1 Mai in Cheile Turzii

Vacanta de 1 mai in Cheile Turzii
Participanti: toata lumea
TRASEE:

1. Sambata 28 Aprilie:

– Creasta Sansil ((3B/5+, 4LC) in Peretele Sansil

– Traseul Grotelor, varianta cu tunel (3A/6, 2lc) in Peretele Sansil

2. Duminica 29 Aprilie: Traseul Hans Gora sau Creasta Coltului Crapat (3B/7, 5lc)

3. Luni 30 Aprilie: Grota lui Hili – via ferrata

4. Marti 1 mai: Traseul Scoala Turdeana si dupa-amiaza, am vizitat Salina din Turda

Vineri 27 aprilie, pe la ora 19h, am plecat din Bucuresti cu Octavian si Viorica; Silvia si Catalin erau si ei in drum spre Chei. Dupa un drum luuunggg am ajuns toti in camping-ul din Cheile Turzii, dimineata pe la 2h30. Iar pe la ora 3 au ajuns si Cristi Popescu, Dana si Mihai; spre dimineata au mai venit Ioana & Catalin Cretu, Vlad Condratov din Iasi, Rux cu Andrei Milo, Despot cu Ionela, Dorian, Sebi……. ce mai tura-vura: o gramada de cunoscuti!

In micuta parcare, la 3 dimineata, am sarbatorit cu prajituri bune si visinata ziua de nastere a Vioricai : a fost frumos ….. inca odata LA MULTI ANI VIO! :* : ) si apoi ne-am retras la somn.

De fapt corturile nu le-am pus langa Cabana Cheia, ci in capatul opus al Cheilor, inspre Petrestii de Jos. Se trece un mic podulet si corturile se pun in poienita din fata casei. Catalin ne spune ca nu mai e nea’ Ovidiu proprietar, ci casa a fot preluata de un grup de motociclisti, care s-au gandit ca e nimerit sa puna muzica tare in boxe, sambata dis-de-dimineata! 😦 (Am avut totusi noroc: nu erau manele!) Daca o vor tine tot asa, s-ar putea sa-si piarda publicul; sau poate ca ei asteptau un altfel de public (tineri din sat, veniti la discoteca, nicidecum oameni veniti la catareala).

Totusi un lucru bun: au montat un dus si exista (FOARTE IMPORTANT!) si un bar si un gratar (mici, bere, inghetata….)

Pentru noi, asta a fost prima excursie in Cheile Turzii asa ca vrem sa multumim pe aceasta cale, Ioanei si lui Vlad: cu siguranta am fi balaurit muuuuult mai mult dupa intrarile in trasee, daca nu am fi mers impreuna. Asta ca sa nu mai mentionez ca si compania si atmosfera in trasee au fost foarte placute si ne-am simtit tare tare bine! 🙂

Sambata de dimineata ne trezim pe la 7:30, pe la 8 facem ochi si iesim din cort, apoi facem cunostinta unii cu altii…. ca sa nu mai ramana relatiile doar la nivelul blogosferei! 😀 Suntem incantati de frumusetea locurilor. Dupa ceva dezbateri, Catalin Cretu si Vlad se duc in Fight for life, un traseu pe mobile care nu are foarte multe repetari… si se pare ca a fost intr-adevar o lupta pentru viata, din povestirile baietilor (de altfel, povestiri amuzante si pline de suspans!) 😛 iar Silvia si Catalin in Memorialul Jenci Bacsi.

Noi ne hotaram sa incercam Creasta Sansil….iar apoi mai vedem. Se stabilesc echipele (Octavian cu 2 secunzi : Viorica si Ioana, Andrei cu mine).

Prima zi: dimineata la drum, sa fi fost vreo 9h30 cand ne-am urnit, micul dejun prelungindu-se destul de mult :D, lumea fiind bucuroasa de (re)intalnire.

Cheile sunt strabatute de la un capat la celalalt de o poteca foarte ingusta, pe alocuri aproape lipita de perete, pe alocuri zidita, existand chiar si scari de piatra. Peisajele sunt spectaculoase asa ca nu stiam unde sa casc ochii mai intai. Ma fascineaza padurea, rauletul plin de pestisori, peretii de stanca inaltandu-se foarte aproape de apa, abrupti, creste ascutite, turnuri de piatra, valcele cu grohotis, arcade si firide, liniile pitonate… sa fiu atenta la povestirile macabre, senzationalul de dimineata 😀 …. cu diverse accidente in perete?!! Exista si un izvor undeva pe la jumatatea Cheilor iar raul Hasdate e trecut de mai multe podulete (cred ca vreo patru in total), pana la iesirea din Chei.

