Veliko: mini-vacanta de Paste

13-16 aprilie 2012

Fotografiile nu sunt in ordine, pentru ca inca nu ne-am invrednicit sa setam ora corecta la aparatul foto, asa ca de cate ori compilam fotografiile dintr-o tura…. iese o adevarata bulibaseala!

Si pentru ca imaginile sunt alandala….atunci si textul trebuie sa fie pe masura de haotic.

E frumos la Veliko, oras micut, medieval, pitoresc, mai este cunoscut ca find « Orașul Țarilor ». Raul Iantra: aproape ca nu il observi, dar ceea ce iti sare in ochi sunt casutele frumoase imprastiate pe cele 3 dealuri: Țareveț, Trapezița și Sveta Gora, arhitectura de bun gust (diferita dar totusi la unison, nimic tipator care sa-ti irite retina), strazile inguste, vehicolele ponosite, Lada si Lastun si alte cateva, care la noi au ajuns de mult al Remat.

Dap, ati ghicit! Pentru ca vremea s-a anunta rea acasa, am petrecut mini-vacanta de Paste in Bulgaria, la Veliko (la 180km de Bucuresti) si s-a dovedit a fi destinatia perfecta: Doamne Doamne a tinut cu noi si numai duminica ne-a plouat mai serios. Dar toata ploaia spre bine, pentru ca astfel am avut timp sa vizitam Cetatea si Catedrala Maicii Domnului (Cathedral of the Birth of Teotokos) si pana la urma n-au fost chiar asa de negri norii de furtuna, ci numai ploi frumoase si placute, de primavara.

Pentru patru zile motanul nostru Sisulici a ramas singur. La plecare noi i-am urat «Have a mice day and best fishes!» Dar sigur sigur nu ii convine sa ramana singur in apartament si pun pariu ca daca ar fi putut vorbi, ne-ar fi zis la randul lui: “you too, have a mice day and sleeping with the fishes….si cu picioarele in beton!” vorba mafiotilor, la cat de rau, pramatie mica muscatoare e motanul nostru! E un adevarat delicvent.

Bineinteles ca am bifat condica si la Tempo: localul preferat si recomandat de romani. Am servit Bugs Bunny mai mult din curiozitate, iepurele nu m-a impresionat. Mai buni sunt dovleceii la gratar cu sos tzatziki si vintele la gratar si cartofii noi cu usturoi la cuptor, si sos de branza proaspata si boia de ardei dulce. Localul e OK si nu e scump. Foarte buna si berea bulgareasca : dintre cele trei gratii (Shumensko, Zagorka si Kamenitza), eu pe Zagorka o prefer.

Printre reprizele de ploaie, in duminica Pastelui ne-am plimbat prin vechea cetate, care e o minunatie pentru trail-runners (cu verdeata multa, diferenta de nivel, priveliste). Si ca tot veni vorba de sport : ufffff…. cataratul e bun, dar simt ca ar trebui sa fac mai mult sport pe langa. Piscina/cycling/aerobic/banda/sa alerg, sport intr-un mod mai putin haotic, mai organizat, in fiecare zi sa-aloc timp pentru asta. Mai bine ma duc sa-mi achizitionez un pedometru ca sa ma motivez. Dar o colega mi-a zis ca risti sa-l bagi cu pantalonii in masina de spalat ! 😛 Hihihihi ! Mi-a zis ca cica daca faci  10mii de pasi esti total sedentar, daca faci 15mii e OK dar pentru o forma buna sa fie obligatoriu 20mii/zi.  E ok si la 30mii : asta inseamna ca ai cam umblat toata ziua : ) : ) Sau mai bine ma apuc de pilates si yoga…… dar elasticitate n-am deloc, ma simt ca o testoasa contorsionata pe saltea 😀
Pentru a trece granita e nevoie de buletin sau pasaport si se plateste taxa de pod de 25RON/masina si doar 2 euro de la bulgari spre noi. Am mai luat si o vinieta bulgareasca de 10BGL pentru 7 zile. Stiu ca nu e politicos sa vorbim despre bani, dar asta-i treaba romaneasca, toti vorbim despre bani si salariile sunt cum sunt si chiar ma gandeam ca uite deja fac 6 ani in piata muncii/corporatiilor! pfiiiiiii……. Da’ chiar, voi cum ati facut primii bani ?

