Search

Pe drumuri de munte

Month

November 2011

Culori de toamna in Crai – Braul Cioranga

5 noiembrie, 2011

Piatra Craiului

Acest jurnal cuprinde descrierea unor trasee alpine. Este obligatoriu ca cel putin o persoana din grup sa cunoasca bine masivul si tehnicile de alpinism.

Traseu : Plaiul foii – Valea Podurilor  – Poiana Cotofenei – Muchia Cotofenei –  Braul  de mijloc –  Refugiul Sperantelor – Braul Cioranga Mare, ramura de sus/ramura de jos – Padina Popii – Refugiul Diana – Valea Ursilor – Plaiul foii

Timp estimativ : 8h-9h

Echipa : Gabriela, Ovidiu, Andrei si Rose
Piatra_Craiului.jpg

Un weekend superb.

Am campat vineri seara pe una din barsele de pe langa Plaiul Foii si ne-am retras repede la somn, poate si din cauza frigului. Cerul era de sticla.

A doua zi, ajunsi in Plai, am cautat zadarnic o pensiune/restaurant/crasma deschisa la 8 dimineata, pentru cafea si omlete calde: se pare ca in Romania turismul incepe abia dupa 10 dimineata. Asa ca ne-am instalat primsurile la o masa de pe terasa cabanei Plaiul Foii si ne-am ghiftuit tot cu mancarea noastra.

Dupa ceva discutii am hotarat sa mergem pe Valea Podurilor, care porneste drept din Plaiul Foii mergand spre Braul de Mijloc. Cum vremea era destul de rece, am trecut la fapte abia pe la ora 10 dimineata.

cioranga ramura de sus.JPG

cioranga ramura de sus-1.JPG

cioranga ramura de sus-2.JPG

Accesul in vale se face chiar din fata cabanei. Un parau insoteste valea o buna bucata de vreme si se trece de mai multe ori peste el; poate de aceea ii si spune Valea Podurilor 😛

Am mers o vreme prin padure, ne-am afundat in nebunia culorilor de toamna dar am simtit si primele intepaturi ale frigului; ale frigului autentic, de iarna, cel care face ca frunzele sa se desprinda si sa cada lent, dansand, pe mainile si pe sub pasii nostri. Treziti din reverie ne-am dat seama ca valea nu merge spre munte si ca s-ar putea sa fi incurcat drumul. Era doar o impresie, de fapt drumul era cel bun.

Hai la drum!

cioranga ramura de sus-3.JPG

Se ajunge cam in 30min in Poiana Cotofenei de unde, urmand sageata de piatra si momaile de la baza copacilor, am urcat pe Muchia Cotofenei, depasind Braul de Jos, pana in Braul de Mijloc.

Sageata

cioranga ramura de sus-4.JPG

Pe aici padurea e frumoasa, salbatica dar sunt multi copaci cazuti care ingreuneaza inaintarea. Si Valea Podurilor e ciudata: porneste ingust ca mai apoi sa se desfaca, pe cand majoritatea vailor incep larg.

Exista si un loc de belvedere unde privelistea spre Iezer e magnifica.

cioranga ramura de sus-5.JPG

cioranga ramura de sus-6.JPG

cioranga ramura de sus-7.JPG

cioranga ramura de sus-8.JPG

cioranga ramura de sus-9.JPG

cioranga ramura de sus-10.JPG

cioranga ramura de sus-11.JPG

cioranga ramura de sus-12.JPG

cioranga ramura de sus-13.JPG

Ajungem intr-un punct unde Muchia Cotofenei se intersecteaza cu Braul de jos si nu stim pe unde sa continuam….  Spre dreapta ne amageste un valcel dar constatam ca e inclinat si friabil si totusi valcelul ne scoate direct in Braul de Mijloc, dupa vreo 5 minute de ascensiune. Remarcam existenta unui bolovan marcat cu verde: VP (Valea Podurilor) si pricepem astfel ca am luat-o prea mult in dreapta si ca de fapt am fi putut merge NUMAI pe Vale, pentru un acces mai facil in Braul de Mijloc.  Noi am ales sa urcam Muchia Cotofenei, asa ca ne-am orientat spre vest.

