Leneveala continua- Tyulenovo, Bulgaria

Queen – Don't Stop Me Now

23/06/2012

 

Starea de lene persista 🙂 E si de inteles, de cand cu caldurile astea.

Ce sa facem, ce sa facem noi…Hai sa mergem sa ne racorim la mare!

Vineri seara plecam spre mare impreuna cu Catalin si Silvia. Octavian si Viorica plecasera putin inaintea noastra din Calarasi. A treia echipa – Dorian, Ioana, Maria- urmau sa soseasca ceva mai tarziu. Profitam de noua bucatica de autostrada deschisa si ajungem relativ repede in 2 Mai.

Ne instalam corturile apoi stam de vorba la bere si o hamsie 🙂

Sambata dimineata facem o baie apoi strangem si plecam spre Tyulenovo. Zona asta a litoralului bulgaresc e foarte faina, mai multe poze am pus si aici.

Apa calda,fara valuri, curata, soare…tot ce trebuie 🙂

Multa lume pe faleza, si mai ales multi romani!

Cam greu imi fac si eu curaj sa ma arunc de pe o stanca. Dupa mai multe apropieri- departari de marginea falezei imi iau avant si saaaaaar! Am avut un inceput de strigat insa pe la jumatatea drumului mi-a ramas in gat :))

Ne balacim pana pe la ora pranzului apoi merge la un restaurant cu specific marin, pe care il stiau Silvia si Catalin. Daca va plac chestiile astea, mergeti cu incredere. Sortimente o gramada, preturi ok. Dalboka ii zice localului.

Dupa masa ne retragem la Ezeretz si punem corturile. Mai motaim, mai facem o baie…si se lasa seara. La ora 9 fix cohortele de tantari si-au facut inevitabil aparatia. O patisem si anul trecut, speram sa scapam de data asta. Ce Autan domne! Cred ca ala ii intarata mai rau, sau chiar il luau ca pe un condiment :))

Ne refugiem vreo 10 oameni si o sticla cu vin in cel mai mare cort disponibil- unul de 4 persoane :)) Prin plasa de la intrare vedem atacurile turbate ale tantarilor 😀

Nu rezistam insa prea mult, caldura prea mare, sauna era! Rand pe rand cedeaza. Dupa vreo ora, asa…iesim din cort. Valul de tantari se mai calmase 🙂

Duminica- nimic deosebit. Plaja, baie, alergare pe malul marii.

Drumul de intoarcere a durat ceva mai mult, am prins super aglomeratie.

Atat. Si gata cu leneveala asta, jurnalul viitor o sa fie sigur de la munte 😉

Poze mai jos:

Veliko: mini-vacanta de Paste

13-16 aprilie 2012

Fotografiile nu sunt in ordine, pentru ca inca nu ne-am invrednicit sa setam ora corecta la aparatul foto, asa ca de cate ori compilam fotografiile dintr-o tura…. iese o adevarata bulibaseala!

Si pentru ca imaginile sunt alandala….atunci si textul trebuie sa fie pe masura de haotic.

E frumos la Veliko, oras micut, medieval, pitoresc, mai este cunoscut ca find « Orașul Țarilor ». Raul Iantra: aproape ca nu il observi, dar ceea ce iti sare in ochi sunt casutele frumoase imprastiate pe cele 3 dealuri: Țareveț, Trapezița și Sveta Gora, arhitectura de bun gust (diferita dar totusi la unison, nimic tipator care sa-ti irite retina), strazile inguste, vehicolele ponosite, Lada si Lastun si alte cateva, care la noi au ajuns de mult al Remat.

Dap, ati ghicit! Pentru ca vremea s-a anunta rea acasa, am petrecut mini-vacanta de Paste in Bulgaria, la Veliko (la 180km de Bucuresti) si s-a dovedit a fi destinatia perfecta: Doamne Doamne a tinut cu noi si numai duminica ne-a plouat mai serios. Dar toata ploaia spre bine, pentru ca astfel am avut timp sa vizitam Cetatea si Catedrala Maicii Domnului (Cathedral of the Birth of Teotokos) si pana la urma n-au fost chiar asa de negri norii de furtuna, ci numai ploi frumoase si placute, de primavara.

