24-25 martie 2012
As vrea sa incep cu bine-cunoscuta fraza ”acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific» dar pentru mine a fost o prima vale in conditii de iarna, asta daca nu pun la socoteala si Bucsoiului…. asa ca temeinice cunostinte de unde sa am?! Asta e ca aia «Cariera este in mainile tale: angajam proaspat absolventi, cu experienta….. » Pai de unde dom’le atata experienta la proaspat absolventi !?!
Valea Coltilor – 1B
Valea Galbenele – 1B
Iata ca dupa mai bine de o luna ne-am gasit si timp ca sa postam un jurnal de pe Coltilor, Galbenelelor.
Nu era prima data cand incercam Valea Coltilor (iarna asta!)….. Prima incercare, nereusita, s-a terminat cu ceva dry tooling la Costila . A doua oara, tura baietilor (cu planuri marete : Creasta Picaturii sau macar Coltilor) s-a terminat cu o urcare scurta pe Valcelul Tancurilor si asta ar fi fost o a treia oara! Pozele din jurnalele mai vechi ale lui Andrei m-au facut sa-mi doresc acest traseu si devenise deja o idee fixa : daca nici de data asta nu reusim, adio Coltilor pana la vara!
In tura am fost sase : de la stanga la dreapta – Ruxandra, Andrei Milo, Andrei Done, Rose, Viorica si Octavian care a facut poza.
….. prin martie 2012.
Am hotarat sa mai scriu eu un jurnal desi nu am un stil aparte de a povesti.
Am plecat din Bucuresti dis-de-dimineata si pe la ora 8.30 eram deja la Caminul Alpin. Lasam aici masina lui Rux, pentru a ne astepta la intoarcere si ne inghesuim toti 6 in masina lui Octav, pana la Gura Diham.
Plecam voiosi spre Poiana Costilei pe traseul marcat si vreme e buna, e doar un pic racoare. Ca de obicei, unii realizeaza ca au mai uitat cate ceva: ba parazapezi, ba ochelari, ba manusi……. dar cel mai important: am plecat pe traseu si am uitat in masina la Octav cheile de la masina lui Rux (masina mea care trebuia sa ne duca la intoarcerea din traseu, de la Caminul Alpin pana pe Valea Cerbului), asa ca vrand ne vrand va trebui sa ne intoarcem la Gura Diham!!!
Ne-am oprit sub un copac la soare, pentru o pauza de masa. E frumos, au inflorit timid cativa ghiocei si branduse. Zapada era mare dar pe traseu am beneficiat de urme gata facute 🙂
In padure canta pasarelele si e tare placut, dar am observat ca intotdeauna cand te aproprii de Poiana Costilei incepe sa bata vajul.
Incepem traversarea poienitei si ne indreptam spre Valcelul Poienitei, gandindu-ne cu groaza la urcare abrupta ce ne asteapta. Am gasit un singur jurnal in care este sfatuita pentru iarna, urcarea direct de jos, de pe Malinului….. in rest toata lumea recomanda acest Valcel al Poienitei care e criminal, care scoate untul din tine, care e Valcelul Valcelelor!
Noroc ca si aici erau deja urme batute (ba am aflat ulterior si cui trebuie sa multumim pentru ele 😉 ) dar tot ne-am afundat in zapada pana la brau, ba chiar am facut si ceva tree-climbing, dupa cum se poate vedea mai jos:
Dupa lupte seculare, la 12h10 am ajuns sus. Ne ingrijoram putin de ora cam tarzie si de zapada: “daca va fi tot asa pe vale, avem slabe sanse de inaintare!” Coboram pe Hornul Pamantos, prin rapel, cu o asigurare dupa un copac. In poza de mai jos intrarea in Hornul Pamantos se vede undeva in dreapta.
Yupiiiiiii ne-am bucurat ca zapada era OK!