Pe valcelul cu pricina

cioranga ramura de sus-14.JPG

cioranga ramura de sus-15.JPG

Continuam pe Braul de mijloc si pare ca suntem chiar in inima muntelui. Locurile sunt foarte frumoase.

cioranga ramura de sus-16.JPG

cioranga ramura de sus-17.JPG

Inaintarea pe Braul de mijloc nu pune probleme, avand un singur punct mai expus, urmat de un urcus scurt. Privelistea e impresionanta: din brau zarim clar Plaiul Foii si chiar si masina (Frodolino) parcata cumintel, in fata cabanei.

cioranga ramura de sus-18.JPG

Valcelul ce avea sa ne scoata in Braul de mijloc

cioranga ramura de sus-19.JPG

cioranga ramura de sus-20.JPG

Trecem pe la Termopile Plus!

Oups! 😛 Termopile plus!!??!!!? Radeti cat vreti, dar voi cum ati fi citit, daca ati fi fost in locul meu (incepatoare si fara tot lexicul asta muntomantesc «déjà acquis»? Huh ? Bineinteles ca s-a ras de mine pe tot parcursul traseului: «de acum iti vom spune Termopile Plus. Ce-i Roze, te pomenesti ca ti-o fi frig ? Pai vezi ca sunt niste plusuri pe stanca, ma ia si mai adauga la temperatura! Ce-i Roze, te-ai pierdut ? Pai uite acolo un plus verde!»

Dap, ati ghicit bine: Braul de mijloc e bine marcat cu cruce verde.

cioranga ramura de sus-21.JPG

cioranga ramura de sus-22.JPG

Curand depasim Padina lui Calinet, urcam pe la scara de fier si ajungem la Ascunsa, prilej de popas si de biscuiti.

E ora 13h. Nu stim daca sa continuam – de vom cobori pe la Malul Galben, ar insemna sa ajungem in Plaiul Foii prea curand. In plus, ar fi a ‘nspea-mia oara anul acesta cand batem traseul de Malul Galben!

Hotaram sa o luam pe Braul Cioranga Mare, ramura de sus.

Refugiul Sperantelor

cioranga ramura de sus-23.JPG

cioranga ramura de sus-24.JPG

Padina lui Calinet

cioranga ramura de sus-25.JPG

cioranga ramura de sus-26.JPG

De la refugiul Sperantelor pleaca mai multe carari si astfel ne-a fost usor sa ne ratacim 😀 , dar ocolim o stanca urcand pe un valcel pietros si reintram in poteca.

Ajungem in dreptul Canionului Cioranga: ah…. ce frumoase amintiri….. « Hai ce ziceti, o luam in sus? De data asta fara coarda, fara nimic ca doar stim traseul? :P»

Admiram peretii de calcar si cerul, e o zi superb.

Intrarea in Canionul Cioranga

cioranga ramura de sus-27.JPG

cioranga ramura de sus-28.JPG

cioranga ramura de sus-29.JPG

cioranga ramura de sus-29.JPG

cioranga ramura de sus-30.JPG

cioranga ramura de sus-31.JPG

Pe masura ce inaintam locul se aspreste si panta creste. Sunt multe cotloane in Crai si asta trezeste in Andrei spiritul de explorator 🙂

Urcam o portiune abrupta, cu grohotis si aici ajungem  aproape de creasta, intr-un punct de unde Ovidiu ne zice ca pana in Ascutit nu mai e mult, vreo 20 de minute.

cioranga ramura de sus-32.JPG

cioranga ramura de sus-33.JPG

cioranga ramura de sus-34.JPG

Citind alte descrieri ale locului, am inteles ca poteca Braului de Sus traverseaza fetele vestice de sub Varful Ascutit si intersecteaza Braul Cioranga Mare, ramura de sus la circa 15 minute de coborare de la refugiu.

Dar noi nu voiam sa urcam in creasta asa ca incepem sa traversam descendent, pe la baza peretelui, pe niste muchii cu o expunere incredibila si printre tancuri spectaculoase, deloc menite sa ne linisteasca.

Eternul Crai!

cioranga ramura de sus-35.JPG

O portiune mai delicata

cioranga ramura de sus-36.JPG

cioranga ramura de sus-37.JPG

Braul Cioranga, ramura de jos, nu e foarte bine conturat, ba chiar as putea spune ca e un adevarat hatas!

