Pe Coltii Morarului, iarna

03/02/2013

Iarna asta a fost cam saraca in iesiri pentru mine. Dar tura asta a fost cireasa de pe tort, mi-a placut mult de tot! Pe Colti am tot fost in ultima vreme, vara, toamna, pe uscat, cu pojghite de gheata, fara bagaj mare sau cu tot calabalacul dupa noi, insa iarna nu ajunsesem. Cu tura asta insa mi-am indeplinit trei vise: iarna pe Coltii Morarului, bivuac pe Coltii Morarului, si sa ajung iarna la Omu (da, nu am ajuns pana acum iarna in zona…). Singurul lucru de care imi pare rau este faptul ca Andreea nu a putut sa ma insoteasca, sa se bucure si ea de experienta asta, si sa am cu cine impartasi bucuria si placerea unui asemenea traseu. Eh, dar mai este timp, vom face noi traseul asta si impreuna 🙂

Foarte pe scurt, povestea e asa: joi sau vineri, nu mai retin, Octavian ne invita pe Coltii Morarului. Si nu oricum, ci cu un bivuac pe undeva pe acolo. WOW! Mai vine si Catalin, tocmai de Iasi, pe care nu il mai vazusem cred ca de prin august trecut, in Crai.

Impreuna cu Octavian si Vio plecam de vineri seara si ne cazam la Caminul Alpin. Catalin si Ioana ajung a doua zi, pe la ora 8.

Lasam masina la Gura Diham, si pornim la drum insotiti de o ninsoare din ce in ce mai deasa. Peisaje de basm!

La Valea Bujorilor ne despartim de fete, ele au alte planuri: Malaiesti, urmand ca a doua zi sa ne intalnim la Omu.

Pornim la deal. Eu ma simt cam obosit. Catalin, desi condusese cam toata noaptea, e tot timpul in fata noastra, nu stiu de unde atata energie 🙂 Pe Valea Bujorilor urcam relativ usor in prima parte, pe zapada intarita de avalanse. Dam si de cateva resturi de capre negre, surprinse de avalasa….

In fata noastra mai este un grup de 6, dar nu ne grabim sa-i depasim. Noi oricum aveam echipament de bivuac si eram chititi sa ramanem pe undeva pe sus, ei nu. Ii lasam in fata pentru a nu-i incurca. De pe la jumatatea vaii ne punem coltarii.

La iesirea din vale ii ajungem din urma pe cei sase si vedem ca ne stim. Stam putin, bem o gura de ceai, schimbam o vorba, si pornim mai departe, lasandu-i pe ei in fata. Pe Creasta Ascutita urcam fara sa ne asiguram, fiecare pe cont propriu.

Eu si Octavian pe Creasta Ascutita

De sus, Creasta Ascutita ofera o priveliste muuult mai impresionanta, brrr… 🙂

In continuare ninge viscolit, zapada cam proasta, deci trebuie sa cascam bine ochii, zona e destul de expusa, o clipa de neatentie si gata, ajungi rapid in Busteni.

Ajungem si la Acul Mare. Stam aici vreo ora asteptand sa treaca echipele din fata. Vantul sufla tare, frig tare, si nu prea ai unde sa te adapostesti.

Cam asa era atmosfera:

Asortat complet: casca, manusi, anou 🙂 Manusile mi-au prins tare bine, sunt geniale, eu cum am si probleme cu inghetatul mainilor…. Deci le recomand cu ..caldura..haha..si celorlati care au probleme de circulatie si cu extremitatile- manusi de puf de la Nahanny! 🙂

Ne vine si noua randul. Pleaca Octavian primul, eu si Catalin fiind secunzii.  Cu atentie reusim sa trecem cu bine. Urmeaza apoi rapelul cel mare, de vreo 40m. Degetul Rosu il ocolim pe fetele de iarba inghetata. In situatia de fata, cam dubios pe acolo. Tot Octavian a mers cap.

In strunga ne hotaram sa facem bivuac acolo, seara se apropia cu pasi repezi si nici nu imi mai venea in minte vre-un loc mai ok. Plus ca trebuia sa asteptam sa treaca toate echipele de Acul Crucii. Buuun..ne punem pe amenajat culcusul.

Dam la pioleti pana reusim sa facem un mic adapost. Asta ne-a prins bine, ne-a ajutat sa ne mai incalzim putin 🙂

Incercam sa ne facem comozi si sa luam masa. In continuare viscoleste si e din ce in ce mai frig. Octavian scoate niste slana, eu niste branza, de la Catalin luam si usturoi, ce mai- masa imparateasca :)) Totul a fost asezonat cu zapada 🙂

Atmosfera inainte de culcare- ultimele raze de lumina

Reusim sa topim destul de greu vreo 2 litri de lichid, unul il bem pe loc, restul pentru maine.  Mai topaim putin, doar doar ne incalzim, apoi incepe operatiunea de introdus in sacii de dormit.

