26/06/2011, Bucegi
Tare dor imi era de abruturile Bucegiului. Din pacate ba vremea neprietenoasa, ba alte probleme, ne-au tinut departe de stancariile si braurile dragi miein ultima vreme. Asa ca tura postata de Mugurel pe carpati.org, La Portita, in cautarea vremii bune pica numai bine. Sambata era ocupata cu ceva activitati casnice in schimb duminica eram liberi. Singura chestie care ne putea pune bete in roate era prognoza meteo, care anunta ploaie si vant puternic.
Eram nerabdator si pentru ca in cea mai mare parte a traseului nu imi calcasera pasii. Mai avusesem eu o tentativa sa merg pe Valea Spumoasa, insa atunci a trebuit sa facem cale intoarsa din cauza unei intalniri cu Mos Martin pe traseu. In plus, atunci nici nu stiam exact pe unde balauresc. Ulterior am aflat ca eram pe Valcelul Inspumat.
Buuun…Duminica dimineata pe la 08:30 toata trupa era prezenta la hotel Silva: Mugur, Dan, Marius, Cristi, Laura, Adrian, eu si Rose. Jos batea un vant turbat si era cam frig pentru perioada asta a anului, asa ca fiecare a pus cam tot ce avea de imbracat pe el. Destul de zgribuliti incepem urcusul. Pana la refugiul Salvamont ne incingem binisor. Facem un scurt popas si ne adaptam noilor conditii meteo 🙂
Mugurel face o sedinta tehnica si ne povesteste pe unde vom umbla azi. Ca sa fie si mai clar, imparte fiecaruia si cate o harta cu versantul estic al Caraimanului.
Traseul ales de Mugur a fost unul usurel dar foarte frumos. Dar atentie, nu recomand sa va aventurati fara sa stiti zona bine si fara un minim de echipament, in caz de retragere fortata.
Mai jos, cateva imagini din tura:
Sedinta tehnica
Faimoasa saritoare a lui Maghieru, pe care eram nerabdator sa o vad. Intr-adevar, impresionanta!
In apropiere de Braul Portitei, intram parca intr-o cetate
Portita Caraimanului
Spre Saua Vantului, daca nu ma insel. Am avut ceva de furca cu jnepenii si cu polenul lor 🙂
Multumim Mugurel pentru o tura faina!