Pentru patru zile motanul nostru Sisulici a ramas singur. La plecare noi i-am urat «Have a mice day and best fishes!» Dar sigur sigur nu ii convine sa ramana singur in apartament si pun pariu ca daca ar fi putut vorbi, ne-ar fi zis la randul lui: “you too, have a mice day and sleeping with the fishes….si cu picioarele in beton!” vorba mafiotilor, la cat de rau, pramatie mica muscatoare e motanul nostru! E un adevarat delicvent.

Bineinteles ca am bifat condica si la Tempo: localul preferat si recomandat de romani. Am servit Bugs Bunny mai mult din curiozitate, iepurele nu m-a impresionat. Mai buni sunt dovleceii la gratar cu sos tzatziki si vintele la gratar si cartofii noi cu usturoi la cuptor, si sos de branza proaspata si boia de ardei dulce. Localul e OK si nu e scump. Foarte buna si berea bulgareasca : dintre cele trei gratii (Shumensko, Zagorka si Kamenitza), eu pe Zagorka o prefer.

Printre reprizele de ploaie, in duminica Pastelui ne-am plimbat prin vechea cetate, care e o minunatie pentru trail-runners (cu verdeata multa, diferenta de nivel, priveliste). Si ca tot veni vorba de sport : ufffff…. cataratul e bun, dar simt ca ar trebui sa fac mai mult sport pe langa. Piscina/cycling/aerobic/banda/sa alerg, sport intr-un mod mai putin haotic, mai organizat, in fiecare zi sa-aloc timp pentru asta. Mai bine ma duc sa-mi achizitionez un pedometru ca sa ma motivez. Dar o colega mi-a zis ca risti sa-l bagi cu pantalonii in masina de spalat ! 😛 Hihihihi ! Mi-a zis ca cica daca faci  10mii de pasi esti total sedentar, daca faci 15mii e OK dar pentru o forma buna sa fie obligatoriu 20mii/zi.  E ok si la 30mii : asta inseamna ca ai cam umblat toata ziua : ) : ) Sau mai bine ma apuc de pilates si yoga…… dar elasticitate n-am deloc, ma simt ca o testoasa contorsionata pe saltea 😀
Pentru a trece granita e nevoie de buletin sau pasaport si se plateste taxa de pod de 25RON/masina si doar 2 euro de la bulgari spre noi. Am mai luat si o vinieta bulgareasca de 10BGL pentru 7 zile. Stiu ca nu e politicos sa vorbim despre bani, dar asta-i treaba romaneasca, toti vorbim despre bani si salariile sunt cum sunt si chiar ma gandeam ca uite deja fac 6 ani in piata muncii/corporatiilor! pfiiiiiii……. Da’ chiar, voi cum ati facut primii bani ?

Am plecat pe la 7h30 – 8h, vineri dimineata 13 aprilie,  din Bucuresti. Ajungem la Veliko pe la 11h, pentru mine oricum drumul a trecut pe nesimtite pentru ca dorm mereu in masini. Vremea placuta, asa ca ne hotaram sa mergem direct la faleza. Intrarea la Trinity Rock  se face pe o carare prin stanga Manastirii Trapezita si catre fiecare sector sunt trepte de lemn. Mergem pana la primul sector – A (adica in capatul opus manastirii). In prima zi m-am incalzit urcand mansa de vreo 3 ori pe aceeasi fisura (The Direct Slit 😛  – de la Rux citire) in speranta ca traseul mi se va parea mai usor si poate ma familiarizez si ma ambitionez sa-l urc cap pana la urma: ceea ce nu s-a intamplat !

Dupa multa joaca, ne-am strans catrafusele si am plecat spre locul de campat. Nu am pus corturile la bancutele din poienita de langa manastire (pentru ca acolo am auzit eu ca sunt capuse), asa ca am pus corturile mai jos intr-o poienita, la vreo 2km de manastire.

