Week-end la Costila- ceva dry-tooling si tentativa de Valea Coltilor

14-15 ianuarie 2012
Busteni- Refugiul Costila

Echipa: Octavian, Rose si eu.

Week-end-ul asta planul era sa mergem pe Valea Coltilor si sa ne mai jucam putin pe langa refugiu. Ne intalnim sambata dimineata cu Octavian la Victoriei. Drumul pana la Busteni a decurs fara probleme. Cand ne-am dat jos din masina la CaminulAlpin ne-a izbit un vant rece si taios. Ne pregatim repede si pornim spre Costila.

Zgribuliti:)

Odata intrati in padure atmosfera s-a mai calmat, vantul nu ne mai batea asa tare.

Intr-un ritm nu tocmai alert 🙂 inaintam spre refugiu.

Mai facem cate o pauza- pentru poze cica 🙂

Peretele Vulturilor

La refugiu dam de colegii de la panou ai lui Rose: Vlad, Iuliana, Ioana. Mai erau cu Mati, Titus si Marius. Dupa ce ne tragem sufletul si rontaim ceva ne hotaram sa incercam ceva pe langa Refugiu. Octavian incearca sa puna o mansa pe Traseul Cataratorului. E cam dubios, zapada prea putina si pamantul dezghetat, nu prea iti venea sa te duci, mai ales ca nu eram obisnuiti cu tipul asta de trasee si nici nu aveam cine stie ce “unelte”.

Alaturi, in Fisura Intrerupta, Vlad si Ioana. Exact in locul ala, inainte de prima regrupare, mi-am luat si eu o mica tranta 🙂

Coboara Octavian si ma duc si eu sa vad cum sta treaba cu traseul. Reusesc sa pun o mica mansa si ne incercam talentele pe rand 🙂

Grupa cealalta in a doua lungime.

Rose 🙂

Titus

Ne mutam apoi la mansa lasata de ceilalti pe Intrerupta. Octavian reuseste sa ajunga sus fara evenimente 🙂

Eu am avut norocul sa testez Nomicurile lui Vlad si da, este o diferenta imensa fata de pioletii nostri. Mi-a placut si genul asta de catarare, la piolet si coltari, e interesant. Ma duc si eu cu emotii. Inainte de regrupare eram deja inghetat si obosit, si la un traverseu nu am mai reusit sa ma tin. Gasisem o priza micuta pentru un piolet. Il intepenesc bine si dau sa fac pasul. Si zbang, la vale 🙂 Nu m-am lovit prea rau. Ma adun si ajung cu bine in regrupare. Recuperez materialele si ne retragem in refugiu congelati.

Apus peste Baiului

In refugiu ne punem pe facut ceaiuri si supe, ne mai sucim, ne mai invartim, si apoi trecem la somn. Dimineata pe la 8 pornim spre Poiana Costilei.

Balaurim putin pana prindem Valcelul Poienitei. Initial am urcat gresit pe un valcel apoi l-am nimerit pe cel bun, printr-o traversare spre dreapta. La Hornul Pamantos facem un rapel pana in Poiana Malinului.

Aici, nu prea mi-a placut ce am vazut: saritorile descoperite (ne asteptam la asta), si o zapada proasta. Nu zic, se putea face valea, dar era de muncit. Asa ca ne invartim prin zona apoi luam decizia sa ne intoarcem. Si cu chiu cu vai ne taram inapoi spre refugiu sa recuperam bagajele :))Bine ca nu ne-am bagat pe vale si am luat decizia corecta de a ne intoarce 😛 nu prea eram in forma astazi.

Excursia se termina cu o masa copioasa si o bere la Riviera. 🙂 Desi nu am facut noi mare lucru, mi-e mi-a placut  iesirea asta: am fost in natura, ne-am bucurat de zapada, de liniste, si am incercat lucruri noi.

Galbenele- principal si secundar, prima lc Fisura Intrerupta

30,31 iulie 2011

Traseu: Caminul Alpin – Munticelul – Ref. Costila – V. Galbenele principal – Strunga Galbenelelor – V. Galbenele secundar

Participanti: Octavian, Viorica, Andrei si Roze.

Text: Roze

 

Se pare ca vremea nu va intra intr-un fagas normal in vara asta, si  daca ne luam dupa prognozele lor – descarcari electrice, ploi, furtuni – am petrece fiecare weekend  la refugiul “casuta”.

Totusi cum vremea, sambata de dimineata, nu era tocmai prielnica, gandiram ca nu pierdem mare lucru daca plecam dupa pranz, din Bucuresti ; asa ca, abia pe la 15h, am ajuns la Caminul Alpin.

Urcam la inceput pe marcaj TR, apoi pe poteca nemarcata spre ref. Costila.

 

Atmosfera in Busteni

Miroase atat de frumos in padure.  Inaintam, prundenti, pe cararea cu resturi de copaci cazuti, printr-o jungla de crengi. Oricum, din cate mi-a povestit Andrei, e mult mai bine decat anul trecut: “S-a mai curatat un pic zona!”

Ajungem la o ramificatie a drumului, la poteca ce duce in stanga, spre Valea Alba.

Un copac ciupercos sta de straja. Imi trec ganduri puerile (?!) : “Oare copacul asta era si pe vremea lu’ Baticu?”

 

Facem un scurt popas la izvor si constatam ca s-a surpat buza de ciment si apa se scurge pe-alaturi. In jgheab  era ceva apa, dar statuta. Viorica incearca sa astupe si sa mute firisorul pe fagasul normal insa e mai mult de munca. Ne aprovizionam sticlele cum putem si ne urnim.

