17-19 iulie 2011, Muntii Vrancei
Destul de dezamagit de cum a decurs actiunea de remarcare din Vrancea, postez numai cateva poze, nici alea prea reusite, dar asta din cauza oboselii si lipsei de timp.
Altfel, recomand sa mergeti pe meleagurile alea, este o zona foarte salbatica si frumosa!
Concluzia despre actiune: membrii AMC s-au mobilizat si au reusit sa se descurce si de data asta, in ciuda multor piedici aparute.
25,26/03/2011
Imi era dor de Bucegi, de abrupturile lui. Iarna asta nu am apucat sa fac mai nimic pe acolo. Vineri se anunta o vreme faina, sambata seara era anuntata o schimbare, nori, ceva precipitatii iar duminica-urat urat. Asa ca rezolv repede cu o zi de concediu si ne hotaram sa vedem cum e pe Valea Coltilor si Galbenele sau Galbenele secundar. Nu mai facusem o iesire in timpul saptamanii de muuulta vreme, cred ca ultima data a fost cu Cristi.
Bun! Vineri dimineata pe la 5:45 Laura ma culege de la Crangasi si pornim spre Busteni. Timpul trece repede, la 8 parcam masina in fata Caminului Alpin. Ne echipam, ciugulim ceva si pornim spre poiana Costilei. Pornim cu viteza melcului obosit, cel putin eu nu eram in forma deloc si de abia imi trageam sufletul.
Zi senina si frumoasa de primavara (click pe poze pentru a le vedea mai mari)
Dupa multe pauze ajungem in Poiana Costilei. Facem un popas mai lung, mancam bine si lenevim nitel la soare.
Poiana Costilei
Dupa vreo jumatate de ora incepem urcusul pe Valcelul Poienii (sau Poienitei, cum ii mai zic unii). Cum am inceput urcusul pe valcel, treaba s-a schimbat: am simtit o energie in mine, oboseala parca disparuse. Asteptam cu nerabdare sa ajung la intrarea pe vale. Pe valcel destul de uratel, pamant inghetat bocna, petice de zapada, iar gheata… Au fost momente cand am urcat mai mult in patru labe, iar pe final am scos si pioletul pentru mai multa siguranta 🙂
La Hornul Pamantos ne-au mai ajuns doua persoane, si nu mica a fost mirarea Laurei cand a vazut ca erau doi prieteni ai ei: Ciprian si Sergiu. Si ei aveau cam acelasi plan: Coltilor si Galbenele. Ne dam jos in Poiana Malinului, Laura prin descatarare si eu un rapel rapid si incepem urcusul.
Valea Malinului- saritoarea cea mare era descoperita
Zapada pe Valea Coltilor era numai buna de coltari 🙂
Fata de alti ani in perioada asta, zapada destul de putina. Cateva saritori erau semi-descoperite. Parca din an in an e tot mai putina zapada 😦
Acele Morarului, foarte putina zapada, nu mi-a iesit planul de a face o tura iarna pe acolo. E, poate la anul 🙂
In Strunga Coltilor ne oprim nitel sa cascam ochii le minunile din jur si sa ne intremam cu cate o ciocolata si un morcov 🙂
Hornul Coamei arata interesant, cred ca merge inca facut. In partea inferioara era inghetat bocna, sau cel putin asa parea de aici.
Hornul Coamei
Zapada pe Firul Secundar al Galbenelelor era destul de moale, am facut bine ca nu am coborat pe Galbenele, acolo cred ca ne afundam mai mult.
Coborarea pe Firul Secundar
Am dat si de vreo 2 saritori descoperite si am scos semicoarda sa o ajutam pe Laura la trecere. Din ce mi se pare mie, firul secundar e mai dificil decat principalul. La vara trebuie sa explorez si pe aici, pana acum nu am avut ocazia.