Am plecat pe la 7h30 – 8h, vineri dimineata 13 aprilie,  din Bucuresti. Ajungem la Veliko pe la 11h, pentru mine oricum drumul a trecut pe nesimtite pentru ca dorm mereu in masini. Vremea placuta, asa ca ne hotaram sa mergem direct la faleza. Intrarea la Trinity Rock  se face pe o carare prin stanga Manastirii Trapezita si catre fiecare sector sunt trepte de lemn. Mergem pana la primul sector – A (adica in capatul opus manastirii). In prima zi m-am incalzit urcand mansa de vreo 3 ori pe aceeasi fisura (The Direct Slit 😛  – de la Rux citire) in speranta ca traseul mi se va parea mai usor si poate ma familiarizez si ma ambitionez sa-l urc cap pana la urma: ceea ce nu s-a intamplat !

Dupa multa joaca, ne-am strans catrafusele si am plecat spre locul de campat. Nu am pus corturile la bancutele din poienita de langa manastire (pentru ca acolo am auzit eu ca sunt capuse), asa ca am pus corturile mai jos intr-o poienita, la vreo 2km de manastire.

Si ne-am tot jucat in sectorul A in prima zi : Andrei pe un traseu frumos care te tine in alerta cap – coada.

Filatorul de serviciu:

Ma simteam inca in forma a doua zi, asa ca spre seara atac, cap, un traseu lung (cu o intrare usurica ) dar dupa 2 spituri ma opresc pentru ca s-a dovedit a fi cam tare pentru puterile mele si noroc ca era Octavian prin preajma (a.k.a Recuperatorul) pentru a continua si a recupera materialele lasate in perete. Multumim Octav! : )

Poienita s-a umplut de corturi: romani, speriati de vremea anuntata in tara. Duminca ne-am trezit pe la 9:00 dimineata si ne-am bucurat vazandu-i si pe Mati cu Ioana, campati langa noi. Venisera peste noapte, tocmai din Cheile Turzii, de unde ploaia ii alungase.  Nu mai batea vantul insa picura, asa ca am strans corturile si am plecat spre cealalta zona de catarat, mai aproape de oras : Usteto. … Se anuntase 30% probabilitate de ploaie dar eram totusi optimisti. Dupa o mica balaureala prin paduricea de de-asupra falezei, am reusit sa ajungem cu bine la locul de catarat. Dar zona e urata, traseele nu sunt deloc imbietoate si nici usoare, nici pe puterile mele. Andrei se echipeaza, asigura la primele 2 pitoane (alaturi Mati terminase deja un traseu) cand ploaia anuntata a venit si Mati, entuziast de oportunitatea de a mai catara ceva, se ofera sa urce el repede, sa ne recupereze si noua materialele: prize spalate si ude – o placere pentru Mati ! 😛

Vazand ca aversele nu vor inceta, decidem sa punem punct cataratului, pe ziua respectiva si sa pornim in vizita spre cetate.

Dimineata, cautand Usteto :

Initial pentru Paste ne gandisem la Cheile Truzii, Hercualne sau chiar o tura la Vratsa, dar toate site-urile meteo aratau ploaie. Doar la Veliko erau prognoze oarecum mai optimiste si dupa cum spuneam mai sus, duminica ploaia ne-a permis sa ne plimbam :

Ioana la Usteto:

Filand pe ploaie:

Trasee deloc frumoase la Usteto:

Inainte sa inceapa ploaia:

Nori amenintatori:

Mai jos Usteto Vest: exista 2 faleze de catarare, separate de o vale cu linia de cale ferata dar din cate am inteles Usteto Vest mult mai putin frecventat. Noi am catarat in Usteto Est.

Superba lumina de ploaie si nori:

Cetatea din Veliko Tarnovo: intrarea costa 6 BGL sau 3 Euro si merita vizitata!

