Toamna-iarna in Buila

Perioada: 15-16 octombrie

Prima zi: Brana Caprelor – Cabana Cheia – Curmatura Comarnice – Poiana Piscul cu Brazi

A doua zi: Poiana Piscul cu Brazi  – Curmatura Builei – Saua Stevioara – Schitul Pahomie

Echipa: Mike, Radu, Irina, Laviniu, Corina, Rudi, Rosemarie, Roxana, Andrei, Alexandru si Catalin

Se zvonise ceva de Buila dar Irina ne-a tinut in suspans pana vineri seara, daca se va merge sau nu. Mi-ar fi parut tare-tare rau sa ratez prilejul de a cunoaste si Buila-Vanturarita. In plus, se anunta a fi o tura cu multe persoane. Ieiiiiiiiii! Am fost 11 : cat o echipa de fotbal!

Reuseste Andrei sa negocieze cu Irina o ora acceptabila de plecare sambata, asa ca pornim din Bucuresti pe la 7h dimineata si ajungem in Satul Cheia pe la 9h30-10h. Sunt cam 45 -50 km de la Ramnicu Valcea pana la Cabana Cheia, din care jumatate pe drum forestier. Se poate ajunge si cu masina dar noi am preferat sa lasam masinile pe undeva pe la jumatatea drumului forestier si sa urcam pe TA, spre cabana Cheia.

La iesirea din satul Cheia, doua caprioare ne-au taiat calea, asa ca atentie la viteza in portiunea asta! Oricum drumul e prost.

Cautam toamna dar ea inca nu s-a instalat, padurea are doar cateva tente de ruginiu si de galben si in continuare, mult verde prafuit. Cu toate ca cei de la asociatia Kogayon au facut o treaba excelenta in Buila, aerieni cum suntem noi am reusit sa incurcam nitel cararile. Traseul mi se pare salbatic si prea putin parcurs, sunt mai multe carari si urmandu-i orbeste pe baieti, a trebui sa facem de vreo doua ori cale intoarsa, moment in care Irina ii apostrofeaza: «mai baieti, sunt pe copaci niste triunghiuri albastre, pe acelea trebuie sa le urmariti!» 😛

Traseul e superb, natura pare parca photoshopata 🙂

Pe parcurs remarcam Claia Stramba si Livada cu Mesteceni unde mi s-a spus ca sunt niste trasee de catareala frumoase: Paianjenul Galben 6B, Pasarea Phoenix 6A, dar cu mult peste puterile mele. Insa am ochit si Creasta Fotoreporterului si am trecut-o in plan, pentru primvara viitoare. Cred ca e un traseu frumusel si mai usurel.

Urmeaza  sedinta foto de la punctul de belvedere, inima imi plezneste de bucurie, totul e foarte frumos si ce bine ca n-am stat sa induram frigul si vantul din Bucuresti si-am venit aici si-am prins si-o vreme excelenta!!!

Inaintam prudenti pe Brana Caprelor – exista un marcaj cu traseu dificil si interzis iarna. Ce-i drept locul e cam expus si iarna probabil ca traversarea devine o aventura dar sunt pitoane batute in copaci, pentru asigurare.

Brana Caprelor

Pe Brana Caprelor

Urmeaza o portiune de grohotis, unde ne intalnim cu niste prieteni cazati la Cabana Cheia. Bucurosi de intalnire !

Este atat de multa liniste in Cheile Cheii asta si pentru ca sunt secate. S-ar putea sa fie o mare gogomanie ce zic aici, dar am constatat ca raul intra in pamant, mai in aval.  Padurea e minunata si e musai sa revenim la vara, cand vor fi mai multe floricele. Oricum, atatea specii de ferigi ca aici, n-am vazut nicaieri!

Aproape de 13h ajungem la Cabana Cheia din Cheile Cheii pe undre trece raul Cheia si unde locuieste pisica Cheita. Pun pariu ca si pe ciobanescul de la cabana il cheama tot o variatiune: Cheiut, Cheitel…. 😛

Cabana e frumoasa si linistita si ingrijita. Ne-am asezat in jurul unui un foc mocnit si ingropat in jar. Discutiile s-au incins dar au fost inabusite rapid in fum 😀 Cabanierul, de treaba, ne-a oferit cate o cana de ceai pentru fiecare, apoi am mancat si ne-am minunat de imprejurimi iar dupa vreo jumatate de ora de ragaz, am pornit mai departe, prin spatele cabanei, spre Curmatura Comarnice. La plecare il intrebam pe cabanier daca e corecta indicatia: 2h pana la Curmatura Comarnice, cabanierul raspunzand cu un zambet larg pe fata: «2h ore daca mergeti cu spatele, cu fata… vreo 4h»… la cat e de frumos muntele asta ! Ne-a incurajat sa mergem pe traseul ales de noi, avand in vedere si vremea excelenta.

