April 2, 2012

Data: 17 martie 2012

De multe ori, stand la Curmatura, mi-au ramas privirile atintite spre Locomotiva- coltul acela din spatele cabanei, spre Saua Crapaturii. Eram curios, oare cum se vede de acolo de sus?

Iata ca in sfarsit s-a ivit ocazia sa aflu- atelierul sustinut de Asociatia Montana Carpati. Ma gandeam sa ajut cu ce pot pe acolo apoi sa vad care e treaba Locomotiva asta.

Problema era ca nu aveam partener. Ma gandeam chiar sa ma duc solo, revazusem filmulete pe youtube despre treaba asta 🙂 Pana la urma se arata amator Ciri. Sambata stam cu grupul in Saua Crapaturii o vreme apoi pornim spre turn. Dupa o mica bajbaiala si lupta cu zapada mare si moale, ajungem la baza. Incercasem sa caut pe internet informatii despre traseele de aici dar nu am gasit foarte multe. Citisem ca sunt pitoane vechi, destul de rare, si vreo 3-4 “linii”. Am gasit ceva care spunea ca ar fi si un traseu pe spituri noi.

M-am invartit impreuna cu Ciri in jurul stancii insa nu am gasit nici macar un spit. E, asta, urcam pe ce avem! Ochisem un horn,pe partea opusa Pietrei Mici, in stanga, care parea accesibil.

Da, pare ok pe aici, mergi tu cap! Zice Ciri. Pai ce sa fac, ma duc 🙂 Plec in bocancii mei antici cu talpa tocita, de care nu reusesc inca sa ma despart :). Cu ceva emotii ajung la primul piton si pun prima asigurare. Mai departe terenul e destul de dubios, portiunile cu zapada alternau cu cele uscate, nu vedeam din prima pitonul urmator…mergea mai usor daca luam si pioletul cu mine. Pana la urma razbesc pana in saua dintre cele 2 turnuri care formeaza Locomotiva. Pana acolo am dat de 3 pitoane, din care unul se misca destul de serios.

Vine si Ciri si inspectam zona. Al doilea turn era inabordabil, zapada topita se scurgea de sus si udase peretele. Ne hotaram sa lasam o mansa de pe primul tanc si apoi sa ne incercam puterile cu peretele pe care de jos nu prea vedeam nici o asigurare.

Pornesc vitejeste spre varful acului, in picioare. Dupa cativa pasi…opa…stai asa ca nu e bine! Creasta era foarte aeriana si expusa si oferea o senzatie de gol incredibila, mai ales ca adia nitel si vantul. Asa ca ma las frumusel in jos si incalec creasta, e mai sigur asa :)) Alta senzatie tare a venit cand a trebuit sa amenajam rapelul, topul era chiar pe buza peretelui si am avut ceva emotii pana am ajuns in pozitia de coborare 🙂

Ajungem cu bine jos si mai averm timp de cate o incercare fiecare pe partea frontala a turnului. Ciri reuseste sa ajunga pana sus, eu nu prea. Ma impotmolesc inainte de top la o mica traversare si ma dau jos dupa cateva incercari nereusite.

Strangem jucariile si ne retragem la cabana. Curmatura arata foarte bine acum, in sfarsit s-au facut ceva investii. Si Vasile- cabanierul- s-a reintors, asa ca am avut parte de ciorba de fasole ca pe vremuri, foarte buna 🙂

Seara am stat la povesti cu lumea, am vizionat cateva filme educative aduse de Ciprian Lolu, atmosfera faina.

Duminica am fost iar cu grupul,pentru diverse exercitii, pana la intrarea pe hornul care duce spre varful Turnu.

A fost o iesira placuta, vreme faina, am revazut prieteni cu care nu mai vorbisem de multa vreme, frumos.

Despre urcarea pe Locomotiva: traseul in sine nu merita, din punct de vedere al catararii, insa privelistea si senzatia de expunere- da! O sa mai dau o tura pe la vara, sa urc pana sus.

Poze mai jos:

Pe primul ac de pe Locomotiva