Hei, si cum stateam eu cam fara chef asa, visand la week-endul care se apropie, mi-am adus aminte de o tura foarte faina, de pe la sfarsit de octombrie 2008. O redau mai jos, asa cum a aparut pe carpati.org
Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific.
“Salutare, prieteni!
La sfarsit de brumarel, in ziua lui mercur, va propun o tura pe Valea Galbinele, o incursiune in inima Costiei, un survol peste Creasta Strungilor, o adiere peste Creasta Costila-Galbinele si, nu in ultimul rand, un salut peste vreme.
Nota bene:
– nu accept minori;
– accept doua persoane;
– echipament obligatoriu (pe langa cel obisnuit): ham (pot imprumuta 2 bucati), casca (am 2 in plus), frontala;
– tura are loc in data de 29 Octombrie;
– persoanele care nu au mai fost cu mine in ture au prioritate;
– nu plec la drum cu fumatori;
– tura recomandata celor experimentati in parcurgerea traseelor de drumetie (ture marcate) si care vor sa mai incerece si altceva, respectiv vai de abrupt.”
Asa a inceput aventura mea, aventura care avea sa ma poarte pe urmele incarcate de istorie ale Bucegiului…pe trasee la care visam de mult si despre care doar citisem pana acum.
De cum am vazut anuntul mi-a zis ca trebuie sa particip si eu. Numai ca erau ceva probleme:
1. Echipamentul meu era hat, departe, tocmai la Tohanu Nou;
2. Tura era in timpul saptamanii, miercuri, si trebuia sa rezolv cumva cu serviciul;
3. Sunt fumator, si inca destul de “inrait”, iar o conditie de participare era clara-“Nu accept fumatori”.
Cu echipamentul am rezolvat repede, urma sa imprumut de la Cristi. Mai trebuia sa rezolv cu munca si cu fumatul.
Plecarea a fost stabilita miercuri dimneata, la 5:30. Alaturi de mine au mai participat Corina (corinat.) si Vlad (vladut).
Bun…miercuri dimineata suna ceasul la 4:30, ma trezesc si ma duc sa imi pregatesc cafeaua. Cafea la care am consumat vreo 4-5 tigari, trebuia sa imi ajunga toata ziua. “Uit” tigarile acasa si plec…(inca o problema a fost depasita, mai ramanea una-invoitul de la munca).
Cristi ne culege pe toti, si da-i bataie, catre munte . Vremea era super, se anunta o zi numa’ buna de balaureala.
Ajunsi in Busteni, lasam masina langa Caminul Alpin, ne echipam si o luam la pas pe Plaiul Munticelu.
Prima foto-Monumentul Eroilor
O privire si spre marele perete al Vaii Albe
Frunzele toamnei ne fosnesc sub bocanci. Se aude numai linistea Muntelui. Ce bine e in timpul saptamanii pe munte 🙂
Peretele Vulturilor se arata in toata maretia sa. Aici sunt o gramada de trasee de catarare. Cristi ne explica cam pe unde vine fiecare.
Creasta Vulturilor
Repede ajungem in poienita “Sfatul Uriasilor”. Aici, pe un bloc de stanca, sunt placute comemorative pentru cei care
au iubit stanca, muntele…
Pe la ora 10 ajungem la izvor, unde facem un mic popas. Sun la munca si anunt ca sunt “bolnav” si nu pot ajunge azi.
Inca o problema rezolvata. Pornim mai departe spre Refugiul Costila.
Aici facem prima pauza mai serioasa pentru a manca.
Refugiul Costila si Tancul Ascutit
Refugiul Costila a fost ridicat intre 12 iunie si 15 august 1938 de catre Clubul Alpin Roman.
Aici, la Refugiul Costila, dupa doua stagii de perfectionare in Italia si Austria, Niculae Baticu a organizat prima scoala de catarare de la noi, in 1938.
De aici aruncam o privire si spre Coltul Picaturii
Cristi ne explica ce se vede in jurul nostru:trasee, creste, vai (trebuie sa mai merg pe acolo, nu am retinut tot).
Dupa ce terminam de mancat pornim la drum pe
“Traseul Vîlcelului Secundar al Gălbinelelor (firul
din dreapta; grad de dificultate 1 B). Acesta urcă de-a lungul firului, pe sub
faţa sudică a Colţului Gălbinelelor, pătrunde curînd într-un canion îngust şi
întunecos, întrerupt la mici intervale de o succesiune de săritori lipsite de
dificultăţi şi de aspecte foarte variate (hornuri, trepte de spălătură), lasă
către stînga cîteva mici hăţaşe, care trec peste ,,Coama dintre Văi” în
firul principal al Gălbinelelor, şi ia sfîrşit, după o oră de la confluenţă,
într-o strungă înierbată, de unde urcînd spre dreapta, ajunge după un parcurs
scurt, în Strunga Colţilor, la baza coamei Colţului Gălbinelelor . De aici, un hăţaş ce se strecoară paralel şi pe sub
Creasta Strungilor către V conduce după 15 min în Strunga Gălbinelelor.”
