Valea Urzicii

10 septembrie 2011

Materiale:
– 2 semicorzi;
– pitoane, ciocan;
– 2-3 frienduri plus cateva nuci
– espadrile de catarat

– obligatoriu casca (MUSAI !!!)

 Sinistra, fioroasa inumana, «rea, rea da’ buna», mie una, Urzicii mi-a placut!

Cum sunt maniaca si imi place sa am planul facut de luni, pentru weekend, sa citesc cat mai multe descrieri, comentarii, am incercat deci sa ma “docomentez, dom’le”! Despre tiza din Crai, mai mica si mai putin fioroasa, jurnale gasesti garla! Dar despre Urzica din Bucegi…hmmm. De fapt «Valea Urzicii» sunt mai multe, dar pe mine una ma interesa! Gasesc vreo doua descrieri, vad cam ce e pe acolo si DA, arata intr-un fel! «Andrei, PROTESTEZ ! Stiu ca am zis ca vreau dar mi-eee friiiiicaaaa! Nu mergem acolo :P»

Am fost o echipa de 6 insi: Octavian, Viorica, Roxana, Roze (Rosemarie, subsemnata) si Andrei X 2. Sunt sigura ca intr-o tura in viitor, vor fi si Andrei X 7, pe putin!

Andrei 2

Nu am reusit sa facem Valea Urzicii pana in platou, ne-am retras pe BMC. Usoara nu e, dar se poate! Am tinut mortis sa ne tinem de firul vaii, am incercat cu sarguinta, dar valea e frumoasa numai pe bucati! Am intrat pe ea la ora 10h30 si la BMC am ajuns la ora 19h.

Plecat-am gasca noastra vineri seara, din Bucuresti si-am pus corturile pe-undeva prin Poiana Tapului. Andrei nu poate sa-doarma fara o poveste, fara sa auda ceva in casti, asa ca de obicei asculta teatru radiofonic si cum e teatru din ‘50-’60, te cracanezi de ras va jur: e asa de chinuitor-amuzant! Nu stiu cum se odihneste dar de trezit, reuseste sa se trezeasca inaintea mea.

Am plecat (nu chiar) dis-de-dimineata si pe la 8h30 am intrat pe Valea Cerbului. La 10h30 am ajuns in dreptul bolovanului marcat de la intrarea pe Urzica. Vremea superba.

Creasta Picaturii- to do! 🙂

Santinela Vaii Verzi

 

Cum mergeam noi pe potecuta- poc! Pica ceva de sus. Cand ne uitam mai bine in sus: o veverita ce manca un con si arunca resturile in capul nostru 🙂

Incepem cu bine meritata pauza de masa

Valea vazuta din poteca Vaii Cerbului.

Primele obstacole nu ne pun dificultati si catareala libera, curata e foarte placuta. Nu e foarte clara, de la inceput, dificultatea traseului ce ne astepta.

Dar prima saritoare se materializeaza brusc in fata noastra. Peisajul s-a schimbat!

Are ~ 10 m inaltime, piton pe dreapta sus. Pleaca Andrei al meu, cap si apoi trecem toti, pe muchia din dreapta, intrand in primul canion al vaii.

Andrei asigura si vine momentul groaznic cand trebui sa urc eu, sa ma vada toti 😀 …. Viorica ma indeamna dar eu stau prost la capitolul curaj dar bine la capitolul teama/panica asa ca o bag pe Roxana la inaintare : «sa urce ea intai si-apoi vin si eu!» Da…cred ca Octavian are dreptate: e o teama pe care o ai sau nu o ai. Iar unii o controleaza mai bine, altii nu! De fapt e o prostie povestea cu scapatul de teama, gata!, ai capatat experienta, nu-ti mai e frica de inaltime, de stanca, de toate, etc, gata ai capatat incredere in echipament. Prostii!!! Au dreptate: e o teama pe care o ai sau nu o ai! Iar daca o ai…atunci cu ea ramai! Poate catareala…it’s not my cup of tea!

Dar sa revenim la saritoarea noastra : Roxana si Andrei (prichindeii) se descurca admirabil ! Si cand te gandesti ca asta e a doua sau a treia lor vale! Ma roade invidia! 😛

<

Prima saritoare a fost interesanta dar si infricosatoare: ”daca saritorile se inaspresc pe parcursul vaii? Aceasta a fost doar prima!!! Si uite cum a fost!”

