Plimbare la vecinii bulgari- Basarbovo

Dope – You Spin Me Right Round

Asculta mai multe audio diverse

Data: 7 aprilie.

Initial ne tentase iesirea de Florii a pinguinilor la Srebrana, dar au intervenit unele probleme si in plus, speriati de prognoze, ne-am orientat catre un weekend  la Basarbovo.

Bunica mea, daca ar mai trai, mi-ar fi tras o mustruluiala pe cinste pentru checul ala ars pe fund, prins de tava, chec care s-a sfarmat si s-a imprastiat tot tot, in incercarea mea disperata de-al scoate din forma de cuptor! Asta pentru ca o viata intreaga bunica a fost stapana oalelor, a cratitelor, a tigailor, pentru ca gatea minunat si-mi amintesc si-acum de supa ei de rosii delicioasa si de cozonaci si de pestele perpelit in tigaie, cu usturoi si mamaliguta calda!…mmmmm! Vad ca mi-e cam foame!

Revenind, saraca a tot incercat sa ma puna la treaba, sa ma invete cate ceva…. dar prea multe nu s-au prins de mine! Insa tot raul spre bine: ii incurajez lui Andrei talentele de bucatar si-l las sa se desfoare cat vrea el,  in directia asta.

Rux si Andrei Milo au acceptat sa vina sa doarma la noi vineri seara, pentru ca iesirea din Bucuresti, spre bulgari, e pe-aci. Checul meu: bun la gust dar aspectul :D…. trebuia ignorat! Insa m-a salvat Andrei cu “chilly con carne” cu smantana si lipie…bun bun! Seara a continuat cu “limonada si ceai”, cu ceva lupte intre Rux si motanul nostru Sisulici (din care pisicul a iesit invingator – sorry Rux! 😛 ) si iata ca s-a facut ora 1! 1am!!!

Cu chiu’ cu vai ne urnim de dimineata; oprire in Kaufland Giurgiu si cred ca pe la ora 10 eram deja la Basarbovo.

Va spun din start, asta ca sa nu va faceti idei, ca n-a fost un WE fructuos pentru baieti si-am putea (aproape) spune ca baietii au stat la mila fetelor: sa le puna manse! 😛 Bine bine, sunt un pic rautacioasa dar sigur vom reveni la Basarbovo pentru “la revancha ‘del stanca!” Ideea e ca sunt zile si zile: unele cand cateri bine si altele cand ti se ia de escalada si vrei sa faci vai si alpinism si sa mergei pe munte si sa te rupi de lume si de masini si de tot,sa fii pe munte, sus unde e frumos si liniste!

Sambata a fost o zi frumoasa: am avut parte de vreme buna, incetul cu incetul stanca s-a aglomerat, au venit si alti romani in zona… am mai schimbat idei si experiente.

Andrei a urcat pe o fisura Dynamic Range si in paralel, Rux pe Romanian Girl. Intr-un pas mai dubios,  Andrei s-a impotmolit si fiind aproape unul de altul, urmatoarea bucla din traseul lui Andrei, a pus-o Rux  😀 Fara comentarii va rog !

Rux a catarat cap Romanian Boy, Romania Girl, Life View si USB.

Si iata ca am prins si eu curaj nitel si m-am bagat cap pe USB. E cel mai usor traseu de la Basarbovo dar e totusi altceva decat traseele din Poiana Tapului, pe care le catarasem cap ca o prima experienta, cu 2 saptamani inainte. Cel mai greu mi-a fost cu logica: cum trebuie sa pui coarda in bucla astfel incat coarda sa iasa din perete spre tine; asta ca sa nu mai zic ca am prins buclele invers in spituri si cel care a urcat dupa mine le-a intors pe toate 😀 hihihi ! Dar de terminat traseul, am reusit si-am invatat si cum sa amenajez sus pentru o mansa 😛 Am mai avut o tentativa : cam jumate din Life View. Iar aici, ntr-o priza de mana pe care o foloseau toti, saraca, o soparla fusese strivita si Andrei odata ajuns in pasajul acela, s-a strambat cu dezgust… dar eu urcand cap, cu 5 mii de morcovi, n-am mai simtit nimic pe buricul degetlor. Numai de asta nu-mi ardea mie ! 😛

Cei doi Andrei nu prea s-au simtit in forma, preferand odihna la soare, ca soparlitele.