In jos pleaca un valcel inclinat si friabil, coboram pe o prispa cu jnepeni deloc ademenitoare, unde ne astepta Ovidiu (el mai fusese in zona). Observam ca locul e marcat cu momai si asta ne mai linisteste ; am coborat mai departe printr-un valcel abrupt si plin cu zapada, pana la capatul lui, printre peretii de calcar. Privind inapoi vedem valcelul de coborare si prispa cu jnepeni si totul pare atat de abrupt si inaccesibil incat greu ne vine a crede ca DA, DA pe-acolo am trecut !

Pe valcelul din dreapta am coborat

cioranga ramura de sus-38.JPG

Urmeaza portia de jnepening (nelipsita oricarei ture in Crai) si dupa inca o scurta catarare pe langa un dinte de piatra, panta se domoleste si apar prispe de iarba, valea se lateste si exista aici o perspectiva incredibila : distingem turnurile Dianei iar in fata  acestora o muchie cu jnepeni si Scara de Lemn. Aceasta a fost inlocuita cu o scara de fier acum 15 ani.

cioranga ramura de sus-39.JPG

Spre Scara de “lemn”

cioranga ramura de sus-40.JPG

cioranga ramura de sus-41.JPG

Dupa ce am urcat scara de lemn, am continuat pe niste fete largi, domoale, cu multe palcuri de jnepeni – fetele Padinii Popii. Spre nord turnurile Dianei sunt din ce in ce mai aproape, noi mergem pe la baza stancilor, innotam mai putin prin jnepeni desi mie una jnepenii imi plac – mi se par cei mai de incredere!

Pastram orientarea si continuam la vale. Suntem aproape de Padina Popii si vedem primii turisti pe poteca marcata. Continuam prin zapada si dupa o ultima traversare pe langa perete, dam in poteca marcata.

cioranga ramura de sus-42.JPG

cioranga ramura de sus-43.JPG

Cu vreo 5 minute mai inainte, Ovidiu se despartise de noi. Exista de fapt doua cai de acces pana la Diana: una prin Padina Popii si una paralela, pe Brana Caprei (varianta aleasa de Ovidiu). Am stabilit ca daca va ajunge inainte noastra la refugiu, ne va astepta, iar daca nu… atunci ii lasam noi o ciocolata sub prispa, semn ca am trecut pe-acolo si ne-am continuat drumul. Stai linistiti, nu va entuziasmati: nu exista nici o ciocolata ascunsa prin Diana, Ovidiu a ajuns primul! 😛

cioranga ramura de sus-44.JPG

Din locul unde am intrat pe poteca marcata, pana la refugiu am mai facut 20 de minute dar mai departe, parcursul de la Diana pana la in Plaiul foii a fost tare tare neplacut si total diferit de traseul marcat de pe Padina Popii. L-am parcurs aproape integral la frontala, panta e destul de urata, imprejurimile cam anoste si solul mancat, prafuit, batut de nenumarate ori, a devenit un adevarat derdelus. Dar neplacerile ne-au fost poate augmentate si de intuneric, Valea Ursilor ni s-a parut enorm de lunga, parca nu mai ajungeam odata la cabana!

Se traverseaza o ultima poienita luuuungggaaa si de-acolo am dat in drumul spre Plaiul Foii iar in 10 minute am ajuns la cabana. Daca am fi intrat in traseu cu o ora mai devreme dimineata, nu ne-ar fi prins intunericul. Si inca o scapare din partea noastra: nu stiu ce-am avut in cap dar am luat doar 1L de apa/ la 4 oameni si un termos de ceai! Am si-acum buzele crapate, umflate.

cioranga ramura de sus-45.JPG

Seara ne-am ospatat cu bere si ciorbe iar la cort am fiert si-un vin si-am gustat si-un lichior de portocale, homemade ! Au cantat Gabi si Ovidiu la chitara pana spre miezul noptii. Atat de furmos a fost!

Dar dupa tura asta, duminica, desi vremea a fost incredibila, nu ne-am mai simtit in stare de nimic.

cioranga ramura de sus-46.JPG

cioranga ramura de sus-47.JPG

cioranga ramura de sus-48.JPG

 

Jurnalul se sfarseste aici.

Mai departa urmeaza doar un monolog şontâng şontâng, schiopatand…. pentru ca inca nu mi-am gasit un mod  propriu de exprimare si felul meu de a povesti e oleaca agramat si cam intortocheat.

LA MUUUUULTIIIII ANIIIIII … pentru mine! La multi ani cu ocazia implinirii primului meu an «de mers pe munte».

