21-22/03/2015
Freedom- pentru ca exact asta e sentimentul pe care l-am avut la aceasta tura 🙂 Prima mea tura mai lunga cu bicicleta! De vreo luna am reusit cu ajutorul lui Andrei sa imi fac o bicicleta noua, custom made, de care sunt foarte multumit. E o diferenta imensa fata de no-name-ul pe care il aveam inainte. Bugetul alocat a fost depasit, dar a iesit treaba buna si nu imi pare rau 🙂
Asa…. Plecam sau nu plecam? :d
Andrei si Roxana imi propun sa merg cu ei la o plimbarica prin nordul Dobrogei, zona care mie imi place foarte mult. Cam 80 km era vorba sa facem in prima zi. La inceput ma codesc, imi era ca nu o sa tin pasul cu ei. Pana la urma accept. Plecarea a fost stabilita vineri pe la ora 15, cu trenul pana la Tulcea. Se anuntau ceva ploi in zona, dar am zis sa incercam.
Vineri dimineata ma suna Andrei si imi spune ca ar fi bine sa imi iau niste cauciucuri mai pentru asfalt, sa nu merg cu Saguaro alea senile 🙂 Ok, si mie mi se pareau cam aiurea cele pe care le aveam, asa ca ma pregatesc sa dau o fuga in centru sa cumpar niste Schwalbe Land Cruiser. Pe cand eram la metrou, ma suna Andrei si imi spune ca sunt niste probleme si ca pica iesirea. Nuuuuuuu!!! De abia asteptam tura asta! Cam bosumflat ma duc totusi si iau cauciucurile, completez trusa si cu un set de leviere, si hai acasa sa fac schimbarea.
Mi-a luat vreo 40 minute numai ca sa schimb cauciucul de pe fata :)) Nu stiu ce naiba avea, era aproape lipit de janta. Chin a fost si cu montarea celui nou, era foarte strans. In timp ce transpiram eu cu schimbatul cauciucurilor, ma suna Andrei.
-Ma, hai ca mergem pana la urma.
-Ieeeeiii! 😀
Schimbam planul, Andrei gasise un microbuz pana la Galati, care acceptase sa ne ia cu tot cu bicicletele. Mica problema: autocarul pleca la ora 4 dimineata, de la Aeroportul Otopeni. Pret: 60 lei. Incepeam deci plimbarea cu un pedalat de vreo 12km pentru mine, 20km pentru ei, in miez de noapte. Nu-i bai 🙂 Ma gandeam ca asa vad si eu cum e cu bagaj pe bicla, si vad cum fac fata.
Stabilim intalnirea la ora 2:30 la Victoriei.
Bucuros ca plecam pana la urma, incep sa pregatesc bagajul. Ce sa iau? Sacul de vara? Sacul de iarna, care e mai mic si mai usor decat cel de trei sezoane? Ce haine imi trebuie? Cata mancare? Hotarasc sa iau sacul de vara, ala de aproape imi incape in buzunar 😛 si pufoaica. Rezolv si restul problemelor (cam pe la 12 noaptea 😛 ) si incerc sa dorm si eu macar 2 ore.
Vine ora. Ma trezesc cu greu si plec spre locul intalnirii. Pana apar Andrei si Roxana am timp de o tigara si un pepsi la cutie 🙂 Apar si ei si pornim spre aeroport. Ce fain e noaptea prin oras 🙂 Ajungem cu bine la aeroport, demontam rotile din fata, si ne imbarcam. Eram singurii clienti, autocarul tocmai ce adusese niste oameni la aeroport. Soferul foarte de treaba.
Ne cuibarim in scaune si incercam sa mai tragem un pui de somn. Andrei si Roxana au reusit, io nu prea 🙂
Dimineata vine repede si iata-ne in Galati. Descarcam bagajul si incepem montarea rotilor, aranjatul bagajelor. Pe un frig mare!
Intre timp ni se facuse cam foame. Mergem la localul recomandat de sofer si incepem cu oooo shaormaaaa! :)) Pret si calitate: ok.