A fost o zi plina dar dupa picnicul  de dupa-amiaza, cheful ne-a cam parasit. Totusi s-a mai dus Rux pe Romanian Boy, insa traseul avea niste pasti mai dubiosi spre final, asa ca a urcat Andrei pentru ultimele 3 spituri si apoi am pus punct zilei, cu bere rece la corturi. Venisem cu corturile in speranta ca si duminica va fi vremea buna dar n-a fost sa fie.  A inceput ploaia asa ca duminica de dimineata nu am mai apucat sa facem o plimbare, ci am strans repede corturile si am plecat spre Bucuresti. Anul trecut, prima oara la Basarbovo, ne-am plimbat si de-alungul raului Rusenski Lom. Am vazut egrete mari iar peisajele sunt foarte foarte frumoase.

Weekendul acesta, chiar daca redus la o zi, mi-a placut pentru ca am iesit in natura, locurile sunt frumoase, cararea se ingusteaza, vegetatia e de-a dreptul luxurianta…. imi plac si micile soparle care se retrageau din calea noastra pe stanca si chiar si broastele care au tinut concert toata noaptea si apa care se aude curgand langa corturi. Overall a fost zi faina la catareala, in lipsa de alte perspective pe la noi din cauza timpului urat.

Valea Coltilor, Valea Galbenele si catarare in Poiana Tapului

24-25 martie 2012

As vrea sa incep cu bine-cunoscuta fraza ”acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific» dar pentru mine a fost o prima vale in conditii de iarna, asta daca nu pun la socoteala si Bucsoiului…. asa ca temeinice cunostinte  de unde sa am?!  Asta e ca aia «Cariera este in mainile tale: angajam proaspat absolventi, cu experienta….. » Pai de unde dom’le atata experienta la proaspat absolventi !?!

Valea Coltilor – 1B

Valea Galbenele – 1B

Iata ca dupa mai bine de o luna ne-am gasit si timp ca sa postam un jurnal de pe Coltilor, Galbenelelor.

Nu era prima data cand incercam Valea Coltilor (iarna asta!)….. Prima incercare, nereusita, s-a terminat cu ceva dry tooling la Costila . A doua oara, tura baietilor (cu planuri marete : Creasta Picaturii sau macar Coltilor) s-a terminat cu o urcare scurta pe Valcelul Tancurilor  si asta ar fi fost o a treia oara! Pozele din jurnalele mai vechi ale lui Andrei m-au facut sa-mi doresc acest traseu si devenise deja o idee fixa : daca nici de data asta nu reusim, adio Coltilor pana la vara!

In tura am fost sase : de la stanga la dreapta – Ruxandra, Andrei Milo, Andrei Done, Rose,  Viorica si Octavian care a facut poza.

….. prin martie 2012.

Am hotarat sa mai scriu eu un jurnal desi nu am un stil aparte de a povesti.

Am plecat din Bucuresti dis-de-dimineata si pe la ora 8.30 eram deja la Caminul Alpin. Lasam aici masina lui Rux, pentru a ne astepta la intoarcere si ne inghesuim toti 6 in masina lui Octav, pana la Gura Diham.

Plecam voiosi spre Poiana Costilei pe traseul marcat si vreme e buna, e doar un pic racoare. Ca de obicei,  unii realizeaza ca au mai uitat cate ceva: ba parazapezi, ba ochelari, ba manusi……. dar cel mai important: am plecat pe traseu si am uitat in masina la Octav cheile de la masina lui Rux (masina mea care trebuia sa ne duca la intoarcerea din traseu, de la Caminul Alpin pana pe Valea Cerbului), asa ca vrand ne vrand va trebui sa ne intoarcem la Gura Diham!!!

Ne-am oprit sub un copac la soare, pentru o pauza de masa. E frumos, au inflorit timid cativa ghiocei si branduse. Zapada era mare dar pe traseu am beneficiat de urme gata facute 🙂

In padure canta pasarelele si e tare placut, dar am observat ca intotdeauna cand te aproprii de Poiana Costilei incepe sa bata vajul.

Incepem traversarea poienitei si ne indreptam spre Valcelul Poienitei, gandindu-ne cu groaza la urcare abrupta ce ne asteapta. Am gasit un singur jurnal in care este sfatuita pentru iarna, urcarea direct de jos, de pe Malinului….. in rest toata lumea recomanda acest Valcel al Poienitei care e criminal, care scoate untul din tine, care e Valcelul Valcelelor!

