Relaxare in Piatra Mare

Cateva poze (click pe ele pentru a le vedea mai mari) din week-end-ul 13-14 noiembrie 2010.

Stabilisem cu Andrei si Ruxache sa mergem in Piatra Mare, la Prapastia Ursilor, pentru a profita de vrema buna ce se anunta si sa mai  facem ceva catarare. Mie mi-a fost cam lene si nu am facut mare lucru sambata iar duminica chiar nimic (in afara de un mic ocol spre Dambul Morii, pentru a nu cobora pe acelasi traseu) :))

Seara petrecuta la foc a fost printre cele mai faine de pana acum, cu putina palinca, slana, ceapa, ciuperci pe jar, jumari si alte bunatati 🙂

La drum spre Prapastia Ursilor

Radu

Catalin

Eu

Andrei prostindu-se putin :))

Ruxi

Despot

Ionela

La foc

Ciupercute

Andrei si Ruxi au avut chef sa incerce si o catarare la frontala, si au reusit sa faca traseul “Cu mainile in buzunare” 🙂

Relax 🙂

Expozitie de echipament 🙂

Andrei pe Hornul Frumos

Despot

Si Ruxi pe Hornul Frumos (nu stiu cat de frumos i s-a parut ei :)) )

PS: Multumesc Cipi pentru transportul auto de la Dambul Morii la Brasov 🙂

Valea Adanca si Morarul la inceput de noiembrie

Cum se anunta vreme buna in week-end, ma apuc de facut planuri. Vorbesc cu Ovidiu si il intreb cam de ce are chef. Dupa multeee, multe gandiri si razgandiri (au fost vreo 4 variante 🙂 ) vineri seara aveam un plan: Valea Adanca- Omu- Valea Morarului. Pe Valea Adanca mersesem doar iarna, si nici atunci pana la iesire, iar vara doar pana la intersectia cu Braul Mare al Morarului. Asa ca imi convenea de minune traseul. Mai ales ca auzisem fel de fel de povestiri despre o saritoare, acum ceva ani usurica, dar care in timp a devenit mult mai interesanta :D.  Pe Valea Morarului mai coborasem o singura data de la Omu, iarna, deci tot traseu nou.

O sun si pe Corina, initial vroia sa mearga la biciclit dar cum nu mai fusese de multa vreme pe o vale, s-a alaturat si ea noua.

Echipa era formata: Corina, Ovidiu si eu. Sambata, 6 noiembrie 2010, ma trezesc pe la 3:30 si o stresez pe Laura cu facutul rucsacului (seara nu am acut chef 😀 ). Termin destul de repede si cum nu mai aveam rabdare plec spre metrou. Am avut de asteptat vreo 10 minute pana sa deschida portile. La gara, iar am fost primul in tren. Cum se intampla de obicei cand ai de ales, am schimbat vreo 4 locuri: ala are bancheta murdara, ala e prea in spate, ala are geamul murdar. Pana la urma am ales. Prost :)) Locul era intre vagoane, si dupa cum am observat dupa plecarea trenului, avea o usa defecta.

De la Buftea urca si Corina. Povestim una-alta, mai motaim, pana ma suna Rux. Era cu Andrei si Despot.  Au tot incercat ei sa ma corupa sa merg cu ei dar am rezistat :)) Tentatia era mare, mergeau pe la Costila. Timpul zboara repede si ajungem in Busteni FARA NICI UN MINUT DE INTARZIERE!!! Wow, de multa vreme nu s-a mai intamplat asta, nu imi venea sa cred :))

Pornim fiecare pe drumul ales: noi spre Gura Diham, ei spre Refugiul Costila.

Poze (click pe ele pentru a le vedea mai mari) o sa fie destul de putine, sambata eu nu am facut aproape deloc.

Pe la 10:00-10:30 pornim spre cantonul de vanatoare Coltii Morarului. Am ratacit un pic poteca din cauza frunzelor, dar nu am balaurit mult, am remediat repede problema.

In curand ajungem la intrarea pe traseu. Facem o pauza mai mare si luam masa.

