Hermann Buhl – scurta biografie

Hermann Buhl -Fotografie din timpul expeditiei Nanga-Parbat

La 21 septembrie 1924 se nastea la Innsbruck Hermann Buhhl, fiind cel mai tanar dintre cei patru frati. Dupa moartea mamei, Hermann se mută, anul urmator, la ofelinat. In anii 30 participa ca unul dintre cei mai valorosi si sensibili tineri la primele lui ture în Alpii Tuxel şi Karwendel. La varsta de 10 ani el urca pe Glugenzer, 2600m. Din acel moment, el n-a mai incetat sa viseze la munti, astfel ca a inceput sa se catere si in curand a reusit sa urce trasee de  gradul VI UIAA (cel mai mare grad la acea vreme). In 1939 se inscrie la “Jungmanschaft” (echipa de tineri) a DAV din Innsbruck (Asociatia Alpina Germana). El a fost membru al echipei de salvatori montani din Innsbruck.

 

Hermann Buhl (stanga) si Erwin Vitawski

Hermann Buhl, 14 ani, in  Karwendel

Dupa terminarea scolii, Hermann Buhl intra ca ucenic intr-o firma de livrari.Din 1943 urmează cursuri de asistent medical pentru armata si in timpul razboiului este soldat sanitar in trupele vanatorilor de munte din Italia, participand si la luptele de la Monte Cassino. Dupa prizonieratul la americani, Hermann Buhl se reantoarce la Innsbruck si isi castiga existenta cu diferite munci ocazionale, neavand experienta profesionala in vre-un domeniu. La sfarsitul anilor 40 încheie studiile de ghid montan.

Hermann Buhl – Patscherkofel langa Innsbruck

In anii următori Hermann Buhl reuseste cu mijloace financiare mai mult decat modeste, alaturi de diferiti parteneri de alpinism –de ex. Luis Vigl, Kuno Rainer, Martin Schliessler, Marcus Schmuck – sa parcurga trasee de o dificultate extremă în Alpii Orientali şi Occidentali, in mare parte premiere.

De amintit sunt aici prima escaladare a peretelui vestic al Maukspitze de pe Wilder Kaiser, in 1943, prima escaladare de iarna a peretelui sud-vestic Marmolada, în 1950, prima traversare integrala a Aiguilles de Chamonix, în 1950, prima escaladare solo a Piz Badile în 1952, a opta escaladare a peretelui nordic al Eiger-ului in conditii extrem de potrivnice în 1952 si  Acul sud-estic Tofana, tot in 1952.

In martie 1951 Hermann Buhl se casatoreste cu Eugenie (‘Generl’) Hoegerle din Ramsau – Berchtesgaden, si are trei fete cu aceasta. Activitatea de ghid alpin nefiind foarte profitabila, în 1952 se angajeaza ca vanzator de articole de alpinism si consilier de echipament  la Sporthaus Schuster din München.

La sfarsitul anului 1952, H.Buhl a fost invitat de Dr. Karl M. Herrligkoffer in Nanga Parbat la o expeditie  germano-austriaca, in memoria lui Willy-Merkl. 31 de oameni murisera pana atunci incercand sa urce pe Nanga Parbat.  Ca antrenament, Buhl face in februarie 1953 o tura solitara in peretele Watzmann-Ostwand (Berchtesgadener Alpen) pe dificila ruta Salzburg.

Hermann Buhlin peretele estic Watzmann

Succesul acestei expeditii – Nanga Parbat – care a suferit de lipsuri organizatorice, ii revine în fond numai initiativei  grupului de elită format din  Hans Ertel,  Walter Frauenberger si Hermann Buhl, aflati in tabara IV, care au profitat de o schimbare de vreme impotriva unei avertizari din tabara de baza, avertizare data de ghidul Peter Aschenbrenner.

Hans Ertel,  Walter Frauenberger si Hermann Buhl

Pe 1 iulie vremea s-a imbunatatit brusc, si dupa o discutie cu tabara de baza au primit acceptul sa continue ascensiunea. Au urcat pana in tabara V .
Ziua urmatoare, la 01:00 am, Buhl incepe ascensiunea solitara. Dupa 17 ore de catarare, el atinge  varful.