Inainte de toate, cateva cuvinte despre primele trasee de alpinism din Cheile Turzii.

“Primii pasi au fost cei ai membrilor Societatii Carpatine din Transilvania, societate înfiintata în Cluj la data de 11 ianuarie 1891. Din anul 1945 activitatea alpina a continuat în cadrul Societatii Carpatine Ardelene Populare. Un avînt deosebit l-a cunoscut alpinismul însa o data cu înfiintarea cluburilor Metalul, Stiinta, Progresul si Vointa.

Paralel cu prezenta pe teren, s-au tinut si prelegeri despre tehnica de catarare. La primele iesiri s-au folosit funii obisnuite din cînepa si pitoane forjate din buloane de cale ferata. Asa s-a ajuns la primele încercari timide. In anul 1949 echipa alcatuita din Andrei Moldovan si Kovács Francisc au intrat în Grota Sansil, folosind o creasta laterala. Cîteva pitoane batute atunci se mai vad si astazi. Traseul a fost repitonat mai tîrziu. In anul 1951 Lorincz Nicolae, Puiu Moldovan si Andrei Moldovan au pitonat Grota lui Hili, traseu parcurs cu placere si azi. Aceste ture marcheaza de fapt începuturile catararii în Cheile Turzii.
La 1 iunie 1951 s-a deschis aici o scoala de alpinism organizata de Confederatia Generala a Muncii, la care au participat printre altii si alpinistii autodidacti din Cluj. Dintre ei, mentionam pe Lorincz Nicolae, care a ajuns sa fie principalul deschizator de noi trasee, instructor si animator al miscarii alpine din zona.
Dupa închiderea scolii, prima tura pitonata pe baza noilor cunostinte a fost traseul Sansîl. Apoi ,,zestrea” de trasee a Cheilor Turzii a crescut neîncetat ajungînd astazi la peste 50.
In anul 1972 a luat fiinta sectia de alpinism a clubului sportiv Universitatea Cluj-Napoca. ”

Creasta Sansil ((3B/5+, 4LC) in Peretele Sansil:

La 10 minute de mers prin Chei, Ioana ne indica poteca spre dreapta si dupa o scurta ascensiune ajungem imediat la intrarea in creasta Sansil (3B/5+, 4LC), primul traseu pitonat in Cheile Turzii. La intrarea in Creasta Sansil : un traseu usor si parcurs de multi, am lasat in fata o echipa de doi baieti, foarte rapizi si abia apoi au plecat Octavian cu fetele si Andrei dupa.

De la baza traseului, marcata cu un piton, urcam in diagonala spre stanga o portiune cu pernite de iarba. Dupa aproximativ sase metri intalnim o fisura orientata spre dreapta. In partea ei inferioara trecem o surplomba cu ajutorul a trei pitoane. În continuare, ne orientam putin spre dreapta catre un diedru pe care nu il vom parcurge in intregime, ci vom traversa spre stanga. O surplomba si o creasta scurta ne conduc in regrupare.

“Secundele” lui Octavian si Andrei in tricou rosu.

Traseul are o priveliste superb si consider ca a fost o buna alegere pentru prima zi de catareala. Are cativa pasi mai delicati (cel putin asa i-am resimtit eu), in rest nu este foarte dificil. De fapt, daca stau sa ma gandesc, accidente pot surveni oricand, oriunde, mai ales pentru ca terenul este destul de friabil sau exista riscul sa nu te asiguri corespunzator in momentul ascensiunii….. asa ca m-as abtine de la a califica vreun traseu.

Andrei in prima lungime din Creasta Sansil :

Andrei atent:

O frumoasa priveliste asupra Zonei Turnul Ascutit. In prima zi Cristi Popescu a parcurs acest traseu impreuna cu Dana si Mihai, secunzi. Noi fiind in peretele opus, Sansil, am reusit sa-i surprindem cu aparatul foto progresand in traseu, in diverse stadii.

Pentru mine aici a fost un pas mai delicat!

Viorica:

In prima regurpare: Andrei, Viorica si Ioana.

Fotografia de mai jos este facuta de Octavian, din a doua regrupare (Lc2 nu este foarte lunga) :

Fetele:

Ioana si Octavian:

Raul Hasdate:

Ultimele doua lungimie ale traseului, sunt de fapt creasta as aca usoare fiind, Andrei m-a lasat pe mine sa merg cap.