Arhitectura minunata:

In interiorul bisericii din cetate veti avea o supriza: picture inedite impodobesc peretii, pictura  intr-un stil suprarealist prea putin intalnit in alte lacase de cult…. Am inteles ca exista si jocuri de lumini pe zidurile cetatii, in zilele de sarbatoare.

In zare: munti inzapeziti

La Tempo: Le Rabbit!

The Direct Slit, pe care ne-am dat de vreo 3 ori in prima zi:

Octavian in actiune:

Rux cap pe un traseu cel putin interesant ! 😀

Odihna :

Stanca de la Veliko are o cu totul alta forma decat cu ce eram obisnuiti pe la noi. In primul rand este foarte stabila, traseele sunt bine curatate. In prima zi mm incercat intai o mansa si apoi am urcat si cap pe cel mai usor traseu din sectorul A, dar cu o intrare un pic dubioasa, cu prize scurse.

Octavian :

Andrei:

A doua zi am fost in zona de catarre de langa manastire – sectorul F cred. Am inceput cu un traseu pe o fisura ciudata, in care mansa fiind m-am impotmolit, m-a apucat o criza de plans cu sughituri si i-am promis lui Andrei ca imediat cum ma da jos, ma intorc acasa (vad eu cu ce, nu conteaza cum!) dar pana la urma m-am calmat, am terminat traseul si am plecat mai departe, in explorare.

Cei doi Andrei:

Spre seara m-am mai jucat nitel cap, impreuna cu Rux,  pe o fisura foarte frumoasa:

Mati la Usteto, duminica:

Mati luni dimineata, intr-un traseu pe care l-am incercat si eu cap, mai apoi….. dar a trebuit sa ma salveze din nou, Octavian ! 😛 E un traseu frumos: un diedro-fisura cu multe prize, foarte bine asigurat si nu foarte greu, dar m-am impotmolit la ultimul spit, in pasul traseului ! Si langa se poate observa intrarea intr-un traseu frumos, de trei lungimi,  pe care ni l-a indicat Cristi.

Sambata Andrei s-a dus pe prima lungime din acest traseu dar cum era dejasfarsit de dupa-amiaza si incepuse vantul sa bata in rafale puternice, am abandonat in prima regrupare (prima lungime are vreo 30m, zic eu)

Vantul batea puternic si nu prea puteam sa comunicam dar traseul l-am reluat luni de dimineata, in doua echipe : Octavian cu Vio si eu cu Andrei. E foarte frumos, dar ar fi trebuit sa luam apa cu noi, in rucsac. A fost cald si am suferit de sete. Are niste pasi interesanti la plecarea din fiecare regrupare si e un pic e ciudat si destul de friabil in ultima lungime. A doua regrupare e la buza unei grote, unde trebuie avut grija sa nu dam pietricele in capul secundului. Plecarea in ultima lungime e pe o fata spalata, restul devenind foarte friabil. Se poate rapela sau se coboara din platou, pe carare.

Andrei in prima lungime :

Mati :

Dupa cele 3 lungimi, ajunsi sus pe platou, am preferat sa rapelam decat sa coboram pe poteca ce ne-ar fi dus in cel mai indepartat sector al falezei.

La finalul traseului:

A fost o vacanta reusita, mai ales ca s-au adunat multi cunoscuti : Ioana si Mati, Cristi, Mihai, Silvia, Catalin, Dana & Baza, Dorian : )  Bucurosi de reintalnire! Si serile le-am petrecut printre picaturi de ploaie, dans, muzica, foc, la un pahar de vorbe…… a fost o vacanta pe cinste!

 

Pentru topo: http://www.climbingguidebg.com/?lang=en

Plimbare la vecinii bulgari- Basarbovo

Dope – You Spin Me Right Round

Asculta mai multe audio diverse

Data: 7 aprilie.

Initial ne tentase iesirea de Florii a pinguinilor la Srebrana, dar au intervenit unele probleme si in plus, speriati de prognoze, ne-am orientat catre un weekend  la Basarbovo.