Si ne-am tot jucat in sectorul A in prima zi : Andrei pe un traseu frumos care te tine in alerta cap – coada.

Filatorul de serviciu:

Ma simteam inca in forma a doua zi, asa ca spre seara atac, cap, un traseu lung (cu o intrare usurica ) dar dupa 2 spituri ma opresc pentru ca s-a dovedit a fi cam tare pentru puterile mele si noroc ca era Octavian prin preajma (a.k.a Recuperatorul) pentru a continua si a recupera materialele lasate in perete. Multumim Octav! : )

Poienita s-a umplut de corturi: romani, speriati de vremea anuntata in tara. Duminca ne-am trezit pe la 9:00 dimineata si ne-am bucurat vazandu-i si pe Mati cu Ioana, campati langa noi. Venisera peste noapte, tocmai din Cheile Turzii, de unde ploaia ii alungase.  Nu mai batea vantul insa picura, asa ca am strans corturile si am plecat spre cealalta zona de catarat, mai aproape de oras : Usteto. … Se anuntase 30% probabilitate de ploaie dar eram totusi optimisti. Dupa o mica balaureala prin paduricea de de-asupra falezei, am reusit sa ajungem cu bine la locul de catarat. Dar zona e urata, traseele nu sunt deloc imbietoate si nici usoare, nici pe puterile mele. Andrei se echipeaza, asigura la primele 2 pitoane (alaturi Mati terminase deja un traseu) cand ploaia anuntata a venit si Mati, entuziast de oportunitatea de a mai catara ceva, se ofera sa urce el repede, sa ne recupereze si noua materialele: prize spalate si ude – o placere pentru Mati ! 😛

Vazand ca aversele nu vor inceta, decidem sa punem punct cataratului, pe ziua respectiva si sa pornim in vizita spre cetate.

Dimineata, cautand Usteto :

Initial pentru Paste ne gandisem la Cheile Truzii, Hercualne sau chiar o tura la Vratsa, dar toate site-urile meteo aratau ploaie. Doar la Veliko erau prognoze oarecum mai optimiste si dupa cum spuneam mai sus, duminica ploaia ne-a permis sa ne plimbam :

Ioana la Usteto:

Filand pe ploaie:

Trasee deloc frumoase la Usteto:

Inainte sa inceapa ploaia:

Nori amenintatori:

Mai jos Usteto Vest: exista 2 faleze de catarare, separate de o vale cu linia de cale ferata dar din cate am inteles Usteto Vest mult mai putin frecventat. Noi am catarat in Usteto Est.

Superba lumina de ploaie si nori:

Cetatea din Veliko Tarnovo: intrarea costa 6 BGL sau 3 Euro si merita vizitata!

Arhitectura minunata:

In interiorul bisericii din cetate veti avea o supriza: picture inedite impodobesc peretii, pictura  intr-un stil suprarealist prea putin intalnit in alte lacase de cult…. Am inteles ca exista si jocuri de lumini pe zidurile cetatii, in zilele de sarbatoare.

In zare: munti inzapeziti

La Tempo: Le Rabbit!

The Direct Slit, pe care ne-am dat de vreo 3 ori in prima zi:

Octavian in actiune:

Rux cap pe un traseu cel putin interesant ! 😀

Odihna :

Stanca de la Veliko are o cu totul alta forma decat cu ce eram obisnuiti pe la noi. In primul rand este foarte stabila, traseele sunt bine curatate. In prima zi mm incercat intai o mansa si apoi am urcat si cap pe cel mai usor traseu din sectorul A, dar cu o intrare un pic dubioasa, cu prize scurse.

Octavian :

Andrei:

A doua zi am fost in zona de catarre de langa manastire – sectorul F cred. Am inceput cu un traseu pe o fisura ciudata, in care mansa fiind m-am impotmolit, m-a apucat o criza de plans cu sughituri si i-am promis lui Andrei ca imediat cum ma da jos, ma intorc acasa (vad eu cu ce, nu conteaza cum!) dar pana la urma m-am calmat, am terminat traseul si am plecat mai departe, in explorare.

