Data: 4 martie 2012
Echipa: Octavian, Cristi, eu
Traseu: Busteni- Poiana Costilei- Valcelul Poienitei- Poiana Morarului- Valcelul Tancurilor
Nu a fost ce imi doream, insa mi-a placut si tura asta, am avut o companie de elita 😛 si am admirat Coltii Morarului geruiti. Pe mine ma mancau talpile dupa o tura mai “extrema” sa zic asa, dupa ceva spectaculos :)) Prima idee a fost sa incercam Varful Picatura insa echipa nu era foarte convinsa de vremea ce se anunta pentru week-end. Eu am tot sperat pana am ajuns la fata locului insa cand am vazut ce vant turbat bate a trebuit sa recunosc si eu ca nu e posibil traseul dorit de mine.
Eh, asta e! Data viitoare. Ne reorientam catre Valea Coltilor. Inssa nici aici nu am avut mai mult succes, zapada mare si moale ne-a luat in primire inca de pe Valcelul Poienitei. Dupa ce am luptat vreo jumatate de ora cu nametii am aruncat o privire in urma si am vazut distanta fabuloasa de 20-30 metri parcursa, an facut cale-ntoarsa spre Poiana Costilei.
Ce sa facem? Cristi propune o plimbare pana in Poiana Morarului apoi coborare in Busteni pe la Pichetul Rosu- Poiana Izvoarelor. Zis si facut.
Din poiana urcam pe Valcelul Tancurilor pana la o saritoare maricica si cam fioroasa. Aici, in zona asta- surpriza- zapada era ok, buna de coltari. Cel putin in partea inferioara.
Dupa ce ne-am facut pofta (macar putin) de a urca pe o panta mai abrupta si dupa ce am admirat si Coltii Morarului am purces spre casa, eu cu gandul la o viitoare tura “spectaculoasa” :D, insa multumit de tura de azi.
Foarte educativ :))
Preferatele mele: “Always be the one with the knife” si saltul cu pioletii de pe un versant pe altul, ca sa nu mai zic de pozitionarea friend-ului din prima, intr-un salt 😀
Si cand ma gandesc ca acum ceva vreme ma uitam la filmul asta cu admiratie… 🙂
Perioada: 18-19 februarie 2012
Echipa: Octavian, Rux, Andrei, eu
Am cam ramas in urma cu postarile asa ca repede repede doua vorbe si trei poze despre tentativa noastra de a merge pe creasta Craiului. Oricum, foarte multe nu sunt de povestit 🙂
Sambata dimineata ne gaseste pe drumul spre Piatra Craiului, cu planuri marete. Sa mergem inca din seara asta spre refugiul Funduri sau Grind2, urmand ca a doua zi sa mergem pe Creasta Sudica.
Toate bune si frumoase pana cand am ajuns La Table si zapada a inceput sa creasca. Pe deasupra am ramas si fara urme. Renuntam repede la ideea de a merge spre Funduri, ramand cu speranta sa ajungem la Grind2.
Ei bine… nu am reusit nici asta 🙂 Pe masura ce urcam zapada era din ce in ce mai mare, ajungand in poiana la Grind pana la piept! Chinuiala mare, frustrare cand vedeam indicatoarele ce anuntau optimiste ca mai avem 30 minute, 15 minute, pana la refugiu iara noi faceam cu orele 🙂
Am ajuns sfarsiti la refugiu dupa vreo cinci ore de lupta cu nametii, ne-am pregatit culcusul, apoi am stat la povesti pana pe la 12-1. Duminica am fost rasplatiti cu o priveliste de zile mari spre creasta Craiului. Frumos frumos insa nici o sansa pentru noi sa ajungem sus. Ne multumim cu privitul apoi pornim la vale prin transeele sapate cu o zi in urma. Am ales Cheile Pisicii, pentru schimbarea peisajului si pentru ca Rux si Andrei nu mai fusesera pe acolo.