Si inaintam noi cat inaintam…. eu mai lesinata: nu mancasem nimic de dimineata iar la cabana ciugulisem putin, prilej sa-mi iau o smotruiala de la Andrei, cand scoate Roxana punga cu surprize, cu  bomboane si acadele si sunt salvata.  Am dat un boost glicemiei si gata, eram ca noua!

Padurea e frumoasa … si-n momentul  asta s-a rupt filmul! Tufe de mure. Ceilalti trec nepasatori mai departe dar eu, Corina, Roxana si Andrei dam iama in mure…. like there’s no tomorrow! Ma uimeste cum restul grupului a putut rata murele, noi am mancat pana ni s-au albastrit limbile. Delicioase! Nu exista limita la mure. Da da da stiu, suntem in octombrie dar uite ca am gasit mure si erau taaarrreeee bune ! Cu greu reusim sa lasam arbustii in pace, asta doar pentru ca ramasesem foarte mult in urma.

Ajungem pe la 17h-18h in Poiana Piscul cu Brazi si aici exista un indicator de lemn, spre refugiu, din poteca ceva mai sus, la vreo 3-4 minute cale de urcat.

Irina

Corina

Alex

Pe aici oare? 🙂

Masa imparateasca 🙂

E din ce in ce ce mai frig, din rasuflari ne ies aburi, e o seara de toamna autentica, mi-au inghetat mainile si-mi pun manusile. Incepe ninsoarea dar pana la urma Mike si Radu se echipeaza si se hotarasc sa plece  la alergat… ( ?!???!!!!!????) 😀

Noi restul, ne instalam, mancam, baietii incing un foc, locurile sunt supect de frumoase, nori de ninsoare se scutura de-asupra noastra, apoi norii trec, se insenineaza si prindem un apus genial. Muntii Capatanii sunt acoperiti cu o patura alba. Ia uite, se vede chiar si releul din Parang!

Rosemarie si Roxana, prajind ciorapi la foc

Stam infofoliti in jurul focului pe niste scaunele de lemn. Seamana cu masa tacerii, dar nu e ! Nu nu! Nu ma primeau astia pe mine la masa tacerii. Nu am eu ce cauta la masa tacerii 😀

Pornim discutii incinse: Andrei care vrea sa petrecem revelionul la o stana si eu care vreau sa-mi fac manichiura, pedichiura, sa ma coafez, sa-mi iau o rochie noua si sa mergem elegant, la o petrecere… baietii rad: “se poate si cu o rochie la stana, dar sa fie din goretex si eventual sa-mi iau ciorapi de plasa cu aerisire – tot goretex si pantofii cu toc sa-i folosesc pe post de coltari monopoint.”  Eu il  amenint pe Andrei ca-l duc la o petrecere fancy, de revelion, poate chiar la Grand Hotel Marriot (sic!) si el a zis ca vine in sala de bal cu coltari si piolet si casca si-si pune, ca o concesie, papion la gat ! DA!!!! Cum dom’le stana ? o sa miros a cioban si-a stana si a oi si cand voi veni dupa Revelion la serviciu, o sa vina sefa mea la birou si-o sa ma adulmece si-o sa ma intrebe : «Roz, ce se mai intampla cu contabilitatea conturilor pe care le pastoresti?» ….

