August 15, 2014

26/07/2014

Pe Irina nu o stiam de mult timp. Era printre cunostintele de pe FB, ne intalnisem prima data la Victoriei la metrou sa ii dau ceva, discutii virtuale, si o o iesire foarte faina cu biclele pe la Mogosoaia si Stirbei. Dupa toate astea, punem si de o tura pe munte, desi prognoza zicea: apocalipsa 🙂

Hotaram sa ignoram prognoza si situatia mea financiara cam proasta si sa mergem prin Crai. Pe unde exact, vedem la fata locului. Si plecam vineri seara cu Regiotransul. Jos palaria. CFR trebuie sa ia lectii. Spatii cat de cat decente pentru bagaje si cei mai lungi :). Aer conditionat. Fara urma de vanzatori ambulanti. Timpul de parcurgere Bucuresti- Brasov simtitor mai scurt. Drumul trece repede, ne uitam si la Nanga Parbat, film pe care amansem sa il vad pana acum pentru ca era in limba germana, straina pentru mine 🙂

Brasovul ne intampina cu ploaie. Hoinarim putin prin centru, ne oprim la un local cochet timp de o bere si o ciocolata calda. Frumos Brasovul. Apoi mergem spre locul unde urma sa dormim. Multumim Laura si Florin 🙂

Dimineata ne intampina cu… vreme buna 🙂 Tot cu Regiotransul ajungem in Zarnesti. Mai facem ceva cumparaturi apoi pornim la drum. Imi era dor tare de Crai. Nu mai ajunsesem de multa vreme. La Botorog am parte de un moment neplacut, sa zicem. Trebuie sa platesc, pentru prima data, taxa de intrare in parc. Nu as vrea sa discut prea multe pe tema asta, au tot curs vorbe. Desi initial nu am vrut, am zis hai, sa nu imi fac nervi, vreau sa ma bucur de tura. Si ‘marc banu’.

O poteca ce mie imi place foarte mult. Inainte imi placea si mai mult, pana sa intre cu TAF-urile….

Mergem linistit, voie buna, liniste, companie faina. Exact de ce aveam nevoie. Popasuri de cascat gura fara numar.

Incep sa se auda tunete in departare. Hmmm, poate nu asa departe…. Creasta Craiului se pierde din cand in cand printre nori ce nu prea aratau bine… Ajungem intr-o poienita salbatica si foarte draga mie. Popas. Luam apa, lenevim nitel, ne invartim putin prin zona. Locul asta inseamna mult pentru mine. Linistea e sparta de zborul unui cocos de munte. Stiam eu ca am sa vad iar, mereu am avut ocazia aici 🙂 Irina nu a apucat sa il vada.

Ma gandesc ce sa facem. Creasta se ascundea din cand in cand printre nori, tunetele rasunau din ce in ce mai aproape. Doar eu “stiam” zona. Iau decizia sa continuam, sa iesim in creasta. Grohotisul ne pune indemanarea in a topai la incercare.

Trecem de grohotis si ma gandesc pe unde sa o luam in sus. Din creasta stiu exact, de aici….cam stau pe ganduri. Am mai avut ceva experiente in zona, cu mers cam pe la cucurigu. Aleg un valcel ce de jos mie imi pare viabil. O intreb si pe Irina daca i se pare ok. Am acordul si ii dau in sus.

Hmmm, de jos parea mai simplu 😀 dupa ce ne-am angajat pe valcel incepe ploaia. Intai usurel,asa, apoi….. potop. Ajungem la un pas mai delicat. Stau si calculez. Pe uscat poate nu era mare lucru. Aveam si bagaj maricel… Dupa ce ma cacai putin (mai mult) reusesc sa trec pasul. Totul ud in jur…cam nasol… De coborat inapoi nici vorba. Dupa ce ca era friabil, mai era si iarba uda. Deja imi faceam mustrari, uite unde am bagat “biata” fata. Daca pateste ceva? Am eu oricum un talent la balaurit…. 🙂 Irina spune ca e ok si ca daca nu i se parea ok de la inceput, nu mai venea. Mi-a placut calmul ei.

Bun… trec pasul printr-un sprait cam larg, catar pe niste fete cu iarba, in timp ce turna peste noi. Irina imi spune ca daca ar scapa de rucsac i-ar fi mult mai usor. Ma gandesc ce as putea improviza ca sa trag rucsacul. Nu aveam la noi nimic “tehnic”. Ma gnadesc intai sa leg hainele din rucsac una de alta 🙂 Apoi imi vine ideea sa scot sacul de bivuac. Buna idee! Are vreo 2m si ceva. Descatar putin, il arunc, leaga rucsacul, reusesc sa il trag, si …gata! Am scapat 🙂

Pe moment, mai avem pana la creasta.

Dupa pasajul depasit, ne mai relaxam nitel 🙂

O bubuitura imi taie respiratia. Ce ecou a putut avea acolo, in sufletul Craiului! Ma uit si spre creasta, un alt traznet….. Trebuie sa iesim macar din zona asta, sa fim cu picioarele pe “pamant”, sa zic asa.

De unde suntem parca imi mai amintesc ceva, am mai balaurit. Am urcat muchiuta din spatele Irinei cam “la liber”, si pe teren ud. Ma tot intreba cat mai e pana in creasta 😀 Nu dupa mult timp iesim pe teren ceva mai uman. Ma gandesc daca sa iesim in creasta sau sa mergem pe un brau pana spre Ascutit. Furtuna incepe sa se potoleasca. Eram uzi pana la fund, scuzati expresia 🙂 Partea de sus era totusi uscata, jacheta pe care abia m-am indurat sa dau 30 euro in Tatra si-a facut treaba! 🙂

Discomfortul pentru mine era maxim. Nu suport sa fiu ud. La fel si Irina, imi zicea ca e a doua oara cand o prinde ploaia pe munte. Cum, doar a doua oara? :)) Initial am vrut sa o luam spre Ascutit, dar in curand am inceput sa ma obisnuiesc cu hainele ude pe mine. La Ascutit oricum se vedea puhoi de lume si nu ma incanta ideea. Asa ca… o pornim spre La Om.

Ploaia se oprise si avem parte de spectacol. Aburi se ridicau peste padure.

Inainte de refugiu stam si privim fascinati la o capra neagra si puiul ei, ce nu pareau prea deranjati de prezenta noastra.

Refugiul gol. Ieeeei! Am ajuns la timp pentru a prinde apusul. Nu ne schimbam cu haine uscate, ne asezam si privim fascinati spectacolul. Cu clantanit de dinti si suportand un atac turbat al unor musculite :))

Pana la urma ne retragem in refugiu. Dau sa ma schimb, si observ ca hainele mele erau partial ude, inclusiv sacul. Ne punem pe gatit si mancat. Pe parcusul noptii m-am trezit de mai multe ori, sa ma rontai ceva si sa ascult vantul ce parea ca o sa ia refugiul pe sus. Noapte superba! Imi era dor de Crai.

Dimineata coboram alene spre Grind.