In stanga la intrare avem Valea Coltilor, in dreapta Valea Malinului. Saritoarea mare de la intrarea pe Malinului era acoperita si ea. De asemenea pana acum nu observasem ca mai e o varianta de coborare, direct in Coltilor, mai sus de confluenta cu Malinului dar mi se pare ca arata uratel : plina cu zapada , varianta de coborare de aici e de evitat in astfel de conditii. Poate vara.
Valea era relativ curata, toate saritorile acoperite (Thank God!) si a fost foarte placuta inaintarea pentru incepatori ca mine. Ba chiar o vreme nici de coltari nu am simtit nevoia, dar totusi bocancii mei de vara (de fapt unicii mei bocanci) sunt foarte moi, flexibili si era cam riscant asa dar noroc cu treptele sapate de cei din fata mea!
Am inteles ca Valea Coltilor este cotata 1B si are cateva saritori care, chiar daca nu foarte dificile, ar putea pune probleme, de le gaseam descoperite dar Octavian mi-a zis ca sunt asigurari acolo unde este cazul.
Vremea e superba : senin, se vad Postavaru, Piatra Mare……
Valea devine din ce in ce mai abrupta dar din ce in ce mai spectaculoasa. Evit sa privesc inapoi prea mult! 😀
Ne oprim pe o platforma pentru a ne echipa cu coltari. Vreme faina, zapada OK, grupul vesel, munte…ah ce frumos ! 🙂 Baietii fac cu schimbul la sapat urme. Ne-am miscat bine si la 15h25 eram deja in strunga.
Valea Coltilor vazuta de sus :
Profit de ocazie : conditii excelente mai sus pe vale, nu bate vantul, asa ca ii rog pe Octavian si Viorica sa-mi mai arate cateva ceva, diverse tehnici de utilizare a pioletului si de mers cu coltari. Ramanem un pic in urma si exersez pasi …. Multumesc! 🙂
Mai jos ciracu’ si profesorii…. 😀
“Moi” in actiune! 😛
In apropriere de Coltul Magarului vedem niste urme in zapada, urme de capre negre care mergeau pe o panta foarte abrupta, pe sub un perete de stanca. Tot respectul pentru capre! 😛
La final Valea Coltilor se deschide mult. In strunga Coltilor speriem o capra. Se uita atent la noi si ne urmareste fiecare miscare! Reusim sa-i facem cateva poze apoi dispare si o vedem cateva clipe mai tarziu, sub noi, traversand in goana valea.
Peisaje de vis in toate directiile. Nici nu stiam ce sa pozam mai intai: indepartatul Postavaru, Coltul Galbenele, valea pe care tocmai urcasem? …si cate si mai cate.
Avem o priveliste frumoasa asupra Hornului Coamei. E un traseu foarte atractiv, se spune ca are numai 1B si incepe din firul vaii Galbenelelor. Dar cred ca ar trebui sa am o mai buna stapanire a mersului la coltari si piolet ca sa ma pot baga pe acolo. De departe pare inabordabil, cu o inclinatie terifianta si ceva gheata. Ufff…. mai vedem! Eu as vrea sa le fac pe toate si intr-o zi si Hornul Coamei care privit de jos, de la acelasi nivel, de-aproape, pare ceva mai prietenos.
Asta mi se pare un pasaj nu tocmai usor nici vara.
De aici am coborat in Valea Galbenele printr-un scurt rapel amenajat de Octav.
Andrei ramane cu un dor : nu a reusit nici de data asta sa urce Coltului Galbenelelor, ora fiind destul de inaintata. Si in plus, primul piton pare sa fie cam departe.
Din strunga am intrat in Valea Galbenelelor. Facem un mic popas la Hotel Galbenele. Noroc ca era zapada in grota altfel sigur s-ar fi vazut conservele si mizeria stransa aici. Cei care ajung aici ar trebui sa fie alpinisti, oameni ai muntelui, cu un mare respect pentru natura…… cine ar lasa conserve aici???
Privelistea de la fereastra Hotelului Galbenele: zapada e pe duca in Baiului.
Poza deja traditionala cu Hornul Coamei in spate!