E drept ca in timpul anilor de scoala am fost in tabare la munte. Apoi am mai avut niste iesiri razlete: din Sinaia pana la 1400 de-a dreptul pe sub teleferic 😛 ; o prima iesire cu cortul in august 2008 (Avrig – Cabana Barcaciu) si astfel prima intalnire cu Fagarasul. Si o noua drumetie in 2009, de la Cheia la Muntele Rosu. Inca vreo 4-5  teambuilding-uri corporatiste (plimbare prin Prapastiile Zarnestilor, la Pestera in Bucegi – cred! –  si evident la Urlatoarea) –  interesant e ca abia acum, revazand fotografiile pot sa identific locurile fara sa incadrez totul, generic: «team building la munte». Cam atat rezuma CV-ul meu.

Ceva nu se lega, era ca un dor ascuns, o dorinta de a merge dar cumva, nimic nu se concretiza.  Poate si pentru ca am tendinta de a renunt usor in fata dificultatilor asa ca nu reuseam sa ma «mobilizez», cum ar zice draga noastra corporatie. Nici cu psihicul nu stau prea bine 😛

Dar in sfarsit toamna lunga si calduroasa din 2010 mi-a razbit delasarea si iata prima iesire propriu-zisa: 6 noiembrie 2010, o tura de-o zi, Busteni – Jepii Mici – Cabana Caraiman -Piatra Arsa-Piciorul Pietrei Arse – Sinaia. Uaiii, fantastic !

Eu : « Minunat! Auzi, dar platoul asta arata ca o campie! Esti sigur ca am ajuns unde trebuie ? Nici nu zici ca suntem in varf de munte! … Aaaaa… Am uitat, cum ai  zis ca se cheama pe unde coboram? Pe la Poiana Arsa ?

… NU, bai Roze, ti-am mai zis : pe la Piatra Arsa si pe la Poiana Stanii…da’ daca vrei tu, ardem si poiana! Si ia mai zi odata… cum pronunti Caraiman?»

Eu : CA-RAI-MAN

« hahahahaha, Roze … vezi ca accentul e pe a treia silaba … »

Eu: : ( Stiu dar nu pot !…

Cum adica nu poti ?!!!…..

Toamna a tinut cu noi  asa ca peste o saptamana am facut o tura de doua zile, 13 -14 noiembrie 2010: Valea Cerbului – Omu si coborarea a fost pe la Malaesti – Take Ionescu- Poiana Izvoarelor.

Magnific ! Seara la Omu au fost  -2,-3*C, am avut parte de un apus perfect, un cer senin cristal, umbra uriasului vazandu-se pana hat departe in campie. Acum  probabil ca m-ar deranja camera comuna de la Omu, mirosul a 40 de bocanci, soba care face o caldura infernala, sforaiturile, partzurile, tusea si celelalte zgomote inerente dar in retrospectie : atunci a fost minunat !

« Uite Roze…se vede pana si Piatra Craiului si Iezerul »

Eu : «Piatra Craiului? Asta e altul decat Piatra Mare, nu ? »

« Dap ! Uite si Postavaru ! « 

Eu: «Ah da da, stiu, m-am dat cu placa pe acolo ! »

Eu : «Pe unde coboram ? »

« Pe Malaesti ! se poate si pe Bucsoiul dar e foarte foarte greu, nu ne bagam pe acolo!»

Apoi am primit parazapezi, cadou de la Mos Nicolae. Uaiii! «Dar astea cum se pun?»

Au venit sarbatorile, mi-am luat gandul de la munte, dar imediat dupa, pe 8 ianuarie 2011, prietenii mei au propus o tura de o zi in Baiului: Poiana Tapului – Zamora – Vf. Baiutul si de acolo am facut stanga spre Sorica si-am coborat pe Piciorul Marului pana la castelul Nababului, apoi de acolo am mers la Casa Ancutei si am mancat ciorba 😛 Peisaje de vis, Bucegiul vazut dintr-un unghi aparte dar coborare, pe lapovita, pe Piciorul Marului a fost urata! Si poate de atunci nu rezonez eu cu Baiului.

Deja incepusem sa stau ca pe ghimpi. Saptamanile treceau… Cand ne va lasa vremea sa organizam o noua iesire la munte ? In lipsa de echipament si cu o iarna care s-a prelungit pana in aprilie anul acesta, nu prea mai aveam cum. Intr-o fereastra de soare, am reusit sa organizez o tura cu mai multe grupuri de prieteni (cred ca am fost vreo 15 persoane), in Piatra Craiului, in martie. Am fost pana la Curmatura si am avut o tentativa de a urca spre Turnu. A doua zi am urcat pe Piatra Mica de unde am coborat pana la Fantana lui Botorog. E interesant traseul pe Piatra Mica.