Dap! Am urcat cu ochelarii de soare (de oras), ochelari Ray Ban…. please!

Traseul este aerian si foarte frumos. In regrupare, privelisti ametitoare 😀

Fotografie pe care ne-a facut-o Catalin din Fight for Life: se poate observa Creasta Sansil si Traseul Grotelor cu cele 3 variante si cred ca «furnicuta» de pe creasta este chiar Octavian.

Andrei in lungimea 3 :

Cele 3 fete in regrupare : Vio, Roze & Ioana

E drept ca nu am facut asigurarea cum trebuie si saracul meu secund ar fi imbulinat-o rau de tot, daca traseul era mai greu; mai apoi am invatat si mi-a aratat Andrei ce am facut gresit. SAFETY FIRST !!

Johnny Bravo 😛

Turnul Ascutit si Grota lui Hili :

Ultima parte a Crestei Sansil are o expunere foarte frumoasa:

Clar, pe viitor trebuie sa ne imbracam in rosu, pentru a iesi in evidenta in poze ! 😛

De la iesirea din creasta, Ioana ne indica retragera: mai urcam pana in Creasta pentru a cobori apoi pe poteca si pe un valcel cu grohotis, avand Creasta Sansil in dreapta, la coborare.

Cum era abia ora 15h, ne hotaram ca mai avem timp de un traseu si cel mai la indemana este Traseul Grotelor din Peretele Sansil (numai sa gasim intrarea!). Parea imbietoare si Grota lui Hili dar ne-am cam speriat de grohotisul pana la intrarea in traseu.

 

Traseul Grotelor, varianta cu tunel (3A/6, 2lc) in Peretele Sansil :

La intrarea in acest traseu ne conduce limba de grohotis a Zurusului Cetatii. Urcam aproximativ un sfert din lungimea lui pana la un palc de copaci tineri, de unde cautam cu privirea pitoanele ce puncteaza traseul Grota Sansil.

Dupa ce ne reincarcam proviziile cu apa de la izvor, inaintam pe acest valcel (din stanga traseului Creasta Sansil) pana la intrarea celui de-al doilea traseu. Vedem ca sunt destul de multi oameni in prima regrupare sau progresand in lungimea doi (sa fi fost in total vreo 6 pe-acolo, toti ciorchine), ne decidem sa mai asteptam nitel. De data asta pleacam noi prima echipa, Andrei cap. Curand ne urmeaza si Octavian cu fetele :

Pasul dubios in prima lungime este exact inainte de a ajunge in regrupare.

Regruparea nu e foarte comoda….. pentru 5 persoane! 😛 Noroc ca e si un copac la radacina caruia se poate sta bine. Deja se facuse ora 17h si ne gandim serios daca sa continuam sau sa rapelam? Plecarea in lungimea doi e mai dubioasa, cu un mic traverseu spre drepta. De la pom traversam spre dreapta peste o placa spalata. Andrei il lasa pe Octavian sa se duca cap in lungimea asta 😛

Intre timp, reusim sa le facem fotografii baietilor, in Fight for Life: Catalin sus si Vlad in perete:

Dar revenind la traseul nostru: a fost cu ceva peripetii! Traseul Grotelor are 3 variante: una cu finalitate in grote, de unde se rapeleaza inapoi in valcel; una cu iesire in creasta (aceasta fiind si varianta mai dificila) si a o treia posibilitate, in extrema dreapta, pntr-o lungime continua de traverseu, varianta cu tunel pe care o cautam si noi. Necunoscund traseul, Octavian porneste tot in sus, inaintand vreo 5-6 spituri pana cand terenul devine tot mai friabil si din ce in mai greu. Avem ezitari…….. Moment in care scot telefonul si o sun pe Ioana Fluturas, care parcursese traseul cu 2 saptamani inainte. Eiii bine, nefiind la fata locului, explicatiile au fost utile pentru a ne da seama ca Octavian inaintase in sus prea mult si lungimea doi ar fi trebuit sa fie mai usoara. Numai ca mai departe nu ne-am dat seama cam cate grote trebuie sa traversam si cam pe unde vine traseul?!!?! 😀 Octavian a fost coborat de Vio si prin adevarate inginerii si miscunatii demne de toata lauda, a reusit sa recupereze echipamentul si a pornit apoi in directia cea buna. De prisos sa spunem ca nu aveam vizibilitate prea buna din regrupare si nici nu reuseam sa ne auzim bine dar pana la urma Octavian s-a descurcat admirabil; multumim si Ioanei pentru informatii…. a ajuns in buza tunelului unde a regrupat si ne-a asteptat pe toti.

