Dupa cum i-am promis lui Marius aici, am scormonit prin calculator si am dat de niste poze de prin 2000, din prima noastra tura in Piatra Craiului. Era cred a doua sau a treia intalnire a noastra cu muntele.
Traseul a fost asta:
Prima zi- Zarnesti-Botorog-Curmatura-Turnu-Diana-Padina Popii-Ascutit-Curmatura
A doua zi- Curmatura-La table
A treia zi- La table-La Om-Lanturi- Plaiul Foii
Amintiri faine din iesirea aia, merci Marius 🙂
Drum cu trenul interminabil, peripetii inca din gara, la Constanta, cand s-a rupt un rucsac, in Zarnesti a cedat altul si a trebuit sa batem la o poarta sa cerem ac si ata pentru carpeala, o luna plina superba la Curmatura, prima (si singura data) cand am ramas fara apa in creasta, bocancii lipiti cu leucoplast, drumul de la Plaiul Foii pana in Zarnesti pe jos, pe ploaie…si multe altele 🙂
A, si sa nu uit de tipul din Arad (nu mai stiu cum il cheama) care mi-a carat rucsacul imens de la Ref. Grind de jos pana pe Vf. La Om, pentru ca eu eram racit si sleit de puteri, si vroiam sa renunt 🙂
[pe2-gallery class=”alignleft” ]
[/pe2-gallery]
Pe drumuri de munte 
October 14, 2010 at 2:29 pm
Foaaaaaaarte haioase pozele. Mai ales echipamentul, camasa, caciula, cola si tigari ca un viciat ce esti :)) As vrea totusi sa explici o leaca poza 00331, are ceva deosebit :)))
LikeLike
October 14, 2010 at 2:45 pm
:)) Rucsacul si parazapezile erau hand-made; camasa o mai am si acum 😛
Explicatie poza 00331:
-bocanci rupti
-grindina in Sinaia
-“adidasi” fleasca
-plouat in cort peste noapte
-nu mai aveam bani sa imi satisfac viciile (cola si tigari :P), si nici de tren pana la Constanta
😀
LikeLike
October 14, 2010 at 2:57 pm
:)) multumesc, ar fi fain sa povestesti sub fiecare poza 😀 , sau macar la cele mai expresive 😉
LikeLike
October 14, 2010 at 4:40 pm
revin maine cu toata povestea, astazi la munca nu prea am avut timp 😀
LikeLike
October 15, 2010 at 3:09 am
Buna Andrei,
Amintiri frumoase: ale mele (sant cu ranita), si primul rucsac cu cadru in 1975 (poate), cu hanorac, iar pepsi, cola, forget about. Dar cum vreme trece vreme vine, amintirile devin din ce in ce mai distinse, cu un vin vechi.
Ma bucur nespus ca acum puteti sa va bucurati acolo acasa de lucruri care fac viata mai usoara, mai frumoasa si calatoria mai placuta.
Pastrati amintirile si povestile ca sant vii atata vreme cat sant venerate.
Multumesc de momentele frumoase pe care le impartasiti aici, ca imi merg la inima.
Doame-Ajuta,
George, Downey, California.