Descriere din
BUCEGI-TURISM-ALPINISM-Emilian Cristea
Inaltimile ne cheama
Tancul Ascutit
Chiar la inceputul Vaii Galbinele dam de un peisaj apocaliptic: pe partea stanga a versantului totul era ras, o buna parte din padurea de jnepeni nu mai exista, pamantul parca era arat, iar pe firul vaii o gramada de paman, bolovani si trunchiuri de copaci. Am aflat mai tarziu ce cauzase toata grozavia asta-o bucata din Peretele Galbinele se desprinsese de curand si o luase la vale (mai exact din “Tavanele de Argint”).
Incet luam inaltime si noi peisaje se deschid
O prima saritoare
Pe care o depasim lejer
Tot urcand noi, la un moment dat am vazut o mica minune- Fluturele de piatra, o pasare destul de rara si care nu sta o clipa locului; de aceea si poza e cam in ” miscare”
Continuam si dam de o alta saritoare, un pic mai dificila. Cristi urca primul pentru a ne ajuta un pic
Apoi urmam si noi
Din cand in cand ne mai oprim sa aruncam o privire in urma
Un grup vesel
Rand pe rand depasim saritori mai mici, mai mari
Ajungem iar la o saritoare un pic mai grea, unde Cristi ne asigura
Vedere de deasupra saritorii
Si de jos, unde e unghiul cel mai bun de fapt, vorba lui Cristi
Dupa depasirea hopului, o privire in jos
Continuam urcusul, atenti la bolovanii care mai cadeau din cand in cand, porniti de vantul care se simtea tot mai tare pe masura ce ne apropiam de Strunga Galbinele (scoteau niste sunete sinistre, iar la un moment dat era sa imi iau unul in cap, care cu toata casca mea, cred ca ma aranja)
Ne apropiem de impresionantul Perete al Galbinelelor, cu ale sale trasee tehnice
De undeva de jos de acolo venim noi
Daca fotografia lasa de dorit (din motive de “pozitie cam incomoda” nu am reusit sa trag un cadru mai bun), macar niste versuri care mie imi plac mult sa fie!
Vis de-argint si de petale
Cuibul tau e sus pe creste
Raza ta-mi coboara-n cale
Mai frumos ca-ntr-o poveste
Tu, floare de colt
Minune sub bolti
Frageda stea
Iubita mea
Floare ninsa-n varf de stanca
Mai presus de nori si stele
Cine oare sa te-ajunga
Numai dorurile mele
Floare de lumina vie
Zambet cald de dimineata
Te astept de-o vesnicie
Te-ntalnesc o data-n viata
Peretele Galbinele
25C – Traseul Furcilor
25D – Traseul Surplombei mari
25E – Hornul Coamei
Aici, in 20 octombrie 1935, în cap de coardã, Niculae Baticu secondat de Ion Trandafir si Dan Popescu, a realizat “dintr-o singurã intrare”, primul traseu de perete din Carpati: FURCILE (dificultate 4A).
Aceasta realizare este demna de admirat, avand in vedere si echipamentul folosit la acea vreme
“…
chiar de a doua zi am început pregătirile, îmi
dădeam seama că nu puteam urca în bocanci cu cuie. Espadrile nu aveam. Am
cumpărat nişte pantofi de plajă cu talpa de sfoară. Ion a cumpărat de la Obor două frânghii a cîte 25 de metri
fiecare, din acelea folosite de căruţaşi. Habar n-aveam noi, la vremea aceea,
de rezistenţa pe care trebuia să o aibă o frînghie la cădere. Ş-apoi, noi
mergem, să urcăm, nu să cădem…
În afara materialelor menţionate mai sus, frînghii
şi sandale de plajă, eu mai aveam un ciocan de fier, dintr-o singură bucată, cu
gheară extractoare, de cuie, nu şi de pitoane. Ion avea, de asemenea, un ciocan de bătut cuie, cele şase pitoane
şi patru carabiniere pe care le folosisem şi în Fisura Umărului. Cam la atît se reducea
„arsenalul” nostru cu materiale de căţărătură. Toţi trei mai aveam încă ceva: tinereţea, entuziasmul tinereţii
şi, în plus, un foarte bogat şi temeinic antrenament; toţi fusesem întreaga
vară pe munte, efectuînd numeroase trasee pe văi.”
