De vreo doua zile ma tot joc cu o noua tema pentru blog. Eu zic ca arata mai bine, e nitel mai aerisita. Daca observati ceva in neregula, dati-mi de stire 🙂
Am mai introdus si un nou sistem de subscriere, prin FeedBurner, asa ca cei interesati de update-uri trebuie sa se aboneze din nou.
25,26/03/2011
Imi era dor de Bucegi, de abrupturile lui. Iarna asta nu am apucat sa fac mai nimic pe acolo. Vineri se anunta o vreme faina, sambata seara era anuntata o schimbare, nori, ceva precipitatii iar duminica-urat urat. Asa ca rezolv repede cu o zi de concediu si ne hotaram sa vedem cum e pe Valea Coltilor si Galbenele sau Galbenele secundar. Nu mai facusem o iesire in timpul saptamanii de muuulta vreme, cred ca ultima data a fost cu Cristi.
Bun! Vineri dimineata pe la 5:45 Laura ma culege de la Crangasi si pornim spre Busteni. Timpul trece repede, la 8 parcam masina in fata Caminului Alpin. Ne echipam, ciugulim ceva si pornim spre poiana Costilei. Pornim cu viteza melcului obosit, cel putin eu nu eram in forma deloc si de abia imi trageam sufletul.
Zi senina si frumoasa de primavara (click pe poze pentru a le vedea mai mari)
Dupa multe pauze ajungem in Poiana Costilei. Facem un popas mai lung, mancam bine si lenevim nitel la soare.
Poiana Costilei
Dupa vreo jumatate de ora incepem urcusul pe Valcelul Poienii (sau Poienitei, cum ii mai zic unii). Cum am inceput urcusul pe valcel, treaba s-a schimbat: am simtit o energie in mine, oboseala parca disparuse. Asteptam cu nerabdare sa ajung la intrarea pe vale. Pe valcel destul de uratel, pamant inghetat bocna, petice de zapada, iar gheata… Au fost momente cand am urcat mai mult in patru labe, iar pe final am scos si pioletul pentru mai multa siguranta 🙂
La Hornul Pamantos ne-au mai ajuns doua persoane, si nu mica a fost mirarea Laurei cand a vazut ca erau doi prieteni ai ei: Ciprian si Sergiu. Si ei aveau cam acelasi plan: Coltilor si Galbenele. Ne dam jos in Poiana Malinului, Laura prin descatarare si eu un rapel rapid si incepem urcusul.
Valea Malinului- saritoarea cea mare era descoperita
Zapada pe Valea Coltilor era numai buna de coltari 🙂
Fata de alti ani in perioada asta, zapada destul de putina. Cateva saritori erau semi-descoperite. Parca din an in an e tot mai putina zapada 😦
Acele Morarului, foarte putina zapada, nu mi-a iesit planul de a face o tura iarna pe acolo. E, poate la anul 🙂
In Strunga Coltilor ne oprim nitel sa cascam ochii le minunile din jur si sa ne intremam cu cate o ciocolata si un morcov 🙂
Hornul Coamei arata interesant, cred ca merge inca facut. In partea inferioara era inghetat bocna, sau cel putin asa parea de aici.
Hornul Coamei
Zapada pe Firul Secundar al Galbenelelor era destul de moale, am facut bine ca nu am coborat pe Galbenele, acolo cred ca ne afundam mai mult.
Coborarea pe Firul Secundar
Am dat si de vreo 2 saritori descoperite si am scos semicoarda sa o ajutam pe Laura la trecere. Din ce mi se pare mie, firul secundar e mai dificil decat principalul. La vara trebuie sa explorez si pe aici, pana acum nu am avut ocazia.