In unele portiuni ne afundam atat de tare in zapada incat am ramas intepeniti la propriu!
Incepem coborare pe Valea Galbenele, firul principal (nu am vrut sa coboram pe secundar de teama ca ar fi trebuit sa dam poate mai multe rapeluri si asta ne-ar fi intarziat mult).
In principal toate saritorile erau acoperite asa ca nu a fost nevoie de nici un rappel si in plus erau si urme. Zapada totusi avea o consistenta mai ciudata. Era prima mea coborare la coltari, propriu-zisa….. hmmmm primii pasii si revazand pozele imi dau seama ca pioletul il tineam pozitionat aiurea si clar nu-mi plac deloc coborarile si e musai sa-mi cumpar si eu o pereche de bocanci…. si ufff Doamne ce caut eu pe aici!!!!! Mai apoi am prins curaj si coborarea a mers mai repede. Zapada este proasta, moale, lipicioasa, ne cam afundam in ea si nu prea am fi avut cum sa infingem pioletul, in caz de o alunecare. Dar ne-am miscat bine si in 40 de minute valea era gata!
Cat pe-aci sa ratam intrarea in traversarea catre Valea Costilei, intrare aflata la o cruce metalica, pentru ca lantul era ingropat in zapada.
Apoi hatasul merge in jos pana langa Tancul Ascutit, de unde am coborat in Valea Costilei. Aici am mai exersat cateva opriri in piolet, spre disperarea lui Andrei caruia ii era foame (rucsacul cu sandvisuri fiind la mine!).
Desi eram la primul lui traseu de genul asta, Andrei mi-a facut instructajul inainte de plecare :)…. dar am observat ca am minte de gaina si nu retin nimic! Logica ma bate! Retin numai si numai daca exersez si numai daca pun eu insami in practica, informatia primita… in rest tabula rasa !!!!
La refugiul Costila pustiu. M-a mirat faptul ca la sfasit de saptamana, pe o vreme superba, sa nu fie nimeni. Dupa un scurt popas, infrigurati si obositi, plecam mai departe.
Pe drumul de intoarcere, ne-am despartit : echipa a luat-o spre Valea Cerbului; eu si cu Andrei spre Caminul Alpin, reunindu-ne toti la Casa Magic, dupa o ora si ceva…. 😛
A fost o tura foarte frumoasa, relaxanta, numai buna pentru a invata. Pe Valea Coltilor chiar m-am simtit bine. 🙂
Cina la Casa Magic, corturile in Poiana Zamora, vin fiert si Andrei ud fleasca la picioare !!!
The other Andrew!
Ziua 2 : Catare la cariera din Poiana Tapului.
M-am trezit cu greu duminica dimineata, cam suparata pe o cioara care a croncanit intr-o copac de pe langa cort, inca de la ceasurile timpurii ale diminetii. Am luat un mic dejun copisos, am hranit un caine, care de altfel ne-a si furat plasa cu mancare intr-o clipa de neatentie. Cica sa faci un bine!??! Nah ! 😛 Cu tot cu plasa ne-a luat si briceagul si lingura sport.
Pe la 11h eram deja la cariera.
Privelistea e foarte frumoasa!
In padure am gasit 2 catei abandonati, 2 ghemuri de blanita cu ochi mari, caprui care tipau de zor. Fusesera abandonati in padure de niste oameni cu care ne-am si intalnit pe carare.
Ni s-a facut mila de ei asa ca i-am luat cu noi la cariera, Rux si Viorica s-au ocupat de ei, le-au gatit paste la primus, le-au dat de mancare si i-am adus inapoi in Poiana Tapului, sperand ca vor avea sanse mai mari de supravieturie pe langa vreo gospodarie.
A fost o zi reusita la catareala : au fost primele mele trasee cap !
Multumesc echipei pentru atmosfera si indicatii 🙂
Carari cu soare (ca de zapada vad ca nu vom mai avea parte anul asta : a trecut iarna peste noapte si-a venit deja vara!)
Pe drumuri de munte 