Cam asta a fost cu Creasta Craiului 🙂
Cu toate ca nu ne-a iesit, mie mi-a placut si m-am simtit bine. Si am mers prin zapada cea mai mare de pana acum! Foto mai jos
Cam asa era zapada cand am inceput urcusul spre Grind, sus era si mai rau.
E…si uite ca a trecut o luna si un pic de la vacanta din Bansko. A fost frumos si din pacate prea scurt 🙂
Perioada: 5-11 februarie 2012
Echipa: Carmen, Cristi, Cristina, Viorica, Rose, Octavian si eu.
Foarte multe nu am de zis. Biletele erau luate de ceva vreme si asteptam cu nerabdare. Plecarea noastra a coincis cu “ninsorile nemaivazute din 1954”, se inchideau drumuri peste drumuri. Am reusit performanta de a strabate distanta Bucuresti- Giurgiu in vreo 3 ore, dupa depasirea mai multor filtre de politie. De ce nu se circula? Pai ba erau 2 tiruri rasturnate pe drum, ba era polei de nu poti sta in picioare (cu toate astea nu am vazut nici macar un echipaj de lucru care sa se ocupe de problema), ba “asa e ordin”… In fine, trecem la vecinii bulgari- la ei situatia se schimba complet. Nu zic, poate nici nu ninsese atat de mult ca la noi, insa solele erau “la negru” si vedeai nene utilaje la treaba unul dupa altul…
Cam asta a fost cu plecatul, in rest numai de bine 🙂
Hotelul a fost dragut, mancarea ok… Programul unei zile era cam asa:
– trezit la 7, echipat mancat;
– la 8 luam drumul partiilor;
– schiat pana pe la 17, pentru a prinde ultimul microbuz spre hotel;
– ajunsi la hotel- sauna si piscina
– ora 19 si ceva- cina
– apoi in camere la un pahar cu vin, iar cel tarziu la 22 picam lati. Cel putin eu si Rose 🙂
A doua zi de la capat.
Putin si despre cum m-am simtit la schi acum. Primele 3 zile am folosit schiurile primite de la Ovidiu, un model vechi, pe care nici macar nu m-am ostenit sa il dau la ceruit si ascutit. Asa ca m-am cam chinuit. Primele doua zile stateam si 5-10 minute pentru a se elibera partia in fata mea, au fost si momente cand mi-am dat schiurile jos si am coborat pe margine 🙂
Apoi am inceput usor usor sa mai prind tupeu 🙂 Mi-am inchiriat schiuri de la un centru, mai scurte si carve, si da- am vazut imediat diferenta. Alta treaba! Am inceput sa ma dau putin mai repede, sa iau curbele mai usor…Cel mai mult mi-a placut intr-o zi cand am facut impreuna cu Carmen si Cristina vreo 5 coborari legate si eu incercam sa ma tin cat mai aproape de ele 🙂
Altceva, ce sa mai zic… Aaaa! Am fost “uitat” pe partie singur, creditul de la cartela de telefon se terminase, mancarea si termosul cu “incalzitor” era la Rose si Octavian, si in afara de asta eu…eram total aerian, nu stiam partiile si eram si in a doua zi cand eram mai “timorat” :))
Ce sa fac eu? Imi ramasese in cap o partie care teoretic trebuia sa fie usoara, un schi road. Zic hai sa vedem care e treaba. La fata locului, treaba era nasoala :)) Incepea cu o bucata scurta dar inclinata apoi continua cu o curba stransa la dreapta, pe o curba la fel de mare. Am plecat cu emotii si cu chiu cu vai am reusit sa ajung pana la curba. Acolo cred ca am stat vreo 10 minute sa imi fac curaj :)) Nu eram insa singurul. Multi din cei care veneau in forta de sus se opreau in curba si evaluau terenul 🙂 Am plecat, am luat si o tranta…am crezut ca am depasit pasajul…apoi vine iar o panta lunga…cam prea inclinata pentru gustul meu 🙂
Eh, pana la urma am scapat cu bine si dupa lectia asta 🙂
Mai jos un filmulet “distractiv” cu imagini din vacanta 🙂
Pe drumuri de munte 