Poveste de Ceahlau. Sau Ceahlau de poveste :)

Perioada: 1-4 iunie 2012

Echipa: Gabriela, Rose, Marius, Dorian, eu.

 Incep cu un “multam domnu Senty” pentru ca ai insistat sa venim in Ceahlau si pentru serviciile de ghid 😉

Era in plan sa ajung si in Ceahlau “candva” 🙂

O sa fie mai mult un jurnal foto (o gramada de poze, nu am stiu pe care sa aleg – semn ca mi-a placut mult 🙂 )
Click pe poze pentru a le vedeam mai mari si sub forma de galerie.

 Asa…si acum ii dau cuvantul lui Rose 🙂

Mi-a placut foarte mult in Ceahlau! MINUNAT! E un taram de basm si peisajele sunt exceptionale. Iar daca cititi, inainte de a merge acolo, legendele locurilor, veti fi incantati sa descoperiti ciudatele forme alte stancilor: Claile lui Miron – ciobanasul care canta asa de frumos, Politele cu Crini, Panaghia, Stanca Dochiei, Piatra lui Butu si a Anei si multe multe altele… toate iti bucura ochiul. Iar padurea este minunata: o magie de flori si de culori. Traseele marcate sunt intr-adevar parcurse de foarte multi turisti si potecile sunt tare circulate dar totusi nu e  mizerie, interventia omului e limitata (fiind parc national)  si traseele sunt frumoase, bine intretinute, iar din loc in loc gasesti tablite interactive cu imagini unice ale vietii salbatice din Ceahlau. Peretii stancosi, desi abrupti, cu forme bizare si creste si varfuri inguste, nu sunt pitonati si nu prea sunt trasee amenajate de alpinism (sau poate putine si foarte vechi).

Vineri seara, 1 iunie, de ziua copilului, ne imbarcam toti 3: Gabriela, Rose si Andrei in masina la Dorian si pornim spre Piatra Neam, unde stabilisem sa ne intalnim cu Marius (Senty) care venea din Iasi. Drumul, altfel lung si plictisitor, a trecut repede pentru ca a fost condimentat cu multe glumite si cu o viteza de toata frumuseatea (de exemplu: Bucuresti –Buzau 1h15 cu tot cu pauze de cumparaturi!)…. Dar oricum ai da-o, in Romania noastra, orice traseu iese cu o medie de viteza de 60km/h, asta pentru ca avem autostrazi! 😀

 Pe la miezul noptii ajungem in  Piatra Neamt, ne intalnim cu Marius si pornim mai departe spre Izvorul Muntelui. Era aproape 1 noaptea cand am inceput urcusul pe langa Paraul Maicilor, pe poteca marcaj banda rosie ce urca prin Poiana Maicilor. Nu sunt mare fan mers pe intuneric dar daca-i musai, cu placere! Ne echipam, ne pregatim, aprindem frontalele, inchidem masinile si pornim in intuneric pe un traseu de 1h -1h30, spre Poiana Maicilor, unde ne gandeam sa campam. Numai bine o ploaie marunta si sacaitoare ne tranteste moralul la pamant dar noi continuam cu stoicism. Grabesc ritmul, mai incetinesc, intr-un final ne sincronizam toti si ajungem cam in acelasi timp in Poiana, bucurandu-ne de munte, de mirosul padurii, de misterul intunericului. Eram bucurosi ca am scapat de Bucuresti si ca suntem la munte, fie vremea cum o fi!

 Tocmai cand baietii cautau un loc mai bun de pus corturile, numai bine se departeaza Senty si intra in stana din Poiana Maicilor: curata, micuta, cocheta, intretinuta, izolata cu folie de plastic pe dinauntru! Yuhuuuu… nu va mai trebui  sa punem corturile pe ploicica marunta. Intram toti, punem primusurile in functiune: SA CURGA SUPELE!… si vinul si coniacul si berea si bizonul (o tarie foarte buna si aromata).

