicem sa plecam mai tarziu putin, pe la 6:30.

N-a fost chiar 6:30, mai degraba 7:30-7:45 :))
Pe la 10, 10 si ceva incepem sa urcam spre Seaca dintre Clai. Desi eram tarziu, Busteniul se prezenta cam pustiu. Pana la intrarea in vale nu ne-am intalnit cu nimeni. Ajungem la intrare, bem o cana de ceai fierbinte din termosul Mariei (buna inventie, buna investitie termosul asta 🙂 ), ne echipam cu hamurile pornim in sus. Ma asteptam la mai multa zapada, si mai teapana, dar nu era asa. Era o zapada moale, pufoasa, vreo 10 cm, cam asa. Era buna numai sa te incurce, sa iti ascunda pietrele si radacinile. Deocamdata nu aveam ce face cu coltarii si pioletii.

Pana la saritoarea cea mare am mers lejer, nu am intampinat probleme, in afara de cateva piedici puse de lemnele ascunse sub zapada. Ajunsi la saritoarea cea mare, ma uit eu in stanga, ma uit in dreapta, incerc si cativa pasi dar nu ma simteam in siguranta in conditiile date: stanca cu gheata pe ea si prizele acoperite de zapada. Asa ca incep sa imi croiesc loc prin boschetii si peretele pamantos din dreapta saritorii. Treaba asta imi ia ceva timp. Ajuns sus asigur la spitul de deasupra saritorii si ii arunc coarda Mariei, sa incerce o abordare directa.

Si incepe. Ca nu poate, ca nu merge, ca aluneca 🙂
Ii zic “hai ca merge, incearca mai prin dreapta” Si a mers pana la urma 🙂

Saritorile urmatoare au fost destul de interesante. Pana pe la jumatatea vaii erau aoperite cu un strat subtirel de zapada si a trebuit sa curatam de fiecare data terenul pentru a vedea prizele. Asa ca in scurt timp aveam mainile bocna (purtam niste manusi subtirele de polar, pentru a simti prizele). La urmatoarele saritori m-am folosit de piolet.

De la jumatatea vaii treaba a inceput sa se schimbe, saritorile acoperite, zapada mai buna de coltari, dar tot inaintam cam greu, eram cam lesinat 😦
Cand mai aveam putin pana in Saua dintre Clai, cam 50-100m, simt ca ma ia ameteala. Ma aplec repede in fata si ma asigur la piolet. Maria cred ca s-a cam speriat, si se gandea cum o sa coboare ea singura de acolo :). Vine repede la mine, scoate “farmacia” din rucsac si ma doftoriceste. Intr-o cana de ceai dizolva vreo 3 pliculete cu vitamine, calciu, magneziu; o dau pe gat si in 10 minute imi revin.

Ma uit cat e ceasul- nu mai avem timp sa terminam traseul in siguranta. Pe Braul lui Raducu pierd poteca vara, dar acum, cand e si zapada :))
Desi am fost de vreo 5-6 ori pe acolo, numai prima data cred ca nu m-am ratacit :d
Hotaras retragerea, pe acelasi traseu. Aveam de facut ceva rapeluri la coborare, de la jumatate in jos. Cat am stat sa imi revin inghetasem tun, se lasa un ger….

Cu atentie, incepem sa coboram. Desi vara nu vedeam nici un piton, nu stiu cum se face ca acum le-am gasit aproape pe toate, la fiecare saritoare care necesita rapel 🙂
De doua ori am facut rapel dupa cate un copac. La ultimul rapel iar emotii. Aleg un trunchi gros picat in mijlocul vaii, fac o bucla de cordelina si cobor eu primul. Dupa ce am iesit din rapel, ma duc putin mai jos sa vad daca urmatoarea saritoare se poate cobora la liber, cand dintr-o data aud o bufnitura in spatele mele de mi-a stat inima. Ma intorc, si ce sa vad: Maria atarna in coarda cu capul in jos si picioarele in sus. Alerg spre ea dar in curand izbucneste in ras si mi-am dat seama ca totul e bine. Pfiu, ce spaima am tras! Saritoarea nu era foarte mare, vreo 3m cred. Ce sa intamplase: cand a inceput rapelul cordelina s-a miscat probabil si a prins in ciot,ceva, apoi in timpul rapelului s-a eliberat brusc si a coborat cativa cm, dezechilibrand-o pe Maria. Casca a prins bine, si faptul ca nu a scapat coarda din mana a fost iar un lucru bun.