Dupa ce prindem puteri, ne indreptam spre bac. Siiiii… gresim drumul 😀 Dupa ce urcam o panta ce ne-a cam taiat elanul, Andrei spune ca trebuie sa ne intoarcem :))
Nimerim drumul cel bun, luam bilete la bac si ne imbarcam. Mai avem timp sa bem si o cafea.
Ce Frumos! Soarele aparuse si ne mai dezmortise oscioarele 🙂
Ajungem repede- repede pe malul celalalt, in I.C. Bratianu. Incepe plimbarea! Inca de la inceput ne intampina imagini de vis. Copaci, zone inundate, pasarile care au inceput sa se intoarca pe meleagurile noastre…
Andrei se uita la ceas- era deja trecut de 10. O ora decenta pentru un Ciuc Radler, stabilim. Si incepem cautarea :)) Ne oprim in cateva locuri, nu gasim. Pana la urma impart cu Roxana un Reds. Andrei rezista. Daca nu e Ciuc Radler, nimic nu e 😀
In cautarea lui Radler ne oprim in Luncavita, daca imi aduc aminte bine. Luam magazinele la rand. Nimic! Il asteptam pe Andrei. Peste drum e o biserica, si nu stiu ce sarbatoare este. Babutele impart coliva.
Roxana: Colivaaa! Mi-e pofta! Eu ma duc sa cer 😀
Se duce la o batranica si… Avem coliva! In timp ce mancam noi cu pofta, mai vine o tanti la noi si ne mai ofera un rand 😀
Asta imi place la astfel de iesiri, interactiunea cu oamenii, observarea lor, discutiile cu tot felul de oameni, oameni buni, oameni mai putin buni, nu pot sa descriu sentimentul…
Pana la urma gasim si Radler 🙂 Ne luam si la pachet, sa avem pentru popasul de pranz 🙂 Kilometru dupa kilometru, sat dupa sat, libertate si fericire! Si liniste.
Drumuri foarte putin circulate. Si primavara care isi face loc usor usor 🙂
Intram in Padurea Valea Fagilor, arie protejata pentru fag, alaturi de care poti vedea carpen, ulm de munte, tei argintiu, gorun, artar…
Cautam un loc pentru masa de pranz. Gasim un loc fain, unde batea si soarele, in dreptul unei bariere. Lasam bicicletele pe margine, si mergem 10 metri mai incolo. Intindem masa: ridichi, ceapa verde, usturoi, branza, slana, cascaval, chestii din astea 🙂 Dupa ce termin, imi aprind o tigara si desfac o bere (din nou 😛 ). Nu trece un minut si o camioneta trece pe langa noi, vede bicicletele pe marginea drumului, pune frana si se intoarce spre noi. Coboara un nene. Ii dam ziua buna si il intrebam daca vrea sa mutam bicicletele, sprijinite de bariera.
Surprizaaaa!!! Omul nu ne raspunde la salut, incepe sa tipe la noi ca ” Ce cautam acolo si ce intentionam sa facem!” Ii spunem ca am luat o mica pauza de masa, nu lasam gunoaie, si ca o sa ne continuam drumul pe sosea dupa ce terminam de mancat. Omul ridica tonul, zice ca de ce fumam asa DEZINVOLT acolo, ca de ce nu ne-am anuntat PREZENTA si INTENTIILE! Ii explicam cu frumosul toata treaba, insa el o tinea pe a lui: de ce nu ne-am anuntat prezenta si intentiile, si ca de ce fumam dezinvolt. Omul era Foarte agresiv, credeam ca o sa ne ia si la bataie. Asta fara sa ne arate nici o legitimatie si fara sa ne spune cu ce am gresit! Incearca Andrei sa ii mai explice cate ceva, da’ n-ai cu cine! Il lasam sa urle, apoi cand a vazut ca nu are cu cine, vine si ne arunca un sac de gunoi, sa ne strangem “resturile”, desi ii spusesem ca avem deja asa ceva.