Bunica mea, daca ar mai trai, mi-ar fi tras o mustruluiala pe cinste pentru checul ala ars pe fund, prins de tava, chec care s-a sfarmat si s-a imprastiat tot tot, in incercarea mea disperata de-al scoate din forma de cuptor! Asta pentru ca o viata intreaga bunica a fost stapana oalelor, a cratitelor, a tigailor, pentru ca gatea minunat si-mi amintesc si-acum de supa ei de rosii delicioasa si de cozonaci si de pestele perpelit in tigaie, cu usturoi si mamaliguta calda!…mmmmm! Vad ca mi-e cam foame!

Revenind, saraca a tot incercat sa ma puna la treaba, sa ma invete cate ceva…. dar prea multe nu s-au prins de mine! Insa tot raul spre bine: ii incurajez lui Andrei talentele de bucatar si-l las sa se desfoare cat vrea el,  in directia asta.

Rux si Andrei Milo au acceptat sa vina sa doarma la noi vineri seara, pentru ca iesirea din Bucuresti, spre bulgari, e pe-aci. Checul meu: bun la gust dar aspectul :D…. trebuia ignorat! Insa m-a salvat Andrei cu “chilly con carne” cu smantana si lipie…bun bun! Seara a continuat cu “limonada si ceai”, cu ceva lupte intre Rux si motanul nostru Sisulici (din care pisicul a iesit invingator – sorry Rux! 😛 ) si iata ca s-a facut ora 1! 1am!!!

Cu chiu’ cu vai ne urnim de dimineata; oprire in Kaufland Giurgiu si cred ca pe la ora 10 eram deja la Basarbovo.

Va spun din start, asta ca sa nu va faceti idei, ca n-a fost un WE fructuos pentru baieti si-am putea (aproape) spune ca baietii au stat la mila fetelor: sa le puna manse! 😛 Bine bine, sunt un pic rautacioasa dar sigur vom reveni la Basarbovo pentru “la revancha ‘del stanca!” Ideea e ca sunt zile si zile: unele cand cateri bine si altele cand ti se ia de escalada si vrei sa faci vai si alpinism si sa mergei pe munte si sa te rupi de lume si de masini si de tot,sa fii pe munte, sus unde e frumos si liniste!

Sambata a fost o zi frumoasa: am avut parte de vreme buna, incetul cu incetul stanca s-a aglomerat, au venit si alti romani in zona… am mai schimbat idei si experiente.

Andrei a urcat pe o fisura Dynamic Range si in paralel, Rux pe Romanian Girl. Intr-un pas mai dubios,  Andrei s-a impotmolit si fiind aproape unul de altul, urmatoarea bucla din traseul lui Andrei, a pus-o Rux  😀 Fara comentarii va rog !

Rux a catarat cap Romanian Boy, Romania Girl, Life View si USB.

Si iata ca am prins si eu curaj nitel si m-am bagat cap pe USB. E cel mai usor traseu de la Basarbovo dar e totusi altceva decat traseele din Poiana Tapului, pe care le catarasem cap ca o prima experienta, cu 2 saptamani inainte. Cel mai greu mi-a fost cu logica: cum trebuie sa pui coarda in bucla astfel incat coarda sa iasa din perete spre tine; asta ca sa nu mai zic ca am prins buclele invers in spituri si cel care a urcat dupa mine le-a intors pe toate 😀 hihihi ! Dar de terminat traseul, am reusit si-am invatat si cum sa amenajez sus pentru o mansa 😛 Am mai avut o tentativa : cam jumate din Life View. Iar aici, ntr-o priza de mana pe care o foloseau toti, saraca, o soparla fusese strivita si Andrei odata ajuns in pasajul acela, s-a strambat cu dezgust… dar eu urcand cap, cu 5 mii de morcovi, n-am mai simtit nimic pe buricul degetlor. Numai de asta nu-mi ardea mie ! 😛

Cei doi Andrei nu prea s-au simtit in forma, preferand odihna la soare, ca soparlitele.

