Pe Coltii Morarului, iarna

03/02/2013

Iarna asta a fost cam saraca in iesiri pentru mine. Dar tura asta a fost cireasa de pe tort, mi-a placut mult de tot! Pe Colti am tot fost in ultima vreme, vara, toamna, pe uscat, cu pojghite de gheata, fara bagaj mare sau cu tot calabalacul dupa noi, insa iarna nu ajunsesem. Cu tura asta insa mi-am indeplinit trei vise: iarna pe Coltii Morarului, bivuac pe Coltii Morarului, si sa ajung iarna la Omu (da, nu am ajuns pana acum iarna in zona…). Singurul lucru de care imi pare rau este faptul ca Andreea nu a putut sa ma insoteasca, sa se bucure si ea de experienta asta, si sa am cu cine impartasi bucuria si placerea unui asemenea traseu. Eh, dar mai este timp, vom face noi traseul asta si impreuna 🙂

Foarte pe scurt, povestea e asa: joi sau vineri, nu mai retin, Octavian ne invita pe Coltii Morarului. Si nu oricum, ci cu un bivuac pe undeva pe acolo. WOW! Mai vine si Catalin, tocmai de Iasi, pe care nu il mai vazusem cred ca de prin august trecut, in Crai.

Impreuna cu Octavian si Vio plecam de vineri seara si ne cazam la Caminul Alpin. Catalin si Ioana ajung a doua zi, pe la ora 8.

Lasam masina la Gura Diham, si pornim la drum insotiti de o ninsoare din ce in ce mai deasa. Peisaje de basm!

La Valea Bujorilor ne despartim de fete, ele au alte planuri: Malaiesti, urmand ca a doua zi sa ne intalnim la Omu.

Pornim la deal. Eu ma simt cam obosit. Catalin, desi condusese cam toata noaptea, e tot timpul in fata noastra, nu stiu de unde atata energie 🙂 Pe Valea Bujorilor urcam relativ usor in prima parte, pe zapada intarita de avalanse. Dam si de cateva resturi de capre negre, surprinse de avalasa….

In fata noastra mai este un grup de 6, dar nu ne grabim sa-i depasim. Noi oricum aveam echipament de bivuac si eram chititi sa ramanem pe undeva pe sus, ei nu. Ii lasam in fata pentru a nu-i incurca. De pe la jumatatea vaii ne punem coltarii.

La iesirea din vale ii ajungem din urma pe cei sase si vedem ca ne stim. Stam putin, bem o gura de ceai, schimbam o vorba, si pornim mai departe, lasandu-i pe ei in fata. Pe Creasta Ascutita urcam fara sa ne asiguram, fiecare pe cont propriu.

Eu si Octavian pe Creasta Ascutita

De sus, Creasta Ascutita ofera o priveliste muuult mai impresionanta, brrr… 🙂

In continuare ninge viscolit, zapada cam proasta, deci trebuie sa cascam bine ochii, zona e destul de expusa, o clipa de neatentie si gata, ajungi rapid in Busteni.

Ajungem si la Acul Mare. Stam aici vreo ora asteptand sa treaca echipele din fata. Vantul sufla tare, frig tare, si nu prea ai unde sa te adapostesti.

Cam asa era atmosfera:

Asortat complet: casca, manusi, anou 🙂 Manusile mi-au prins tare bine, sunt geniale, eu cum am si probleme cu inghetatul mainilor…. Deci le recomand cu ..caldura..haha..si celorlati care au probleme de circulatie si cu extremitatile- manusi de puf de la Nahanny! 🙂

Ne vine si noua randul. Pleaca Octavian primul, eu si Catalin fiind secunzii.  Cu atentie reusim sa trecem cu bine. Urmeaza apoi rapelul cel mare, de vreo 40m. Degetul Rosu il ocolim pe fetele de iarba inghetata. In situatia de fata, cam dubios pe acolo. Tot Octavian a mers cap.

In strunga ne hotaram sa facem bivuac acolo, seara se apropia cu pasi repezi si nici nu imi mai venea in minte vre-un loc mai ok. Plus ca trebuia sa asteptam sa treaca toate echipele de Acul Crucii. Buuun..ne punem pe amenajat culcusul.