Noroc ca si aici erau deja urme batute (ba am aflat ulterior si cui trebuie sa multumim pentru ele 😉 ) dar tot ne-am afundat in zapada pana la brau, ba chiar am facut si ceva tree-climbing, dupa cum se poate vedea mai jos:

Dupa lupte seculare, la 12h10 am ajuns sus. Ne ingrijoram putin de ora cam tarzie si de zapada: “daca va fi tot asa pe vale, avem slabe sanse de inaintare!” Coboram pe Hornul Pamantos, prin rapel, cu o asigurare dupa un copac.  In poza de mai jos intrarea in Hornul Pamantos se vede undeva in dreapta.

Yupiiiiiii ne-am bucurat ca zapada era OK!

In stanga la intrare avem Valea Coltilor, in dreapta Valea Malinului. Saritoarea mare de la intrarea pe Malinului era acoperita si ea. De asemenea pana acum nu observasem ca mai e o varianta de coborare, direct in Coltilor, mai sus de confluenta cu Malinului dar mi se pare ca arata uratel : plina cu zapada , varianta de coborare de aici e de evitat in astfel de conditii. Poate vara.

Valea era relativ curata, toate saritorile acoperite (Thank God!) si a fost foarte placuta inaintarea pentru incepatori ca mine. Ba chiar o vreme nici de coltari nu am simtit nevoia, dar totusi bocancii mei de vara (de fapt unicii mei bocanci) sunt foarte moi, flexibili si era cam riscant asa dar noroc cu treptele sapate de cei din fata mea!

Am inteles ca Valea Coltilor este cotata 1B si are cateva saritori care, chiar daca nu foarte dificile, ar putea pune probleme, de le gaseam descoperite dar Octavian mi-a zis ca sunt asigurari acolo unde este cazul.

Vremea e superba : senin, se vad Postavaru, Piatra Mare……

Valea devine din ce in ce mai abrupta dar din ce in ce mai spectaculoasa. Evit sa privesc inapoi prea mult! 😀

Ne oprim pe o platforma pentru a ne echipa cu coltari. Vreme faina, zapada OK, grupul vesel, munte…ah ce frumos ! 🙂 Baietii fac cu schimbul la sapat urme. Ne-am miscat bine si la 15h25 eram deja in strunga.

Valea Coltilor vazuta de sus :

Profit de ocazie : conditii excelente mai sus pe vale, nu bate vantul, asa ca ii rog pe Octavian  si Viorica sa-mi mai arate cateva ceva, diverse tehnici de utilizare a pioletului si de mers cu coltari. Ramanem un pic in urma si exersez pasi …. Multumesc! 🙂

Mai jos ciracu’ si profesorii…. 😀

“Moi” in actiune! 😛

In apropriere de Coltul Magarului vedem niste urme in zapada, urme de capre negre care mergeau pe o panta foarte abrupta, pe sub un perete de stanca. Tot respectul pentru capre! 😛

La final Valea Coltilor se deschide mult.  In strunga Coltilor speriem o capra. Se uita atent la noi si ne urmareste fiecare miscare!  Reusim sa-i facem cateva poze apoi dispare si o vedem cateva clipe mai tarziu, sub noi, traversand in goana valea.

Peisaje de vis in toate directiile. Nici nu stiam ce sa pozam mai intai: indepartatul Postavaru, Coltul Galbenele, valea pe care tocmai urcasem? …si cate si mai cate.

Avem o priveliste frumoasa asupra Hornului Coamei. E un traseu foarte atractiv, se spune ca are numai 1B si incepe din firul vaii Galbenelelor. Dar cred ca ar trebui sa am o mai buna stapanire a mersului la coltari si piolet ca sa ma pot baga pe acolo. De departe pare inabordabil, cu o inclinatie terifianta si ceva gheata. Ufff…. mai vedem! Eu as vrea sa le fac pe toate si intr-o zi si Hornul Coamei care privit de jos, de la acelasi nivel, de-aproape, pare ceva mai prietenos.

Asta mi se pare un pasaj nu tocmai usor nici vara.

De aici am coborat in Valea Galbenele printr-un scurt rapel amenajat de Octav.

Andrei ramane cu un dor : nu a reusit nici de data asta sa urce Coltului Galbenelelor, ora fiind destul de inaintata. Si in plus, primul piton pare sa fie cam departe.