Piatra Mica, Piatra Mare! Cine sa le mai cunoasca???!…. Ducem lipsa de imaginatie in privinta toponimelor! 😛 Dar ah ce bine m-am simtit in postura de organizatoare! Ca sa nu mai spun ca dupa urcarea spre Turnu, asteptam cu nerabdare sa refac traseul, sa ajung in creasta, sa o fac pe toata. E musai! E frumos pe de-o parte, pe de alta, ma cam ingrozeste Piatra Craiului, dar trebuie…

Cum nimic nu ma impiedica sa caut si internetul s-a dezvoltat mult in ultimii ani,  iata ca am descoperit si blogul lui Andrei. Le-am trimis colegelor mele de serviciu link-ul spre tura facuta de el, in martie pe nordica Pietre Craiului : arata horror! Normal ca asta nu m-a ajutat sa-mi conving colegele sa mergem: «No way ! Tu nu vezi ca oamenii astia au casti si coarda si ciocane din alea ascutie si crampoane? Unde Doamne-iarta-ma vrei sa mergem si noi? Poate la vara! Si nici la vara ! Creasta aia arata ca un fierastrau!»

Eu m-am hotarat totusi sa-i scriu lui Andrei, poate ma primeste in grupul lui de prieteni si poate ma vor lua cu ei, pe munte 😛

Mai departe : it’s romance ! : )

Pentru prima noastra iesire, Andrei a propus Valea Malinului. A… da sigur, vin!  (ce importanta avea unde merg, e doar la munte!) Eram suficient de tanara incat sa mi se para ca stiu totul si ca pot totul! Am ajuns sambata de dimineata pe la 6h, la statia de metrou Aviatorilor si cu mari emotii am facut cunostinta cu Andrei. Facusem rost de echipament de la un prieten si pe Andrei il pacalisem: «DA, am experienta pe vai….. am mai mers! sigur!»  Puteam sa o patesc rau de tot atunci (primul rapel a fost coborat pompiereste, coborat cu chiu-cu-vai pe Hornul Pamantos, mi-am pus casca imprumutata invers si coltarii cu calcaiul in fata, am crezut ca pitonul e un sarpe, nici pentru o secunda nu mi-am pus problema ca oricum pitonii nu traiesc in Romania!) Noroc ca zapada avea o consistenta ciudata si Andrei a hotarat sa facem cale intoarsa. Norocul meu ! Puteam sa o patesc atunci!

Eram fascinata : Andrei imi povestea cum a inceput cu escalada la perete acum vreo 2-3 ani, inainte crezand ca vaile ii sunt suficiente. Incercam sa-mi tin gura ca sa nu tradez lipsa de experienta dar «cum adica sa cateri pe o vale????? eu cred ca mergi la vale ca de-aia ii zice vale! Nu? Si cum adica trasee nemarcate? Nici nu concep ideea de nemarcat» Gandeam ca oamenii se duc pe munte numai pe trasee bine definite, toate marcate, indiferent de dificultate, nu ?

Dar oricum, pentru mine nici nu conta unde mergem, important e ca eram pe munte, nu ma uitam pe  harti, nu studiam traseul ci mergeam pur si simplu pe urmele lui Andrei.

In weekend,  Andrei si prietenii lui nu au mai contenit sa vorbeasca despre munte, sa enumere creste, varfuri, fisuri, brane … Saritoare? Cum adica saritoare? Sari peste ceva? Asa vreun metru, doi? E o gaura peste care trebuie sa sari? Nu intelegeam mare lucru, dar nici nu puneam intrebari!

Oare cum pot oamenii astia sa stie atatea varfuri, varfulete, vai, brane, branite, brauri?! Imposibil!  Intrebarile mele erau aproape dileme 😛 Cum adica ocolire prin dreapta sau prin stanga? Sensul urcarii sau sensul…. cum te uiti de sus?

Noduri? Eu si-acum bajbai opt-ul dar promit solemn sa repet 2h/saptamana optul, cabestanul si semi-cabestanul… asa se scrie?