Facand haz de necaj ne vedem mai departe de drum. Cred ca am facut vreo 5-6 rapeluri in total. La saritoarea mare era bezna deja. Scot frontala si incep sa amenajez rapelul. De data asta am lasat-o prima pe Maria si am bagat si un nod de autoasigurare (machard), sa nu mai avem surprize :).
Apoi, pana la iesirea din padure am tinut-o numai intr-un hohoho si hihihihi, sa tinem pe Mos Martin la distanta 🙂

Desi am avut ceva emotii tura asta, totul s-a terminat cu bine si a iesit frumos. Dupa ce ne-am descotorosit de echipament am fost la un local in Busteni sa ne rasplatim. Si ne-am ospatat bine cu cate o ciorbita fierbinte, mamaliguta cu branza, smantana si ou, cartofi prajiti si cativa mititei, iar la desert papanasi 😀

Poze nu prea avem din tura asta pentru ca a fost foarte foarte frig (se lipeau mainile de reverso si carabiniere 🙂 ) si nici cu timpul nu am am stat prea bine

Pe Seaca dintre Clai la inceput de iunie

­­­­­­­­

Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific.

No, hai sa va povestesc aventurile noastre pe Valea Seaca dintre Clai de duminica sase, o zi faina de iunie.

Traseu: Valea Seaca dintre Clai-Braul lui Raducu-Jepii Mici

Ii promisesem lui Ovidiu (omicuba) ca o sa mergem pe o vale de abrupt, asta dupa prima lui tura pe un traseu de genul asta, pe Galbenele

(http://www.ad078.com/jurnale/valea-galbenele-valea-coltilor-ursuleti-avalansa-si-altele/).

Daca atunci am urcat pe Galbenele in conditii de iarna,speram acum sa prindem si ceva saritori descoperite. In final a iesit un fel de mixt, am avut si stanca uscata si zapada.

In tura se anunta si Costel (karlo01), un prieten de-al lui Ovidiu. Vorbesc la telefon cu Costel si stabilim sa ne vedem a doua zi pe la 5:30 la autogara de pe Ritmului.

Boon, sambata seara pun eu ceasul sa sune la 4:30, cu gandul sa imi fac rucsacul dimineata, si ma bag la somn. ­
Si somn…si somn…si somn…pana cand sunt trezit destul de brutal de soneria telefonului. Ma uit cine suna la ora asta…in toiul noptii- era Costel.

-Am ajuns la autogara, imi zice.

-Mai, cred ca ai ajuns prea devreme, ca ceasul meu nu a sunat inca!

-Pai cum, ca e 5:25

-N-are cum, alarma mea nu a sunat inca, zic eu iar. Stai asa sa ma uit mai bine.

Inchid telefonul, ma uit mai bine la ceas: 05:26! Nu imi dadeam seama de ce nu a sunat telefonul meu dar las rezolvarea enigmei pe mai tarziu. Ii spun lui Costel sa imi opreasca si mie un loc la maxi-taxi ca apar cat pot de repede. Norocul meu ca stau peste drum de autogara.

15 minute au fost suficiente pentru un dus, sa arunc in rucsac echipamentul si ceva mancare, imbracat si gata, sunt in autogara. Ma gandeam: ia uite domne, ce parere si-o face baiatul asta despre mine, am intarziat de la prima “intalnire” :))

Drumul pana la Busteni a fost liber si cam in 2 ore eram debarcati in fata garii. Ovidiu inca nu ajunsese, asa ca am avut timp sa mai facem mici cumparaturi.­

Vine si Ovidiu, cautam un loc de parcare pe langa Silva, ne echipam si pornim la drum.