A fost o zi plina dar dupa picnicul  de dupa-amiaza, cheful ne-a cam parasit. Totusi s-a mai dus Rux pe Romanian Boy, insa traseul avea niste pasti mai dubiosi spre final, asa ca a urcat Andrei pentru ultimele 3 spituri si apoi am pus punct zilei, cu bere rece la corturi. Venisem cu corturile in speranta ca si duminica va fi vremea buna dar n-a fost sa fie.  A inceput ploaia asa ca duminica de dimineata nu am mai apucat sa facem o plimbare, ci am strans repede corturile si am plecat spre Bucuresti. Anul trecut, prima oara la Basarbovo, ne-am plimbat si de-alungul raului Rusenski Lom. Am vazut egrete mari iar peisajele sunt foarte foarte frumoase.

Weekendul acesta, chiar daca redus la o zi, mi-a placut pentru ca am iesit in natura, locurile sunt frumoase, cararea se ingusteaza, vegetatia e de-a dreptul luxurianta…. imi plac si micile soparle care se retrageau din calea noastra pe stanca si chiar si broastele care au tinut concert toata noaptea si apa care se aude curgand langa corturi. Overall a fost zi faina la catareala, in lipsa de alte perspective pe la noi din cauza timpului urat.

Escalada la Veliko

10 decembrie 2010

Echipa: Octavian, Viorica, Silvia, CatalinX2, Corina, Rose, eu

Ce sa facem, ce sa facem noi in week-end-ul asta? Pai hai la Veliko la escalada! Nici noi, nici Octavian nu mai fusesem si auzisem lucruri frumoase. Zis si facut: sambata dimineata nu prea devreme suntem ridicati de pe Soseaua Giurgiului de catre Octavian si pornim spre bulgari.

Drumul a decurs fara probleme. Pe la 11-12 ajungem la faleza de catarat si ne punem pe treaba. Am localizat si ceva trasee mai usurele, in partea din dreapta falezei, imediat dupa manastire.

Ochesc eu un traseu banal, cel putin asa parea de jos. Ajung la prima asigurare, plasata destul de sus, o vad si pe a doua, asigur, dar mai sus- pauza. Am vazut in final inca una, dar era destul de departe. Traseul era usor, dar cu toate astea nu imi venea sa ma duc.
Stau, ma sucesc, ma gandesc, ma dau jos, mai urc iar, dar degeaba- psihicul meu zicea “Nu” :))

Ma dau jos si o las pe Silvia- no problem. Cum era de asteptat, a mai gasit ceva asiguri si s-a dus pana sus lejer.

Cam asta a fost inceputul, dupa aia mi-am dat drumul si am urcat cateva trasee pe acolo (nu aveau numele scris si nu aveam nici topo).

Seara am dat o fuga in orasel (fosta capitala a Bulgariei) si am luat cina la vestitul Tempo 🙂 Mancare buna si multa si destul de ieftina. Dupa masa am facut o plimbare prin oras. Mi-a placut mult, ingrijit, are si o parte veche, cu stradute pietruite si ateliere mestesugaresti, tot felul de barulete si restaurante. Frumos!

Dupa plimbare ne-am intors la faleza, am intins corturile si ne-am mai lungit la un pahar de vorba pana spre 12-1. Dimineata am fost in alt sector, in stanga, spre capatul falezei, unde mai erau cateva trasee usurele.

A fost o iesirea frumoasa, recomand zona si oraselul. Si Tempo! 🙂

Mai jos cateva poze

Primavara in Macin, 8-9 mai 2010

A trecut ceva vreme de la atelierul AMC si am zis sa pun cateva vorbe si poze despre asta, ca prea a fost fain 🙂

In prima zi am fost la Cariera Memorial, cea mai mare de pe versantul drept geografic al Vaii Morsu, cu expunere sudica. Din Greci pana la perete se fac 45-50 minute. Noi am facut un mic popas in Saua Tutuiatu, unde ne-am instalat tabara. Din sa pana la cariera: 15 minute.

Sambata am reusit sa leg cateva trasee:
Spalat 7-, 10m
Balcoane 7-, 45m, facuta prima parte
Memorial 6+, 45m, prima lungime
Banana 5, 10m
Tropicana 6-, 10m
Burti 5+, 20m
Ionut 5, 10m

Nu apare in topo, dar intre Banana si Tropicana mai este un traseu, Smochina, care e foarte fain, cu un pas interesant la depasirea unei surplombe.