Peisajul s-a schimbat evident! Lucrurile se inrautatesc mai sus. Ajungem la o saritoare, mai inalta decat prima, dar cam spalata, umeda si doar cu 3 pitoane. Cred ca Urzicii e complet uscata doar cateva saptamani pe an, in rest peretii sunt umezi, canionul e racoros si e in permanenta umbra, frigul iti intra repede in oase. Am cam suferit de frig in tura asta.

Pentru a castiga timp si pentru ca am hotarat ca nu putem trece 6 pe acolo, rapid si asigurandu-ne acceptabil, am hotarat sa ocolim saritoarea pe o branita, in dreapta.

Am economisit timp si de fapt dificultatea saritorii (i-as fi dat un 4A lejer), depaseste cu mult abilitatile mele de catarare. Branita nu e chiar comoda. Locul pare pasnic, dar este in realitate, foarte expus.

venim si noi pe acolo…

„Ratustele” mele pe vale s-au dus,
Stau cu bocancii-n apa si cu casca-n sus:

Ne continuam ascensiunea in primul canion si saritorile devin din ce in ce mai interesante:

De data asta, pleaca Octavian cap, pe dreapta in sensul de urcare:

Eu nu stiu cum pot catara oamenii astia, cu o tona de fiare agate de ham! Ai spune ca se compenseaza cu o tona de experienta, dar NU! Stiu ca Octavian a inceput doar acum cativa ani. E pur si simplu indemanare la catareala. Sunt de-a dreptul fascinata si inspaimantata!

Si iar vine randul meu la catarat. In vine sa fiu Toma Caragiu «EU ??? Eu? Eu, nu stiu, va dau cuvantul meu de onoare, eu nu stiu»…sa catar! Si iar o las pe Roxana. Odata ajunse deasupra saritorii, in siguranta, bineinteles ca ne da mana sa pozam: “foto-modeloaice muntomane fac reclama la noua colectie vara-toamna de casti, polare, hamuri, carabiniere si coboratoare” 🙂

Continuam pe firul vaii, fara obstacole importante, dar e totusi solicitant.

Urmeaza o zona mai deschisa a vaii unde ne oprim pentru pauza de sandvisuri, inainte de a aborda noua portiune. Aici Urzicii are o poienita tare placuta, inconjurata de branite cu jnepeni. Dar imediat apoi, firul principal al vaii se ingusteaza la loc.

Continuand, descoperim cu mare incantare o noua saritoare cu o fereastra maricica. Se pare ca saritoarea se poate depasi si prin exterior, printr-un spraiz larg, dar am preferat varianta cu fereastra pentru poze si pentru a mentine treaz interesul fanilor, pe site-urile de socializare!

Ajungem la prima saritoare inalta. Suntem tot in primul canion, desi partea deschisa a vaii, de mai devreme, te poate induce in eroare, crezand ca gata, ai terminat frumusel cu jumatate din Urzica !

Saritoarea are cam 25m, e umeda, sunt 2 pitoane cu 2 bucle vechi, in acelasi loc , cam la jumatatea saritorii. Una din bucle am luat-o cu noi pentru a putea extrage pitoanele batute fara a strica materialele noastre.

Pleaca tot Octavian cap.

Viorica se descurca admirabil avand in vedere ca nu isi luase espadrilele de catarat iar intrarea pe saritoarea asta e cam dubioasa, totul e friabil si te cam arunca si-nafara!

Andrei a cam tremurat de frig, asteptand sa-i vina randul la catarat! Ca sa nu mai mentionez ca IAR i se facuse foame! Bine, inteleg, suntem organisme pluricelulare, vertebrate si avem deci, nevoie de mai multe mese pe zi. Dar Andrei, daca nu mananca atunci cand il napadeste foamea , devine GRUMPY, un mic monstru vertebrat!

Asa ca inghite repede ciocolatile cu esteri, mono si digliceride, alginat de sodium, propionat de calciu (propionatul chiar ca are gust bun! 😀 ), conservanti, stabilizatori si crema de vanilie, urme de alune si nuci (asta ca sa nu te sperie si sa-ti arate ca produsul are si ceva organic), Andrei isi revine si catara si el saritoarea. Praslea, ultimul! 😛 Cred ca nu prea ii place sa catare ultimul.

O vreme continuam pe firul vaii si ma bucur in sinea mea, ca valea s-a mai imblanzit. Gasim si un bloc de zapada care, atins din greseala, a parait din toate incheieturile. Doar oare avalansa cum s-o auzi, daca un bloc micut, minuscul ca asta, iti da fiori ?