Acele Morarului, de data asta vazute de jos 🙂

La masa

Ovidiu

Eu

Corina

Urcusul a mers fara probleme. Putin inainte de intersectia cu BMM e o saritoare care mie mi se pare ca se degradeaza din ce in ce mai mult. E un hornulet destul de pamantos si alunecos, presarat cu pietricele. Acolo am scos sfoara , mai mult pentru psihic, asa, si i-am ajutat pe Corina si Ovidiu sa treaca. E un piton chiar pe bolovanul de la de deasupra saritorii si inca unul putin mai sus, la 2-3m.

Deasupra saritorii

La intersectia cu BMM

Ajungem la “faimoasa” saritoare, cam asa se prezinta: pe stanga perete aproape drept; pe dreapta cu ceva praguri. Un bolovan imens bloca valea.

Prima data am incercat pe partea dreapta, cum imi zisese Andrei. Am urcat vreo 2m, am treversat putin dreapta, apoi am mai urcat vreo 2-3m. Acum urma sa fac o traversare la stanga, si sa ies deasupra saritorii. Numai ca psihicului meu nu prea i-a placut cum se prezenta continuarea :). Ma invart eu, ma sucesc, dar degeaba, nu puteam sa ma hotarasc sa continui pe acolo, pe niste praguri inguste, pe alocuri acoperite cu gheata, si cu vreo 7m sub mine. Asa ca ma chinui putin sa ma dau jos si incerc abordarea pe partea stanga.

Intr-un mod nu tocmai artistic, mai pompiereste asa :)) Am pus in practica metoda vazuta de Ovidiu pe net, intr-un blog. Ma urc pe umerii lui Ovidiu, mai inaintez cativa cm proptit cu spatele de bolovan, si dupa ce ma intind cat pot reusesc sa prind o bucla de un piton aflat aproape de buza saritorii. Folosesc un anou pe post de scarita si reusesc sa trec. Acum a urmat alta parte “distractiva”: trasul bagajelor 😀  Al Corinei a mers usor, era cel mai mic, al meu a reusit sa treaca dupa vreo 2 incercari. La rucsacul lui Ovidiu am avut ceva de lucru, pentru ca era imens, si greu :)) A trebuit sa il golim pe jumatate si sa facem 2 transporturi 🙂

Dupa ceva acrobatii si indemnuri reusesc sa treaca si Ovidiu cu Corina.

Fac un mic rapel (mai e un piton pe partea stanga, la vreo 2 m de buza saritorii) s irecuperez bucla si “scarita”.

Saritoarea asta ne-a luat ceva timp, asa ca ii dam repede in sus , deja incepuse sa se intunece.

Am mai scos sfoara inca o data deoarece Corina n ua fost atenta pe unde am mers eu si s-a intepenit intr-un horn de unde nu mai putea nici sa coboare nici sa urce. Pe masura ce urcam vantul se simtea din ce in ce mai tare, semn ca ne apropiam de iesire. Se intuneca in curand si scoatem frontalele. Partea finala a Vaii Adanci e cam aiurea, teren friabil, bolovani care o luau la vale, hornuri pamantoase si cu grohotis pe ele. Numai bine pentru psihicul participantilor, Ovidiu gaseste o capra neagra mancata de urs sau lup 😀

Ca sa evit terenul prost de pe firul vaii, am traversat in dreapta pe o creasta cu jnepeni. Ne-am luptat binisor cu jnepenii, dar tot era mai bine decat pe fir. Mergeam eu asa, si scoteam cate un piuit pentru a avertiza “salbaticiunile’ ca suntem prin zona, cand, la un piuit, rasar la vreo 5m de mine vreo 6 capete de caprite. Ce spaima am tras, si eu si caprele :)) Nu ne simtisera pentru ca vantul batea destul de tare de sus, dinspre platou.