Stana nu mai e in folosinta asa ca ne-am instalat cum trebuie sacii si pe la ora 3 spre zori, ne-am retras la somn.

A continuat sa ploua inca vreo cateva ore si ma temeam ca vremea rea ne va insoti tot WE-ul de Rusalii. Dar nu! Ne-am trezit sambata de dimineata, intr-adevar batea vantul dar risipea norii si nu mai ploua. Chiar daca era nitel frig, culorile si peisajele ne incantau ochii. Eram uimiti: admiram totul  intr-o liniste deplina. Ce frumos!

 

Marius incepe sa ne arate polite, creste, jgheaburi…  recunosc ca  nu am retinut mare lucru decat ca un valcel mai abrupt se numeste Jgheabul Boambelor!  😛  Am mai ochit si Acele Caprelor si braul Acelor si nu a ratat Marius sa ne arate  nici o polita, cat de mica ar fi ea 😛 Pprivelistea catre abrupt este de neimaginat.

Mancam afara, bem cafea si o pornim la drum.

Hotarasem sa lasam rucsacii grei la stana, seara sa revenim tot in adapostul nostru primitor si prima zi sa mergem in traseu mai light. Pentru prima zi – sambata, Marius ne promisese ca ne va arata multe minunatii pe un traseu nemarcat. Din Poiana Maicilor ne-am indreptat spre Jgheabul Armenilor .

Pana la intrare a fost nitel dificil deorece vegetatia e abundenta si sunt multi copaci cazuti. Traseul a a fost asa: am urcat pe Jgheabul Armenilor pana in platou si am continuat pana la Cabana Dochia unde am facut popas. Am fost apoi pe varful Toaca iar la intoarcere am coborat pe traseul banda rosie Claile lui Miron – Poiana Maicilor. Vremea a  tinut cu noi si Ceahlaul ne-a arata fata lui primitoare (am inteles ca poate fi si capricios, nu degeaba a murit Baba Dochia inghetata si s-a transformat in stana de piatra :D)

 

In jos, de pe Polita lui Calistru

Poiana Maicilor

 

Privelistea de la Polita lui Calistru iti taie rasuflarea. Daca nu am fi mers cu Marius, sigur am fi ratat intrarea deci am fost norocosi ca am avut un indrumator ce ne-a aratat locurile ascunse in Ceahlau. Cred ca de aceasta promisiune s-a lasat ademenit si Dorian, sa vina (el mai fusese de vreo 4-5 ori in Ceahlau, “muntele lui de suflet”) ca sa descopere si minunatele nemarcate, un altfel de Ceahlau. Am continuat urcusul pe jgheab si am iesit pe niste pe fete inierbate si pante abrupt. Dupa o scurta leneveala la soare, am mai urcat pana pe platou pana in poiana de sub Ocolasul Mare.

Coloana dorica si Ocolasul Mare (1907m)

Aici am trait si experienta intalnirii cu o vipera: mi-a inghetat sangele in vine, de nici nu m-am putut clinti din loc. Noroc ca vipera, fricoasa si ea, s-a retras din calea mea sub niste tufe de jnepnis.

Ocolasul Mare, poate si datorita faptului ca nu se poate urca pe el, imi inspira un mare mister. Am continuat spre cabana si privelistea din campingul de la Dochia e minunata.

Marius nu se mai oprea din explicat. Cum retinea atatea jgheaburi si polite si creste? 🙂

La cabana Dochia am intrat, ne-am asezat la o masa: cabana e frumoasa, primitoare, preturile sunt OK, mancarea e buna, cabanierul de treaba. Totusi: dezastru, multa lume, galagie mare, pustani de clasele a 6-a cu profesorul insotitor. Si asta nu e tot: profesorul – un inconstient, cum aveam sa constatam: fetele de 12 ani machiate, baietii carau “subtil” sticlele cu vin de la bar catre camerele lor, profesorul un libidinos si jumatate si-un betivan de mare clasa mereu cu berea in mana, de-ti venea sa-l pocnesti, mai ales ca lua toate fetele de 12 ani la pipait. Adolescenti galagiosi, iar profesorul lor un iresponsabil! Baietii mai aveau putin si il pocneau 😦