Face cateva fotografii si isi infige pioletul pe varf (pioletul este coborat de Takehido Ikeda in 1999).

Faimoasa fotografie de pe varful Nanga Parbat, pe 3 iulie 1953-ora 19:00, cu pioletul lui Hermann Buhl

Hermann Buhl la coborarea de pe Nanga Parbat spre tabara V, pe 4 iulie a953

Dupa ce a coborat cativa metri, se intoarce iar pe varf pentru a lua o piatra pentru sotia lui.  Noaptea il prinde tot in zona de 8000 m, si este nevoit sa faca bivuac, fara cort. Dupa ascensiunea pe Nanga Parbat, Hermann Buhl arata cu 10 ani mai batran.

Hermann Buhl, imediat dupa ascensiunea solo pe Nanga Parbat

Hermann Buhhl este “incoronat” cu tura lui solitara de 41 de ore din tabara V pana pe varful lui Nanga-Parbat , atingand primul varful la 3 iulie 1953, dupa o serie de expeditii nereusite.

Hermann Buhl- expeditia pe nanga Parbat 1953

Aceasta fenomenala incursiune solo pe varful Nanga Parbat ramane singura performanta alpinistica care nu va mai fi atinsa vreo data, daca luăm in calcul perioada de timp cand a avut loc si echipamentul din dotare. Comparabila este poate aparitia lui Reinhold Messners care, în anul 1978,  a escaladat singur de la baza pana in varf Nanga Parbat.

Intors acasa viata lui Hermann Buhl s-a desfasurat in umbra acestui succes. Invidiat, dizgratiat si in continua cearta cu seful expediţiei, este marginalizat si izolat insa el se impune  si îi isi celebreaza succesele prin discursuri in intreaga Europa.  Devine in Austria Sportivul Anului. Cartea sa “8000 – drüber und drunter “- “8000 – deasupra si dedesubt” , redactata de Kurt Maix, apare în 1954 si devine un clasic al literaturii alpine.
Patru ani mai tarziu, in anul 1957 planifica, impreuna cu Marcus Schmuck, Fritz Wintersteller si Kurt Diemberger cea de-a doua expeditie a sa in Himalaya, de aceasta data in Karakorum pe Broad Peak. El si partenerii lui au aratat ca un opt-miar poate fiu escaladat si fara o echipa numeroasa si serpasi.

Buhl inca se resimtea de pe urma expeditiei pe Nanga Parbat si urca extrem de incet pe ultimul sector. El l-a trimis pe colegul de coarda ( Kurt Diemberger) inainte pentru a ajunge din urma cealalta echipa (Wintersteller si Schmuck). Acestia trei ajung pe varf impreuna.

In timp ce coborau, Dimberger constata cu uimire ca Buhl continuase sa urce: “Hermann a continuat sa urce, incet, pas cu pas, cu fata trasa si privirea inainte. Era aproape 18:30. Nu era o nebunie sa continue ascensiunea la ora asta?”

 Dimberger, impresionat de determinarea lui Buhl, l-a insotit pana pe varf – ” Dinaintea totul stralucea, invaluind orice dorinta viata poate evoca, invaluind insasi viata. Acesta a fost momentul adevarului inefabil… aceasta era implinirea absoluta… Am stat acolo amutiti si, in tacere, ne-am strans mana. Am privit in jos, la zapada de sub picioarele noastre, care, spre surprinderea noastra, parea a fi in flacari. Apoi am ramas in intuneric.”
 La 9 iunie 1957, participantii la expeditie ating varful Broad Peak, 8047 m, fara tuburi de oxigen.