Tunelul descendent din Sansil

Dupa rapelul de la iesirea din tunelul Sansil, am mai urcat niste pante inerbate, destul de friabile, pentru a iesi in acelasi valcel pe care ne-am retras si din Creasta Sansil.

Superba lumina de apus :

E drept ca ma cam isterizez in momentele dificile si ma panichez si ma pierd cu totul, de fapt 😀 ….asa ca pe ultimul traverseu inainte de a ajunge in Tunel…..  s-a ras nitel de mine si bineinteles ca eu m-am bosumflat!

Duminica dimineata ma trezesc cu ceva febra musculara, o stare de bine si mult chef de catarat! 🙂

Din pacate, duminica seara multi prieteni trebuiau sa plece dar noi eram abia la micul dejun, fara griji si voiosi nevoie mare! Ne astepta o zi de catarat!

Creasta Hans Gora :

De data asta Catalin Cretu a facut echipa cu Octavian in Cipches si noi ne-am hotarat sa intram in traseul Hans Gora sau Creasta Coltului Crapat (3B;6-;4lc) 2 echipe: Vlad cu fetele si Andrei tot cu mine 😛

Asa arata traseele parcurse in prima zi :

Cheile Turzii :

Ioana si Vlad stiu intrarea in traseul Hans Gora asa ca dupa izvor mai continuam si o luam la dreapta pe poteca, traversand un grohotis spre Peretele Coltului Crapat, de unde se vede creasta Hans Gora din lateral, cu traseele frumoase si interesante foarte bine conturate:

Turnul Ascutit si Grota lui Hili:

Prima lungime de coarda este una usoara. Se poate regrupa inainte de pasul traseului (cel de -7 sau 7…. ) sau dupa. Vlad a trecut pasul si a mai continuat printr-un hornulet, pana la iesirea in creasta unde a regrupat. Pleaca si fetele, apoi pleaca Andrei care regrupeaza inainte de pas. Caldura mare mon cher! 😛

Mi-a placut expunerea dar in unele locuri, in prima portiune era inierbat traseul.

A doua lungime de coarda este una spectaculoasa, Vlad regrupand langa o fereastra naturala de unde privelistea este magnifica. Traseul urmareste matematic linia crestei pana la crucea lui Hans Gora.

Superb!

Regruparea inainte de ultima lungime este chiar langa cruce.

Pe hornulet in prima lungime:

Ultima lungime din Hans Gora este usoara, fiind de fapt o progresie pe creasta, asemenatoare Acelor Morarului, as putea spune :D…. sau poate mai ingusta creasta?!

Din ultima regrupare ii vedem pe baieti, Catalin si Octavian, in Cipches. Mai au putin si termina si ei.

In Hans Gora ne-a batut soarele toata ziua.

Retragerea se face printr-un rapel la 2 corzi pana in valcelul pe care am urcat.

Foarte multe pasari frumoase, ce zboara repede repede si ai senzatia ca se izbesc de stanci, ca intra in stanca. Ne-a zis Catalin cum se numesc, dar am uitat : ( vulturel?

Hasn Gora e un traseu foarte frumos si cum era doar ora 16h, eu tare as mai fi vrut sa catar ceva. Pacat ca nu ma tin puterile !

Am parcurs mai pe seara prima lungime din Scoala Turdeana impreuna cu Andrei si Octavian dar cum era deja ora 19h si nu vedeam continuarea traseului (desi Andrei o ochise dar banditul a tacut malc…. avea chef de odihna si racoritoare la buza cortului, nu de catarat!), am hotarat cu Octavian ca e mai intelept sa ne dam jos.

Luni, 30 aprilie a fost o zi mai linistita. Am avut o tentativa de a merge in Turnul Asctutit dar ne-am dat jos din prima lungime, realizand ca ne depaseste puterile. Asa ca am ales sa urcam prin Grota lui Hili, unde – minune mare – am dat de ditamai odgoanele de via ferata. Urat ce au facut baietii astia aici, mai ales ca Via a fost facuta peste un traseu existent… Sa nu mai vorbim si de cum vor fi afectate pasarile care isi au salasul pe aici… 😦

Internet banking la inaltime: la iesirea din traseu Andrei si-a amintit ca trebuie sa faca nite tranzactii (adica sa-mi transfere mie bani!) care nu sufereau amanare pentru ca eu as fi aplicat dobanda pentru neplata datoriei! 😀

Tot in ziua de luni,  Viorica a facut o lunga plimbare pe sus pe platou si a avut ocazia sa fotografieze caprioare, o vulpe, foarte multe flori (irisi, lacramioare)…. o minunatie. Ne-a povestit ca in celalalt capat al Cheilor, la cabana…. e haos (masini, gratare, lume ca la balci , scaune de plastic, muzica tare)…..ce bine ca n-am stat cu corturile acolo ! 😀

La iesirea din traseul Grota lui Hili,  am urcat sus pe platou pana la Crucea Sandului. Privelistea e foarte frumoasa.