Intrarea pe Creasta Costila-Galbenele
La refugiul Costila ne oprim nitel si dam echipamentul jos. Prima parte a coborarii prin padure, pana putin dupa izvor, a fost cam aiurea, pamantul inghetat m-a trimis de vreo 2 ori cu rotile in sus 🙂
Jos in Busteni sarbatorim incheierea turei cu o bere si niste paste super bune preparate de Laura inca de joi seara 🙂
Ne despartim de Sergiu si Ciprian si ii dam bice spre Ciucas, unde ma asteptau colegii din AMC. A doua zi aveam intalnirea anuala. Ajungem la Silva pe ora 22. Stam nitel la taclale si un pahar cu vin de la Focsani (multumim domnu’ Marius 🙂 ) apoi ne retragem la somn. Ne-a fost lene sa mai punem cortul asa ca seara asta am dormit in masina. Nu pot sa zic ca am dormit prea bine, pentru picioroangele mele trebuia o masina mai lunga :))
Sambata dimineata (adica pe la 11 😀 ) o pornim spre Coltul Muntelui Rosu sa incercam ceva catarare. Locul asta il stiam de la Fane, imi spusese de el la revelion. Aici a fost primul loc de catarare deschis si echipat de Andrei Varlan, in 1972, impreuna cu Liviu Radulescu, Liviu Omat, Marian Toma, Gigi Butu.
Trasee Alpine in Ciucas de Mihnea Stan si Andrei Varlan
Ajunsi la Colt, ma pun pe studiat chestia. Aleg traseul din stanga, Fisura Pitonata, ala mi se paruse mie cel mai usor. Raman in costumul meu de balerin si incep distractia 🙂 . M-am chinuit de vreo 3-4 ori pana sa imi iasa, dar a fost fain 🙂 . A incercat si Laura de cateva ori. Intre timp au aparut in zona si Mihai impreuna cu Marius, cu gandul sa incerce si ei ceva in zona.
Pe Fisura Pitonata
Dupa asta ne-am mutat la Fisurile Paralele. Aici treaba a mers mult mai bine si mai repede, mi s-a parut mai usor decat traseul celalalt. Prima data nu am facut exact traseul, am iesit nitel in dreapta si apoi calare pe creasta pana la top. Am incercat apoi si varianta directa, drept in sus, si intr-adevar, a fost mai interesant 🙂
Pregatind rapelul
Vedere de sus
Curand vremea a inceput sa se strice si cum se apropia si ora sedintei AMC, am pornit spre cabana si ne-am pus pe gatit. Am preparat (de fapt Laura 🙂 ) niste super paste, cu tot felul de bunatati: ardei carnati, condimenete.
A urmat apoi sedinta, am facut planul de atac pe anul asta, apoi “discutii libere” la un pahar cu vin, sah si table 🙂
Poza de grup: AMC
Sambata noapte am dormit la casuta, am avut noroc si nu era lume: doar Despot, eu si Laura, iar mai tarziu a venit si Fane dar dormeam deja si nu l-am mai auzit. A fost foarte fain, mi-a adus aminte de super revelionul de anul trecut 🙂
Dimineata de duminica…urata. Pe la 7 cred a tras si o ploicica sanatoasa. Ne strangem bagajele, luam micul dejun si plecam spre casa…
A fost o tura faina! Atat pana data viitoare! 🙂
Zdob si Zdub-Doina Haiducului by ad078
Inca una..si ma duc! Inca una cu Craiul adica :)) Si de dus…sper in alta parte, alt munte 🙂
De data asta s-a hotarat si Maria sa impartaseasca impresiile ei despre tura :).
Asa ca Legenda:
Maria
Eu
Let go of the past and go for the future. Go confidently in the direction of your dreams. Live the life you imagined. (Henry David Thoreau)
Si uite cum un nou inceput de week-end se iveste, cu intrebarea ” unde mergem de data asta ? ” Iar raspunsul nu se lasa mult timp asteptat : ” hai sa incercam creasta in crai, poate o reusim pe toata, daca nu, in cel mai rau caz, reusim “nordica “
“Spuneam ca nu pot sa stau locului…vreau dar nu reusesc…caut tot timpul motive de a evada…cat mai sus…”
Asa spunea cam cu un an in urma Gabi Kiss, si ii dau dreptate, si eu simt la fel :). Iar nu am reusit sa mai stau si pe acasa.
Inainte de week-end nu aveam nimic clar in minte (dar cand am eu? :)) ), imi era dor de abrupturile Bucegiului dar cica nu e de mers, risc de avalansa mare. E, asta e, mai asteptam cu Bucegiul.