Autorizatia pentru expeditia pe Broad Peak

Hermann Buhl pe Broad Peak, 9 iunie 1957

Broad Peak (8047 m) vazut din  Baltoro Glacier

 

Hermann Buhl la coborarea de pe Broad Peak  (8047m), 9 iunie 1957

Ajunsi inapoi in tabara de baza, Hermann Buhl si Kurt Diemberger incearca o urcare pe varful Chogolisa, 7654 m, pe creasta de sud-est. Pe la 7300 m, o furtuna de zapada ii obliga sa se intoarca. La coborare, in conditii de proasta vizibilitate, Hermann Buhl cade de pe peretele nordic din cauza unei cornise de zapada. Kurt Diemberger se salveaza si ajuns in tabara de baza, porneste o actiune de cautare impreuna cu ceilalti membri, dar actiunea a ramas fara rezultat. De atunci, Hermann Buhl este dat disparut in peretele nordic al varfului Chogolisa. Cariera sa de mare alpinist isi gaseste sfarsitul tragic. Omul, care a trecut prin nenumarate pericole, moare intr-o situatie socotita aproape inofensiva. 

In stanga- Herman Buhl pe creasta sud-estica a Chogolisa, 27 iunie 1957, legat in coarda cu  Kurt Diemberger.

In dreapta – In aceeasi zi, ultimele urme ale lui Hermann si locul unde s-a prabusit

 

Hermann Buhl a devenit un idol pentru multi alpinisti, si viziunea sa de urcare a optmiarilor in stilul Alpilor de Vest, a fost dusa mai departe si perfectionata de Reinhold Messner. Spectaculoasa sa ascensiune pe Nanga-Parbat ii asigura un loc in istoria alpinismului impreuna cu alti pionieri ca Paul Preuss, Ludwig Purtscheller, Albert F. Mummery, Edward Whymper, Willo Welzenbach, Edmund Hillary, Riccardo Cassin, Walter Bonatti si Reinhold Messner.

Hermann Buhl- Nanga Parbat 1953

Traducere din limba germana: Lazarescu Mihai (odin)

Traducere din limba engleza si adaptare germana: je 😀

Materiale folosite:

http://www.hermann-buhl.de/

http://en.wikipedia.org/wiki/Hermann_Buhl

http://www.broadpeak.org/en/expedition.php

http://www.summitpost.org/article/173032/hermann-buhl-1924-1957-.html

http://www.jerberyd.se/climbing/climbers/buhl/

Riccardo Cassin – Legenda a alpinismului

Pe 2 ianuarie 2009
Riccardo Cassin a implinit 100 de ani. 100 de ani de istorie a
alpinismului. O carte, numita “ 100 de fete ale unui mare alpinist”
a fost lansata ­pentru a celebra momentul.

Ea contine 100 de marturii
stranse de la oameni care l-au cunoscut pe Cassin, printre acestia
numarandu-se si Edouard Frendo, Georges Livanos, John F. Kennedy,
Reinhold Messner, Carlo Mauri, Walter Bonatti, Gianni Brera and
Candido Cannavò .

Nascut in 02.01.1909 la
San Vito al Tagliamento, Friuli , Riccardo Cassin a fost unul dintre
cei mai de seama alpinisti din perioada interbelica; in total, Cassin
are la activ 2500 de ascensiuni, din care peste 100 de premiere.

Alpinistul Riccardo Cassin
este inseparabil de omul Riccardo Cassin. Marea hotarare, spiritul
de sacrificiu, forta si curajul unui om care escaladează munţii
sunt aceleaşi principii care îl ghidează în viaţa de zi cu zi.

Cassin a inceput sa mearga
pe munte in jurul anului 1930, impreuna cu un grup cunoscut sub
numele de Ragni di Lecco. In 1934, el a făcut prima ascensiune a
Piccolissima din Tre Cime di Lavaredo.

In 1935, dupa ce a repetat
ruta lui Emilio Comici pe Civetta, pe fata de nord-vest, el a urcat
pe creasta sud-estica din Trieste Tower si, impreuna cu Vittorio
Ratti a deschis o noua ruta pe partea nordica din Cima Ovest di
Lavaredo.

Cima Ovest di Lavaredo-Fata Nordica: Prima ascensiune – August 1935 (Cassin-Ratti)

In 1937 Cassin a facut
prima sa ascensiune pe granit, in Alpii Vestici. In decursul a 3
zile, 14-16 iulie, a facut prima ascensiune pe fata de nord-est din
Piz Badile ,Bregaglia, Elveţia. A fost insotit de Ratti, Gino
Esposito, M. Molteni si G. Valsecchi, ultimii doi murind din cauza
epuizarii la coborare. Ruta poarta astazi numele de Ruta Cassin sau
Via Cassin.

