Nordwand (North Face)

Aseara am revazut cred ca pentru a patra oara filmul, si tot nu m-am plictisit de el 🙂

As you watch Philipp Stölzl’s gripping survival drama, “North Face,” it is impossible not to put yourself in the boots of the mountaineers clinging to a sheer,  icy rock face during a blizzard that threatens to send them into oblivion. The sight of the exhausted climbers fighting to stay alive after failing to reach the summit of the Eiger, a 13,000-foot peak in the Swiss Alps, is transfixing in the way that well-told life-and-death adventure tales inevitably are. It is the film’s more mundane elements — an awkward, under-nourished love story and half-baked politics — that are problematic.

The film, based on a true story, recalls the attempt of two German climbers, Toni Kurz (Benno Fürmann) and Andi Hinterstoisser (Florian Lukas), to scale the Eiger’s 5,900-foot near-vertical north wall, then unconquered, in mid-July 1936.

At that time, climbing the north wall, called “the last problem of the Western Alps” by Alpinists, was something of an obsession for the Nazis in the weeks leading up to the 1936 Summer Olympics in Berlin. (The Eiger’s summit had been reached by other routes as early as 1858.) Scaling the “death wall,” as it was nicknamed, would be a perfectly timed propaganda coup.

 

 

 

Revenire in Piatra Craiului. Padina Inchisa

2,3/07/2011

 

Inceput de iulie. WE-ul se apropia cu repeziciune, iar prognoza meteo arata “bine”…..pentru o zi de iarna !!!!

Nu stiu cum se face, dar ceea ce – cica – ar fi incalzire globala,  se traduce de fapt printr-o racire totala!

«sa vina dom’le, vara odata, sa se termine cu ploile, cu furtunile si cu vantul asta, s-avem si noi parte de vreme buna la munte».

N-aveam nici un plan, joi seara.

Dar, se puse messengerul/gtalk-ul/telefonul in miscare, si….mergem in Crai! Uraaaa!

Luam rucsacul cu strictul necesar, se formeaza echipa si vineri seara, pe la 7, eram deja pe drum: eu, Viorica, Octavian, Catalin si Andrei. Am plecat cu speranta ca vremea se va indrepta! Si DA, am reusit sa fentam inca o data, prognoza : ne-a plouat in reprize de 10-15 minute dar mai mult ne-am udat de la jnepeni si iarba.

In Bucegi a nins 😀

 

 

Cand am ajuns la Zarnesti, angoasa („oare va ploua? n-am pantaloni impermeabili, e cam frig, ufff ce vreme”), a fost inlocuita de emotie, de bucuria revederii – mai fusesem in Crai o singura data.

Locurile sunt foarte frumoase. Imi plac casele si curtile si cand zaresc cate o gaina dolofana.  Imi place mirosul de ploaie, de fîn, si chiar si cel de catel ud:

 

Un vizitator in fata cortului:

Vineri seara am intins corturile putin dupa sediul Parcului

Dimineata cand ne-am trezit, plafonul de nori aproape ca ne inghitise corturile.

„Unde e muntele?”

„Acolo, in fata!”

„………”

 

„Iar am uitat periutele de dinti? Sau nu, am luat periutele dar de data asta am uitat pasta! Vrei un mar? Nu! ….Eu nu inteleg cum poti manca spaghete cu carnati la prima ora!!”

 

Am inceput sa urcam spre schitul de la Coltul Chillior si-am ajuns intr-o poiana cu bulbuci infloriti. Un peisaj absolut incantator.

 

La izvor facem un mic popas si refacem rezervele de apa.

Am pornit mai departe, prin padure, printr-o atmosfera de Poltergiest, spre refugiul Diana….si-apoi pe un valcel cu grohotis unde pietrele ne fugeau de sub talpi. Panta era destul de inclinata dar noroc ca, din loc in loc, erau braduti si copacei, de care ma agatam :D.