Camping-ul nostru si pe fundal Petrestii de Jos … cred 😀

 

In ultima zi, Andrei nu prea a mai avut chef de catareala asa ca am plecat eu cu Octavian sa facem Scoala Turdeana. Numai bine ca in prima regrupare dam de Despot cu Sebi, asa ca n-am fost singuri pe traseu. E un traseu dragut (un pic tocit pana in prima regrupare, pentru ca este foarte frecventata….. eiii, nici chiar atat de tocit ce pietrele de pe cararea ce strabate Cheile, dar totusi alunecos).

Are doar 3 pasi mai delicati: la fiecare plecare din regrupare; pasul de -6 fiind pe o fata spalata, la inceputul lungimii 2.

In ulima lungime, fiind usoara, am plecat eu cap.

Despot si Sebi inainte de ultima lungime:

La final, mm hotarat sa unim corzile si sa coboram cu 2 rapeluri……

Pe la pranz eram deja inapoi la masini. Andrei si Viorica stransesera bagajele si era o caldura infernala. Ne-am hotarat sa punem punct cataratului si sa terminam mini-vacanta de 1 Mai cu o vizita la Salina Turda despre care auzisem ca a fost restaurata cu fonduri Europene si ca este o minunatie! In Turda nu exista foarte multe indicatoare spre Salina asa ca am bajbait putin, asta pana cand 2 tineri localnici ne-au spus ca ei merg tot in directia aia, locuiesc aproape si ne duc pana acolo….. alergand in fata masinii!!! 😀 Le-am rasplatit efortul si noi si Silvia cu niste banuti de o bere, sa se racoreasca si ei 🙂

In salina este racoare (10-12*C) asa ca eu una am dardait nitel in pantaloni scurti si tricou (dar nu-mi oprisem haine la indemana si bagajul era bine pus in portbagaj…sub balte bagaje 😛 ). Intrarea se face printr-un tunel luuunggg, de vreo 300-400m.

Intr-adevar Salina e SF !

Are mai multe incaperi care pot fi vizitate.

Se pot face chiar si plimbari cu barca.

A fost o vacanta foarte reusita. Traseele catarate sunt spectaculoase, expuse si ofera priveliste minunate asupra Cheilor. Speram sa revenim cat mai curand.

Topo: TURISM SI ALPINISM IN CHEILE TURZII- M.Vasile

Veliko: mini-vacanta de Paste

13-16 aprilie 2012

Fotografiile nu sunt in ordine, pentru ca inca nu ne-am invrednicit sa setam ora corecta la aparatul foto, asa ca de cate ori compilam fotografiile dintr-o tura…. iese o adevarata bulibaseala!

Si pentru ca imaginile sunt alandala….atunci si textul trebuie sa fie pe masura de haotic.

E frumos la Veliko, oras micut, medieval, pitoresc, mai este cunoscut ca find « Orașul Țarilor ». Raul Iantra: aproape ca nu il observi, dar ceea ce iti sare in ochi sunt casutele frumoase imprastiate pe cele 3 dealuri: Țareveț, Trapezița și Sveta Gora, arhitectura de bun gust (diferita dar totusi la unison, nimic tipator care sa-ti irite retina), strazile inguste, vehicolele ponosite, Lada si Lastun si alte cateva, care la noi au ajuns de mult al Remat.

Dap, ati ghicit! Pentru ca vremea s-a anunta rea acasa, am petrecut mini-vacanta de Paste in Bulgaria, la Veliko (la 180km de Bucuresti) si s-a dovedit a fi destinatia perfecta: Doamne Doamne a tinut cu noi si numai duminica ne-a plouat mai serios. Dar toata ploaia spre bine, pentru ca astfel am avut timp sa vizitam Cetatea si Catedrala Maicii Domnului (Cathedral of the Birth of Teotokos) si pana la urma n-au fost chiar asa de negri norii de furtuna, ci numai ploi frumoase si placute, de primavara.