Cateva cuvinte despre traseu, de la domnul Emilian Cristea zicere:

“Grad de dificultate: 1B;

Itinerar pîna la baza traseului. Urmînd din Busteni str. Industriei ajungem dupa cca 20 min la ramificatia urmatoarelor drumuri: spre stînga, Drumul Urlatorilor, marcaj triunghi albastru (indice 4); înainte, drumul carosabil V. Jepilor – fostele cariere Caraiman, marcaj cruce albastra (indice 5). De-a lungul ,,Drumului Urlatorilor”,care urca initial o coasta înclinata, trecem dupa 15 min pe la cantonul,,La Gratar”, iar de aici, dupa un parcurs orizontal, întîlnim foarte curînd Valea Seaca a Claii, a carei intrare, covîrsita de o vegetatie salbatica, prezinta un aspect cu totul inospitalier.

Descrierea traseului. Valea este întrerupta de o prima saritoare, înalta de cca 25 m, care poate fi escaladata direct sau ocolita prin dreapta, printr-un horn pamîntos. In continuare, trecem peste o înlantuire de saritori de mica înaltime, dupa care vegetatia din fir dispare cu totul, iar coastele din dreapta vaii (cum urcam) devin mai accesibile. Sîntem în acest punct, pe flancul sudic al Claitei, a carei muchie singuratica începe sa se profileze în dreapta noastra. De la limita inferioara a stîncii, valea ofera un orizont mai larg si descrie o curba usoara spre SV Brîul Mare al Jepilor, denumit si Brîul lui Raducu, întretaie versantul estic al Jepilor Mici si o parte din versantul nordic al acestui masiv, prezentînd, pe un parcurs foarte sinuos, numeroase denivelatii si cîteva discontinuitati. Grad de dificultate: 1 A; Din dreptul Claii Mari brîul trece pe deasupra firelor de obîrsie ale V. Seci a Claii, lasa în stînga Muchia înalta, contrafort urias ce scapa de sub Vf. Jepii Mici, iar în dreapta Muchia Claitei, pe care o traverseaza printr-un pîlc des de jnepeni. Din dreptul acestei a doua coame frontale, coborîm în firul Vîlcelului Claitei, dupa care urcam pe malul opus, în Creasta cu Zîmbri (importanta statiune de Pinus cembra), a carei coama delimiteaza versantele estic si nordic ale masivului. Din acest punct urmam cu atentie accidentatiile foarte capricioase ale parcursului, în care zonele stîncoase alterneaza cu cele acoperite cu o vegetatie luxurianta.

Trecînd în partea opusa a Crestei cu Zîmbri, urmam brîna catre V si traversam curînd un prim vîlcel cu buruienisuri. Hatasul brînei se strecoara apoi pe sub un perete stîncos si traverseaza un al doilea vîlcel, la confluenta celor doua brate din care este format.

Urcînd pe coasta opusa ne strecuram pe sub peretele ce cade din stînga, dupa care coborînd o panta usoara, ajungem în firul celui de al treilea vîlcel (afluent al Vîlc. Mare al Brînei). Dupa traversarea unui al patrulea vîlcel, orientarea devine mai grea, aceasta portiune avînd un relief foarte framîntat. Nu mult dupa traversarea vîlcelului coborîm direct printr-o rariste, cautînd sa nu pierdem hatasul. Trecem de-a coasta o portiune foarte îngusta a brîului, iar în continuare o muchie stîncoasa, de unde brîul tot mai larg intersecteaza ultimul vîlcel si coboara în firul Vaii Jepilor, unde poteca vaii trece de pe flancul Jepilor Mici pe acela al Caraimanului.”

Emilian Cristea, Monografie Bucegi

Si o schita cu traseul, de data asta de la domnul Kargel

­

Pornim voiniceste la drum (bine…eu mai putin voiniceste, dureaza cam o ora pana sa imi reglez respiratia) si in 15-20 minute maxim ajungem la intrarea in traseu. Intreb daca facem pauza- nu, nu facem- mi se raspunde, asa ca mergem mai departe.

Inainte sa disparem in vegetatia mare de la intrarea in vale, suntem observati de doi baieti care  veneau parca dinspre Urlatoarea. Ne intreaba pe ce traseu mergem, eu le raspund “Valea Seaca dintre Clai” si ne vedem de drum.