Mai stam la foc inca vreo 2h si in functie de directia vantului, ne mutam ca pinguinii in jurul focului. S-a frip slana, s-a scurs untura pe paine cu ceapa si cred ca s-a mancat in weekend-ul asta mai multa slana/ pe cap de excursionist, decat mananca un om intr-un an intreg. Slana si vin 😛

Dupa care urmeaza discutiile mai grele: povestea lui Mike si a lui Radu cu fantome, experienta traita de ei intr-o noapte in Buila, pe drumul de masina spre cabana Cheia, intr-o parcare imediat dupa tunel…. cand au auzit un cal la trap si un om trecand pe langa cortul lor, dar la apelurile lor, nimeni nu a raspuns. Aaaaa…. a fost o fantoma sau de fapt prin schiturile din Buila sunt calugari cu juramant al tacerii?!  Dar ce sa caute un calugar la doispe’ noapte pe drum, cu un cal? Si cum adica dom’le juramant al tacerii? N-au voie sa vorbeasca cu altii sau intre ei? Da da! Las’ ca stiu eu.. cred ca intre ei toata ziua taca taca taca, le merge gura ……. : ) Glumim!!

Si uite asa se facu ora 21h, ne-a razbit frigul si ne retragem in refugiu pentru o noua masa: duduie primusurile, mirosurile de supa se amesteca, ceaiurile sunt bine venite, ne aranjam fiecare pe unde poate si pe la 22h, stingerea. A fost tare frig, a coborat temperatura pana la -5*C in timpul noptii in refugiu desi eram 11 oameni. Ce sa mai, vara it’s over! Acum faci pe tine de frig!

Irina si Laviniu au dormit pe jos si ne-au lasat pe noi sa ne lafaim pe priciuri 🙂

Dimineata ne intampina cu un covor fin de zapada, presarat cu frunze proaspat cazute. Magnific! Dar e frig si nu reusesc sa ma incalzesc  si ne urnim cu greu, spre ora 10h. Grupul se desparte: Mike, Radu si Alexandru raman la alergat iar noi restul, pornim mai departe.

Din Poiana Piscul cu Brazi plecam spre Curmatura Builei prin Poiana de Piatra, Poiana Frumoasa. Se pare ca potecile au fost curatate de vegetia excesiva si sunt destul de clare dar totusi in portiunea asta marcajul lipseste si se coboara foarte mult inainte de a intra in traseul spre Curmatura Builei. Coborand atat de mult, ne intrebam daca nu cumva am gresit drumul!? Dar ne bazam pe memoria Corinei si ajungem pana la o intersectie de carari, unde se afla un izvor amenajat si marcaje bine definite. Urcam de acolo pana in Curmatura Builei.

Facem o mica pauza in Curmatura Builei. Fisura din Curmatura Builei, pe unde trece si-un traseu marcat, pare tare amenintatoare de jos dar urcand, de pe creasta ne-am dat seama ca nu e.

La soare 🙂

Locurile sunt splendide, BV e minunata si e inca salbatica, incantatoare. Ar fi pacat sa se piarda frumusetea acestor locuri. Andrei e tare «nemultumit» ca nu gaseste peturi si gunoaie adunate si cioburi de sticla, obisnuitele Bucegilor.

Continuam spre Varful Buila si spre Saua Stevioara. Vremea tine cu noi iar traseul nu e dificil dar e spectaculos, panoramele sunt extraordinare, imense: se vede Parangul, Capatanii si pe cealalta parte Oltul. Se vede si muntele Cozia…..incununat cu un nor de ninsoare. Ce bine ca nu suntem acolo!

Saua Stevioara in departare

Ajungem in Saua Stevioara, moment de pauza de dulciuri si nu suntem decisi daca sa pornim spre Vf Vanturarita (cale de 40min) si apoi sa coboram…..sau sa o luam acum direct spre Schitul Pahomie, pe punct albastru? E ceasul 13h asa ca hotaram sa o luam spre Pahomie. Laviniu ne avertizeaza ca la un moment dat marcajul se va pierde si poteca poate fi urmarita cu greu, circa 30 minute, prin ierburile inalte din poiana alpina, ca mai apoi la marginea padurii punctul sa re-apara foarte vizibil pe copaci.

Ne-am miscat bine si-am facut popas de masa la stana din marginea padurii. Timpii de parcurs inscriptionati, sunt mult prea mari. Cred ca ar trebui revopsite sau inlocuite indicatoarele de lemn cu trasee si trecute informatii «mai» exacte si realiste, despre timpi.  Am ajuns in drumul forestier de langa Schitul Pahomie pe la 15h30, trecand printr-o padure noua, cu  vegetatie abundenta si-apoi am mers de-am behait inca vreo 4-5km pe forestier pentru a ne recupera masinile.

Concluzie : un weekend minunat !