Alt traseu care mi-a placut a fost Memorialul, cat am facut din el. Traseul incepe pe o fata cazuta, la aderenta (ca de altfel mai toate traseele din zona), dupa care urmeaza o fisura care se depaseste prin bavareza.

Seara am stat cu Marian si restul gastii la povesti pana pe la 12, apoi fiecare s-a retras pe la “casa” lui 🙂 Eu nu mi-am mai carat casa dupa mine, am dormit afara sub cerul plin de stele, adormit de cantecul pasarilor. Dimineata, trezirea a fost mai devreme decat am vrut eu. Imi facusem culcusul langa o tufa cu flori, si de la prima raza de lumina parca toate gazele si bondarii se adunasera exact la tufa mea, deasupra capului :)) Am indurat eu ce am indurat, si dupa vreo ora-doua ma mut putin mai incolo. Nu am mai reusit sa adorm, deja se trezeau si ceilalti.

A doua zi am fost in Cheile Racova. Din pacate obosela si-a spus cuvantul si nu am mai reusit sa fac mare lucru :d Am incercat sa fac traseele:
Fete 4+
Bile 5+
Paianjenul 6-

Desi anul trecut am reusit sa le fac fara prea multe fortari, acum….Mi-am gasit insa de lucru pe sus,la top, ajutand la exersarea rapelului ceilalti participanti.

Mai jos cateva poze, nu neaparat in ordine cronologica, facute de mine, Marius si Hana (click pentru a le vedea putin mai mari 😀 )

Piatra Craiului – Escalada si educatie in Prapastiile Zarnestiului – noiembrie 2008

De ceva vreme imi incoltise mie o idee in cap, si iata ca in sfarsit am reusit sa imi fac ceva timp liber… Planuiam o iesire in natura cu copiii de la Liceul Teoretic Zarnesti, copii de clasa a IV-a, iesire care avea ca scop printre altele educatia copiilor privind mediul inconjurator, cunoasterea imprejurimilor orasului Zarnesti, dezvoltarea spiritului de echipa (explicatie mai tehnica, asa ).

 

  Am intampinat mai multe obstacole: timpul liber, lipsa de experienta in lucrul cu copiii, aprobare de la scoala, aprobare de la Salvamont­ Zarnesti – deoarece aveam in plan alaturi de alte activitati “educative” si o “initiere” in escalada a micutilor.

 

  Mare noroc am avut cu Florin, colegul meu de la munca si cu Laura (b7_laur), ei au facut programul artistic :)). El face parte din Asociatia Socio-Culturala si Educatie Populara “Arc En Ciel” si de-a lungul timpului a organizat mai multe activitati cu copii.

 

  Dupa ceva intalniri pentru a face un plan, obtinerea aprobarii de la scoala si anuntarea Salvamontului din Zarnesti, sambata 1 noiembrie iata-ne la scoala din Zarnesti la intalnirea cu copiii, recunosc, plin de emotii ).

 

 

 

  Dupa prezentari, am pornit usor spre Gura Raului.

 

 

 

 

 

  Pe drum ne-am mai intalnit cu un grup de copii, condusi de Nae Preda.

 

 

 

  O incercare de poza “artistica”

 

 

 

  Trecem de Gura Raului.

 

 

 

  Ajungem in dreptul carierei de calcar.

 

 

 

  Pe drum, unul din copii a remarcat cat de multe gunoaie sunt pe traseu. Atat ne-a trebuit , eram pregatiti. Le-am vorbit un pic despre ecologie si am impartit cativa saci de gunoi. Am format echipe de “hartie”, “metal”, “plastic” si “resturi diverse” .

 

  Ce sa zic, au fost foarte incantati de ideea asta, nu ma asteptam sa fie asa receptivi. Imediat au pornit la goana dupa “hartie” si “plastic”.

 

 
 

 

 

  Pana la Fantana lui Botorog, fiecare a strans cam 1 saculet cu gunoaie. Am lasat sacii acolo, cu gandul sa ii luam la intoarcere. De la Fantana lui Botorog eu am pornit mai repede inainte, pentru ca la ora 11 aveam intalnirea cu baietii de la Salvamont, la refugiul de jos.

 

  In prapastii.

