March 2016

Iesirea era planificata de ceva timp, trebuia sa scapam din Bucuresti. Trecuse vreme multa de cand nu ii mai propusesem Adinei o tura “relaxanta”, “usoara”, fara evenimente 😀

Ma pun pe planuri. Ce poate sa fie mai romantic si frumos decat o iesire prin Crai, usurica (dupa mine), cu dormit la un refugiu izolat, cu sobita? Intreb pe ici, pe colo: nu mai e zapada in Crai, pe partea estica. Sau cel putin nu care sa puna probleme. Gata, acolo o duc pe Adina!

Dimineata (foarte, 5 AM) Regio pana in Brasov. Autobuz pana la Bartolomeu. Zarnesti. Gresesc putin drumul spre Prapastii (cum naiba, nu stiu, am fost de N ori pe acolo, si e si muntele meu de suflet). Probabil gandul la ce seara minunata ne asteata, si la gandul ca ii voi arata Adinei locuri de vis.

Inceputul este bunicel. Adina nu zice nimic inca. Prin Prapastii zapada deloc. Situatia se schimba dupa ce ajungem la intersectia cu Cheile Pisicii. Zapada de 15-20 cm, urme lipsa. Cum Adina nu avea niste bocanci prea buni, ma apuc de facut urme, avand grija sa nu ii intre ei in bocanci. Incercam sa las urme ca de schiuri. Si mergi, si mergi, si mergi. Ma gandeam la ce febra o sa am a doua zi, deja 🙂

Adina zice ca vrea acasa. Sa ne intoarcem. Ca vine tatal ei sa ne ia. Stiam deja de schema asta, de la o alta iesire prin Crai 😛 Asa ca sunt diabolic si ii spun sa continuam, ca nu mai e mult pana la refugiu, si ca o sa fie foarte frumos!

Incep sa ma gandesc si daca o sa gasim liber la refugiu. Si ce variante am avea in caz ca nu. Mai avem putin pana la parasirea marcajului turistic, si acolo o sa vad daca sunt urme in zapada, daca urcam sau mergem la o stana din apropiere, unde am mai dormit acum ceva ani. Siiii…. nu sunt urme in sus! Inseamna ca ca refugiul e liber!

Inceputul e destul de usor. Mai sus treaba se complica, stratul de zapada creste, la fel si inclinatia. In partea finala zapada e atat de proasta, incat blestem la fiecare pas. Daca mie imi este greu, ma gandesc cum ii este Adinei… Valcelul incepe sa rasune de epitete, multe si la adresa mea (ce ……… a fost in capul meu sa venim acum aici?) Adina rezista foarte bine. Cand ma vede pe mine in ce stare sunt, nu ii mai vine sa imi spuna nimic :))

Poiana finala. Ii zic ca de aici ajungem in 10 minute. Ajungem in 30 minute 😀

Tot asteptam momentul magic, cand casuta ni se va dezvalui, ca in povesti. Eu eram inainte, ma apropiam de locul visat, dar el nu aparea! Imi dau seama: refugiul nu mai exista! Soc si groaza. Cum????!! Nu mai exista Printesa??? Nu imi venea sa cred.

Era deja noapte. Ma intreb ce sa fac. Sa o duc pe Adina inapoi, la ora aia, pe intuneric, cand era deja epuizata, cu hainele si incaltarile ude, sa mergem pana la stana urmatoare, era imposibil.

Iau hotararea sa facem bivuac pe locul fostului refugiu. Adinei ii era deja foarte frig. Intind salteluta mea, ii dau sacul de puf si o instalez. Fac si o supa in 5 minute, apoi ma apuc sa fac un foc. Si asta mi-a iesit tot in maxim 5 minute, desi totul parea sa fie ud in jur. Am folosit pliculetul cu ulei de la supa 😉 Am cautat pe sub zapada crengute, am facut aschii. Iese fum! E bine! Ma duc sa mai caut lemne pe sub zapada.

In timp ce Adina statea in sac, eu mi-am mai facut de lucru am mai vreo 2-3 ore pe langa foc, timp in care am reusit sa ma cherchelesc putin cu ajutorul berii luate din Zarnesti. Si a fumului. Ce frumos este in salbaticie, iarna, noaptea, langa un foc, sub cerul liber! Din cand in cand ii mai aruncam Adinei cate o gluma “buna” de-a mea. Raspundea,deci era bine 😛

Toate astea s-au intamplat pe ritmurile radio Fm Antena Satelor, cu un program de zile mari:) Dupa ce m-am afumat bine, am reusit sa usuc si hainele si incaltarile. Ocazie cu care bocancii Adinei au devenit cu un numar mai mic 😀

Ma duc si eu la somn langa Adina, pe izopren si cu sacul de vara si un sac RCO vechi de vreo 15 ani (luat din dulap dimineata in ultima clipa, nu stiu ce m-a impins…). Peste noapte a batut vantul destul de tare si a fost cam 1C, nu pot sa zic ca am dormit prea confortabil. De abia spre dimineata am prins si eu vreo 4 ore de somn- lemn. De obicei am si cate o folie de supravietuire in fiecare rucsac, nu stiu de ce lipsea din asta…

Adinei nu i-a fost frig, dar nu a prea dormit nici ea de frica animalelor si sunetelor. Era primul ei bivuac, iarna, munte, padure, cer liber 🙂 Discutiile au fost multe, si pe diverse teme 🙂

A doua zi strangem repede, si mergem in poiana la soare. Ce diferenta fata de ziua trecuta! Adina era asa fericita ca scapase cu viata incat orice i se parea minunat. De parca vedea totul pentru prima oara.

Stam nitel si ne holbam la crestele din jur, rontaim ceva, si incepem coborarea. Dupa ce ajungem pe traseul marcat, vedem o gramada de urme in zapada, iar a fost plin la Curmatura 🙂

Facem un popas la pepiniera parcului, mancam niste ciocolata, vedem si primii ghiocei.

Continuam spre Prapastii, unde in locul ghetusului de ieri gasim mocirla.

In Zarnesti cautam un magazin. Primul era inchis. La al doilea am avut succes. Bere, Cola, chipsuri.

Gara Zarnesti. Bere. Chipsuri. Regiotrans Brasov. Munti plini de zapada.

Adina: “Mi-a placut!”

*Din seria lucrurilor frumoase, simple, de care iti amintesti mereu.

Succes! 🙂