Intrarea pe Creasta Costila-Galbenele
La refugiul Costila ne oprim nitel si dam echipamentul jos. Prima parte a coborarii prin padure, pana putin dupa izvor, a fost cam aiurea, pamantul inghetat m-a trimis de vreo 2 ori cu rotile in sus 🙂
Jos in Busteni sarbatorim incheierea turei cu o bere si niste paste super bune preparate de Laura inca de joi seara 🙂
Ne despartim de Sergiu si Ciprian si ii dam bice spre Ciucas, unde ma asteptau colegii din AMC. A doua zi aveam intalnirea anuala. Ajungem la Silva pe ora 22. Stam nitel la taclale si un pahar cu vin de la Focsani (multumim domnu’ Marius 🙂 ) apoi ne retragem la somn. Ne-a fost lene sa mai punem cortul asa ca seara asta am dormit in masina. Nu pot sa zic ca am dormit prea bine, pentru picioroangele mele trebuia o masina mai lunga :))
Sambata dimineata (adica pe la 11 😀 ) o pornim spre Coltul Muntelui Rosu sa incercam ceva catarare. Locul asta il stiam de la Fane, imi spusese de el la revelion. Aici a fost primul loc de catarare deschis si echipat de Andrei Varlan, in 1972, impreuna cu Liviu Radulescu, Liviu Omat, Marian Toma, Gigi Butu.
Trasee Alpine in Ciucas de Mihnea Stan si Andrei Varlan
Ajunsi la Colt, ma pun pe studiat chestia. Aleg traseul din stanga, Fisura Pitonata, ala mi se paruse mie cel mai usor. Raman in costumul meu de balerin si incep distractia 🙂 . M-am chinuit de vreo 3-4 ori pana sa imi iasa, dar a fost fain 🙂 . A incercat si Laura de cateva ori. Intre timp au aparut in zona si Mihai impreuna cu Marius, cu gandul sa incerce si ei ceva in zona.
Pe Fisura Pitonata
Dupa asta ne-am mutat la Fisurile Paralele. Aici treaba a mers mult mai bine si mai repede, mi s-a parut mai usor decat traseul celalalt. Prima data nu am facut exact traseul, am iesit nitel in dreapta si apoi calare pe creasta pana la top. Am incercat apoi si varianta directa, drept in sus, si intr-adevar, a fost mai interesant 🙂
Pregatind rapelul
Vedere de sus
Curand vremea a inceput sa se strice si cum se apropia si ora sedintei AMC, am pornit spre cabana si ne-am pus pe gatit. Am preparat (de fapt Laura 🙂 ) niste super paste, cu tot felul de bunatati: ardei carnati, condimenete.
A urmat apoi sedinta, am facut planul de atac pe anul asta, apoi “discutii libere” la un pahar cu vin, sah si table 🙂
Poza de grup: AMC
Sambata noapte am dormit la casuta, am avut noroc si nu era lume: doar Despot, eu si Laura, iar mai tarziu a venit si Fane dar dormeam deja si nu l-am mai auzit. A fost foarte fain, mi-a adus aminte de super revelionul de anul trecut 🙂
Dimineata de duminica…urata. Pe la 7 cred a tras si o ploicica sanatoasa. Ne strangem bagajele, luam micul dejun si plecam spre casa…
A fost o tura faina! Atat pana data viitoare! 🙂
De ceva vreme imi incoltise mie o idee in cap, si iata ca in sfarsit am reusit sa imi fac ceva timp liber… Planuiam o iesire in natura cu copiii de la Liceul Teoretic Zarnesti, copii de clasa a IV-a, iesire care avea ca scop printre altele educatia copiilor privind mediul inconjurator, cunoasterea imprejurimilor orasului Zarnesti, dezvoltarea spiritului de echipa (explicatie mai tehnica, asa 
).
Am intampinat mai multe obstacole: timpul liber, lipsa de experienta in lucrul cu copiii, aprobare de la scoala, aprobare de la Salvamont Zarnesti – deoarece aveam in plan alaturi de alte activitati “educative” si o “initiere” in escalada a micutilor.
Mare noroc am avut cu Florin, colegul meu de la munca si cu Laura (b7_laur), ei au facut programul artistic :)). El face parte din Asociatia Socio-Culturala si Educatie Populara “Arc En Ciel” si de-a lungul timpului a organizat mai multe activitati cu copii.
Dupa ceva intalniri pentru a face un plan, obtinerea aprobarii de la scoala si anuntarea Salvamontului din Zarnesti, sambata 1 noiembrie iata-ne la scoala din Zarnesti la intalnirea cu copiii, recunosc, plin de emotii 
).
Dupa prezentari, am pornit usor spre Gura Raului.
Pe drum ne-am mai intalnit cu un grup de copii, condusi de Nae Preda.
O incercare de poza “artistica” 
Trecem de Gura Raului.
Ajungem in dreptul carierei de calcar.