Niculae Baticu – Amintirile unui alpinist
http://www.carpati.org/articol/niculae_baticu_-_un_mare_alpinist_si_om_de_munte/404/
De aici nu a mai durat mult pana am ajuns la “Hotel Galbinele”, o grota in care te poti adaposti la nevoie. Drumul pana la intrare in “hotel” e… super tare, se merge pe o brana ingusta
Tot la hotel Galbinele am servit si masa de pranz
Cristi in cautarea unghiului perfect
Din pacate pana si aici…
Hotelul Galbinele are vedere la munte, gratis
Hornul Coamei (1B)
Jos in vale
Dupa ce terminam de mancat pornim iar la drum
Cu atentie
Aproape de Strunga Galbinele
O capra neagra, care ne privea indiferenta
Un pic mai aproape
De aici toata lumea e la picioarele noastre
Postavarul si Piatra Mare
La “vanatoare” de peisaje
Morarul
Si Magura Codlei, undeva in spate
Dupa ce ne-am bucurat sufletul cu privelistea oferita noua cu generozitate de natura, am pornit la drum, mai aveam un pic pana in Strunga Galbinele
Ceva petice de zapada incep sa isi faca aparitia
Din strunga Galbinele, alte peisaje, alte perspective…
Dintele dintre colti, Creasta Malinului
Cabana si statia meteo de la Omu
Coltul Galbinele (dreapta), Strunga Galbinele, Umarul Galbinele (stanga) si Valea Scorusilor (daca imi aduc bine aminte)
Din strunga trebuie sa urcam un pic pentru a a intra in Brana Mare a Costilei. Intalnim si cateva momai care ne indruma
Si ajungem si la Brana Mare a Costilei
Atentie la traversarea unei portiuni cu zapada si gheata
Ne urmam drumul pe Brana Mare spre Creasta Vaii Albe
Ajunsi in Creasta Vaii Albe mai facem un mic popas pentru sedinta foto
Poza de grup
Brana Mare a Costilei, Postavarul, Piatra Mare
Crucea vazuta dintr-un alt unghi
Vizibilitate… fara limite
Valea Alba si Albisoarele
Incepem coborarea pe Creasta Vaii Albe, spre Brana Aeriana. Recunosc ca pe mine coborarea asta m-a cam blocat de vreo doua ori, si ca de abia asteptam sa se termine. Cu emotii, ajutat de Cristi, reusesc pana la urma…
Asta e numai inceputul coborarii. In spate se vede Coltul lui Gelepeanu.Numele “Coltul lui Gelepeanu” vine de la Nicolae Gelepeanu (1860-1923),
vanator si calauza din Busteni, unul dintre primii exploratori ai
masivului. Inainte sa ii poarte numele, stanca se chema “Nasul lui
Traian”
Continuarea…
Si ajungem si la intrarea in Brana Aeriana, loc prielnic pentru poze (aici m-am incumetat sa mai scot aparatul din rucsac)
“Ghidul” nostru
Eu
Corina si Vladut
Insirati pe ata 🙂
Peisaje spectaculoase care te lasa mut (de admiratie)
Cineva propteste bine peretele
Cristi
Avem parte de un spectacol extraordinar, pe care cred ca nu multa lume l-a vazut: apusul pe Brana Aeriana
Incepe sa se coboare si ceata (sau ceatza)
Pe acolo veniram noi
Dupa ce am trecut si de Brana Aeriana, incepem coborarea pe Valcelul Policandrului. Deja se intuncase si a trebuit sa scoatem frontalele. Aici am pierdut un pic mai mult timp, pentru ca a trebuit sa ne asteptam unul pe altul la coborarea unor lanturi (destul lungi), altfel riscand sa il dezechilibram pe cel din fata.
La coborare pe Valcelul Policandrului
Portiunea cu lanturi – deja la frontale
Am trecut cu bine si portiunea asta si am pornit la vale calauziti de niste semne proaspete, chiar din ziua aia cred (niste crestaturi pe crengi). Dimineata, de la Refugiul Costila, am auzit ceva glasuri dinspre zona.
Si iata 4 oameni multumiti de ce au realizat – nelipsita poza de grup, de data asta in formatie completa,la izvor
De la izvor am urmat drumul prin padure, povestind, glumind si din cand in cand cate o “hauiala” pentru a speria eventualii intarziati de pe traseu, adica vre-un Mos Martin.
Dupa aproape 12 ore ajungem la masina…A fost o tura superba, de neuitat, in compania unor oameni deosebiti, in care am vazut flori de colt, capre negre, fluturele de piatra, apus la inaltime (si la propriu si la figurat) si cate si mai cate…
Fotografiile folosite: eu si Cristi
Traseul urmat
Am uitat sa va zic cum m-am descurcat cu “ne-fumatul” pe traseu: nu i-am dus lipsa, dar si cand am ajuns jos la magazin…. Oricum nu am apucat sa trag decat cateva fumuri, si Cristi m-a simtit imediat :).
Pana atunci, sa ne auzim cu bine!
Pe drumuri de munte 