Mai departe, bolovanul asta mi-a pus mari probleme, abordarea a fost gresita, pe la jumatate m-a cuprins panica, asa ca am avut nevoie de mana lui Andrei si de o priza in mana Roxanei! 😛 Multumesc!

Team work :

O saritoare destul dificila ne blocheaza drumul. Aici exista o brana clara spre stanga (cum urci), dar nu stim unde duce. Nu ne-am incapatanat sa trecem direct aceasta saritoarea, ci am ocolit prin dreapta, revenind in firul vaii. Eram optimisti de progres, ascunsi sub o cornisa de piatra, palavrageam si glumeam pe seama lui Tom & Jerry, a Inspectorului Clouseau si a altora, asteptand sa fim asigurati, asta pana cand constatam cat de friabil e totul si zgomotul asurzitor al unor bolovani dislocati, ne-a inghetat sangele in vine!

Continuam pana cand un bolovan imens ne blocheaza drumul.

Octavian, de serviciu, filandu-ne pe toti.

Intram in al doilea canion si ajungem la marea saritoare. Are cam 25-30m. Hmmm…cercetam saritoarea :

Nu e prea placut in intunecimea saritorii, avand si cateva tone de piatra suspendate de-asupra capului, riscand sa o ia la vale din clipa in clipa. Locul nu e deloc menit sa-ti asigure linistea sufleteasca. Te copleseste !

“Asta da saritoare!” 🙂

Andrei privind cu respect :

Ah, in ce fizica superba stau! Fizica, ortodoxie : Doamne ajuta! ce saritoare nasoala (asta ca sa ma adresez tuturor niselor de  cititori):P , adancuri, abisuri si deasupra omul! Aaa…. De fapt nu pe de-a dreptul de-asupra ci am luat-o pe o brana, prin dreapta!

In interiorul saritorii curge apa si muschi vegetal acopera tot peretele stang. Saritoarea e total lipsita de asigurari. Sunt obosita si ma gandesc cu groaza ca trebuie sa cataram si aceasta saritoare. Cercetam cum s-ar putea urca dar hotaram sa nu o traversam  (Uraaaaa!).

Nu exista nici un fel de asigurare fixa pe ea, nimic amenajat! Pe unde ocolim ? Avem ceva probleme de orientare pentru ca memoria ne cam joaca feste si nu stim pe unde sa o evitam dar ne hotaram sa ocolim prin dreapta. Bate Octavian un piton exact la baza saritorii, pentru travereseu si trecerea se dovedeste a fi mai usoara decat ne asteptam. Nici una din saritorile din al doilea canion nu este pitonata. Noi am lasat doar acest piton.

Asa ca luam muchia aflata imediat in dreapta, pe o curba de nivel , nestiind peste ce vom da, dar gandindu-ne ca odata iesiti la lumina, vom castiga pe acolo inaltime, lasand canionul sub noi.

Piatra Mare si Postavarul

Ciucasul

Coarnele Tapului

Am iesit din vale, dar in continuare obstacolele nu au fost chiar de neglijat! Am urcat pe versantul din dreapta, pe niste fete de iarba…oarecum cu iarba. Conteaza enorm conditiile meteo, pamantul cu pietricele e foarte alunecos iar pe o ploaie, ar deveni inaccesibil!  

Iesiti din canion, Andrei il fileaza pe Octavian, prichindeii se giugiulesc iar eu, tinand cont de ora inaintata, de vant si de faptul ca in canion fusese foarte foarte frig si inghetasem asteptand trecerea pasajelor, nu reuseam deloc sa ma incalzesc si eram cu moralul la pamant! Nici nu stiam cat mai avem pana in BMC.

Nu a fost simplu nici pe fetele din dreapta, pana in braurile cu jnepeni. Octavian gasise un culcus de capre, de unde confortabil, ne-a filat pe toti. Eram atat de infrigurata incat gandeam ca nu ne vom intoarce vreodata sa facem si partea superioara a Urzicii.  Dar de fapt, cine stie! 😛

Asteptandu-l pe Andrei 🙂

Privelistea e impresionanta! Continuam printr-un valcel cam vertical dar rezonabil. Numai ca intrarea in valcel ne-a pus probleme. Andrei prichindel, pleacase singur, curajos, prin stanga, prin jnepeni si reuseste sa iasa in BMC, inaintea noastra. Ceilalti aleg varianta prin valcel dar intrarea e tare dubioasa.