Dam la pioleti pana reusim sa facem un mic adapost. Asta ne-a prins bine, ne-a ajutat sa ne mai incalzim putin 🙂

Incercam sa ne facem comozi si sa luam masa. In continuare viscoleste si e din ce in ce mai frig. Octavian scoate niste slana, eu niste branza, de la Catalin luam si usturoi, ce mai- masa imparateasca :)) Totul a fost asezonat cu zapada 🙂

Atmosfera inainte de culcare- ultimele raze de lumina

Reusim sa topim destul de greu vreo 2 litri de lichid, unul il bem pe loc, restul pentru maine.  Mai topaim putin, doar doar ne incalzim, apoi incepe operatiunea de introdus in sacii de dormit.

N-am avut nici o sansa sa intram uscati in saci. Viscolul ne-a bagat o gramada de zapada in sac. Intr-un final, ne linistim. Vremea insa nu! :)) De frig nu pot sa ma plang, sacul de la Nahanny (Salvamont) isi face treaba foarte bine. Cu toate astea n-am reusit insa sa adorm. Incepe chinul. Daca inchideam complet sacul de bivuac, nu mai puteam respira. Daca lasam o gaurica, cat de mica, instant aveam inauntru o gramada de zapada. M-am chinuit asa pana spre dimineata. Cum nu reuseam sa adorm, mai scoateam nasul afara la o tigara, o sesiune mica de FB, pun si o poza de la fata locului :)) Mai schimb o vorba si cu colegii de suferinta, nici ei nu reuseau sa adoarma, ba au si suferit putin de frig din ce spuneau. A doua zi am aflat de la meteo ca au fost vreo -17C si rafale de 70km/h.

Pe la ora 3 furtuna se opreste. Scot nasul afara. Raman incremenit. Se facuse chiar senin. Am stat si m-am holbat la peisajul din jur, era sublim! Jos luminitele de la oras, sus stele, vaile din stanga luminate de lumina lunii…ce mai, a fost genial si a meritat!

Vederea din pat 🙂

Soareeee! Din pacate inca nu si in zona noastra. Ne apucam de strans dardaind 🙂

Astazi se pare ca o sa avem parte de o zi fantastica. Senin si soare.

Catalin porneste spre Acul Crucii. Cu zapada asta proasta, pasajul e destul de creepy, de expus. Reuseste sa treaca cu bine si regrupeaza la baza Acului Crucii. Eu am abordat pasajul mai prin stanga, unde mi s-a parut ceva mai usor. La baza Acului suntem si noi in sfarsit la soare si incepem sa ne dezmortim.

Dupa ce ajunge si Octavian, Catalin pleaca pe cel mai greu pasaj al traseului, Acul Crucii. Chiar la plecare un traverseu ii pune ceva probleme si are nevoie de mai multe incercari reuseste sa treaca.  Apoi urmeaza u un horn plin cu cu zapada proasta, moale, in care pioletul nu tinea. Undeva la jumatatea lui se vedea un piton. Iesirea din horn a fost si ea interesanta,  nu prea avand unde sa asiguri. Urmeaza apoi urcarea pe Ac. Eu nu am reusit sa imi aduc aminte decat pozitia a doua pitoane. Catalin regrupeaza chiar la iesirea pe varf.

Pleaca apoi Octavian. Ajunge si el cu bine sus. Strang regruparea si pornesc si eu.

Mmm Postavaru, de abia astept sa vina vara sa merg la catarat pe acolo 🙂

Jos in dreapta se vede si culcusul nostru de peste noapte 🙂

Ajung si eu sus, cam stors. M-au incomodat mult manusile si dragoanele de la pioleti, data viitoare trebuie o asigurare la ham pentru ei…

De pe Ac pana la punctul de rapel mai avem de descatarat un pasaj ciudatel si expus.

Urmeaza un rapel si o alta lungime expusa pe o brina ce traverseaza oblic stinga Acul de sus. Vara nu e nici o problema aici, dar zapada e moale, iar coltarii si pioletii prind greu. Pleaca Octavian cap, bate si un piton.

Catalin ingheata la umbra.

Eu casc ochii la peisajele geniale din jur.

De la Acul Mare probleme se cam termina. Ramane numai vantul turbat care ne cam incurca, asa ca incalecam creasta 🙂

Facem o traversare pe dreapta, pe deasupra Vaii Adanci. Din fericire e umbra si zapada tine bine aici.