Din strunga am intrat in Valea Galbenelelor. Facem un mic popas la Hotel Galbenele. Noroc ca era zapada in grota altfel sigur s-ar fi vazut conservele si mizeria stransa aici. Cei care ajung aici ar trebui sa fie alpinisti, oameni ai muntelui, cu un mare respect pentru natura…… cine ar lasa conserve aici???

Privelistea de la fereastra Hotelului Galbenele: zapada e pe duca in Baiului.

Poza deja traditionala cu Hornul Coamei in spate!

In unele portiuni ne afundam atat de tare in zapada incat am ramas intepeniti la propriu!

Incepem coborare pe Valea Galbenele, firul principal (nu am vrut sa coboram pe secundar de teama ca ar fi trebuit sa dam poate mai multe rapeluri si asta ne-ar fi intarziat mult).

In principal toate saritorile erau acoperite asa ca nu a fost nevoie de nici un rappel si in plus erau si urme. Zapada totusi avea o consistenta mai ciudata.  Era prima mea coborare la coltari, propriu-zisa….. hmmmm primii pasii si revazand pozele imi dau seama ca pioletul il tineam pozitionat aiurea si clar nu-mi plac deloc coborarile si e musai sa-mi cumpar si eu o pereche de bocanci…. si ufff Doamne ce caut eu pe aici!!!!!  Mai apoi am prins curaj si coborarea a mers mai repede. Zapada este proasta, moale, lipicioasa, ne cam afundam in ea si nu prea am fi avut cum sa infingem pioletul, in caz de o alunecare. Dar ne-am miscat bine si in 40 de minute valea era gata!

Cat pe-aci sa ratam intrarea in traversarea catre Valea Costilei, intrare aflata la o cruce metalica, pentru ca lantul era ingropat in zapada.

Apoi hatasul merge in jos pana langa Tancul Ascutit, de unde am coborat in Valea Costilei. Aici am mai exersat cateva opriri in piolet, spre disperarea lui Andrei caruia ii era foame (rucsacul cu sandvisuri fiind la mine!).

Desi eram la primul lui traseu de genul asta, Andrei mi-a facut instructajul inainte de plecare :)…. dar am observat ca am minte de gaina si nu retin nimic! Logica ma bate! Retin numai si numai daca exersez si numai daca pun eu insami in practica, informatia primita… in rest tabula rasa !!!!

La refugiul Costila pustiu. M-a mirat faptul ca la sfasit de saptamana, pe o vreme superba, sa nu fie nimeni. Dupa un scurt popas, infrigurati si obositi, plecam mai departe.

Pe drumul de intoarcere, ne-am despartit : echipa a luat-o spre Valea Cerbului; eu si cu Andrei spre Caminul Alpin, reunindu-ne toti la Casa Magic, dupa o ora si ceva…. 😛

A fost o tura foarte frumoasa, relaxanta, numai buna pentru a invata. Pe Valea Coltilor chiar m-am simtit bine. 🙂

Cina la Casa Magic, corturile in Poiana Zamora, vin fiert si Andrei ud fleasca la picioare !!!

The other Andrew!

Ziua 2 : Catare la cariera din Poiana Tapului.

M-am trezit cu greu duminica dimineata, cam suparata pe o cioara care a croncanit intr-o copac de pe langa cort, inca de la ceasurile timpurii ale diminetii. Am luat un mic dejun copisos, am hranit un caine, care de altfel ne-a si furat plasa cu mancare intr-o clipa de neatentie. Cica sa faci un bine!??! Nah ! 😛 Cu tot cu plasa ne-a luat si briceagul si lingura sport.

Pe la 11h eram deja la cariera.

Privelistea e foarte frumoasa!

In padure am gasit 2 catei abandonati, 2 ghemuri de blanita cu ochi mari, caprui care tipau de zor. Fusesera abandonati in padure de niste oameni cu care ne-am si intalnit pe carare.

Ni s-a facut mila de ei asa ca i-am luat cu noi la cariera, Rux si Viorica s-au ocupat de ei, le-au gatit paste la primus, le-au dat de mancare si i-am adus inapoi in Poiana Tapului, sperand ca vor avea sanse mai mari de supravieturie pe langa vreo gospodarie.

A fost o zi reusita la catareala : au fost primele mele trasee cap !