Avansam repede, ziua era perfecta: soare, senin, si un vanticel care sa ne racoreasca. Din cand in cand mai auzeam voci (nu, nu numai la mine in cap 😛 ) si ma gandeam ca in curand o sa ne ajunga vre-un grup din urma.

Ne apropiem de cea mai mare saritoare de pe vale. Pana la ea au mai fost cateva, mai micute, ce nu pun probleme deosebite.

­

­

Ii dau lui Ovidiu casca si hamul si incep sa urc­.

­

Ajuns sus, asigur la pitonul de la buza saritorii si arunc coarda pentru Ovidiu si Costel. Pe la mijlocul saritorii mai este un piton,dar nu m-am folosit de el.

Ovidiu proband casca Laurei, un pic mica pentru el 🙂

Cat am astept ca Ovidiu sa ii dea de cap hamului care se cam incurcase, au aparut cei doi care ne intrebasera de traseu la inceput (aha, deci vocile nu erau numai la mine in cap, deci 🙂 )

-Mai e mult pana la Babele, in platou?

-Pai mai e ceva, zic eu, dar nu cred ca ati nimerit traseul.

-Aha, si pe unde trebuie sa o luam?

Le spun pe unde trebuie sa mearga si cei doi se intorc. Intre timp Ovidiu a reusit sa isi puna hamul si a inceput sa urce.

Apoi a fost randul lui Costel

Costel

­

Au mai fost apoi saritori mai mici si mai mari, pe care le-am depasit prin diverse tehnici, bucurosi de atingerea stancii si de o vreme superba.

De pe la jumatatea vaii zapada a inceput sa fie prezenta, la inceput petice iar apoi continuu pana inainte de portiunea cu iarba de la iesirea in sa.

Am urcat o vreme fara coltari dar pentru siguranta si rapiditate i-am montat pana la urma.

Am ajuns la saritoarea cu fereastra, cea mare, dar era astupata de zapada acum. Intre saritoare si zapada ramasese o distanta cam de 2 metri.

Ei, aici am pierdut putin timp, pentru ca nici unul dintre noi nu se incumeta sa faca saltul. Parea aproape, dar totusi…daca nu aterizam unde trebuie? Rand pe rand ne-am apropiat de margine hotarati pentru pasul cel mare, dar ajunsi acolo ne cam trecea avantul.

Pana la urma Costel a fost cel care a gasit alta solutie. Am coborat la baza saritorii si am abordat-o de jos, sapand in zapada niste trepte, urcand apoi in sprait. ­

In partea superioara a vaii zapada era cam moale si am incercat pe cat posibil sa mergem pe margine, pentru a evita eventualele capcane.

Dar stiti vorba aia…cum ca de ce ti-e frica nu scapi…Am facut o mica pauza, eu eram primul, urmat de Costel si Ovidiu. Ma intorc spre ei sa le spun ca nu mai avem mult pana sus…si il vad numai pe Ovidiu. Lasand privirea in jos il descopar si Costel, care picase in zapada pana la umeri aproape. Caderea l-a luat prin surprindere incat nu a mai apucat sa scoata nici un sunet 🙂

Pornim mai departe dar nu dupa multa vreme a fost randul lui Ovidiu sa cada in capcana zapezii. Eu am scapat (uite un avantaj de avea numai 60 kg la 1,88m inaltime 😀 )

Ovidiu prins in capcana

Operatiunea de salvare

Scapati si de treaba asta, ne dam sufletul pe ultima panta si iesim in sa. Ne intindem la soare si admiram peisajul.

Braul lui Raducu, pe portiunea din dreapta care da in Valea Jepilor

Pauza de masa: un morcov si un buchet patrunjel 🙂

­

Crucea Eroilor

Busteniul incins de soare

Creasta cu zambrii

Cat am stat noi la masa mai apar 2 baieti, veniti de pe Claia Mare. Vorbim un pic, ii servesc din buchetul meu de patrunjel, apoi ei pleaca mai departe. Vroiau sa iasa sus pe Hornul cu flori. Data viitoare cand mai ajung pe aici trebuie sa incerc si eu traseul. Mai lenevim o vreme apoi pornim si noi.