Pe joi asa vine Maria cu ideea 😀
-Auzi, nu vrei sa mergem in Crai? Creasta? ;;)
Creasta Craiului era si in planurile mele, dar nu chiar acum. Din toate sursele mele auzisem ca e zapada cam aiurea pe sus si as mai fi asteptat o saptamana-doua…
Dar….pana la urma zic “bine mai, hai sa incercam!”. Nu am rezistat nici de data asta frumosului Crai 🙂 (sau Mariei, care isi dorea mult sa mearga in conditii de iarna pe creasta :P)
Booon..cu cine mai mergem? Hai sa il anunt si pe Ovidiu, si el isi dorea mult tura asta. Mai vine si Cosmin, il stia Maria de la stagiul lui Marian din iarna. Si gata trupa!
Vineri, cu toate stradaniile noastre, nu reusim sa plecam din Bucuresti mai devreme de ora 18:00-18:30. Initial trebuia sa ma intalnesc cu Maria la metrou la Muncii, dar sunt de groaza cu metrourile astea, de cand m-am mutat. Aiurit cum sunt am gresit (iar) metroul :)).
Deci schimbare de plan: voi fi preluat de la Aviatorilor. Destul de greu reusesc sa ma dumiresc si ajung in siguranta la Aviatorilor, in masina Mariei. Gata, nu mai am cum sa ma ratacesc :))
Apare si Cosmin si pornim la drum. Ovidiu urma sa ajunga pe cont propriu in Zarnesti. In seara asta rezolvasem cu dormitul cu Cristi, la refugiul Salvamont (multumim Cristi 🙂 ). Intre timp ma sunase Rux, se razgandisera si veneau si ei in Crai, dar de a doua zi. Mai mergem ce mergem si Mariei ii vine ideea sa ii ia pe Andrei si Rux inca de azi. Convorbiri peste convorbiri, nu e gata Andrei, nu e timp, ajung tarziu in Brasov…pana la urma Andrei prinde trenul si ramane sa ii ia Maria de la gara pe la 12. Noaptea.
Iata-ne astfel pe mine, Andrei si Cosmin in masinuta in drum spre Zarnesti, care era si punctul de intalnire cu Ovidiu, urmand a urca de acolo la refugiul salvamont, unde dormim peste noapte, si de acolo tot mai sus, spre turnuri – Ascutit….si cat om putea mai departe.
Doar ca socoteala de acasa nu se prea potriveste cu cea din targ caci, un singur telefon dat lui ruxi este de natura sa ne dea tuturor planurile peste cap : ii propun sa il convinga pe andrei sa imapcheteze tot arsenalul de lupta pentru week-end-ul ce vine , si sa fie si la gara gata echipat, in aproximativ o ora din momentul in care am sunat-o, astfel incat sa putem petrece cateva zile frumaose, pe creasta craiului, asa, ca intre prieteni. Lucru usor de stabilit, dar mai greu de infaptuit, caci trebuie date mai multe telefoane, cum facem, unde ne vedem, daca ne vedem…etc … si mai ales sa speram ca andrei este gata intr-o ora.
Se pare ca dorinta de a petrece un sfarsit de saptamana ca intre prieteni, intr-un loc drag tuturor este mai presus de orice fel de piedici, caci, nu peste mult timp primesc un surprinzator telefon de la rux, cu mesajul ca andrei este deja in gara, echipat, si o asteapta sa ajunga…. Perfeeect….cum nu se poate mai frumos.
Ajungem in Zarnesti, unde ne intalnim cu ovidiu si cu cristi, ii las pe baieti sa-si continue ascensiunea spre salvamont si sa faca focul, sa gasim si noi ceilalti caldut in cabana cand ne intoarcem…..eu trebuie sa ma intorc in Brasov unde la 12 ajunge in gara trenul cu care vin rux si andrei…
Noi ajungem in Zarnesti pe la 22 si ceva. O lasam pe Maria sa traga un pui de somn pana la sosirea lui Andrei si Rux. Noi luam un taxi pana la Botorog (15 lei). Facem ultimele ajustari la echipament si pornim in noapte. Plec in forta. Forta care s-a scurs dupa 50 de metri numai :)). Rucsacul mi se parea de plumb, picioarele nu prea ma ascultau si fiecare metru inaintat era un chin. Usor usor Cristi si Cosmin au luat avans si am ramas in urma cu Ovidiu. S-a rugat de mine sa ii dau coarda si sa iau betele lui dar capos cum sunt l-am refuzat, o vreme :). Si mergi 10 metri…popas. 10 metri…popas. Pana la urma am luat betele de la Ovidiu si parca a fost mai bine.