Pentru patru zile motanul nostru Sisulici a ramas singur. La plecare noi i-am urat «Have a mice day and best fishes!» Dar sigur sigur nu ii convine sa ramana singur in apartament si pun pariu ca daca ar fi putut vorbi, ne-ar fi zis la randul lui: “you too, have a mice day and sleeping with the fishes….si cu picioarele in beton!” vorba mafiotilor, la cat de rau, pramatie mica muscatoare e motanul nostru! E un adevarat delicvent.

Bineinteles ca am bifat condica si la Tempo: localul preferat si recomandat de romani. Am servit Bugs Bunny mai mult din curiozitate, iepurele nu m-a impresionat. Mai buni sunt dovleceii la gratar cu sos tzatziki si vintele la gratar si cartofii noi cu usturoi la cuptor, si sos de branza proaspata si boia de ardei dulce. Localul e OK si nu e scump. Foarte buna si berea bulgareasca : dintre cele trei gratii (Shumensko, Zagorka si Kamenitza), eu pe Zagorka o prefer.

Printre reprizele de ploaie, in duminica Pastelui ne-am plimbat prin vechea cetate, care e o minunatie pentru trail-runners (cu verdeata multa, diferenta de nivel, priveliste). Si ca tot veni vorba de sport : ufffff…. cataratul e bun, dar simt ca ar trebui sa fac mai mult sport pe langa. Piscina/cycling/aerobic/banda/sa alerg, sport intr-un mod mai putin haotic, mai organizat, in fiecare zi sa-aloc timp pentru asta. Mai bine ma duc sa-mi achizitionez un pedometru ca sa ma motivez. Dar o colega mi-a zis ca risti sa-l bagi cu pantalonii in masina de spalat ! 😛 Hihihihi ! Mi-a zis ca cica daca faci  10mii de pasi esti total sedentar, daca faci 15mii e OK dar pentru o forma buna sa fie obligatoriu 20mii/zi.  E ok si la 30mii : asta inseamna ca ai cam umblat toata ziua : ) : ) Sau mai bine ma apuc de pilates si yoga…… dar elasticitate n-am deloc, ma simt ca o testoasa contorsionata pe saltea 😀
Pentru a trece granita e nevoie de buletin sau pasaport si se plateste taxa de pod de 25RON/masina si doar 2 euro de la bulgari spre noi. Am mai luat si o vinieta bulgareasca de 10BGL pentru 7 zile. Stiu ca nu e politicos sa vorbim despre bani, dar asta-i treaba romaneasca, toti vorbim despre bani si salariile sunt cum sunt si chiar ma gandeam ca uite deja fac 6 ani in piata muncii/corporatiilor! pfiiiiiii……. Da’ chiar, voi cum ati facut primii bani ?

Am plecat pe la 7h30 – 8h, vineri dimineata 13 aprilie,  din Bucuresti. Ajungem la Veliko pe la 11h, pentru mine oricum drumul a trecut pe nesimtite pentru ca dorm mereu in masini. Vremea placuta, asa ca ne hotaram sa mergem direct la faleza. Intrarea la Trinity Rock  se face pe o carare prin stanga Manastirii Trapezita si catre fiecare sector sunt trepte de lemn. Mergem pana la primul sector – A (adica in capatul opus manastirii). In prima zi m-am incalzit urcand mansa de vreo 3 ori pe aceeasi fisura (The Direct Slit 😛  – de la Rux citire) in speranta ca traseul mi se va parea mai usor si poate ma familiarizez si ma ambitionez sa-l urc cap pana la urma: ceea ce nu s-a intamplat !

Dupa multa joaca, ne-am strans catrafusele si am plecat spre locul de campat. Nu am pus corturile la bancutele din poienita de langa manastire (pentru ca acolo am auzit eu ca sunt capuse), asa ca am pus corturile mai jos intr-o poienita, la vreo 2km de manastire.

Si ne-am tot jucat in sectorul A in prima zi : Andrei pe un traseu frumos care te tine in alerta cap – coada.