Cat e el de inalt, i se terminasera picioarele si descataratul nu era o optiune! Asa ca Andrei al meu a trebuit sa astepte vreo 10 minute in ramonaj, cu inima cat un purice, sa ajunga Andrei cel mic sus, sa ii arunce coarda si sa fie asigurat.

BMC nu se ghicea inca, dar nici nu puteam fi departe pentru ca ne aflam chiar sub coltul crapat.

Prichindel ne striga ca a ajuns in BMC si astfel vine si randul lui, la filat. Numai ca nu gasea nici un tanc, nici o piatra, nimic! Asa ca  de voie de nevoie, in graba (Andrei cel mare, jos, nu mai rezista mult timp in pozitia incomoda), Andrei cel mic face sapte mii de noduri in jurul unor jnepeni. Nici cel mai priceput marinar n-ar fi reusit sa desfaca asa ceva! Se asigura si incepe sa fileze. Dar vezi tu, jnepenii sunt flexibili, coarda e si ea dinamica, Andrei cel mic aluneca vertiginos la vale dar reuseste sa arunce coarda  prin valcel si cu ceva peripetii, trec toti!

L-am numit Andrei cel mic spre diferentiere si cu Roxana – prichindei, pentru ca sunt tineri, tare copilarosi amandoi si amuzanti peste masura. Si de statura potrivita! 😛 Dar maretia sta in micime de data asta dar doar intr-o proportie foarte mica si numai de data asta, pe munte. Ea sta in multe alte lucruri care vor fi dezvaluite pe rand, in alte excursii. Sa speram la cat mai multe ture! 🙂

Si-am ajuns in BMC. Bucurie, maretia clipei, sentimentele traite?????…. aaaa…n-as sti ce sa scriu! De fapt nu scriu nimic: se desacralizeaza experienta daca vorbim despre ea! 😛

Ehhh, pe naiba! Nu scriu nimic pentru ca n-am simtit nimic, de fapt! Mi-era atat de frig, imi placuse valea dar eram atat de epuizata incat n-am avut timp de nici un sentiment maret, de plenitudine, implinire, reusita, Urzica urzicilor, fericirea de-o clipa, etc etc….. mi-era doar frig si voiam sa-ajung in sacul de dormit cat mai repede! 

Din BMC am ales sa coboram pe Valea Priponului si in continuare pe Valea Cerbului.

Creasta Morarului

Pe BMC parea ca cineva s-a plictisit si a impanzit totul cu sageti si marcaje. Era plin!!! 😦

Pe BMC

Omu

Uite-o capra! Inca una!

Capre pe Valea Caprelor 🙂

Seara la cort, tura a fost sarbatorita cu o afinata productie proprie marca Viorica & Octavian, cu sunculita afumata de la Roxana si ceapa rosie! Deja intrasem intr-o stare de ataraxie si pentru mine toate discutiile erau amuzante : cati bani a pierdut cutarica pentru ca meciul s-a mutat la Cluj, bani pe care un roman mediu nu i-ar face in ‘nspee mii de ani… si gunoaiele de la Babele si cum a luat-o avalansa pe Azuga pe cutarica… N-am prea participat la conversatie, eram in lumea mea: si ce-ar fi sa facem si Valea Comorilor… Mai da-mi putin vin…. filoxera melanogaster sau Drosophila…una e musculita de otet, alta e o chestie care ataca viile si una are ADN-ul cel mai apropiat de-al oamenilor….sau cel mai simplu?! Aouleu, Doamne! Sper sa nu fie oameni cu ADN-ul ca al drosofilei si daca sunt, sa nu fie in posturi de conducere! Paradisurile artificiale, Castanieda….daca as putea catara mai bine…. poate mergem in Alpi….dara’ lasa ca macar cu mintea tot ajung acolo….sunt multe locuri unde poti ajunge cu mintea dar unele substante te pot rataci…mai da-mi putin vin! 🙂

Peisajul cu care ne incepem duminicile, din ce in ce mai des in ultima vreme 🙂

 

In gara la Sinaia (unde i-am lasat pe Andrei si Roxana) am avut ocazia sa vedem si noi Orient-Expressul

 

Pentru documentare am folosit singurul jurnal gasit pe internet, facut de Dana&Baza

Dupa cum zic si ei, daca nu se ocolesc saritorile, traseul nu are nici o legatura cu gradul 2A. Si Cristea si Kargel zic ceva de gradul 4.