E, si cum ma luptam eu cu panta, aud deodata:
“Ma inec in ochii tai…lalulalalei,
Plange lumea dupa ei lalulalalei…
Esti un inger pe pamant…
Despre tine cant…
Nu raspunzi la SMS…eu iti scriu atat de des…”
=))
Muzica la 11 noaptea??? In padure??? Ceva nu era in regula. Cu mine :)) Normal ca melodia bubuia numai la mine in cap, cum Doamne iarta-ma mi-a venit asa ceva in cap, nu stiu :)) . Cred ca zona asta are ceva special, puteti vedea si aici
Si da-i si lupta cu melodia asta in cap, pana cand am ajuns intr-un final la refugiu, pe la ora 24. Baietii ajunsesera deja de vreo 20-30 minute si se apucasera de foc. Mai jos puteti vedea prima etapa a traseului 🙂
Anton Mitroiu-Piatra Craiului
Am incercat sa mancam ceva, tremurand de frig (parca eram in congelator la refugiu) apoi am urcat sus la culcare. Cristi a bagat lemne pe foc pana dimineata (multumim Cristi 🙂 ), asa ca atunci cand a ajuns si restul trupei era cald si bine. Eu nu am reusit sa adorm decat pe la 5 si ceva. Cu greu, ne trezim pe la 9:30 :”>
Dupa vreo cateva incercari mai mult sau mai putin reusite de a gasi iesirea spre Zarnesti :))) , am ajuns intr-un final la fantana lui botorog, de unde, o luam si noi catinel spre refugiul salvamont.
Ne-a intampinat o atmosfera de poveste, cu o liniste deplina, zapada scartaind sub picioare si cu luminile Zarnestiului dintr-o parte si ale Magurei din cealalta parte sclipind printre copaci ca niste licurici.
Intr-un tarziu, pe la 4 dimineata, am ajuns si noi la refugiul unde urma sa innoptam, mai avem timp sa mai stam la o cana de vorba si una de ceai….si ne hotaram sa mergem la somn, caci o noua zi se anunta, si trebuia sa fim odihniti. Normal ca somnul nu a fost la fel de pufos ca cel din patul nostru, si ne-am trezit cu greu pe la 9 si jumatate, asta dupa ce unul dintre noi si-a facut curaj sa iasa din sacul de dormit si sa arunce un ochi pe geam pentru a vedea cum este atmosfera : si se anunta o zi foarte frumoasa, asa ca incet-incet ne trezim unul cate unul, incepem strangerea rucsacilor, mancam ceva ne facem un ceai, si nu cu cel mai mare elan ne urnim din loc, sub privirile amuzate ale lui cristi care nu ne prevestea o tura prea lunga vazand cu cate ezitari am luat-o din loc. Eu ma simteam deja obosita, si imi facusem planul sa dormim la ascutit ;)) caci nu ma vedeam mergand mai mult pentru ziua aceea…dar sa vedem , poate cine stie…trebuie sa hotaram impreuna locul de cazare 🙂
Afara ne intampina un soare de primavara.
Ne miscam in reluare, mai pierdem o ora si ceva cu mancatul si umplerea termosului cu ceai.
E, si ca niste adevarati oameni ai muncii care vor sa se bucure de natura macar la sfarsit de saptamana, ne urnim si noi 🙂
Anton Mitroiu-Piatra Craiului
Si-o pornim intr-o frumoasa si calduroasa zi de martie. Speram sa avem zapada multa, sau macar mai multa, dar deh…sa ne multumim cu ce avem…a fost o iarna saraca in zapada din pacate.
Am plecat cu un mare avant, grabindu-ma parca sa prind un strop din frumusetea crestei albite de zapada inca si a acelei zile extraordinar de senine …. care avant scadea in mod proportional cu cresterea altitudinii , poate de la caldura, poate de la oboseala, poate de la paraiasele care se scurgeau din zapada topita mai sus si care incepeau sa puna semne de intrebare in legatura cu stratul de zapada pe care-l vom gasi in creasta.