Cei doi Andrei:

Spre seara m-am mai jucat nitel cap, impreuna cu Rux,  pe o fisura foarte frumoasa:

Mati la Usteto, duminica:

Mati luni dimineata, intr-un traseu pe care l-am incercat si eu cap, mai apoi….. dar a trebuit sa ma salveze din nou, Octavian ! 😛 E un traseu frumos: un diedro-fisura cu multe prize, foarte bine asigurat si nu foarte greu, dar m-am impotmolit la ultimul spit, in pasul traseului ! Si langa se poate observa intrarea intr-un traseu frumos, de trei lungimi,  pe care ni l-a indicat Cristi.

Sambata Andrei s-a dus pe prima lungime din acest traseu dar cum era dejasfarsit de dupa-amiaza si incepuse vantul sa bata in rafale puternice, am abandonat in prima regrupare (prima lungime are vreo 30m, zic eu)

Vantul batea puternic si nu prea puteam sa comunicam dar traseul l-am reluat luni de dimineata, in doua echipe : Octavian cu Vio si eu cu Andrei. E foarte frumos, dar ar fi trebuit sa luam apa cu noi, in rucsac. A fost cald si am suferit de sete. Are niste pasi interesanti la plecarea din fiecare regrupare si e un pic e ciudat si destul de friabil in ultima lungime. A doua regrupare e la buza unei grote, unde trebuie avut grija sa nu dam pietricele in capul secundului. Plecarea in ultima lungime e pe o fata spalata, restul devenind foarte friabil. Se poate rapela sau se coboara din platou, pe carare.

Andrei in prima lungime :

Mati :

Dupa cele 3 lungimi, ajunsi sus pe platou, am preferat sa rapelam decat sa coboram pe poteca ce ne-ar fi dus in cel mai indepartat sector al falezei.

La finalul traseului:

A fost o vacanta reusita, mai ales ca s-au adunat multi cunoscuti : Ioana si Mati, Cristi, Mihai, Silvia, Catalin, Dana & Baza, Dorian : )  Bucurosi de reintalnire! Si serile le-am petrecut printre picaturi de ploaie, dans, muzica, foc, la un pahar de vorbe…… a fost o vacanta pe cinste!

 

Pentru topo: http://www.climbingguidebg.com/?lang=en

Escalada la Veliko

10 decembrie 2010

Echipa: Octavian, Viorica, Silvia, CatalinX2, Corina, Rose, eu

Ce sa facem, ce sa facem noi in week-end-ul asta? Pai hai la Veliko la escalada! Nici noi, nici Octavian nu mai fusesem si auzisem lucruri frumoase. Zis si facut: sambata dimineata nu prea devreme suntem ridicati de pe Soseaua Giurgiului de catre Octavian si pornim spre bulgari.

Drumul a decurs fara probleme. Pe la 11-12 ajungem la faleza de catarat si ne punem pe treaba. Am localizat si ceva trasee mai usurele, in partea din dreapta falezei, imediat dupa manastire.

Ochesc eu un traseu banal, cel putin asa parea de jos. Ajung la prima asigurare, plasata destul de sus, o vad si pe a doua, asigur, dar mai sus- pauza. Am vazut in final inca una, dar era destul de departe. Traseul era usor, dar cu toate astea nu imi venea sa ma duc.
Stau, ma sucesc, ma gandesc, ma dau jos, mai urc iar, dar degeaba- psihicul meu zicea “Nu” :))

Ma dau jos si o las pe Silvia- no problem. Cum era de asteptat, a mai gasit ceva asiguri si s-a dus pana sus lejer.

Cam asta a fost inceputul, dupa aia mi-am dat drumul si am urcat cateva trasee pe acolo (nu aveau numele scris si nu aveam nici topo).

Seara am dat o fuga in orasel (fosta capitala a Bulgariei) si am luat cina la vestitul Tempo 🙂 Mancare buna si multa si destul de ieftina. Dupa masa am facut o plimbare prin oras. Mi-a placut mult, ingrijit, are si o parte veche, cu stradute pietruite si ateliere mestesugaresti, tot felul de barulete si restaurante. Frumos!