N-am avut nici o sansa sa intram uscati in saci. Viscolul ne-a bagat o gramada de zapada in sac. Intr-un final, ne linistim. Vremea insa nu! :)) De frig nu pot sa ma plang, sacul de la Nahanny (Salvamont) isi face treaba foarte bine. Cu toate astea n-am reusit insa sa adorm. Incepe chinul. Daca inchideam complet sacul de bivuac, nu mai puteam respira. Daca lasam o gaurica, cat de mica, instant aveam inauntru o gramada de zapada. M-am chinuit asa pana spre dimineata. Cum nu reuseam sa adorm, mai scoateam nasul afara la o tigara, o sesiune mica de FB, pun si o poza de la fata locului :)) Mai schimb o vorba si cu colegii de suferinta, nici ei nu reuseau sa adoarma, ba au si suferit putin de frig din ce spuneau. A doua zi am aflat de la meteo ca au fost vreo -17C si rafale de 70km/h.

Pe la ora 3 furtuna se opreste. Scot nasul afara. Raman incremenit. Se facuse chiar senin. Am stat si m-am holbat la peisajul din jur, era sublim! Jos luminitele de la oras, sus stele, vaile din stanga luminate de lumina lunii…ce mai, a fost genial si a meritat!

Vederea din pat 🙂

Soareeee! Din pacate inca nu si in zona noastra. Ne apucam de strans dardaind 🙂

Astazi se pare ca o sa avem parte de o zi fantastica. Senin si soare.

Catalin porneste spre Acul Crucii. Cu zapada asta proasta, pasajul e destul de creepy, de expus. Reuseste sa treaca cu bine si regrupeaza la baza Acului Crucii. Eu am abordat pasajul mai prin stanga, unde mi s-a parut ceva mai usor. La baza Acului suntem si noi in sfarsit la soare si incepem sa ne dezmortim.

Dupa ce ajunge si Octavian, Catalin pleaca pe cel mai greu pasaj al traseului, Acul Crucii. Chiar la plecare un traverseu ii pune ceva probleme si are nevoie de mai multe incercari reuseste sa treaca.  Apoi urmeaza u un horn plin cu cu zapada proasta, moale, in care pioletul nu tinea. Undeva la jumatatea lui se vedea un piton. Iesirea din horn a fost si ea interesanta,  nu prea avand unde sa asiguri. Urmeaza apoi urcarea pe Ac. Eu nu am reusit sa imi aduc aminte decat pozitia a doua pitoane. Catalin regrupeaza chiar la iesirea pe varf.

Pleaca apoi Octavian. Ajunge si el cu bine sus. Strang regruparea si pornesc si eu.

Mmm Postavaru, de abia astept sa vina vara sa merg la catarat pe acolo 🙂

Jos in dreapta se vede si culcusul nostru de peste noapte 🙂

Ajung si eu sus, cam stors. M-au incomodat mult manusile si dragoanele de la pioleti, data viitoare trebuie o asigurare la ham pentru ei…

De pe Ac pana la punctul de rapel mai avem de descatarat un pasaj ciudatel si expus.

Urmeaza un rapel si o alta lungime expusa pe o brina ce traverseaza oblic stinga Acul de sus. Vara nu e nici o problema aici, dar zapada e moale, iar coltarii si pioletii prind greu. Pleaca Octavian cap, bate si un piton.

Catalin ingheata la umbra.

Eu casc ochii la peisajele geniale din jur.

De la Acul Mare probleme se cam termina. Ramane numai vantul turbat care ne cam incurca, asa ca incalecam creasta 🙂

Facem o traversare pe dreapta, pe deasupra Vaii Adanci. Din fericire e umbra si zapada tine bine aici.

Cam gata cu Coltii. De aici a urmat un drum agonizant pana la Omu :d Nu mai aveam apa, eram deshidratati, foame, vantul batea in rafale, oboseala acumulata in cele 2 zile…

A mai urmat un moment de frustrare, cand am inceput sa zaresc statia meteo, si am zis gata, asta a fost! De unde???? Mereu uit pasajul asta :)) Dupa cativa pasi ajung in varf si mai vad inca doua pante de urcat :))

Ajung lesinat la Statio Meteo, meteorologul ne serveste cu ceai cald…mmm..ce bine e! Bem cate 3 cani de ceai, infulecam niste slana si incepem coborarea. Pe Valea Morarului

A fost o tura inedita, mi-a placut foarte mult, si mi-am atins si 3 “fixatii” ale mele: iarna pe Ace, bivuac pe Ace, iarna la Omu, nu mai ajunsesem pana acum! Supeeer! Multumesc baieti!