Caraimanul

Mergem noi o vreme glumind, povestind, admirand hatasurile Bucegiului si ajungem la o branita lunga de vreo 4 metri si lata de vreo 30-40 cm.  Am trecut usor, folosindu-ne de o radacina de jneapan. Ne afundam in cotloanele Bucegiului pana cand…pana cand…incep sa nu mai recunosc traseul 😦

Ajunsesem intr-un valcel de unde nu mai vedeam continuarea. Lasrucsacul jos cu gandul sa plec in recunoastere. Imi ziceam: “Ca sa vezi domne, i-am ratacit pe baietii astia, care sunt si la primul traseu de vale de abrupt, si asta dupa ce mai facusem traseul de vreo 6 ori pana acum! Clar nu mai vin alta data cu mine :)”

Nu apuc sa las bine rucsacul jos, si casca mea decide sa o ia inainte in recunoastere. Ma uit cum se duce la vale…Suparat dau cu piciorul intr-un bolovan. Bolovanul, suparat si el probabil, o ia la vale si aterizeaza exact pe casca mea :))

Gasesc un pietroi mai mare, asigur la el, si pornesc intr-un rapel de vreo 15-20 m sa recuperez casca.

Operatiunea de salvare casca

Recuperez casca si arunc o privire in jos. Ma gandeam sa coboram in rapeluri pana pe firul Jepilor. O bucata parea sa mearga, dar am zis sa nu dam de ceva surprize mai jos, sa nu ne ajunga coarda. Asa ca hotarasc sa mergem inapoi pana dam iar de poteca.

­Am urcat inapoi pe partea stanga a valcelului, luptandu-ma serios cu tot felul de jnepeni si balarii.­

Stau putin sa imi trag sufletul si pornim inapoi. Trecem a doua oara braul ala mic, mai facem cativa pasi si dam de poteca. Hmmm…dubios! Dupa brau poteca disparea, ceva nu era in regula. Trec a treia oara 😀 pe brana, mai urc vreo 2 metri si- uite poteca!! Nu imi dau seama cum naiba am ratat-o de 2 ori :)) Brana de jos era facuta de animale probabil, ea se putea evita foarte bine pe deasupra.

Dupa ce am regasit poteca, coborarea a decurs fara probleme. Ajuns in traseul marcat (pe Jepii Mici) am ramas surprins de cata zapada mai era inca pe vale.

Poza de final de tura: eu, Ovidiu  si Costel

Pe la 17:20 eram la Hotel Silva. Cum mai aveam timp pana la tren, la 18:40, ne-am oprit la o terasa si am sarbatorit cu o bere si un mic, ca prea ne facusera pofta gratarele insirate de la telecabina pana mai sus, la intrarea in trasee 🙂

Cam asta a fost, astept reclamatii de la cei doi participanti si sper sa mai aiba curajul sa mearga cu mine si alta data. De data asta fara rataciri 😀

Poteci insorite!

PS: alarma de la telefon a sunat luni dimineata, la 4:30 :))­

­­­

Valea Seaca dintre Clai 25/07/2009

­­­­Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific.

­­Traseu:

Busteni – Valea Seaca dintre Clai(1B) – Braul lui Raducu(1A) – Valea Caraimanului – Busteni

Participanti la tura:

Andrei (ad078) – organizator

Laura (b7_laur) – eu

Felicia (felicia)

Vasi (axellro)

Daniel (daniel_negoitza)

Corina (corinat)

Nicu (suru)

Alex (alexpoke)

In week-endul 25-26 iulie, Andrei, ca de obicei, avea chef de o iesire la munte, eu insa, vroiam sa il petrec cu familia, dar cand am vazut ca a pus tura pe site, si mai ales ce tura, m-am razgandit instantaneu, pentru ca cu Valea Seaca dintre Clai aveam o rafuiala mai veche. Acum doi ani, pe 1 septembrie m-a primit cu raceala si muuulta muuulta umezeala de ne-am chinuit 5-6 ore pana am iesit in sa. Trebuia sa ma intorc si sa o biruiesc si asta era sansa mea!