Lui Andrei ii este deja foame :d E uimitor! Un om atat de slab, care poate manca orice si inghiti tot si mancarea nu se depune; parca mancarea dispare asa…. intr-o alta dimensiune!

 

Pe la 18h ajungem la ref. Costila. Foame, sete -potolite, ceapa e antidepresiva.

Si ? Sa stam linistiti ? Sa admiram privelistea deosebita catre Valea Prahovei ?  😀 Maretia Picaturii ? 😛 Mai bine sa-ncercam niste trasee usurele…asa ca pentru mine.

Explorare humanum est!

Picatura

Cataram prima lc din Fisura Intrerupta (4A) – Tancul Ascutit. Octavian cap de coarda, apoi eu.

 

Octavian in prima lungime

Urca si Viorica si Andrei.  Era aproape 21h, cand repriza de ploaie ne intrerupe avantul spre a doua lungime. 😛 Aer umed si cohorte de tantari/musculite ne sporesc confortul ; prin urmare ne retragem infranti. Intre timp la refugiu s-a aglomerat. Suntem 8 in total, peste noapte.

Viorica

Am dormit prost: fobie de ursi 😛 (fiecare cu nebuniile lui!)

Duminica dimineata, ei isi bat capul cu ce drum sa urmam. Vremea superba ii impinge sa opteze pt V. Galbenele (1B).

Ieiiii…inca o vale frumoasa pentru mine! Dap! Inca le numar pe degetele de la o mana, nemarcatele parcurse 😀

 

De linga refugiu pornim pe firul Vaii Costilei, apoi un pic de catareala si poteca iese aproape de culmea Tancului Ascutit. Traversam catre dreapta, ne ratacim in zona in care poteca este deteriorata dar memoria infailibila a Vioricai ne readuce pe drumul cel bun. Coborim in firul principal al Vaii Galbenelelor, in apropierea confluentei cu firul secundar.

 

Aici e iadul pe pamant! Bucata mare din perete s-a desprins prin august 2007-2008 (?) si-a distrus  tot, branele cu jenpenis si zadele au fost masacrate, pamantul a fost ras…..

“Oare a vazut cineva?”

“da’ era ziua sau noaptea?” , “Da’ in ce luna era ? In august ? Da’ erau oameni in perete ?” ……am un dar de a-l stresa pe Andrei cu intrebari ! 🙂

Inaintam pe firul principal. E mai dificil din cauza saritorilor, dintre care doua sint un pic mai mari.

Mi-e foame. Stomacul a inceput deja sa-mi manance celelalte organe, sa le digere incet incet. Dar nu ma plang.

Inca o saritoare. Eu sunt o fricoasa de felul meu. Ufff, Andrei nu ma prea ajuta! Nici nu prea are cum, spune ca trebuie sa invat sa ma descurc singura. Noroc ca stanca e curata si bocancii mei – in mod suprinzator – au aderenta. 😀 Zoe fii barbata! Cred ca valea asta e foarte buna de catarat, pentru incepatori ca mine.

 

La o  saritoare, avem o disputa cu Andrei  care vrea sa urce neasigurat si fara rucsac.

Porneste curajos la atac – numai el stie ce-l atrage la saritori : neasigurat,  emotie, poate si neplacere, stanca umeda si bocancii tociti de-atatia ani si atatea drumetii. Cert e, ca e atras de ele ca mustele de miere.

Restul grupului – am ocolit prin stanga, desi n-am castigat mare lucru la capitolul siguranta: e foarte expus, pericol mare de lunecus si spart dintii ! Destul ca m-am “cuimanit” seara trecuta, cu emoţii, cu ham si casca si asigurata, pe Fisura Intrerupta; de data asta chiar am tremurat la ocolul saritorii!

 

Coltul Galbenele

Imi pare rau ca nu am intrat in mica grota “Hotelul Galbenele”.

Continuam urcusul pina in Strunga Galbenelelor unde ni se ofera o priveliste superba asupra Vailor Scorusilor si Malinului /Creasta Malinului si Coltul Malinului si Dintele dintre Colti, departe cabana Omul si creasta Morarului. Mi le indica Andrei pe toate in reprize, cand ceata se ridica.

 

 

Din Strunga, Valea Scorusilor nu pare deloc imbietoare. Facem un mic popas, mancam gogosi si alegem ca varianta pentru intoarcere, firul secundar.

 

 

Flori de colt au fost din belsug

Ufff, Hornul Coamei….oare il voi putea urca vreodata? Se spune ca ar avea numai 1B . De la distanta imi pare mult mai dificil. Sa stau deocamdata linistita, nu-i de mine ! “mai vedem” vorba lui Andrei. 😛

 

Traversare spre Strunga Coltilor

 

 

 

In Strunga Coltilor

Din Strunga Coltilor mergem pe o potecuta in firul secundar al vaii, pe care il vom urma pina aproape de confluenta cu firul principal, in locul de unde am pornit ascensiunea. Pana aici am facut 3-4 rapeluri.

Echipa in Creasta Costila Galbenele

 

Pe drumul cunoscut ne intoarcem la refugiul Costila si apoi in Busteni, intr-un ritm alert ca sa prindem acceleratul spre Bucuresti.

A fost o tura foarte frumoasa si m-am simtit foarte bine. De-asta sunt eu mereu bine dispusa, la serviciu in Pipera…daca ajung pe munte weekend de weekend. 🙂

Multumesc lui Octavian si Vio pt ajutor si indicatii si atmosfera. Si pentru ceapa !

Jurnalul Vioricai aici