Si tocmai cand imi spuneam „hai Roze ca poti, hai ca panta e rezonabila”, Viorica ne anunta ca trebuie sa coboram, pentru ca am gresit drumul si vom urca de fapt, pe urmatorul valcel.

Si hai la vale prin grohotis! 😛

Iar ca totul sa fie si „mai agreabil”,  o ploaie marunta si sacaitoare a inceput spre pranz. In fine, ne-am imbrobodit mai bine si-am continuat.

 

Mai sus, in Padina Inchisa, s-a ridicat putin ceata si-am reusit sa deslusim imprejurimile.

E minunat! Ai crede ca esti intr-o gradina suspendata: flori cat cuprinde, fluturasi, iarba destul de inalta incat sa vrei sa te tavalesti prin ea! Pacat ca plouase si era destul de frig.

Andrei se uita lung dupa niste trasee de catareala (Hornul Negru parca….)

Prin cotloanele Craiului

Ufff…iar o repriza de ploaie. Stropii sunt reci; iarba mi-a pus capac : m-am udat bine pana la genunchi (parazapezile a fost inutile).

Dupa o saritoare trecuta cu ceva emotiii (stanca uda) iar ne-am ratacit nitel. Si ca sa nu descataram fisura, ne-am hotarat sa coboram asigurati cu coarda. Nu gasim nici un piton, asa ca bate Octavian rapid, unul… numai bun pentru un scurt rapel. Ajunsi jos, facem sfat ! Vocea ratiunii ne spune ca daca vom continua pe vremea asta, ne-o facem cu mana noastra. Asa ca ar fi cazul sa iesim in traseul marcat si sa fim cuminti. Ne-am conformat !

 

Am iesit in Brana Caprelor si am continuat pana in creasta. De acol oam coborat pe Padina Popii.

Uzi, infrigurati, dupa o scurta sedinta foto in creasta Padinii Popii, incepem sa coboram: putin patinaj pe o panta si « jnepeneala », din fericire nesoldate cu vreo cazatura 😀

Bulbucii  si rododendronii si florile de « Nu ma uita » ma mai inveselesc si pentru prima oara, am si eu ocazia sa zaresc si flori de colt. Mare sansa : erau crescute chiar in marginea traseului, la coborare inspre Diana. Iar supriza, cand sa iesim din jnepeni, ma striga Andrei “Roz, vino repede” – am surprisn 3 caprite care pasteau liniste, la cativa metri in fata noastra. Dar asta pt o fractiune de secunda, caci au zbughit-o din loc.  Mai urmeaza o trecere printre jnepeni cu ceva  grohotis, pentru a iesi la baza peretelui si in sfarsit, intram in padure.

 

La coborare pe Padina Popii

Un scurt popas la Diana.

« Ne e foame, ne e sete »….. desi aveam o provizie consistenta de apa in bocanci. 😛 « Mi-e foa-me, mi-e foa-me, mi-e foa-me ! »…asta e cantecul lingurarilor, nu al muntomanilor ! 🙂

La intoarcere, pe seara, linistea e punctata de sunetul toacai si al clopotului din poiana Coltul Chiliilor.

Dupa o cina copioasa, ne-am oprim la Plaiul Foii pt cafea, ceai, vin fiert si alte racoritoare. Am surprins un superb apus de soare, ca in povesti… cu lumina reflectata pe un versant al Craiului.

 

A plouat o buna parte din noapte asa ca duminica dimineata am lenevit in corturi pana pe la 10. Si culmea ironiei : duminica la pranz – soare, cald, frumos.

 

Ne hotaram sa mergem spre Rucar-Bran si sa cautam Cheile Crovului unde ar fi cateva trasee de catareala.

N-am gasit, dar zona e f frumoasa si in plus ne-am ghiftuit cu fragute :)).

Codobatura galbena

Pe drumul de intoarcere am zarit o caprioara. Frana brusc, apuc aparatul si am reusit sa fac o poza inainte sa se faca nevazuta in padure.

That’s all, folks! 🙂

PS: Cum eu nu prea aveam chef de text, i-am incredintat sarcina povestitului lui Rose 🙂