«Acolo o sa mergem mai la primavara!» … imi doream tare mult sa ma ia, sa nu ratez turele alea despre care imi zicea, sa ma ia si pe mine!! Abia asteptam!

Apoi pe parcursul lunilor au inceput sfaturile: “ca trebuie sa faci asa, nu asa! ai gresit acolo, ti-am zis sa nu te duci in partea aia, stai jos, nu ma asculti niciodata si zici ca tot eu sunt rau, nu te indeparta, ai grija, iti zic eu cum trebuie facut, nu mai face aia invers”, etc  etc ….. Poate ca grija asta excesiva (sau mai degraba tonul) pare incepatorilor tare agasanta, dar e spre binele nostru!  In fine…pana la un punct 😛 :D…cicaleala cicaleala, dar cata cicaleala ! Experienta sigur se capata doar in timp. Si mai trebuie sa-i prind din urma si pe toti ceilalti prieteni (acum prieteni), care au inceput cand? in 2006 ? Inainte ? 😀

Da, gata! ma scuzati pentru discursul cam dezlanat si prost organizat si nestructurat, n-am gasit cuvinte frumoase pentru a reda pasiunea pentru munte. Cred ca a fost un inceput normal (cam tarziu la 25 de ani, dar normal)… si totusi:  cat de special este sa fii normal in ziua de azi !

Padina lui Calinet si Sudica- Piatra Craiului

Perioada: 22-23 octombrie

Prima zi: Plaiul Foii – Malul Galben – Scara de Fier – Padina lui Calinet – Creasta Nordica – vf  La Om – Refugiul din Saua Grind

A doua zi: Refugiul din Saua Grind – Creasta Sudica – Saua Funduri – Refugiul Spirlea – Plaiul Foii

Echipa: Octavian , Silvia si Catalin, Andrei si Rose

Fotografii: Silvia, Octavian si noi

Text: Rose

 

– Andrei, mergem la munte weekend-ul asta?

– NU! Stam acasa! Ai mai vazut tu oameni ca noi care sa plece de-acasa in fiecare weekend, huh ?!!? Stam acasa!

 

Liar, liar, your pants are on fire!

Bineinteles ca am fost la munte. In Crai.

Are ceva muntele asta, e ceva cu el. N-as putea spune ca nu-mi place, de fapt mi-e cam frica de el, asta e! 😀 Imi trezeste asa un vartej ciudat de sentimente. Dar vai vai vai, ce ma mai lamentez cu frica asta ! 😛

A fost frumos, de nedescris, o atmosfera de vis la minus cateva grade, bucuroasa ca nu m-a batut vantul sa ma zboare de pe creasta si ca am vazut locuri noi. Am fost cu oameni experimentati, cu oameni cu microbul muntelui in sange, cu un soi de dependenta, cu Silvia, care in pofida accidentului, se recupereaza intr-un ritm ametitor, vorba aia “un fleac, m-au ciuruit !”

In rest trebuie doar sa imi iau bocanci de iarna si sa am grija pe-acolo.

Imi plac turele cu cat mai multi oameni. Eram sapte.

Ne intalnim sambata de dimineata in Piata Victoriei dar abia pe la ora 9-10, cand ajungem in Plaiul Foii, am ocazia sa ii observ pe ceilalti, sa ii cunosc din priviri, apoi sa vorbim, sa radem, sa glumim. ….

Croissante cu crema de caise, suc, impachetam, ne infofolim si o pornim toti spre Malul Galben. Urcusul e ingreunat de trunchiuri de copaci cazuti si parca in august, cand am fost pe Cioranga, astea nu erau pe aici. Ritmul e alert, facem opriri scurte asa ca nu prea e timp de admirat. Ne incantam pe drum cu un catel roscat: s-a tinut dupa noi pana aproape de Ascunsa si nu stiu cum a reusit sa ocoleasca toate saritorile, presupun cu lungi detururi prin padure dar uimitor e ca ne-am despartit de el doar inainte de scara de fier!