Multumesc echipei pentru atmosfera si indicatii 🙂

 

Carari cu soare (ca de zapada vad ca nu vom mai avea parte anul asta : a trecut iarna peste noapte si-a venit deja vara!)

Piatra Craiului- Locomotiva

Data: 17 martie 2012

De multe ori, stand la Curmatura, mi-au ramas privirile atintite spre Locomotiva- coltul acela din spatele cabanei, spre Saua Crapaturii. Eram curios, oare cum se vede de acolo de sus?

Iata ca in sfarsit s-a ivit ocazia sa aflu- atelierul sustinut de Asociatia Montana Carpati. Ma gandeam sa ajut cu ce pot pe acolo apoi sa vad care e treaba Locomotiva asta.

Problema era ca nu aveam partener. Ma gandeam chiar sa ma duc solo, revazusem filmulete pe youtube despre treaba asta 🙂 Pana la urma se arata amator Ciri. Sambata stam cu grupul in Saua Crapaturii o vreme apoi pornim spre turn. Dupa o mica bajbaiala si lupta cu zapada mare si moale, ajungem la baza. Incercasem sa caut pe internet informatii despre traseele de aici dar nu am gasit foarte multe. Citisem ca sunt pitoane vechi, destul de rare, si vreo 3-4 “linii”. Am gasit ceva care spunea ca ar fi si un traseu pe spituri noi.

M-am invartit impreuna cu Ciri in jurul stancii insa nu am gasit nici macar un spit. E, asta, urcam pe ce avem! Ochisem un horn,pe partea opusa Pietrei Mici, in stanga, care parea accesibil.

Da, pare ok pe aici, mergi tu cap! Zice Ciri. Pai ce sa fac, ma duc 🙂 Plec in bocancii mei antici cu talpa tocita, de care nu reusesc inca sa ma despart :). Cu ceva emotii ajung la primul piton si pun prima asigurare. Mai departe terenul e destul de dubios, portiunile cu zapada alternau cu cele uscate, nu vedeam din prima pitonul urmator…mergea mai usor daca luam si pioletul cu mine. Pana la urma razbesc pana in saua dintre cele 2 turnuri care formeaza Locomotiva. Pana acolo am dat de 3 pitoane, din care unul se misca destul de serios.

Vine si Ciri si inspectam zona. Al doilea turn era inabordabil, zapada topita se scurgea de sus si udase peretele. Ne hotaram sa lasam o mansa de pe primul tanc si apoi sa ne incercam puterile cu peretele pe care de jos nu prea vedeam nici o asigurare.

Pornesc vitejeste spre varful acului, in picioare. Dupa cativa pasi…opa…stai asa ca nu e bine! Creasta era foarte aeriana si expusa si oferea o senzatie de gol incredibila, mai ales ca adia nitel si vantul. Asa ca ma las frumusel in jos si incalec creasta, e mai sigur asa :)) Alta senzatie tare a venit cand a trebuit sa amenajam rapelul, topul era chiar pe buza peretelui si am avut ceva emotii pana am ajuns in pozitia de coborare 🙂

Ajungem cu bine jos si mai averm timp de cate o incercare fiecare pe partea frontala a turnului. Ciri reuseste sa ajunga pana sus, eu nu prea. Ma impotmolesc inainte de top la o mica traversare si ma dau jos dupa cateva incercari nereusite.

Strangem jucariile si ne retragem la cabana. Curmatura arata foarte bine acum, in sfarsit s-au facut ceva investii. Si Vasile- cabanierul- s-a reintors, asa ca am avut parte de ciorba de fasole ca pe vremuri, foarte buna 🙂

Seara am stat la povesti cu lumea, am vizionat cateva filme educative aduse de Ciprian Lolu, atmosfera faina.

Duminica am fost iar cu grupul,pentru diverse exercitii, pana la intrarea pe hornul care duce spre varful Turnu.

A fost o iesira placuta, vreme faina, am revazut prieteni cu care nu mai vorbisem de multa vreme, frumos.

Despre urcarea pe Locomotiva: traseul in sine nu merita, din punct de vedere al catararii, insa privelistea si senzatia de expunere- da! O sa mai dau o tura pe la vara, sa urc pana sus.

Poze mai jos:

Pe primul ac de pe Locomotiva

Rapel 😀

Cam asa arata Curmatura acum