LikeLike
October 15, 2010 at 11:58 am
Mai Andrei, data viitoare sa imi zici ce ai de gand sa faci, ca te ajuta baiatu’ cu toate informatiile, bine stocate pe hardul propriu si intern! Asadar si prin urmare, in primul rand, io sunt ala micu’, negru si urat! Si cam fricos din fire! Personajul cel mai pasnic din orice combinatie de grup posibila! Despre drumetie, ce sa zic, super tura la super vremuri, cu super dotarile si accesoriile adunate de pe unde am gasit si noi prin boxele comuniste nelovite inca de nebunia capitalista! Un rezumat al ideilor principale ar fi: plecare din Constanta dupa-amiaza cu trenul personal, schimbare de tren in Ploiesti la miezul noptii, tot personal si ala, inca unul de dimineata in Brasov (personal, evident), si tot de dimineata sosire in Zarnesti. Nici nu vazuseram brazii si deja cedasera niste rucsaci si niscai bocanci, probleme rezolvate cu istetime pionereasca si ac si ata de la o babuta care iscodea cu noaptea-n cap lumea ce trecea prin fata portii! Au urmat: (ne)somnul de peste noapte cu frica de ursi in corturile montate-n panta in fata la Cabana Curmatura, celebrele ciorbite la plic facute corespunzator de tine pe buteliile minuscule cumparate “de la rusi”, ciorbite in care cautam cu disperare ba o perisoara, ba o fideluta, dupa caz. Ramane celebra “plimbarea” la Varful Ascutit si “goana dupa apa”. Imi aduc aminte cum mi-a cazut sticla de 2 litri de apa in prapastie in timp ce vorbeam la primul meu telefon mobil, un Mitsubishi Trium, dotat cu o antena numa’ buna de speriat ursu’ in cazu’ in care ii treceau niscai idei necurate vis-a-vis de persoanele noastre! 2 litri de apa duse pe apa sambetei si o mica contributie personala si involuntara la poluarea prapastiei respective cu niste plastic de care sigur nu va scapa in urmatorii 100 de ani 😦 ! Dupa aia tu cu Ovidiu ati facut o mica preumblare pe la Diana, in timp ce io cu Andrei am strabatut creasta pana la Ascutit, timp in care ne-am delectat pupilele gustative si ne-am potolit oleaca setea cu mult ravnitu’ compot de ananas, compot de care voi nu prea ati avut parte! Si cum pe vremurile alea lumea era mai egoista, nici voi, si nici noi nu am avut parte de apa in adevaratul sens al cuvantului pana la Ascutit, unde niste cetateni binevoitori (2 baieti si o fata dragutica 🙂 dar cam negricioasa) au impartit treimea de apa ramasa in sticluta lor proprie si personala. A urmat buleala la picior al lui Andrei pe drumul de intoarcere, din nou somn la Curmatura intrerupt de pietrele deranjate de petrecaretii ce-si aveau cortul mai la panta in sus de noi, tolaneala de a doua zi tot la Curmatura, ca deh, organismul cerea (mai putin Andrei – nu tu) care, de voie, de nevoie, a facut un drum pana in Zarnesti sa ne cumpere ciocolata si bere :)))! A urmat plimbarea pana La Table (sper sa nu gresesc) in care tot Andrei a patentat expresiile “inca 5 minute de odihna” si “mai vreau putina apa”, ploaia din noapte respectiva in care tot Andrei a fost eroul (a uitat fereastra deschisa la cort si “s-a inundat” (in paranteza fie spus, lucru important de mentionat, eram 4 insi cu 3 corturi in care incapeau 8 persoane), spalatul pe fata de a doua zi dimineata in raul din apropiere in timp ce in amonte niste rusoaice mai mult sau mai putin bune “se duseau” prin partile esentiale, despartirea de Andrei de a doua zi (deja echipamentul lui era depasit moral si fizic pentru ce ne propusesem noi, respectiv traseul La Lanturi, urcusul la Om pe care tu aveai de gand sa il abandonezi din motive de sanatate (noroc cu Ion – asa il chema pe tipul din Oradea – care era in plimbare cu “verisoara” lui prin zona si care s-a oferit galant sa te ajute), intalnirea pe creasta cu un nene de vreo 50 de ani care isi facea “incalzirea” prin zona si isi odihnea oasele pe o petrisica, in timp ce se curata intre degetele de diverse impuritati adunate fara voia lui de pe traseu! Si a mai fost cireasa de pe visina, coborarea pe La Lanturi, in zumzet de tunete si cu promisiuni ferme facute de mine in sinea sinelui meu ca nu ma voi mai lua dupa tine in viitor! Am ajuns cu bine in Plaiu’ Foii, tocmai la tanc, ploaia incepand in forta dupa ce ne-am montat corturile si ne-am desfacut berile! Noaptea “am dormit” cu frica de tunete si fulgere, dupa care a doua zi am pornit agale spre casa, murati pana la piele, cam fara bani de tren si satul de “atatea frici” la care am fost supus in cele cateva zile petrecute in Crai! Cam asta a fost rezumatul ideilor principale, pe care, daca doresti, le voi dezvolta diseara la o bere! Numa’ bine!
LikeLike
October 15, 2010 at 12:08 pm
Mai Marius, se pare ca nici tie nu iti mai functioneaza bine circuitele 😛
Pe colegul ala al tau il chema Radu, nu Andrei. Eeeee!!! Induci lumea in eroare :))
LikeLike
November 19, 2010 at 10:51 am
🙂 am ajuns pe site-ul tau de la poza care e acum pe locul 1 pe carpati. fain postul asta…imi aduce atat de mult aminte de inceputurile mele…de fapt cred ca multi am inceput cu muntele cam in felul asta si cu asa echipament.
LikeLike