 

calinet-1.JPG

Sedinta foto 🙂

calinet-2.JPG

calinet-3.JPG

Vazand ca ma codesc la saritoarea de la Malul Galben, e de fapt un fleac zic eu acum 😛 , mi-a carat Victor rucsacul, apoi el si Catalin au luat-o spre Ascunsa la catarat, asa ca am ramas doar cinci.

calinet-4.jpg

calinet-5.JPG

calinet-6.JPG

Padina lui Calinet vazuta de deasupra Scarii de Fier

calinet-7.JPG

calinet-8.JPG

E aproape 12h ceasul. Coboram pe la scara de fier (ma avertizase Andrei in privinta ei dar greu n-a fost) si ezitam: sa intram in Padina lui Calinet printr-un horn ingust sau ocolind niste jnepeni, pe carare? Pe unde e mai greu si bineinteles mai interesant, sau pe unde e mai SAFE? That is the question!

calinet-9.JPG

Paranteza. Nu stiu de ce am avut impresia ca in viitorul apropiat, prin decembrie asa gandeam eu, voi fi pusa in fata faptului, brusc: « ia de-aici coltari, zapada, descurca-te »….cand de fapt in ultimele trei ture am tot dat de zapada si se pare ca am timp berechet pentru a ma obisnui!

Asa ca SA VINAAAAA COLTARIIIIII! Nu mi-e frica! 😛

05.JPG

De-aici incepe distractia: destul de multa zapada pentru luna octombrie cred eu, iar Andrei isi lasase para-zapezile la masina si n-avea pe el nici supra-pantalonii. LNu e zapada inghetata asa ca nu a fost nevoie de coltari dar un piolet usor de tura, n-ar fi stricat.

Octavian si Catalin bat urme cu randul, iar eu calc cu gratia unui brontozaur pe urmele lor.

calinet-10.jpg

calinet-11.jpg

calinet-12.jpg

Si inotam/inaintam noi prin zapada pana la genunchi, cat inaintam, cand lui Andrei ii trazneste ideea sa cataram mai bine, prin dreapta valcelului: si pentru a ocoli saritorile dar si pentru a evita zapada. Da’ bine mai baieti & Silvia, bravo!  Sa cataram? Vai vai vai de fundu’ meu, ce caut eu pe aici!??!!! Si incep sa catar cu inima cat un purice, dupa ce avusesem un scurt moment de razvratire : am vrut sa o iau singura prin zapada dar am picat in nas dupa un metru, asa ca hopa-sus, dupa restul grupului, pe stanca. Lasati mai, ca dupa vreo 5-6 ani de alpinism o sa capat si eu experienta, vedeti voi atunci!

calinet-13.JPG

07.JPG

08.JPG

Si vine un pasaj mai uratel (“interesant” cum zic adevaratii muntomani, cei cu psihic bun :P, da’ pentru mine tot urat ramane) unde scoate Octavian o semicoarda de 20 m pentru a ma asigura, ma fileaza Catalin si cu indicatiile Silviei, trec si eu. Bine ca au luat semicoarda!

Portiunea mai delicata – ocolirea saritorii din partea superioara a Padinei

calinet-14.jpg

calinet-15.jpg

O traversare prin stanga si gata: de aici mai avem putin pana in creasta. Ii dam in sus si ajungem rapid, e deja 15h30 si rezervele de apa ni se duc vertiginos. Vremea e OK, suntem de-asupra plafonului de nori, vizibilitatea e buna si nu bate vantul.

Dupa o scurta pauza de biscuiti o pornim spre La Om. Imi place cum manaca Andrei, intotdeauna cu pofta si mai ales pe munte: vai ! rade dulciurile intr-o maniera copilareasca, pofticios, nesatios precum pisicii lacomi. E asa tanar cand mananca….nu stiu cum sa spun…. Don’t grow up, it’s a trap!

calinet-16.JPG

16.JPG

calinet-17.JPG

Si continuam. Uaiiiii ce bucuroasa sunt: in partea asta de creasta nu fusesem. Atingem varful La Om si apoi ajungem la refugiul Grind, la fix sa prindem ultimele raze de soare si o mare de nori.

Acum peisajele ca peisajele, dar pe mine ma impresioneaza cel mai mult refugiile astea tip minge de fotbal. Prima oara cand am vazut un astfel de refugiu stil cupola, a fost tot in Crai prin iulie: Diana…. Parca eram in fata unei minuni. Asa frumos ! Sunt de-a dreptul fascinata! Eu as face mai multe refugii din astea, sa fie acolo peste tot. 😀 Si toate au niste nume atat de frumoase : Ascutit, Grind, Diana….. Diana… de fapt cum as vrea sa le cheme? Refugiul Parpanghel ?!!! sau stai ca Parpanghel nu e nume asa urat!