Dupa plimbare ne-am intors la faleza, am intins corturile si ne-am mai lungit la un pahar de vorba pana spre 12-1. Dimineata am fost in alt sector, in stanga, spre capatul falezei, unde mai erau cateva trasee usurele.

A fost o iesirea frumoasa, recomand zona si oraselul. Si Tempo! 🙂

Mai jos cateva poze

Escalada la Basarbovo

Vreme rea? Ce-ar fi sa mergem, in sfarsit, la catareala la bulgari. Din cate am inteles se poate catara chiar din ianuarie, cu un polar mai gros pe tine.

 

Perioada : 1-2 octombrie

Echipa : Viorica si Octavian, Carmen, Roze si Andrei

 

Basarbovo se afla la aprox. 90 km de Bucuresti, asa ca ne-am permis sa plecam un pic mai tarziu vineri seara, dupa serviciu. Soseaua pana la Giurgiu a fost refacuta si am ajuns repede dar vama…. vai! vai! Vama romaneasca: intuneric bezna, nici un indicator, nici un stalp de iluminat, nici un nene care sa dirijeze traficul, nici un marcaj pe jos, nimic nimic… estul salbatic!

 

Taxa de pod la romani: 24 ron, taxa de pod la bulgari: 8 ron  (???!!!!!) – cu mentiunea ca bulgarii si-au refacut bucata lor de pod (ochi de pisica, benzi trasate, indicatoare).

 

Continuam, traversam un pod si noapte fiind, credem ca am ajuns deja in Basarbovo asa ca dupa pod, o cotim (gresit!) spre dreapta si intram printre case, moment in care pricepem ca inca nici nu iesisem din Ruse 😀

 

De fapt, la podul mare de la iesirea din Ruse, trebuie virat stanga (indicator de Basarbovo inainte de pod) si primul sat intalnit este impricinatu’.  Faleza de catarat e pe partea cealalta a raului asa ca nu trebuie mers spre stanga inainte de sat, spre manastire, ci trebuie continuat drumul, drept inainte in sat.

 

La  indicator Hija Alpinist (atentie: chirilica!) – stanga. De aici se coboara pana la faleza, pe un drum de tara prafuit, ingust, aproximativ 2km, care pot parea mai lungi, noapte fiind si drumul cam bombardat. Prima portiune a falezei are niste grote imense (foste cariere de calcar) ce in intuneric, par tare inspaimantatoare. Am pus corturile in capat (drumul se termina brusc in fata unei case cu o poarta uriasa) iar dupa o cina copioasa, incheiata cu un desert de la Vio (macaroane la cuptor, cu branza si stafide !) si ceva povesti, ne retragem la somn.

Pentru toti, era prima oara la Basarbovo. Dimineata, descoperim cu incantare ca ne-am asezat bine corturile, chiar in capatul falezei de catarare, acolo unde incep traseele, din stanga spre dreapta. Ne bem frappe-ul ( :P) si pornim in pijamale, in explorare! 😀 Sa fi fost vreo 8 dimineata cand locul e napadit de cateva zeci de cataratori bulgari, mai multi copii, spectatori, toti veniti dis-de-dimineata. Baietii vin cu ciocane sa bata tintisoare cu etichete cu numele traseelor/numarul de bucle necesar/gradul : se pare ca va avea loc un concurs da catareala organizat de clubul alpin bulgar…..numele imi scapa.

Aaaaa…si noi unde cataram ? Pai daca vreti sa catarati, va inscrieti echipe de 2 persoane, cap-secund si echipa care face cele mai multe trasee, pana la ora 16h, castiga!

Tin sa mentionez ca engleza lor e mai buna decat se spune! Ne-am inteles de minune si au fost foarte amabili. Nu glumesc! Initial nu am vrut sa ne inscriem in concurs dar vazand ca echipele lor au dreptul sa aleaga orice traseu si noua ne ramane doar sa privim, am hotaram sa participam « Bukarest Team» 😛 si bine am facut!