Da la o vreme creasta s-a largit din ce in ce mai mult. Totusi inaintam destul de greu din cauza vantului: mergeam vreo 20m apoi ne tranteam la pamant sa ne tragem sufletul. Pana la urma vantul ne-a sleit de puteri si am oprit undeva dupa un bolovan sa mancam ceva. Privelistea era fantastic de frumoasa, o gramada de stele, nu am mai vazut de multa vreme un cer atat de limpede. Inaintam cam pe orbeste, nu era luna deloc, dar din ce studiasem acasa prin harti si descrieri, creasta asta trebuia sa ne scoata direct la Omu. Am vazut lumina de la statia meteo, deci nu mai aveam mult. In 15 min eram la adapost de vant, la Omu. Incepem cu un ceai cald, apoi un vin fiert. Stam ce stam la povesti, impresii despre tura, apoi mergem la culcare.

Culcare-culcare, daca poti! A fost infernal de cald peste noapte la priciuri, soba a mers pana dimineata, geamul nu se deschidea, soba nu se inchidea :d, – simteam ca ma sufoc :))

Pe la 6 dimineata cred, vine Ovidiu sa ma cheme la pozat rasaritul dar mi-a fost prea lene sa ies. Ma dau si eu jos pe la 8-9 si ma intremez cu o cafea si o omleta, apoi am iesit afara sa vad daca mai prind si eu ceva de pozat 🙂

La 10 am inceput coborarea, pe Valea Morarului; nu ne-a pus probleme si pe la 13:30 eram la Gura Diham. Cam asta a fost. Sper sa nu ma boscorodeasca prea tare Ovidiu si Corina pentru traseul ales si  pentru faptul ca ne-a prins noaptea pe vale 😀

Din nou pe Acele Morarului

Stau de cateva zile si ma gandesc cum as putea descrie cat mai bine tura de sambata trecuta, pentru ca o fost tura mai altfel, pentru mine cel putin. Ca de obicei, nu am inspiratie 🙂

Hai sa incep cu prezentarea echipei: Andrei (milo), Rux (ruxache), Radu (despot) si eu.

Data: 23-24 octombrie 2010

Traseul, asa cum se prezenta vineri seara 🙂 : Busteni- Valea Galbenele- Traseul Coman din Umarul Galbenele, si duminica ceva pe la Tancul Ascutit.

Traseul, sambata dimineata 🙂 : Busteni- Valea Adanca- Braul Mare al Morarului- Acele Morarului- Omu, duminica coborare pe Valea Morarului.

Ce a iesit pana la urma vedeti mai departe 🙂

Nu o sa fie o descriere tehnica a traseelor, pentru cine intereseaza exista Cristea, Kargel. 😛

Sambata dimineata, cam chior de somn, dupa numai 3-4 ore de dormit, arunc rucsacul in spinare (deja mi se parea extrem de greu 🙂 ) iau un taxi si in 10 minute ajung la autogara de pe Ritmului. Prind masina de 5:15 si pe la 8 si ceva sunt in Busteni. Andrei, Despot si Rux ajunsesera de ceva vreme. Ca sa castigam timp chemam un taxi, pana la Gura Diham. Cateva pregatiri si pornim spre Valea Adanca. Toamna ne zugravise peisaje incredibil de frumoase.

Asudam binisor pana la casa de vanatoare Coltii Morarului.  Urcusul asta nu mi-a placut niciodata, dar acum parca a trecut mai usor, vrajit de culorile padurii. La casa de vantoare stam nitel sa ne tragem sufletul si sa mancam o ciocolata.

Intre timp Despot isi exerseaza tehnica  de lupta, in cazul intalnirii cu vre-un ursache 🙂

Nu zabovim prea mult si plecam mai departe. Cum tineam noi poteca binisor, asa, la intersectia cu Valea Bujorilor Andrei vine cu o propunere: sa urcam  direct pe Bujorilor. Nu am stat mult pe ganduri si am schimbat iar traseul :). Nu mai mersesem pe Valea Bujorilor si eram curios. Intram pe firul vaii dar nu dupa multa vreme suntem opriti de o saritoare acoperita cu o pojghita de gheata (de altfel mai toata valea era asa).

Il lasam pe Despot sa se lupte cu ea si noi incepem sa o ocolim pe partea stanga, printr-un hatis de boscheti si crengi.