 

 

 

 

 

  Poza de grup.

 

 

 

  Pe drum, Florin le-a spus o poveste (inventata de noi, dar pornita de la o legenda locala ) de la care mai tarziu urma sa inceapa un joc de orientare.

 

  Indicatii pretioase.

 

 

 

  Intre timp eu am ajuns la refugiul Salvamont. Acolo i-am intalnit pe Ciprian si Sebi, cei doi salvamontisti care urmau sa ne ajute (super de treaba baietii de la Salvamont, felicitari! ). Ciprian a urcat si a instalat o mansa. Pe care a trebuit sa o testez si eu

 

 

 

  Pe la 11:30 au ajuns si copiii. A urmat o mica pauza de masa.

 

 

 

  In timpul asta, Ciprian a inceput sa le prezinte copiilor echipamentul folosit in escalada.

 

 

 

 

 

 
 

  Prima temerara la echipat.

 

 

 

  Continua prezentarea nodurilor si modul de legare in coarda.

 

 

 

 

 

 
 

 
 

 

  Si incepe ascensiunea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Se continua cu exersarea nodurilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  In timp ce unii se catarau, ceilalti au participat la diverse jocuri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Continua escalada

 

 

 

 

 

  Am avut si galerie, filmuletul il gasiti aici:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Atenti la explicatii.

 

 

 

  O coborare de nota 10

 

 

  Sebi intr-o pauza de filat.

 

 

 

  Si tot asa, pana ce toata lumea experimentat urcatul pe stanca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  La moment dat, surpriza: pe partea cealalta a potecii si-au facut aparitia 2 capre negre. Copiilor (si mie) nu le venea sa creada, nu mai vazusera niciodata capre negre. Nu stiu din ce cauza, dar caprele pareau destul “de zapacite”, au zabovit ceva in zona.

 

 

 

 

 

 

 

  Dupa momentul asta am continuat cu “lectiile”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Eh, si dupa ce am terminat si cu treaba asta, a fost gasit un mesaj codat care trebuia sa ne duca la o comoara

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  In cautarea indiciilor.

 

 

 

 

 

  Cu ajutorul indiciilor (descoperite din “legenda” ), hartii si semnalelor transmise cu fanioane, comoara a fost descoperita- o gramada de dulciuri !!!

 

  Imediat dupa gasirea “comorii” am pornit repede repede spre casa, grabiti de intunericul care incepea sa se lase si de amentintarea unei ploi.

 

  Veselie pe drumul de intoarcere.

 

 

 

  Oricum, am avut o zi plina, in care am discutat despre importanta pastrarii naturii curate, am facut si un pic de orientare cu harta, escalada, jocuri… Pana la urma eu zic ca a iesit o treaba buna, desi am avut ceva emotii la inceput. Sentimentul ca am incercat sa facem ceva pentru copii a fost incredibil, mai ales cand la despartire copiii ne-au spus “Va iubim, mai veniti pe la noi!”

 

  Asta e pe scurt povestea noastra de sambata. Scuze pentru calitatea fotografiilor si descrierii destul de sarace, dar timpul….

 

  MULTUMIRI

 

  Salvamont Zarnesti, respectiv lui Ciprian si Sebi care au avut rabdare cu noi;

 

  Florin – responsabil cu alcatuirea programului de jocuri si cu “legenda”;

 

  Laura (b7_laur) – fotograful de serviciu si responsabilul cu amenajarea indiciilor;

 

  Doamnei invatatoare Cristina Balca – pentru ca a avut “curajul” sa lase copiii pe mana noastra

 

  Asociatiei Montane Carpati pentru sustinere

 

  Participanti ai clasei al IV-a C

  Andrei Badea

  Daniel Cojanu

  Madalin Corbos

  Georgiana Valentina Dan

  Adina Krestel

  Liviu Pintilie

  Dragos Pepene

  Cosmina Ittu

  Lacramioara Iamandi

  Andrea Bordas

  Alexandru craciun

  Alti copii:

  Andreea – verisoara Cosminei Ittu

  Catalin – fiul “Doamnei de Engleza”

  “Doamna de Engleza” – Talida Borza