La ora 5:30, eu cu Andrei si Corina ne-am intalnit cu Daniel, dar nici urma de Alex (Alex e coleg cu mine de munca si i-am promis c-o sa il iau si pe el cu noi la o iesire si iata ca s-a ivit ocazia)

A venit microbuzul, ne-am urcat in el, i-am luat bilet si lui Alex, care a ajuns cu putin inainte de ora de plecare, pentru asta i-am zis ca nu-l mai luam cu noi alta data .

Am calatorit foarte bine, am ajuns la 8:35 la Hotel Silva in Busteni, unde ne astpta, pe o banca, Nicu. N-a mai trecut mult si au aparut si Felicia cu Vasi.

Ne-am echipat si am pornit voiosi pe marcajul triunghi albastru. Curand ajungem la cantonul “La Gratar”, de aici, dupa inca putin de mers pe poteca, se deschide, in dreapta Valea Seaca dintre Clai. Ne oprim, ne punem hamurile, castile si incepem voiosi ascensiunea pe vale.

Dupa vreo 10-15 minute de balaureala prin urzici si bolovani, ajungem la prima saritoare, inalta de circa 25 metri. Aceasta saritoare se poate ocoli prin dreapta, pe o poteca abrupta
printre stanci si copaci, noi insa am preferat sa o abordam direct.

Pana la saritoare ne-a batut puternic soarele, nu am intalnit pic de umbra. eram deja sleiti. Nu le-am zis nimic colegilor de tura, nu vroiam sa le stric buna dispozitie, dar tamplele imi zvacneau ingrozitor, iar sudoarea imi curgea siroaie pe frunte. Cu siguranta nu era una din zilele mele bune. Ma gandeam ca, daca urcusul va continua prin soare n-am sa rezist prea mult.

Cei mai curajosi au luat-o voiniceste inainte.

Eu, Felicia si Alex asteptam cumintei sa fim asigurati. (daca tot avem coarda cu noi… si noi inca nu suntem prea increzatori in propriile forte)

Dupa ce Andrei ne atunca coarda, imi fac repede optulsi tzusti! trec saritoarea (am alunecat eu un pic, ca n-am fost atenta ca ceilalti au ocolit spalatura, eu am luat-o de-a dreptul ).

Urmeaza Alex. E prima lui tura pe nemarcate, are putine emotii si pe la jumatatea saritorii isi scapa ochelarii, dar se pare ca are reflexe bune, ca i-a prins inainte sa se pravaleasca la vale.

Vine si Felicia, ea fara probleme.

Urmeaza inca o saritoare care de la distanta ni se pare dificila, insa cand ajungem langa ea costatam ca e foarte usor de trecut, e aproape ca o scara.

Urmeaza alte saritori pe care le trecem fara probleme.

Inca o saritaore, Alex a prins curaj, era foarte viteaz. Toti cautam sa abordam saritorile prin partea cea mai accesibila, Alex mereu ne intreba: “Ce-ar fi daca as lua-o eu pe-acolo?” Si de cele mai multe ori asa si facea.

Urmeaza o saritaore pe care baietii au trecut-o fara probleme, dar la care noi, fetele, am avut iar nevoie de o mana de ajutor .

Iarai urmeaza un sir de saritori frumoase pe care le trecem fara probleme.

Alex, desi avea apa, se temea ca nu-i va ajunge, asa s-a “adapat” din apa adunata la bazaunei spalaturi pe care curgea un firicel de apa.

Nicu e mai mereu primul pe spalatura care mie mi se pare mult prea abrupta si lipsita de prize.

Urmeaza ceilalti curajosi.

Eu s felicia, nu mai putin curajoase, doar putin mai prudente, asteptam sa fim asigurate.

Trec fara probleme spalatura si imi dau seama ca am cerut “abuziv” coarda, pentru ca era de-a dreptul usor de trecut, dar cu 2 ani in urma, pe stanca uda, am avut ceva probleme de aderentza pe aici.