Ajunsi sus, pe Vf la Turnuri, ni se asterne la picioare un peisaj dantelat… Stiam ca este o zi de care trebuie sa ne bucuram din plin, pentru ca duminica se anunta ceata si ninsoare.
Fara graba pornim spre Ascutit…mai facem o poza in stanga, mai facem o poza in dreapta….daca reusim mai fecem si celor care sunt in fata si in spatele nostru 😀 . E timp si nu e panica, doar aici e partea cea mai usoara a crestei ;))
Azi ma simt mai bine, desi am dormit doar 4 ore. Caldura mare, in scurt timp raman la tricou. La cabana Curmatura creasta ni se dezvaluie. Asemeni unei reptile uriase din alte vremuri, adormita cu trupul intins peste paduri, Piatra Craiului isi ridica creasta elegant zimtuita deasupra lor. De fapt ce sa mai zic, vraja acestor locuri este bine cunoscuta celor care, la inserare, de pe bancutele cabanei, au ridicat privirea spre peretii impurpurati de soare la asfintit.
Ne pregatim cum trebuie pentru iesirea in creasta 🙂
La Turnu privelistea este coplesitoare. Nici un nor pe cer, vizibilitate maxima. Suntem rasplatiti pe deplin dupa efortul urcusului 🙂
Cu cascheta pe-o ureche 🙂
Zarea ni se ofera fara rezerve, pana la limitele posibilitatilor omenesti ale vazului, spre Tara Barsei, spre Fagaras si Iezer-Papusa, cat si spre culmile nordice si peretii vestici ai Bucegilor.
Si uita-ne ajunsi si in refugiul mai sus pomenit…initial vroiam sa facem pauza doar de masa, dar pentru ca oboseala e mare ( mai ales pentru plimbaretii pe timp de noapte…sau ma rog, ptr plimbareata 😛 ) cadem de acord sa ne cazam la hotelul care ne asteapta primitor pe varf de creasta. Si incepe sesinea de fotografiat, cu atat mai mult cu cat avem parte de un apus de soare frumos printre crestele inzapezite ale muntilor. o liniste deplina ne inconjoara… si totul devine atemporal.
Pasii se insira unul dupa altul, destul de multi, pana la refugiul Ascutit. Pe la 15:30 ajungem. Stam nitel sa ne tragem sufletul, apoi rontaim cate ceva. Dezbatem ce facem mai departe: continuam spre Grind sau punem punct etapei de azi. Cum noaptea (ne)dormita lasase urme, ne hotaram sa ramanem la Ascutit si sa incercam continuarea a doua zi. Bun, scapati de o grija, ne punem care pe pozat, care pe leneveala, care pe topit zapada si gatit 🙂
Inca un vizitator la refugiul Ascutit 🙂
Bucatareala si agitatie mare 🙂
Apoi ne retragem incet spre refugiu, cu ideea de a face ceva mancare si ceai cald, si sa mai stam la povesti ca deh….focul lipseste si chitara nu are nimeni 🙂
Suntem multumiti ca nu sunt decat alti 3 turisti care vor sa ramana peste noapte…cu noi 6 se fac 9…acceptabil. Dar ce te faci cand din 9 cati eram, nu peste mult timp ne facem 14?? Caci au mai aparut alti 5 turisti, si trebuie sa facem loc cumva sa incapa toata lumea…si asa incepe ” marea mutare ” unde-i rucsacul? dar geaca? pune-l aici, du-l afara, pune-l sub prici…acum ma pufneste rasul cand ma gandesc, dar atunci eram destul de agitati sa facem o oarecare ordine in dezordine si ingramadeala… In fine, trece si noaptea, mai dormind, mai veghind, cu un ochi deschis si unul inchis…..dar trece, si o noua zi ni se asterne in fata…. Si am avut parte de un rasarit extraordinar, parca pentru a ne demonstra, o data in plus daca era nevoie, ca merita din plin efortul de a urca un munte. Lumini si umbre dansau in fara noastra, schimbadu-si din clipa in clipa intensitatea si culoarea…..iar norii dadeau peisajului un aer de mister si farmec… De vis.