calinet-18.JPG

Da dom’le ! Pe mine ma intereseaza refugiile, refugiile si automatele de cafea 😛  Ma atrage confortul. Asa ca abia asteptam sa ajung in sac la caldura, sa zvarl din picioare bocancii uzi si sa ma serveasca Andrei cu supe si ceaiuri si cafea calda !

calinet-19.JPG

Ne instalam, intunericul vine rapid si observam o lumina portocalie urcand prin padure, pe partea vestica. Aoleu ! Daca mai vin oameni ? Eiiii, lasa-i sa vina mai multi ca e frig pe munte si sa fim cat mai multi. Dar cine ar merge noaptea prin Crai, la ora asta ?!!! Daca sunt fantome? Misterul n-a fost elucidat, am avut refugiul numai pentru noi.

Se organizeaza masa cu de toate si somn pe la 22h. Adapostul e in stare buna dar te cam trage curentul asa ca dorm in reprize si dimineata ma urnesc cu greu; in mana cu o canuta de cafea fierbinte, ies sa iau contactul cu vremea de afara. Eiiii, nu e chiar asa de frig dar rasaritul l-am pierdut, m-am trezit abia pe la 8h «scoala ca-i soarele de trei sulite sus pe cer! haida’de!»

21.JPG

25.JPG

26.JPG

Andrei studiind “jucaria” – Hmmm arata interesant! La o zi dupa intoarcerea din Crai am vazut un documentar- Asgard project- cu niste neni prin Alaska, bigwall, care- ce sa vezi- foloseau aceeasi ” jucarie! Gata, trebuie sa imi iau si eu! (de parca asta imi mai lipsea ca sa ajung si eu intr-un traseu de bigwall :)) )

Asa ca mi-am achizitionat si eu un arzator din asta, desi cu numai o saptamana in urma imi cumparasem un multi fuel, pe care nici nu am avut ocazia sa il folosesc 🙂

calinet-20.JPG

Mai departe mi se pare creasta horrror : destul de ingusta, stanca inghetata, acoperita cu un soi de chiciura. Noroc ca vedem niste capre si ma entuziasmez si mai uit, nitel! Mai ingusta dar mai putin urcus-coboras asa ca pana la Funduri parca e mai scurt, zic eu.

27.JPG

Suntem in continuare de-asupra plafonului de nori dar presimt ca vremea nu va ma tine cu noi asa ca ne urnim pe sudica, spre Saua Funduri.

Zapada a cam inghetat si ceata ne-a invaluit. Ma tin dupa Catalin, aproape ii suflu in ceafa: am eu frica asta pe terenuri mai expuse –  daca pic cumva, sa fie cineva la mai putin de-un metru de mine, care sa poata sa ma prinda de rucsac, de chica, de ceva….  😛 Da’ ar trebui sa ma potolesc cu astfel de paranteze ca doar acest jurnal nu e vreun album de arta cu povestea vietii mele. Sa ma potolesc cu spovedaniile!

28.JPG

calinet-21.JPG

calinet-22.JPG

calinet-23.JPG

calinet-24.JPG

Ajungem pe la 13h. Coborarea din Saua Funduri spre Spirlea, e periculoasa. La o saritoare exista un singur lant dar nu e montat pe toata lungimea saritorii ci doar de la a doua jumatate a ei, asa  ca descurca-te cum poti ! Iar pe alte doua saritori nu exista nimic si fiind alunecoase, am avut ceva emotii dar ghidata de Octavian, am trecut cu bine.

Mergem pe triunghi albastru /bulina roz lasata de la MPC –  si trecem pe la Marele Grohotis si pe la Cerdacul Stanciului, unde facem mic popas in fata pesterii. Uaiiii ce zone frumoase! E musai sa revenim aici intr-o zi senina, pentru ca e spectaculos.

Inaintam spre Spirlea si aproape de refugiu ne intalnim cu doi turisti (unul urcat in copac sau stanca, nu am vazut bine, batand tare cu o oala, iar celalat sunand la salvamont  )….cica am ratat la mustata, ursul! Dapai de ce sa suni la salvamont intr-o astfel de situatie ?!!! Ca pana vin ei: ori te mananca ursul, ori pleaca in treaba lui si tot degeaba e interventia!!!! 🙂

Drumul a continuat fara alte incidente si la Plaiul Foii ne-am ospatat cu ciorbe, bere, sucuri si cafele. O tura pe cinste !

Blog at WordPress.com.

Up ↑