Pana la urma renunta si Despot si vine pe urmele noastre.

Jos- soare. Mai sus, cam la 300 m- soare. Numai noi eram la umbra si inghetam, tragand din greu de namilele din spatele nostru.  Cred ca e prima data cand merg pe un traseu de genul asta cu asa greutate in rucsac. De la un moment dat a fost chiar frustrant cu frigul asta si visam la momentul cand o sa iesim si noi la zona insorita.

Majoritatea saritorilor le-am trecut fara mari probleme, mai putin una care s-a incapatanat sa ne dea de furca. Trebuia facut un pas mai dubios, sa te intinzi cat poti, pentru a ajunge apoi la baza unui hornulet foarte ingust si cam fara prize. Cu dulapurile in spate a fost o distractie, va dati seama :D. Primul a trecut Andrei, apoi Despot si Rux. Eu am fost mai smecher, am trimis inainte rucsacul, tras cu o cordelina, apoi scapat de povara a mers mult mai usor 🙂

Valea Bujorilor se desface la un moment dat in doua fire; unii spun ca e mai bine pe cel din dreapta, altii pe cel din stanga. Ei bine, noi am luat-o printre cele doua fire , pe muchie.

Vai de nervii nostrii, proasta alegere am facut  :)) Cum in stanga parea sa fie o jungla de jnepenis, am zis sa urcam o bucata pe muchie si sa coboram apoi spre dreapta. Numai ca nu ne-a iesit. In viata mea nu am mers pe teren mai prost si mai instabil decat asta.

Era un amestec de pamant si pietris, foarte instabil, asta pe o panta foooarte inclinata! Am luat ceva altitudine, am vrut sa traversam in stanga spre niste jnepeni care s-au dovedit uscati si putrezi, in dreapta deja nu mai puteam cobora, era distanta prea mare, iar ideea unei coborari pe terenul ala infect iesea din discutie. Asa ca ii dam inainte, cu nervii incordati la maxim. De obicei nu vorbesc urat (nu injur 😛 ) dar la cate si-a auzit muchia asta acum … :)) Incercand sa gaseasca o iesire, Andrei trece si el prin niste momente mai delicate, reuseste sa se blocheze putin mai sus de noi. Dupa emotii si multe vorbe “de bine” reuseste sa ajunga in siguranta.

Eu si Despot pe traseul de groaza 🙂

Aici cred ca am gresit ordinea pozelor, asta e facuta mai sus, dupa ce am iesit din Valea Bujorilor 🙂

Ciucasul

In jos, spre Soare si Calduraaa!

Andrei, incercand sa ajunga la noi

Eee, si dupa atata chin iesim in Braul Mare al Morarului. Dupa 10 minute ajungem in Saua Crestei Ascutite, la caldura. Ne lasam mangaiati de soarele de toamna, stam si lenevim cu toata Valea Prahovei la picioare, Ciucasul ne face si el semne ceva mai de departe, vaile Costilei stau la umbra…liniste…ce bine e!

Era ceasul 15:00. Ne sfatuim si decidem ca cel mai bine e sa ramanem aici, sa ne odihnim, si sa continuam maine dimineata cu Acele. Scoatem corturile si incepem sa trebaluim. Plec cu Andrei pana la Fantanita, dupa apa. Cand eram pe brau, o caprita incearca sa ne nimereasca de sus cu un pietroi. Stam vreo juma’ de ora pana umplem cele 4 sticle de o,5l apoi pornim spre “tabara”.

Ne apucam de bucatarit. Scot primusul si pregatesc felul “special”- paste si gulas 🙂 Pana sa termin de gatit, soarele s-a ascuns dupa Omu si un frig aprig ne-a cuprins. Ne adapostim de vant intre corturi pentru “masa festiva”. Pastele alea calde, cu gulas, au picat numai bine pe frigul ce ne invaluia (parerea mea, au fost delicoase; astept si parerile comesenilor :P). Dupa asta, alta delicatesa: slana cu ceapa! 😀

Cu tot frigul de afara, nu ne lasam alungati la caldurica si stam sa asistam la miracolul apusului. Vapaia asfintitului improasca lumini fantastice peste intreaga priveliste. Ai vrea sa stai la infinit aici, sa nu te mai dai dus din lumea asta de basm a muntelui.