In fine…bleah… pleaca… Dupa ce terminam masa, plecam mai departe.
Drumul prin acea padure e de vis! Si foarte putin circular, noi asa l-am prins.
Roxana incearca sa ne arate indemanarea ei de a merge fara maini pe bicicleta si…. cade 😛 Nimic grav, un fleac :))
Ne oprim des pentru poze, pentru a observa cate o pasare (buteo buteo, mai ales 😛 )
In Nifon, alta pauza 🙂 Asteptam sa vina doamna vanzatoare, dupa pauza de masa regulamentara 🙂 Era vremea pentru un nou Radler, da’ cum nu aveau, am luat una “normala” 😀
Apare si doamna. Si inca un cuplu de localnici, cu caruta. Ce faceti ma’ iar ati venit dupa bautura? Va stie tot satul! Nu, am venit sa platim! Bine, leaga calul, si hai! Pai nu il mai leg, nu pleaca niciunde!”
Si… calul a plecat nitel mai incolo, sa mai pasca si el niste iarba 🙂
Dupa bere, ne continuam calatoria. Tinta noastra era un deal al carui nume imi scapa acum, unde Roxana spera sa gaseasca niste floricele. Trebuia sa ajungem pe langa Izvoarele.
Ajungem la deal, numai ca era cam greu de ajuns pe el, cu bicicletele. Ne multumim cu fratele lui mai mic de peste drum. Dupa ce terminam pauza si sesiunea de poze, incercam sa vedem daca partea cealalta a dealului e mai accesibila si pornim spre Izvoarele. Nu era…. Ne oprim ca sa facem planul. Prima seara ne gandisem sa dormim pe langa Izvoarele, insa ne-am miscat incredibil de bine, si era destul de devreme, mai aveam vreo 3 ore de lumina la dispozitie.
Dupa mai multe variante, hotaram sa facem cale intoarsa spre Horia, si sa mergem spre Greci, urmand ca a doua zi sa vedem noi ce facem.
Pedalam, pedalam, placere maxima! Ma simteam extraordinar de bine, nu simteam oboseala, nu ma dureau muschii, nu ma durea fundul 😀 Asta pana cand, intre Horia si General Praporgescu, am dat de un urcus de numa’-numa’! Mi-am dat duhul pe panta aia, dar am reusit sa ajung pe varf fara sa ma dau jos de pe bicla! Am ajuns primul, la timp pentru a prinde un apus genial! A meritat toata osteneala 🙂
Mai jos cateva incercari, prelucrari de imagine (nu sunt deloc multumit de camera noului telefon, desi teoretic e mai performanta decat cea de la telefonul vechi…)
Ajunge si Roxana 🙂
Dupa ce am terminat sesiunea foto si ne-am tras sufletul, pornim mai departe. In Mircea Voda gasim un magazin unde ne refacem proviziile de apa si mai luam maruntisuri. Deja se lasase intunericul si nu mai vedeam eventualele locuri bune de bivuac. Ne bazam pe gps (folosim OSMAND+, versiunea platita, e geniala! Ne-a arata calea in multe alte iesiri). Dupa cateva tatonari si kilometri pedalati, gasim locul perfect, dupa localitatea Cerna. Locul de dormit este insemnat pe harta de la sfarsitul jurnalului).
100 km in prima zi! Ieeeiii! Pentru mine e ceva, aflat la prima tura de genul asta, si cu bagaj. Incepem sa ne instalam. Punem cortul, camuflam bicicletele (Andrei 🙂 ), ne schimbam si punem de masa. Roxana adusese un carnat proaspat, pe care l-am facut la primus. Alaturi de ridichi si ceapa, minunat!