Am catarat linistiti toata ziua. Au fost foarte draguti si bine organizati : primeai de fiecare data o fisa a traseul, scriai numele membrilor echipei, varsta, nationalitate J Am fost atentionata ca « a purta casca nu e neaparat o alegere personala ci e musai-obgligatorie!» iar la sfarsit, am participat la festivitatea de premiere si-am primit si-o diploma. Tare mandra eram ! Primul meu concurs de catare si inca si international! 😛

Octavian

Ingramadeala mare- Rose Andrei Octavian Carmen 🙂

Am palavragit si ne-am amuzat cu prietenii bulgari toata ziua, timp in care am si catarat J Andrei si Octav cap, pe « USB (V), Dyulfer 1 (V+), Namalenie na trepteneto (Shake reduction sau Snake reduction?) (V), Na zhivo (Live view) (VI), Patyat na Vezhen (Vejen`s way) (V)” si parca si “Rachen fokus (Manual focus) (VII)”. Pe la mijlocul falezei sunt traseele cele mai abordabile, mai pe puterile mele: respectiv USB, Live view si Vejen’s way. « USB » e chiar interesant, cu o fisura apetisanta in care m-am varat prea mult si bineinteles ca nu mai stiam cum sa ies 😛

In « Life view », la final m-am panicat – ma asteptam ca Andrei sa ma fileze de sus, de la ham, pentru ca ultima portiune a traseului e un perete de 2m cam spalat, regruparea e tare incomoda si-as fi preferat sa nu fac ultima bucata ci sa ma lase rapid jos, sa ma vad mai repede  cu picioarele pe pamant. Numai ca a trebuit sa mai catar nitel si n-aveam cu mine nici un zelb suficient de lung pentru regrupare, eram amandoi cu unghiile zgariate, facute praf si am tras niste injuraturi tare colorate, am tipat la Andrei, m-am isterizat dar  mai rau, cred ca i-am indus si lui starea mea 😀 Nu s-a intamplat nimic! Doar injuraturile mele au ramas de pomina !

Un traseu la care e nitel de tras

Ne-am imprietenit cu Violette – o frantuzoaica venita sa predea un an, la Universitatea din Veliko. Uffff, ce elegant catara Violette!

Rose si Violette

Toate traseele sunt taricele : de exemplu pentru un grad V, chiar trebuie muncit. In Shake reduction – ultimul traseu din capatul drept al falezei – o fata cazuta, cam lipsita de prize – nu prea ai cum sa te tii si trebuie sa stai mai mult la echilibru. Carmen a muncit pe rupte, in traseul asta.

Violette cap- Andrei secund (Shake Reduction)

Diploma

Ziua a fost placuta dar ne-a cam batut soarele si m-am ales cu o insolatie si cu o durere de cap, teribila. Peretii sunt bantuiti de soparlite si cred ca vara aici e crunt. Ne simteam satisfacuti asa ca seara am hotarat sa facem o plimbare pe jos, pana in sat, pentru a ne aproviziona cu Zagorka. 😀 Am mers pe drumul pe care am venit, dar de fapt ne-au explicat prietenii bulgari 😀 ca exista o poteca mai scurta ce porneste chiar de-asupra falezei si duce pana in sat. Iar la intoarcere, unul dintre cataratorii bulgari s-a oferit sa ne duca in camioneta lui, din sat inapoi la corturi. Urmeaza iar o masa copioasa cu chiftelute si bere si biscuiti.

Ce sa mai, a fost o zi pe cinste !

A doua zi ne-am chinuit si noi putin la slackline

Rose experimentand senzatia de “cap” 🙂

Duminica eu nu am mai catarat, ce-i prea mult e prea mult! Asa ca am vizitat imprejurimile : manastirea e foarte frumoasa si se poate merge pe drum, cativa kilometri buni, de-alungul apei. Peisajele sunt superbe si-am vazut si egrete mari.

Un weekend foarte furmos !

Bifurcatia spre faleza de catarat