Cam gata cu Coltii. De aici a urmat un drum agonizant pana la Omu :d Nu mai aveam apa, eram deshidratati, foame, vantul batea in rafale, oboseala acumulata in cele 2 zile…

A mai urmat un moment de frustrare, cand am inceput sa zaresc statia meteo, si am zis gata, asta a fost! De unde???? Mereu uit pasajul asta :)) Dupa cativa pasi ajung in varf si mai vad inca doua pante de urcat :))

Ajung lesinat la Statio Meteo, meteorologul ne serveste cu ceai cald…mmm..ce bine e! Bem cate 3 cani de ceai, infulecam niste slana si incepem coborarea. Pe Valea Morarului

A fost o tura inedita, mi-a placut foarte mult, si mi-am atins si 3 “fixatii” ale mele: iarna pe Ace, bivuac pe Ace, iarna la Omu, nu mai ajunsesem pana acum! Supeeer! Multumesc baieti!

Valea Adanca si Morarul la inceput de noiembrie

Cum se anunta vreme buna in week-end, ma apuc de facut planuri. Vorbesc cu Ovidiu si il intreb cam de ce are chef. Dupa multeee, multe gandiri si razgandiri (au fost vreo 4 variante 🙂 ) vineri seara aveam un plan: Valea Adanca- Omu- Valea Morarului. Pe Valea Adanca mersesem doar iarna, si nici atunci pana la iesire, iar vara doar pana la intersectia cu Braul Mare al Morarului. Asa ca imi convenea de minune traseul. Mai ales ca auzisem fel de fel de povestiri despre o saritoare, acum ceva ani usurica, dar care in timp a devenit mult mai interesanta :D.  Pe Valea Morarului mai coborasem o singura data de la Omu, iarna, deci tot traseu nou.

O sun si pe Corina, initial vroia sa mearga la biciclit dar cum nu mai fusese de multa vreme pe o vale, s-a alaturat si ea noua.

Echipa era formata: Corina, Ovidiu si eu. Sambata, 6 noiembrie 2010, ma trezesc pe la 3:30 si o stresez pe Laura cu facutul rucsacului (seara nu am acut chef 😀 ). Termin destul de repede si cum nu mai aveam rabdare plec spre metrou. Am avut de asteptat vreo 10 minute pana sa deschida portile. La gara, iar am fost primul in tren. Cum se intampla de obicei cand ai de ales, am schimbat vreo 4 locuri: ala are bancheta murdara, ala e prea in spate, ala are geamul murdar. Pana la urma am ales. Prost :)) Locul era intre vagoane, si dupa cum am observat dupa plecarea trenului, avea o usa defecta.

De la Buftea urca si Corina. Povestim una-alta, mai motaim, pana ma suna Rux. Era cu Andrei si Despot.  Au tot incercat ei sa ma corupa sa merg cu ei dar am rezistat :)) Tentatia era mare, mergeau pe la Costila. Timpul zboara repede si ajungem in Busteni FARA NICI UN MINUT DE INTARZIERE!!! Wow, de multa vreme nu s-a mai intamplat asta, nu imi venea sa cred :))

Pornim fiecare pe drumul ales: noi spre Gura Diham, ei spre Refugiul Costila.

Poze (click pe ele pentru a le vedea mai mari) o sa fie destul de putine, sambata eu nu am facut aproape deloc.

Pe la 10:00-10:30 pornim spre cantonul de vanatoare Coltii Morarului. Am ratacit un pic poteca din cauza frunzelor, dar nu am balaurit mult, am remediat repede problema.

In curand ajungem la intrarea pe traseu. Facem o pauza mai mare si luam masa.

Acele Morarului, de data asta vazute de jos 🙂

La masa

Ovidiu

Eu

Corina

Urcusul a mers fara probleme. Putin inainte de intersectia cu BMM e o saritoare care mie mi se pare ca se degradeaza din ce in ce mai mult. E un hornulet destul de pamantos si alunecos, presarat cu pietricele. Acolo am scos sfoara , mai mult pentru psihic, asa, si i-am ajutat pe Corina si Ovidiu sa treaca. E un piton chiar pe bolovanul de la de deasupra saritorii si inca unul putin mai sus, la 2-3m.

Deasupra saritorii

La intersectia cu BMM

Ajungem la “faimoasa” saritoare, cam asa se prezinta: pe stanga perete aproape drept; pe dreapta cu ceva praguri. Un bolovan imens bloca valea.