Dupa ce bagam si ceva dulce, niste jeleuri delicioase, ne mai hlizim o vreme, apoi dam stingerea. In sacul de vara, cu o bluza de plastic si softshell-ul pe mine, a fost ok. Nu mi-a fost nici frig, nici cald, a fost binisor. A, si cu salteluta, de care sunt nedesspartit de vreo 5-6 ani 🙂
Adorm cu gandul la Adina. Tare mi-ar fi placut sa fie si ea acum cu mine 🙂
Peste noapte. Roxana aude niste zgomote dubioase, tipete… probabil niste petrecareti pe la vreo stana din apropiere, dar dupa o vreme se lasa linistea. Pe la 2-3 noaptea, incep sa visez ceva, nu mai tin minte ce. Un inceput de cosmar. Era ciudat, intr-un fel eram constient ca e un vis, ma auzeam gemand, dar nu reuseam sa ma trezesc, sa pun capat visului urat. Tin minte doar ca ma luptam cu cineva. Si, ei bine, acum vine partea haioasa. Cum ma bateam eu asa in vis, la un moment dat treaba devine reala, simt pumni si palme peste fata 😀 Asta imi amplifica senzatia de “real”, si incep sa zbier ca din gura de sarpe :))) Andrei, adormit, scosese o mana din sacul de dormit, si incerca sa ma trezeasca, tragandu-mi cateva scatoalce :)) Ma trezesc si eu (deja trezisem toata lumea cu urletele mele 😛 ), realizez care e situatia, ii multumesc lui Andrei pentru ca m-a salvat din cosmar, si usor usor adormim la loc. Tun, pana dimineata.
La lumina rasaritului vedem si noi locul perfect pe care il alesesem 🙂
Bem cafea, ciugulim cate ceva, cu gandul sa mancam ceva mai serios in primul sat. Roxana pleaca la vanatoare de floricele si eu cu Andrei ne apucam sa strangem tabara. Dupa vreo ora, Roxana se intoarce multumita de capturile ei foto. Gasise in sfarsit niste flori! 🙂 Plecam destul de tarziu spre Greci. Oricum, azi nu ne grabeam deloc, aveam timp suficient.
Desi ieri nu am avut nici o problema, seara la fel, nu simteam nici o durere fizica, astazi genunghiul meu stang se gandeste sa imi faca figuri. Il mai apuca din cand in cand 🙂 Dupa o vreme imi trece si pot sa ma bucur iar de drum. Ne oprim in sa la Priopcea, loc foarte fain, unde stam si ne uitam la niste oameni care se dadeau cu parapanta.
Zi perfecta si azi. E atat de frumos! Si oamenii atat de faini 🙂
Hotaram sa nu mai facem nici un popas pana la Greci, si acolo sa ne luam cate o pizza de la locul stiut 🙂
Ajungem in Greci, mergem sa comandam pizza, apoi ni se face pofta de o bere la halba. Trebuie sa mergem in locul pe care nu il ratam nici niciodata cand suntem aici. De vreo 4-5 ani mergem la o carciuma faina din Greci. Patronul e si el foooarte de treaba, si mereu ne povesteste de planurile lui de extindere a afacerii, de locuri frumoase din zona, sarbatori ale locului, si multe altele. Ajunsi langa carciuma, mirosul de mici ne gadila stomacul.
-Ma, io imi iau si un mic (zice Andrei).
-Pai si eu vreau unul! (zice celalalt Andrei)
-Hai ma, cat vreti sa mancati, avem de luat si pizza! (zice Roxana)
Pana la urma se lasa si ea biruita de miros si comandam 3 mici. Si cate o bere 😛
E atat de faina atmosfera! Nu pot sa descriu!
Pana sunt gata micii, hranim si vreo 3 caini localnici, din ce mai aveam prin desagi.
Micii sunt gata. Ne pare rau, nu au mai rezistat sa fie pozati 😀
Patronul isi aduce aminte de noi din anii trecuti, si vine sa ne aduca cate un pahar de vin de butuc din partea lui. La prima degustare pare slab, dar te duceeee :))
Dupa o bere si vinul de butuc, care ne-au cam pus in cap, mai ales ca nu mancasem mare lucru inca, plecam destul de “aerieni” sa luam pizza. Ne indreptam spre iesirea din Greci, cu gandul sa lenevim putin la soare, si sa ne revenim dupa tratament :d
Si acum….