Pe drum, unul din copii a remarcat cat de multe gunoaie sunt pe traseu. Atat ne-a trebuit , eram pregatiti. Le-am vorbit un pic despre ecologie si am impartit cativa saci de gunoi. Am format echipe de “hartie”, “metal”, “plastic” si “resturi diverse” .
Ce sa zic, au fost foarte incantati de ideea asta, nu ma asteptam sa fie asa receptivi. Imediat au pornit la goana dupa “hartie” si “plastic”.
Pana la Fantana lui Botorog, fiecare a strans cam 1 saculet cu gunoaie. Am lasat sacii acolo, cu gandul sa ii luam la intoarcere. De la Fantana lui Botorog eu am pornit mai repede inainte, pentru ca la ora 11 aveam intalnirea cu baietii de la Salvamont, la refugiul de jos.
In prapastii.
Poza de grup.
Pe drum, Florin le-a spus o poveste (inventata de noi, dar pornita de la o legenda locala ) de la care mai tarziu urma sa inceapa un joc de orientare.
Indicatii pretioase.
Intre timp eu am ajuns la refugiul Salvamont. Acolo i-am intalnit pe Ciprian si Sebi, cei doi salvamontisti care urmau sa ne ajute (super de treaba baietii de la Salvamont, felicitari! 
). Ciprian a urcat si a instalat o mansa. Pe care a trebuit sa o testez si eu
Pe la 11:30 au ajuns si copiii. A urmat o mica pauza de masa.
In timpul asta, Ciprian a inceput sa le prezinte copiilor echipamentul folosit in escalada.
Prima temerara la echipat.
Continua prezentarea nodurilor si modul de legare in coarda.
Si incepe ascensiunea
Se continua cu exersarea nodurilor.
In timp ce unii se catarau, ceilalti au participat la diverse jocuri
Continua escalada
Am avut si galerie, filmuletul il gasiti aici:
Atenti la explicatii.
O coborare de nota 10
Sebi intr-o pauza de filat.
Si tot asa, pana ce toata lumea experimentat urcatul pe stanca.
La moment dat, surpriza: pe partea cealalta a potecii si-au facut aparitia 2 capre negre. Copiilor (si mie) nu le venea sa creada, nu mai vazusera niciodata capre negre. Nu stiu din ce cauza, dar caprele pareau destul “de zapacite”, au zabovit ceva in zona.
Dupa momentul asta am continuat cu “lectiile”.
Eh, si dupa ce am terminat si cu treaba asta, a fost gasit un mesaj codat care trebuia sa ne duca la o comoara
In cautarea indiciilor.
Cu ajutorul indiciilor (descoperite din “legenda” ), hartii si semnalelor transmise cu fanioane, comoara a fost descoperita- o gramada de dulciuri !!! 
Imediat dupa gasirea “comorii” am pornit repede repede spre casa, grabiti de intunericul care incepea sa se lase si de amentintarea unei ploi.
Veselie pe drumul de intoarcere.
Oricum, am avut o zi plina, in care am discutat despre importanta pastrarii naturii curate, am facut si un pic de orientare cu harta, escalada, jocuri… Pana la urma eu zic ca a iesit o treaba buna, desi am avut ceva emotii la inceput. Sentimentul ca am incercat sa facem ceva pentru copii a fost incredibil, mai ales cand la despartire copiii ne-au spus “Va iubim, mai veniti pe la noi!”
Asta e pe scurt povestea noastra de sambata. Scuze pentru calitatea fotografiilor si descrierii destul de sarace, dar timpul….
MULTUMIRI
Salvamont Zarnesti, respectiv lui Ciprian si Sebi care au avut rabdare cu noi;
Florin – responsabil cu alcatuirea programului de jocuri si cu “legenda”;
Laura (b7_laur) – fotograful de serviciu si responsabilul cu amenajarea indiciilor;
Doamnei invatatoare Cristina Balca – pentru ca a avut “curajul” sa lase copiii pe mana noastra
Asociatiei Montane Carpati pentru sustinere
Participanti ai clasei al IV-a C
Andrei Badea
Daniel Cojanu
Madalin Corbos
Georgiana Valentina Dan
Adina Krestel
Liviu Pintilie
Dragos Pepene
Cosmina Ittu
Lacramioara Iamandi
Andrea Bordas
Alexandru craciun
Alti copii:
Andreea – verisoara Cosminei Ittu
Catalin – fiul “Doamnei de Engleza”
“Doamna de Engleza” – Talida Borza
Pe drumuri de munte 