Vine si Felicia.­

Vedere spre Busteni

Inca o saritoare frumosa (mi-aduc aminte ca acum doi ani nu mi s-a parut deloc frumoasa)

Aceeasi saritoare vazuta de sus (acum 2 ani parca avea un bustean pe care te urcai, acum cred ca s-a putrezit)

Daniel – care m-a uimit cu usurintza cu care a trecut fiecare obstacol intelnit, un om de o agilitate rara, topaia din stanca in stanca precum o capra neagra si ne facea poze. Daca nu ar fi fost Daniel, jurnalul asta, ar fi fost aproape fara poze.

Saritoarea asta a fost abordata prin toate cele 3 variante posibile, majoritatea ne-am dus prim partea dereapta extrema, unde aveam de sarit peste iesirea dintyr-un mic horn prin care a urcat Andrei.

Alex a urcat pe ce-a de-a treia varianta printr-un horn ingust, in partea stanga. (V-am zis ca el vroia sa fie mereu altfel.)

Am ajuns la prima saritoare cu fereastra, Vasi trece primul si o curata de bolovanii care-i obturau iesirea, si iese deasupra victorios.

Felicia “la fereastra”

Imediat dupa, mai urmeaza o saritoare cu fereastra, de data asta mult mai ingusta, n-au trecut toti prin ea, unii din noi au preferat sa o abordeze prin partea dreapta, altii prin fereastra.

Felicia iesind prin mica fereastra.

Alex

Daniel

Sa-l mai pozam si noi pe Daniel, ca el ne-a pozat destul!

Vedere de deasupra saritorii cu fereastra.

Ne continuam ascensiunea pe vale…

Eu transport fara sa stiu, un fluture, pe casca, fluture ce se incapatzaneaza sa stea acolo o buna parte din drum.

Aici inca mai aveam fluturele.

Corina

Continuam sa urcam.

Vasi a luat-o inainte si acum ne face poze.

Ajungem si la ce-a de-a treia si ultima saritoare cu fereastra de pe vale.

­

E mai greu de trecut decat cele precedente, dar incetisor trecem toti.

Corina “la fereastra”

Ne odihnim putin

Andrei scoate coarda ca sa o asigure pe Felicia.

Baietii deja s-au plictisit. Nicu oricum cred ca s-a plictisit cu noi, ca mereu trebuia sa se opreasca sa ne astepte.

ne dam cu parerea pe unde sa abordam saritoarea

Mai aruncam o privire inapoi: Ce mult am urcat!

Inca o saritoare la care eu si Felicia consideram ca e mai cuminte sa cerem coarda. Alex curajos, desi cu ceva emotii, trece fara.

Imi fac optul si pornesc si iar constat ca defapt n-aveam nevoie de coarda.

Vine si Felicia, Andrei strange coarda.

Inca o saritoare frumoasa si usor de trecut.

Inca o vedere spre Busteni.

Iar ajungem la o saritoare mai dificila la care iar cerem coarda.

Iarasi constat ca puteam lejer sa trec fara, dar “frica pazeste pepenii”…

Inca un pic…

Alex iar face pe smecherul.

Am ajuns la panta inierbata de dinaintea seii dintre clai.

In sa ajungem pe la ora 2. Mancam putin.

Ne petrecem in sa vreo 30-45 de minute, timp in care ne scoatem bocancii sa ne odihnim putin picioarele.

Pe la 3 fara un sfert pornim iar la drum pe Braul lui Raducu sau Braul Mare al Jepilor.

Felicia ne spune ca o sa vedem flori de colt.

Si am vazut…

Si clopotei (campanula alpina – ne spune Nicu)

Alunecari de teren au surpat o parte din brana. Daca pe vale Alex era viteaz, pe brau s-a schimbat povestea .

Din brau avem o priveliste superba spre Crucea Eroilor.

Suntem mici mici ca niste furnici pe langa colosul asta de Bucegi.

In sir indian printre zade, mai devreme am facut si un pic de jnepening…

Mergem cu atentie, braul, desi are putine portiuni expuse, este foarte ingust.

Am gasit un locsor unde ne-am mai tras sufletul un pic.