Fata nord-estica a Piz Badile

Pizzo Badile- Fata nord-estica; Prima ascensiune- August 1937

(Cassin – Ratti – Esposito
– Molteni – Valsecchi)

Cea mai celebra premiera a
lui Cassin a fost Pintenul Walker, pe fata nordica din Grandes
Jorasses , intre 4-6 august 1938 cu Esposito şi Ugo Tizzoni.

Fata nordica a Grandes Jorasses

În 1939 -alta premiera:
împreună cu Tizzoni, Cassin reuseste sa escaladeze peretele
nordic din Aiguille de Leschaux.

Activitatea montană a lui
Riccardo Cassin a fost întrerupta de al doilea razboi mondial,
eveniment care l-a dus în prima linie pentru a-şi apăra ţara.
El a fost si decorat pentru actiunile lui din timpul cat a luptat ca
partizan, intre 1943-1945.

În 1958 i-a fost acordata
conducerea celei de-a doua expediţii italieneşti în Karakorum.
Ţinta expediţiei era vârful Gasherbrum IV, colosul de 7980 metri, neurcat încă de nimeni. Împreună cu Walter Bonatti si Carlo
Mauri, Cassin face prima ascensiune a vârfului Gasherbrum IV pe 6
august 1958.

Gasherbrum IV – 7980 m

In 1960 a participat la o
expeditie in cadrul careia a reusit sa urce pe Jirishanka-Anzi

Jirishanka-Anzi

In 1961 Cassin a fost
conducatorul unei noi expeditii, cand a a deschis un nou traseu spre
varful muntelui McKinley din Alaska, la acea data fiind considerat
cel mai tehnic traseu de pe munte.După această ascensiune
preşedintele Kennedy i-a trimis lui Cassin o telegrama de
felicitare.

McKinley Alaska-Fata sudica

In 1975 Cassin a condus o
expeditie pe fata sudica a Lhotse, Himalaya – inca neurcata pana
atunci. Din pacata expeditia nu a avut succes din cauza vremii
proaste.

Activitatea lui Cassin
pretutindeni pe toţi munţii părea nesfârşită: din Himalaya în
Alaska, din Caucaz în Anzi. De altfel, Cassin şi-a continuat
ascensiunile de-a lungul timpului, chiar şi la 78 de ani, când a
refăcut traseul pe Pizzo Badile, dupa 50 de ani de la prima ascensiune.

Cassin s-a ocupat si de
proiectarea si fabricarea echipamentului montan. El incepe
proiectarea si fabricarea de echipament in Lecco, in 1947.

In anul
acela el produce primele pitoane; in 1948 primele cioacane de
alpinism, primul lui piolet in 1949 iar in 1950 primele carabiniere.
In acelasi an produce primele echipamente din puf pentru expeditiile
“non-europene”, acestea intrand in productie 2 ani mai tarziu.

In 1958 el si fiul sau fac
primul prototip al unui ham; acesta intra in productie 2 ani mai
tarziu,odata cu introducerea coltarilor de titan.

La inceputul anilor ’80
compania s-a mutat din Lecce in Valmadrera. In 1997 firma CAMP a
cumparat marca "Cassin".

Riccardo Cassin este
Preşedintele onorific al Clubului Alpin Italian (CAI), secţia
Lecco, academician al CAI,instructor de alpinism, membru onorific al
cluburilor alpine din Italia, Franţa, SUA, Spania si Elveţia.

A fost premiat cu patru
medalii de aur pentru valoarea sportivă. In 1971 i-a fost acordat
titlul de Comandor al Republicii, iar în 1976 a fost făcut cetăţean
de onoare al oraşului Lecco.

Surse folosite:

http://www.cassin.it/uk/riccardo.htm

http://www.independent.co.uk/news/world/europe/riccardo-cassin-a-climber-who-leads-them-all-1056657.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Riccardo_Cassin