Ciucasul sub  lumina lunii

Ne mai incalzim putin cu cate o gura de “apa de foc” si muzica lui Liviu Vasilica 😀

Pana la urma ne bagam la caldura, in saci, mai motaim putin apoi picam in mrejele somnului. La un moment dat m-am trezit, nu stiu cat era ceasul, si am iesit afara.

Cred ca nu se poate descrie in cuvinte peisajul, era fantastic de frumos! Vantul se potolise, luna plina era deaspura Acelor si lumina toate vaile Costilei. Jos, mii de luminite, pana hat..departe.

Pe la 8 dimineata ne trezim. Andrei a dat tonul, a venit sa ma cheme sa privim rasaritul care aruca flacari pe Ace.

Usor usor ies si ceilalti: Rux si Despot. Incepem sa strangem corturile. Azi e randul lui Despot si al lui Rux sa mearga dupa apa. Cat strangeam corturile o capra sta si ne studiaza.

Postavarul

Piatra Mare

Alta caprita

Desi ne-am trezit destul de devreme, nu am reusit sa ne mobilizam inainte de ora 10:00.

Fata de prima data cand am urcat pe Ace, acum am inceput urcusul exact din sa. Data trecuta am ocolit bucata asta pana in Bujorilor apoi in sus pe fir.

Despot 🙂

E, si iata-ma iar pe Creasta Ascutita. De data asta pornesc cu emotii mai putine, dar tot ma trecea cate un fior cand ma uitam in stanga si in dreapta, la haul ce se casca la picioarele mele.

Ne distram putin si cu umbrele noastre proiectate de pe Creasta Ascutita 🙂

Ajungem la Acul Mare…Vantul nu prea ne lasa in pace, bate cu inversunare. Se stabileste ca Ruxi sa plece prima, cap 😀

Emotii mari, ar da semne ca vrea sa renunte, dar nu are sanse 😀

“Incurajata” de niste versuri rostite cu patos de Andrei (nu se pot reproduce aici :)) ) Ruxi porneste. Si se descurca. Bine. Cum am zis si data trecuta, traseul nu e greu, dar te coplesesc adancurile ce se casca in stanga si dreapta, creasta foarte ingusta (bine, cel putin pe mine).

Bun, pleaca si Andrei si incepem sa ne pregatim. Stau in dubii. As vrea sa merg si eu primul dar…ceva ma retine 🙂

Pana la urma imi fac curaj, trag aer in piept si plec. Bine ca nu mai era Andrei langa mine, ma alegeam si eu cu indemnul primit de Rux :))

Merge nesperat de bine, ma asteptam sa imi tremure picoarele :)) dar intrat pe creasta nu m-am mai concentrat decat la traseu.

Si Victorieee!!! Am reusit.

Nu peste mult timp apare si Despot

Ne pregatim de rapelul pana in Strunga Acului Mare. Aveam 2 corzi, asa ca am facut unul singur, de 50. Pana mi-a venit randul (am ramas ultimul) am inghetat groaznic, soarele nu batea pe partea aia si batea si un vant turbat.

In Sa am stat putin la soare sa ma incalzesc si sa imi trag sufletul. Urma Degetul Rosu. Rux pleaca din nou prima, secondata de Andrei.

Ma gandesc: daca am mers primul pe Acul Mare, e musai sa continui pana la capat asa 🙂 Si o pornesc si eu in sus. E usor, se urca pe niste praguri de iarba, la pasajele de stanca prize bune. Gasesc un piton si trec coarda prin el, asa, sa fie.

Acul Crucii vazut de pe Degetul Rosu

Pe Degetul Rosu verific caietelul adus in luna august, scriem si noi 2 vorbe, si ne chinuim sa mancam ceva. Asta pe un vant din ce in ce mai puternic.