Contrast.
Am dat peste batranica asta. Noi mai aveam multa mancare, asa ca am intrebat-o daca accepta de la noi cate ceva. Ne-a zis “Nu am bani, maica”. Dupa ce i-am zis ca nu vrem nimic in schimb, a acceptat, mirata.
In spate se vede sediul parcului Macin. Anul trecut era inca in constructie, acum era gata, au avansat foarte repede. Cladire imensa. Si te uiti la casele din sat…
Ce ofera acel Parc? Ce ofera acel sediu? Cati bani a inghitit? Ce s-ar fi putut face cu acei bani? Si intrebarea e pentru mai toate sediile parcurilor de genul asta (Crai???)….. Un gust amar….
Ne trantim pe iarba, la soare, si incepem sa devoram pizza. Si bere 😛
Apoi cadem la datorie 🙂 E atat de bine!
Roxana e mai vioaie si pleaca iar la cautat de plantute, dupa o vreme 🙂
In sfarsit ne urnim si noi. Genunchiul mi-a trecut, cu burta plina parca am mai mult spor 🙂 Imaginile faine se succed pana la bac, in Smardan.
La intoarcere hotarasem sa luam trenul, in care cica nu ai voie cu biciclete. In gara la Braila incepem sa demontam bicicletele, complet. Roxana si Andrei aveau niste genti speciale, facute de ei, pentru a le transforma in bagaje de mana 🙂 Eu am cumparat niste saci de plastic si cu ajutorul lui Andrei am reusit sa transform “calutul” in ceva care nu prea lasa sa se vada ca e o bicicleta. Incep emotiile, trenul statea doar 2 minute in gara, peronul era plin, si noi aveam ceva “piese” de urcat in tren :))
In fine, ne organizam foarte bine, reusim sa urcam tot in tren, Roxana a scapat de stres 🙂 Dupa ce pleaca trenul, Andrei reuseste sa termine puzlle-ul bagajelor, ramanand o gramada de loc si pentru noi 🙂 Cu ceva de rontait si o bere, drumul trece destul de repede. In gara la Bucuresti, 3 biciclete reconstruite, reglate si incarcate in numai 20 minute :d
Cam asta a fost. O iesire minunata, in povestirea careia nu am reusit sa surprind multe. I’ not a good writter 😛
Traseul parcurs, mai jos:
http://www.bikemap.net/en/route/2941601-dobrogea-2-zile/
PS: dupa iesirea asta m-am ales si cu prima capusa 😛
Aventura:
3:30h sa scap de o capusa. prima mea capusa :))
Dupa iesirea din wee, m-am pricopsit cu o capusa. De abia azi dimineata am descoperit, dupa 2 zile. Era in spatele genunchiului, clasic 🙂
Caut pe net ce se face in situatii din astea, rezultatele nu ma multumesc, asa ca decid sa merg la specialisti. Prima oprire: o clinica de la Regina Maria de langa mine. La receptie aflu si tariful- 150 lei consultatia, 250 lei extractia. Caaaat????? Dupa ce ca am o capusa ce imi suge sangele, mai vor si astia sa suga o gramada de bani de la mine :))
Asa ca ma duc la Colentina, la Matei Bals. Stau vreo 2 ore si ceva pana imi vine randul. Aaaaa, pai noi nu o putem scoate. Trebuie sa mergeti la chirurgie. Va dam doar tratamentul. Plec la chirurgie. Mai stau si acolo vreo ora. Imi vine randul, dau sa le arat capusa…. capusa nu mai era. Cred ca se plictisise si ea de la atata asteptare, sau a considerat ca sunt prea slab si nu are ce suge de la mine :))
PPS: A fost GENIAL! Jurnalul a fost scris repede, poate suferi modificari 😛
Pe drumuri de munte 