 Doichita este pisica de la Cabana Dochia…. Ea a fost gasita de catre niste turisti anul trecut, singurica pe platou, sub Ocolasul Mare, pe cand era cat un pumn. Acum Doichita este o pisica mare si frumoasa, grasuta si indesata, care toarce si sta la mangaiat. Si ca orice pisica respectabila, are tot ochii verzi smarald precum suratele ei (Cheita, pisica de la cabana Cheia din Buila, Bufni, pisica de la Curmatura). Ca sa beau ceai fierbinte si sa-mi toarca  pisicuta in brate, mi-ar placea sa merg si iarna in Ceahlau si sa ajung la Dochia dupa un drum lung luuung prin zapada si sa ninga linistit.

Doichita

 Dupa o pauza de ciorbita/sandvisuri la cabana, am urcat pe Vf Toaca (1904m) de unde  se vede complet lacul Bicaz (sau Izvorul Muntelui). Am trecut pe langa schit si pe langa statia meteo. Batea vantul cam tare asa ca n-am intarziat prea mult pe varf, ci am pornit-o repede spre “casuta noastra stana”. Am inteles ca in prima parte a lunii august, de pe Toaca, la rasarit, se formeaza o piramida naturala, celebra, cu umbra unei altei stanci Piatra Ciobanului, parca se numea…

Preturile la zi (cazare, mancare, bautura)

Pe drumul de intoarcere am admirat Claile lui Miron si as vrea sa redau si cateva franturi din legenda:  “Pe ciobanul Miron, căci aşa îi fusese lăsat numele, Dumnezeu îl dăruise cu harul cântului şi se povesteşte că doinea din fluierul său ca nimeni altul. Şi atât de minunate erau doinele lui, încât toate vietăţile pădurii, vântul, izvoarele, stâncile, dealurile şi poienile îl ascultau ca vrăjite.  Şi atât de dragi îi fură toate acestea ciobanului Miron şi atât de drag le rămase şi el tuturor, încât se crede că a rămas să moară acolo, lângă stânca cea mai ascuţită. Astăzi, cele două stânci cunoscute sub denumirea de “Clăile lui Miron” reprezintă un punct de atracţie pentru turiştii care urcă pe Ceahlău prin Poiana Maicilor “ (http://www.ceahlau.neamt.ro/legenda_clailor_miron.php)

Ajunsi la stana, dupa o masa copioasa si un somn dulce -din cand in cand mai scoteam capul afara din sac ca sa ascult vantul – vine si ziua de duminica 3 iunie. Stiam ca nu o sa fie o tura de relaxare dar nici pe departe nu ma gandeam la un asa luuuuuuung traseu: Marius ne-a dus pe valea Fundul Ghedeonului, catre Jgheabul Ursilor, din nou pana la cabana Dochia. De data asta am avut rucsacii mari in spate caci ne hotarasem sa ramanem in camping la Dochia a doua noapte.

Vai!!! Cat am patimit, ce lung mi s-a parut traseul…..lung lung dar frumos, frumos cu tot ce trebuie: cu padure, cu saritori, cu izvoare, cu nitica escalada pe radacini de brazi, cu balaureala si naduseala cat cuprinde, cu stanci frumoase: Piatra Lata a Ghedeonului, saritoarea Zarurilor si stanci imense ce stau sa se desprinda in Jgheabul Ursariei.  Greu dar frumos! Si cand ma gandesc ca pentru ziua respectiva mai aveam in plan sa facem un traseu pana la cascada Duruitoarea :))

Ne-am pornit pe la 9 dimineata din Poiana Maicilor si pe la 16h am ajuns la Dochia. Eram franti asa ca nu ne-am mai urnit de la cabana.