Era ca o bancuta de piatra.

inca un pic de jnepening…

Ei mereu erau inainte

Nu mai e mult si ajungem in Jepii mici, eu chiar ma gandeam cat de urata ar fii situatia in care ti-ar iesi in cale ursul pe poteca asta ingusta, si faceam glume ca, o sa-l speriem si o sa se dezechilibreze si-o sa cada in hau, nu trece mult si auzim zgomote ciudate in fatza noastra, eu pun catarama cu fluier in gura si nu ma mai opresc din fluierat pana cand incep sa se planga toti ceilalti de durere de urechi.

Am ajuns in valea Caraimanului fara sa ne intalnim cu ursul. Fericire mare pe noi, ne-am dus sa ne luam apa, ca nu mai aveam, ne-am spalat pe main ca eram plini de rasina de la jnepenii si brazii de care ne-am tot sprijinit pe brau.

Pe la jumatatea drumului parcurs pe traseul Jepii mici, am intalnit o capra neagra, care numai neagra nu era .

Eu am crezut ca era caprioara, dar ne-a lamurit Nicu: era inca pui, de-aia nu era neagra.

In gara, trenurile aveau mari intarziei, asa ca am mai stat la un pahar de vorba. Alex a gasit o pisica ce i-a tinut companie ceva vreme, apoi eu am hranit-o cu sandvisurile ce ne ramasesera.­

Vreau sa le multumesc colegilor de tura, pentru ca fiecare in parte a avut aportul lui la reusita turei si sper sa mai facem ture in formatia asta. Chiar a iesit minunat

Traseul parcurs

Descrierea Vaii (E Cristea)

De la limita inferioara a stîncii, valea ofera un orizont mai larg si descrie o curba usoara spre SV. Firul vaii este întrerupt curînd de o saritoare surplombata de un mare bloc, pe care o escaladam prin interiorul unei grote ce sfredeleste acest obstacol. Dupa depasirea acestei saritori, ajungem curînd în dreptul Brîului Subtire – pridvor înierbat si îngust ce încinge pieptul Claii Mari, a carei coama se contureaza în stînga noastra – iar dupa ce escaladam, în continuare, alte trei saritori, trecem pe la confluenta unui vîlcel stîncos ce coboara din dreapta (cum urcam). De aici urmam mai departe firul principal, iar dupa un parcurs scurt, urcam pantele usor înclinate de sub saua ce desparte Brîul Jepilor de coama Claii Mari (spre E) unde ascensiunea Vaii Seci ia sfîrsit.

Descrierea Braului (Kargel)

Din dreptul Claii Mari brîul trece pe deasupra firelor de obîrsie ale V. Seci a Claii, lasa în stînga Muchia înalta, contrafort urias ce scapa de sub Vf. Jepii Mici, iar în dreapta Muchia Claitei, pe care o traverseaza printr-un pîlc des de jnepeni. Din dreptul acestei a doua coame frontale, coborîm în firul Vîlcelului Claitei, dupa care urcam pe malul opus, în Creasta cu Zîmbri (importanta statiune de Pinus cembra), a carei coama delimiteaza versantele estic si nordic ale masivului. Din acest punct urmam cu atentie accidentatiile foarte capricioase ale parcursului, în care zonele stîncoase alterneaza cu cele acoperite cu o vegetatie luxurianta.

Trecînd în partea opusa a Crestei cu Zîmbri, urmam brîna catre V si traversam curînd un prim vîlcel cu buruienisuri. Hatasul brînei se strecoara apoi pe sub un perete stîncos si traverseaza un al doilea vîlcel, la confluenta celor doua brate din care este format. Urcînd pe coasta opusa ne strecuram pe sub peretele ce cade din stînga, dupa care coborînd o panta usoara, ajungem în firul celui de al treilea vîlcel (afluent al Vîlc. Mare al Brînei). Dupa traversarea unui al patrulea vîlcel, orientarea devine mai grea, aceasta portiune avînd un relief foarte framîntat. Nu mult dupa traversarea vîlcelului coborîm direct printr-o rariste, cautînd sa nu pierdem hatasul. Trecem de-a coasta o portiune foarte îngusta a brîului, iar în continuare o muchie stîncoasa, de unde brîul tot mai larg intersecteaza ultimul vîlcel si coboara în firul Vaii Jepilor, unde poteca vaii trece de pe flancul Jepilor Mici pe acela al Caraimanului.­

­

Laura