Facem si un set de poze artistice, pe Deget 🙂

Andrei

Despot

Rux

Si eu

Urmeaza rapelul in Strunga Degetelor

La Acul Crucii iar m-au apucat emotiile si eram aproape sa il las pe Despot sa mearga primul. Rux reuseste sa treaca cu bine si de data asta, tot cap. A avut de furca insa cu trasul corzii, nu prelungise buclele.

Imi inving din nou teama si plec. Andrei care urcase inainte prelungise o bucla cu un anou, am mai bagat si eu un anou inainte de iesirea pe varf, si totul a fost ok, coarda a venit foarte usor.  Am avut un pic emotii la hornuletul de la intrarea pe Ac, din cauza rucsacului mare care ma tot tragea pe spate si care s-a intepenit la un moment dat in horn.

Si uraaa, am reusit si de data asta!

Rapelul de pe Acul Crucii a fost cam dubios de data asta din cauza vantului, care ne tot impingea spre stanga.

Rux si Andrei erau deja pe Acul de Sus in timp ce eu si Despot ne luptam cu vantul in rapelul de pe Acul Crucii. Sus, la iesirea de pe Acul Mare, se mai vede o echipa pregatindu-se de rapel.

Acul de Sus e cel mai usor, se urca pre praguri de iarba de jos pana sus. Sunt totusi vreo 2-3 pitoane si aici.

Ne adapostim intr-un loc caruia Andrei ii zice Tunel si mancam ceva, eram hamesiti, traseul si vantul nu prea ne-a dat ragaz.

E si acum vine iar una bucata de cosmar: coborarea de pe Ace in Valea Cerbului. Nu am coborat pe acelasi traseu ca prima data, cu cealalta echipa. Daca vara te ajuti de smocurile de iarba proaspata, acum nu prea aveai de ce. Pante inclinate ca naiba, iarba uscata, acoperita cu o pojghita de gheata…Bucata asta si-a primit si ea o tona de injuraturi de la mine, nu asteptam decat sa ajung mai repede in Valea Cerbului, de acolo era pentru mine “bulevard” 🙂

Prindem la un moment dat un valcel, pe care Andrei si Rux ziceau ca au coborat in vara. Dupa cum ziceam, vara nu-i ca iarna. Sau invers 🙂

O iarba de care nu puteai sa te ajuti deloc, ba chiar iti “dadea” cate un branci la vale, daca nu erai atent. Dintr-o data simt cum o iau usurel la vale. Imi infig mainile cu disperare in iarba, dar cedeaza. Reusesc intr-un final sa ma opresc pe o branita unde regrupase restul trupei. Am avut noroc cu o zada plasata la fix si am dat un rapel dupa ea, la amandoua corzile. Dupa asta, coborarea nu a mai pus probleme si in curand eram in Valea Cerbului.

Locul unde am facut ultimul rapel.

Era destul de tarziu asa ca ii dam bataie spre Busteni, sa prindem ultimul tren. Eu eram cam la capatul puterilor, rucsacul ma omorase, gata- nu mai puteam. Imi era si foame, si sete…Mergeam in tacere prin padure, intunericul ne inconjura usor usor. Numai Rux mai scotea cate un “piu” din cand in cand, sa sperie ursii 🙂

Imi venea sa le zic sa o ia inainte, ca eu raman in padure, vad eu ce fac, dar nu mai pot continua in ritmul asta :))

Am depasit insa punctul critic si parca am prins aripi, simteam ca pot sa merg la nesfarsit 😀

Iesim in drumul spre Gura Diham si chemam un taxi care ne tranteste in fata Garii (pe Andrei, Despot si Rux) si eu continui drumul pana la Sinaia. Doar de acolo mai aveam tren spre Bucuresti. In tren ma cuprinsese o moleseala si o oboseala placuta, si imi faceam planuri ca gata, mi-a ajuns cu muntele deocamdata, 2 saptamani cel putin stau pe acasa sa imi revin. De unde, a doua zi deja visam paduri, creste, trasee 🙂

Au fost doua zile pline, incredibile, am reusit sa imi depasesc niste limite personale, a fost de vis.

Unde mergem data viitoare? 😀

PS: Acele Morarului- cel mai fain traseu 😛