Duminica dimineata, Gabriela nu se simtea bine asa ca se hotarase sa nu ne mai insoteasca ci sa se intoarca la Cabana Izvorul Muntelui jos la poale dar mare ne-a fost surpriza si bucuria cand, seara la Dochia, am vazut-o aparand. Dupa ce si-a recapatat fortele (cu o omleta la Izvorul Muntelui 😛 )  a venit singurica, pe Lutul Rosu, pana la Cabana. Ieiiii!!! GIRL POWER!

Seara noi fetele ne-am dus sa vizitam si schitul din spatele Dochiei, dar baietii prea lenesi, au ramas la cabana.

A fost o seara frumoasa cu povesti si supe calde si conserve de iahnie si ciocolata si cate alte bunataturi. Eu pe la 21h nu am mai rezistat si m-am retras in sac. Ocolasul mare se vede superb din spatele cabanei Dochia. Am avut parte de o noapte dementiala cu o luna imensa ridicandu-se peste jnepeni dar si de-un vant de-am visat ca sunt pe vapor, pe o corabie care se scufunda.

Montam corturile si facem planuri pe unde sa coboram luni, 4 iunie: pe Lutul Rosu, ne sfatuieste Marius, caci pe acolo sunt cele mai multe lucruri de vazut.

Coborarea pe Lutul Rosu e intr-adevar frumoasa: banda albastra de la Dochia, cam 3h pana jos – Detunate – Piatra cu Apa – Curmatura Lutu Rosu – Cabana Izvorul Muntelui. Este traseul cel mai utilizat de turisti, este practicabil atat vara cat si iarna, urcusul e relativ usor iar peisajele sunt frumoase. Traseul este amenjat cu tablite continand informatii despre fauna si flora din Ceahlau, aspecte geologice, despre padure, etc.

Spre Camera Patrata

Pe la 10 dimineata, luni am pornit de la cabana, am traversat Jgheabul Cabanei si am continuat catre Detunate, un grup de stanci cu aspect de cetate. Aici ne-am abatut nitel de la traseu pentru a urca pana aproape de stanci.

La Piatra cu Apa am admirat panorama spre Detunate, cabana Dochia si Ocolasul Mare.

Dupa Piatra cu Apa am impresia ca ne-am abatut pe la Camera Patrata si apoi catre Politele cu Crini, dupa un loc unde este amenajat un popas cu bancute si mese din  metal…. S-ar putea totusi sa ma insele memoria asupra cronologiei dar imi amintesc totusi o inscriptie foarte interseanta despre Larice:

Laricele sau zada (Larix decidua ssp. carpatica) este un conifer cu frunze căzătoare, fiind specie ocrotită în mod deosebit pe acest masiv.
Laricele este un arbore european ce poate ajunge până la 40 de metri înălţime. Se remarcă printr-o longevitate foarte mare, ajungând până la vârsta de 600 – 700 de ani iar uneori depăşind 1000 de ani.
Datorită programului de ocrotire a acestei specii de conifer, astăzi în Masivul Ceahlău se întâlnesc exemplare mature, cu diametrul cuprins între 40-70 cm.
La sfârşitul lui octombrie, laricele se colorează în galben auriu, dând astfel o trăsătură unică de frumuseţe peisajului montan. (http://www.ceahlau.neamt.ro/traseul_1.php)

Imi amintesc ca aici am gasit si-un corn de capra neagra intr-o poienita, la Politele cu Crini. Baietii radeau de mine zicand ca sigur sigur ursul i-a venit de petrecanie saracutei caprite, judecand dupa smocurile de  blanita imprastiate in iarba si urmele de gheara pe un copac. Mos Martin a papat capra si-apoi si-a refacut manichiura pe un copac! 😦

Am mai facut un popas de masa si apoi am ajuns la masini, pe la 14h30. 

Frumos a fost! Aveam sufletul incarcat de  aceasta tura minunata si ne-a parut rau ca s-a terminat dar  muntele tot acolo ramane si poate data viitoare vom apuca sa mergem si pe traseele dinspre Durau. Multumim si lui Marius ca a insistat sa venim pentru ca altfel am fi ratat niste locuri tare faine si o excursie pe cinste.