Dupa masa ne mai linistim nitel si iesim iar la pozat pe afara, sa admiram inaltimile imbujorate de emotia unui nou amurg. In suflet cu linistea acestui ceas cand ziua isi sprijina tampla de a noptii, ne retragem spre culcusuri. Eeee…si linistea asta ia sfarsit odata cu sosirea a inca 5 drumeti :D. Daca pana acum situatia era buna in refugiu, noi 6 plus inca 3 care erau inaintea noastra, si ne gasisem cate un locsor fiecare (dupa multe calcule :)) ) iata ca incepe nebunia iar.
Brambureala mare, scoate rucsacurile, baga rucsacurile, unde-s coltarii, da pioletu’, adu rucsacii, tentative de dormit pe afara, pe sub priciuri, am reusit sa rezolvam puzzle-ul si sa profitam de fiecare coltisor de refugiu :))
Noua oameni am incaput pe priciuri si cinci pe jos. Cum am incaput…nu va mai zic. Eram atat de inghesuti ca nu puteam face nici o miscare :)) Cand simteam miscare in dreapta sau in stanga hopaaa, incepeam toti sa ne intoarcem pe partea cealalta :)). Si tot asa…pana dimineata 😀 Eu am avut noroc, am nimerit sa dorm intre doua fete frumoase (de fapt numai cea din dreapta mea ;)) ). Nu stiu daca din cauza asta sau din cauza sacului de puf imprumutat de la Maria (multumesc Maria ;;) ), la un moment dat m-au luat caldurile si m-am chinuit sa ma extrag din sac, sa mai zvarl din haine de pe mine :))
Dimineata, dupa o noapte luuunga, dam sa iesim din refugiu. Ne chinuim nitel, viscolise peste nopate su se stransese ceva zapada in dreptul usii 🙂
Afara….minunatie de rasarit si o mare de nori
Si dupa un asa rasarit, inviorati de peisajele cu care ne-a dat trezirea craiul, incepem strangerea…ne ia ceva pana suntem toti gata, dar intr-un final reusim sa parasim refugiul si sa ne continuam drumul pe nordica spre Grindul de sus…
Vremea incepe sa se strice repede, curand suntem invaluiti de ceata si vantul porneste si el a sufla cu naduf spre noi. Ne hoataram repede ca nu are rost sa incercam si sudica tot in aceasta tura doar pentru palmares. Vrem sa ne bucuram de frumusetea muntelui, astfel incat hotaram ca de la Grindul de sus sa o luam in jos spre La Table sau….vedem noi unde ajungem si mai ales pe unde ajungem 🙂
Chiar si asa, suntem incantati de drumul pe care il parcurgem si de putinul pe care ceata ne lasa sa-l vedem in jurul nostru….strabatem valcele, ocolim mici cornise , traversam locuri mai mult sau mai putin expuse…totul e al craiului. Si dintr-o data anotimpul e cel pe care ni-l doream sa fie: iarna.
Mai facem pe drum cateva pauze de poze, de mancare si ceai cald…. si de ceva slana de la Maria. Congelata. Slana, nu Maria :)) De fapt la cum batea vantul si viscolul peste noi, toti eram cam congelati.
Depasim cu grija creste, varfuri, cornise, invaluiti in ceata. Unii mai relaxati, altii mai putin 😀
I se pusese in cap Ruxandrei, la un valcel, cum ca ea nu trece pe acolo, auzi la ea :). Ca e zapada urata, ca pleca la vale. Asta dupa ce trecusem o gramada pe acolo. Ne cocotam pe un colt de stanca (eu si celalalt Andrei), ne aprindem o tigara si asteptam calmi sa treaca si Rux 🙂
Vazand ca nu prea o bagam in seama >:) isi ia inima in dinti si trece hopul.
Si astfel, cu zapada pe noi, suflati de vantul deja neprietenos dar cu caldura si bucurie in suflet, ajungem pe Vf La Om. Facem repede cateva poze in care ceata isi pretinde rolul ei de stapanitoare absoluta a muntelui si cu greu ne lasa si pe noi sa aparem si apoi o luam repede in jos pe muchia Coltii Gainii, muchie pe care stim ca se coboara iarna.
Pe Coltii Gainii fusesem numai eu asa ca ma bag la inaintare. O vreme tinem muchia bine dar ceata reuseste sa ne zapaceasca nitel. Nu e bai, dam de un valcel si il tinem pana jos. Peisajul se schimba, parca suntem intr-o poveste. Zapada maaare si neatinsa, copaci incarcati de nea si o ninsoare….
