Joi, 30 decembrie 2010, inainte de revelion…ce puteam face decat sa mergem pe munte?🙂
Miercuri vorbesc cu Maria si ne hotaram sa mergem prin Bucegi, sa o facem o vale, imi era dor de un abrupt iarna. Amandoi eram cam obositi si zicem sa plecam mai tarziu putin, pe la 6:30.

N-a fost chiar 6:30, mai degraba 7:30-7:45 :))
Pe la 10, 10 si ceva incepem sa urcam spre Seaca dintre Clai. Desi eram tarziu, Busteniul se prezenta cam pustiu. Pana la intrarea in vale nu ne-am intalnit cu nimeni. Ajungem la intrare, bem o cana de ceai fierbinte din termosul Mariei (buna inventie, buna investitie termosul asta🙂 ), ne echipam cu hamurile pornim in sus. Ma asteptam la mai multa zapada, si mai teapana, dar nu era asa. Era o zapada moale, pufoasa, vreo 10 cm, cam asa. Era buna numai sa te incurce, sa iti ascunda pietrele si radacinile. Deocamdata nu aveam ce face cu coltarii si pioletii.

Pana la saritoarea cea mare am mers lejer, nu am intampinat probleme, in afara de cateva piedici puse de lemnele ascunse sub zapada. Ajunsi la saritoarea cea mare, ma uit eu in stanga, ma uit in dreapta, incerc si cativa pasi dar nu ma simteam in siguranta in conditiile date: stanca cu gheata pe ea si prizele acoperite de zapada. Asa ca incep sa imi croiesc loc prin boschetii si peretele pamantos din dreapta saritorii. Treaba asta imi ia ceva timp. Ajuns sus asigur la spitul de deasupra saritorii si ii arunc coarda Mariei, sa incerce o abordare directa.

Si incepe. Ca nu poate, ca nu merge, ca aluneca🙂
Ii zic “hai ca merge, incearca mai prin dreapta” Si a mers pana la urma🙂

Saritorile urmatoare au fost destul de interesante. Pana pe la jumatatea vaii erau aoperite cu un strat subtirel de zapada si a trebuit sa curatam de fiecare data terenul pentru a vedea prizele. Asa ca in scurt timp aveam mainile bocna (purtam niste manusi subtirele de polar, pentru a simti prizele). La urmatoarele saritori m-am folosit de piolet.

De la jumatatea vaii treaba a inceput sa se schimbe, saritorile acoperite, zapada mai buna de coltari, dar tot inaintam cam greu, eram cam lesinat😦
Cand mai aveam putin pana in Saua dintre Clai, cam 50-100m, simt ca ma ia ameteala. Ma aplec repede in fata si ma asigur la piolet. Maria cred ca s-a cam speriat, si se gandea cum o sa coboare ea singura de acolo🙂. Vine repede la mine, scoate “farmacia” din rucsac si ma doftoriceste. Intr-o cana de ceai dizolva vreo 3 pliculete cu vitamine, calciu, magneziu; o dau pe gat si in 10 minute imi revin.

Ma uit cat e ceasul- nu mai avem timp sa terminam traseul in siguranta. Pe Braul lui Raducu pierd poteca vara, dar acum, cand e si zapada :))
Desi am fost de vreo 5-6 ori pe acolo, numai prima data cred ca nu m-am ratacit :d
Hotaras retragerea, pe acelasi traseu. Aveam de facut ceva rapeluri la coborare, de la jumatate in jos. Cat am stat sa imi revin inghetasem tun, se lasa un ger….

Cu atentie, incepem sa coboram. Desi vara nu vedeam nici un piton, nu stiu cum se face ca acum le-am gasit aproape pe toate, la fiecare saritoare care necesita rapel🙂
De doua ori am facut rapel dupa cate un copac. La ultimul rapel iar emotii. Aleg un trunchi gros picat in mijlocul vaii, fac o bucla de cordelina si cobor eu primul. Dupa ce am iesit din rapel, ma duc putin mai jos sa vad daca urmatoarea saritoare se poate cobora la liber, cand dintr-o data aud o bufnitura in spatele mele de mi-a stat inima. Ma intorc, si ce sa vad: Maria atarna in coarda cu capul in jos si picioarele in sus. Alerg spre ea dar in curand izbucneste in ras si mi-am dat seama ca totul e bine. Pfiu, ce spaima am tras! Saritoarea nu era foarte mare, vreo 3m cred. Ce sa intamplase: cand a inceput rapelul cordelina s-a miscat probabil si a prins in ciot,ceva, apoi in timpul rapelului s-a eliberat brusc si a coborat cativa cm, dezechilibrand-o pe Maria. Casca a prins bine, si faptul ca nu a scapat coarda din mana a fost iar un lucru bun.

Facand haz de necaj ne vedem mai departe de drum. Cred ca am facut vreo 5-6 rapeluri in total. La saritoarea mare era bezna deja. Scot frontala si incep sa amenajez rapelul. De data asta am lasat-o prima pe Maria si am bagat si un nod de autoasigurare (machard), sa nu mai avem surprize🙂.
Apoi, pana la iesirea din padure am tinut-o numai intr-un hohoho si hihihihi, sa tinem pe Mos Martin la distanta🙂

Desi am avut ceva emotii tura asta, totul s-a terminat cu bine si a iesit frumos. Dupa ce ne-am descotorosit de echipament am fost la un local in Busteni sa ne rasplatim. Si ne-am ospatat bine cu cate o ciorbita fierbinte, mamaliguta cu branza, smantana si ou, cartofi prajiti si cativa mititei, iar la desert papanasi😀

Poze nu prea avem din tura asta pentru ca a fost foarte foarte frig (se lipeau mainile de reverso si carabiniere🙂 ) si nici cu timpul nu am am stat prea bine

1.jpg

2.jpg

3.jpg

4.jpg

5.jpg

6.jpg

7.jpg

8.jpg