Prima data am incercat pe partea dreapta, cum imi zisese Andrei. Am urcat vreo 2m, am treversat putin dreapta, apoi am mai urcat vreo 2-3m. Acum urma sa fac o traversare la stanga, si sa ies deasupra saritorii. Numai ca psihicului meu nu prea i-a placut cum se prezenta continuarea :). Ma invart eu, ma sucesc, dar degeaba, nu puteam sa ma hotarasc sa continui pe acolo, pe niste praguri inguste, pe alocuri acoperite cu gheata, si cu vreo 7m sub mine. Asa ca ma chinui putin sa ma dau jos si incerc abordarea pe partea stanga.

Intr-un mod nu tocmai artistic, mai pompiereste asa :)) Am pus in practica metoda vazuta de Ovidiu pe net, intr-un blog. Ma urc pe umerii lui Ovidiu, mai inaintez cativa cm proptit cu spatele de bolovan, si dupa ce ma intind cat pot reusesc sa prind o bucla de un piton aflat aproape de buza saritorii. Folosesc un anou pe post de scarita si reusesc sa trec. Acum a urmat alta parte “distractiva”: trasul bagajelor 😀  Al Corinei a mers usor, era cel mai mic, al meu a reusit sa treaca dupa vreo 2 incercari. La rucsacul lui Ovidiu am avut ceva de lucru, pentru ca era imens, si greu :)) A trebuit sa il golim pe jumatate si sa facem 2 transporturi 🙂

Dupa ceva acrobatii si indemnuri reusesc sa treaca si Ovidiu cu Corina.

Fac un mic rapel (mai e un piton pe partea stanga, la vreo 2 m de buza saritorii) s irecuperez bucla si “scarita”.

Saritoarea asta ne-a luat ceva timp, asa ca ii dam repede in sus , deja incepuse sa se intunece.

Am mai scos sfoara inca o data deoarece Corina n ua fost atenta pe unde am mers eu si s-a intepenit intr-un horn de unde nu mai putea nici sa coboare nici sa urce. Pe masura ce urcam vantul se simtea din ce in ce mai tare, semn ca ne apropiam de iesire. Se intuneca in curand si scoatem frontalele. Partea finala a Vaii Adanci e cam aiurea, teren friabil, bolovani care o luau la vale, hornuri pamantoase si cu grohotis pe ele. Numai bine pentru psihicul participantilor, Ovidiu gaseste o capra neagra mancata de urs sau lup 😀

Ca sa evit terenul prost de pe firul vaii, am traversat in dreapta pe o creasta cu jnepeni. Ne-am luptat binisor cu jnepenii, dar tot era mai bine decat pe fir. Mergeam eu asa, si scoteam cate un piuit pentru a avertiza “salbaticiunile’ ca suntem prin zona, cand, la un piuit, rasar la vreo 5m de mine vreo 6 capete de caprite. Ce spaima am tras, si eu si caprele :)) Nu ne simtisera pentru ca vantul batea destul de tare de sus, dinspre platou.

Da la o vreme creasta s-a largit din ce in ce mai mult. Totusi inaintam destul de greu din cauza vantului: mergeam vreo 20m apoi ne tranteam la pamant sa ne tragem sufletul. Pana la urma vantul ne-a sleit de puteri si am oprit undeva dupa un bolovan sa mancam ceva. Privelistea era fantastic de frumoasa, o gramada de stele, nu am mai vazut de multa vreme un cer atat de limpede. Inaintam cam pe orbeste, nu era luna deloc, dar din ce studiasem acasa prin harti si descrieri, creasta asta trebuia sa ne scoata direct la Omu. Am vazut lumina de la statia meteo, deci nu mai aveam mult. In 15 min eram la adapost de vant, la Omu. Incepem cu un ceai cald, apoi un vin fiert. Stam ce stam la povesti, impresii despre tura, apoi mergem la culcare.

Culcare-culcare, daca poti! A fost infernal de cald peste noapte la priciuri, soba a mers pana dimineata, geamul nu se deschidea, soba nu se inchidea :d, – simteam ca ma sufoc :))

Pe la 6 dimineata cred, vine Ovidiu sa ma cheme la pozat rasaritul dar mi-a fost prea lene sa ies. Ma dau si eu jos pe la 8-9 si ma intremez cu o cafea si o omleta, apoi am iesit afara sa vad daca mai prind si eu ceva de pozat 🙂

La 10 am inceput coborarea, pe Valea Morarului; nu ne-a pus probleme si pe la 13:30 eram la Gura Diham. Cam asta a fost. Sper sa nu ma boscorodeasca prea tare Ovidiu si Corina pentru traseul ales si  pentru faptul ca ne-a prins noaptea pe vale 😀