Filatorul de serviciu:

Ma simteam inca in forma a doua zi, asa ca spre seara atac, cap, un traseu lung (cu o intrare usurica ) dar dupa 2 spituri ma opresc pentru ca s-a dovedit a fi cam tare pentru puterile mele si noroc ca era Octavian prin preajma (a.k.a Recuperatorul) pentru a continua si a recupera materialele lasate in perete. Multumim Octav! : )

Poienita s-a umplut de corturi: romani, speriati de vremea anuntata in tara. Duminca ne-am trezit pe la 9:00 dimineata si ne-am bucurat vazandu-i si pe Mati cu Ioana, campati langa noi. Venisera peste noapte, tocmai din Cheile Turzii, de unde ploaia ii alungase.  Nu mai batea vantul insa picura, asa ca am strans corturile si am plecat spre cealalta zona de catarat, mai aproape de oras : Usteto. … Se anuntase 30% probabilitate de ploaie dar eram totusi optimisti. Dupa o mica balaureala prin paduricea de de-asupra falezei, am reusit sa ajungem cu bine la locul de catarat. Dar zona e urata, traseele nu sunt deloc imbietoate si nici usoare, nici pe puterile mele. Andrei se echipeaza, asigura la primele 2 pitoane (alaturi Mati terminase deja un traseu) cand ploaia anuntata a venit si Mati, entuziast de oportunitatea de a mai catara ceva, se ofera sa urce el repede, sa ne recupereze si noua materialele: prize spalate si ude – o placere pentru Mati ! 😛

Vazand ca aversele nu vor inceta, decidem sa punem punct cataratului, pe ziua respectiva si sa pornim in vizita spre cetate.

Dimineata, cautand Usteto :

Initial pentru Paste ne gandisem la Cheile Truzii, Hercualne sau chiar o tura la Vratsa, dar toate site-urile meteo aratau ploaie. Doar la Veliko erau prognoze oarecum mai optimiste si dupa cum spuneam mai sus, duminica ploaia ne-a permis sa ne plimbam :

Ioana la Usteto:

Filand pe ploaie:

Trasee deloc frumoase la Usteto:

Inainte sa inceapa ploaia:

Nori amenintatori:

Mai jos Usteto Vest: exista 2 faleze de catarare, separate de o vale cu linia de cale ferata dar din cate am inteles Usteto Vest mult mai putin frecventat. Noi am catarat in Usteto Est.

Superba lumina de ploaie si nori:

Cetatea din Veliko Tarnovo: intrarea costa 6 BGL sau 3 Euro si merita vizitata!

Arhitectura minunata:

In interiorul bisericii din cetate veti avea o supriza: picture inedite impodobesc peretii, pictura  intr-un stil suprarealist prea putin intalnit in alte lacase de cult…. Am inteles ca exista si jocuri de lumini pe zidurile cetatii, in zilele de sarbatoare.

In zare: munti inzapeziti

La Tempo: Le Rabbit!

The Direct Slit, pe care ne-am dat de vreo 3 ori in prima zi:

Octavian in actiune:

Rux cap pe un traseu cel putin interesant ! 😀

Odihna :

Stanca de la Veliko are o cu totul alta forma decat cu ce eram obisnuiti pe la noi. In primul rand este foarte stabila, traseele sunt bine curatate. In prima zi mm incercat intai o mansa si apoi am urcat si cap pe cel mai usor traseu din sectorul A, dar cu o intrare un pic dubioasa, cu prize scurse.

Octavian :

Andrei:

A doua zi am fost in zona de catarre de langa manastire – sectorul F cred. Am inceput cu un traseu pe o fisura ciudata, in care mansa fiind m-am impotmolit, m-a apucat o criza de plans cu sughituri si i-am promis lui Andrei ca imediat cum ma da jos, ma intorc acasa (vad eu cu ce, nu conteaza cum!) dar pana la urma m-am calmat, am terminat traseul si am plecat mai departe, in explorare.

Cei doi Andrei:

Spre seara m-am mai jucat nitel cap, impreuna cu Rux,  pe o fisura foarte frumoasa:

Mati la Usteto, duminica:

Mati luni dimineata, intr-un traseu pe care l-am incercat si eu cap, mai apoi….. dar a trebuit sa ma salveze din nou, Octavian ! 😛 E un traseu frumos: un diedro-fisura cu multe prize, foarte bine asigurat si nu foarte greu, dar m-am impotmolit la ultimul spit, in pasul traseului ! Si langa se poate observa intrarea intr-un traseu frumos, de trei lungimi,  pe care ni l-a indicat Cristi.

Sambata Andrei s-a dus pe prima lungime din acest traseu dar cum era dejasfarsit de dupa-amiaza si incepuse vantul sa bata in rafale puternice, am abandonat in prima regrupare (prima lungime are vreo 30m, zic eu)

Vantul batea puternic si nu prea puteam sa comunicam dar traseul l-am reluat luni de dimineata, in doua echipe : Octavian cu Vio si eu cu Andrei. E foarte frumos, dar ar fi trebuit sa luam apa cu noi, in rucsac. A fost cald si am suferit de sete. Are niste pasi interesanti la plecarea din fiecare regrupare si e un pic e ciudat si destul de friabil in ultima lungime. A doua regrupare e la buza unei grote, unde trebuie avut grija sa nu dam pietricele in capul secundului. Plecarea in ultima lungime e pe o fata spalata, restul devenind foarte friabil. Se poate rapela sau se coboara din platou, pe carare.

Andrei in prima lungime :

Mati :

Dupa cele 3 lungimi, ajunsi sus pe platou, am preferat sa rapelam decat sa coboram pe poteca ce ne-ar fi dus in cel mai indepartat sector al falezei.

La finalul traseului:

A fost o vacanta reusita, mai ales ca s-au adunat multi cunoscuti : Ioana si Mati, Cristi, Mihai, Silvia, Catalin, Dana & Baza, Dorian : )  Bucurosi de reintalnire! Si serile le-am petrecut printre picaturi de ploaie, dans, muzica, foc, la un pahar de vorbe…… a fost o vacanta pe cinste!

 

Pentru topo: http://www.climbingguidebg.com/?lang=en

Valea Seaca a Caraimanului- Valcelul Mortului- Valea Alba, editia cu zapada

11 aprilie 2012
Echipa: Cristi, Laurentiu, Tudor, eu

Pregatiri si asteptari pentru mini-vacanta de Paste. Imi luasem liber si joi si vineri cu gandul de a merge undeva mai departe, in Cheile Turzii. Numai ca draguta de vreme nu a tinut cont de planurile noastre si si-a pus in gand sa ne cam ploua. Si cum stateam eu bosumflat asa, ma suna Cristi cu o propunere de nerefuzat- Valea Seaca a Caraimanului- Valcelul Mortului. Chiar daca vara trecuta am zis ca nu o sa mai calce prea curand bocancii mei pe acolo, am zis “da” imediat propunerii lui Cristi, asta si pentru ca eram curios cum e si cu zapada pe acolo.

Numai ca era o mica problema- tura era pentru miercuri, 11. Rezolv insa si problema asta si gata de plecare sunt 🙂

 

Pe foarte scurt mai jos 😀

Plecare dimineata la 5:30.

Drum fara peripetii.

Bucegiul spectaculos si maret ca de obicei.

Zapada numa’ buna de coltari.

Urcare frumoasa.

Saua Mortului repejor.

Plecat spre Braul Mare al Caraimanului.

Traversat cateva portiuni urate de zapada pe brau, cu inima cat un purice.

Facut cale intoarsa pe cele cateva portiuni de zapada, tot cu inima cat un purice. 🙂

Pornit spre Valea Alba, unde am gonit repede pana la Verdeata. Zapada de sus pana jos, buna de coltari.

Asteptat o vreme coechipierii. Plecat spre Bucuresti multumit de tura si echipa. Foarte multumit. 🙂

Mai vreau!

 

Cam asta a fost si iesirea pe VSC, postata printre picaturi la job, nu de alta dar de vreo 2 saptamani am foarte mult de lucru 😀

O povestire “normala” gasiti la Cristi. Cititi ca merita 😉

Ce am facut de Paste pana la urma, saptamana viitoare.

 

Si mai jos poze:

 

 

 

1 an

Doar atat: Multumesc Rosemarie pentru un an minunat!

[pe2-gallery class=”alignleft” ]
[/pe2-gallery]

 

Si cu ocazia asta va recomand si un film vazut in cadrul Festivalului de film european, despre care nu pot spune decat: must see, cautati-l!

José and Pilar

“José and Pilar,” a documentary by Miguel Gonçalves Mendes, is a deeply moving story about love, loss and literature. It follows the days of José Saramago, the Nobel-laureate Portuguese novelist, and his wife, Pilar del Rio. The film shows their whirlwind life of international travel, his passion for completing his masterpiece, “The Elephant’s Journey” and how their love quietly sustains them throughout. “Jose and Pilar” reveals the hidden Saramago, unravels any preconceived notions about him, and proves that genius and simplicity are indeed compatible. It is a funny and touching portrait on the endurance of the artistic spirit. A glimpse into the life of one of the greatest creators of the 20th century, it shows us that, as Saramago says, “There is always another way to say everything.”