Daca la inceput coborarea e pe un teren mixt, curand dupa iesirea din zona stancoasa devine una de poveste : zapada mare si pufoasa, traversarea unei paduri pe o ninsoare cu fulgi mari si oprirea intr-o stana acoperita de zapada, care de la departare pare palatul craiesei iernii. O atmosfera superba.
Puf 🙂
Incheierea o las Mariei, eu sunt presat cu treburi la serviciu [-(
Si uite cum, plutind intre magie si real ne trezim din ce in ce mai aproape de civilizatie si din ce in ce mai presati de timp, in incercarea de a prinde trenul spre brasov de ora 4.
Dar suntem mai multi, uniti, si nu a trebuit decat sa ne concentram si sa ne umflam muschii putin ca sa reusim….prin urmare, in lupta contra cronometru, i-am lasat la gara din zarnesti la 4 fara 5 minute pe Rux, Andrei si Ovidiu, urmand sa ma intorc la Fantana lui Botorog sa ii culeg pe Cosmin si Andrei.
Si uite cum s-a mai incheiat o tura f faina, petrecuta cu prieteni, in locuri frumoase…si intr-un anotimp drag mie 🙂
Asteptam urmatoarea iesire, caci, dupa cum spune si un manual al ghidului montan:
“It is never the fall that kills, it’s the sudden stop at the end.” – Mountain Guide’s Handbook
Traseul nostru
Andrei Mitroiu-Piatra Craiului
Blackmore’s Night – Toast To Tomorrow by ad078
26,27/02/2011
V-ati saturat de Crai? Nu? Pai e bine, pentru ca urmeaza iar o tura de pe acolo 🙂
Sambata in zori Maria vine si ma pescuieste de acasa si impreuna cu Floriana pornim spre Campulung unde trebuia sa ne intalnim cu Tzuri. A avut ceva de asteptat dupa noi, cam vreo ora, timp in care a avut timp si de un pui de somn 🙂
Parasim Campulung cu tinta Plaiul Foii, asta nu inainte de a face o vizita unei cofetarii vestite in oras, ‘Iepurasul” :). Au niste pateuri si prajituri delicioase!
Lasam masina in parcarea de la Plaiul Foii si pornim. Ca de obicei cand vin in Crai, am parte de o zi superba 🙂
Floriana si Tzuri
Nu ne grabim, avem timp berechet (deocamdata 😀 ). Eram curios daca voi gasi drumul bun, nu mai fusesem pe aici decat vara si de, iarna nu-i ca vara 🙂
Intrarea in traseu nu imi pune probleme, o dibuiesc din prima. Am un moment de ezitare la o bifurcatie asa ca o sun pe Gabi pentru lamuriri. Normal ca pornisem in directia gresita, spre Anghelide 🙂
Floriana si Tzuri se intorc pe aceleasi urme, eu si Maria o taiem direct prin padure peste o culme.
Grupul mi-a lasat mie onoarea sa fac urme 😀
Maria
Fisura aia mi-a furat privirile tot drumul 🙂
La intrebarile trupei “Mai avem mult?” eu raspundeam invariabil- “Cam o ora” :)) Care ora s-a transformat in final in sapte ore 😀 Am mers extrem de incet, cu pauze gramada. Eu am luat-o mult in fata sa explorez zona si cu mici ezitari am ajuns la refugiul la lumina frontalelor (pe o ruta noua cred :)) ). Inainte de refugiu, la un horn cam dubios acum iarna, o parte din grup si-a pierdut increderea in capacitatile mele de orientare si erau gata gata sa intoarca :D. Urc hornul inghetat intr-un mod mai ciudat si cu ceva emotii ies deasupra. Ii las pe cei de jos sa astepte 10 minute si plec sa ma conving ca nu mai avem mult pana la locul unde urma sa dormim. Cu niste crampe groaznice la muschii de la picioare ii dau in sus si gasesc refugiul. Bun…fuga inapoi sa dau vestea. Nu stiu daca toti m-au crezut ca mai sunt 10-15 minute pana la refugiu :D, cert e ca au inceput sa urce. Cu semicoarda de la Tzuri i-am asigurat la un copac si asa a trecut toata lumea cu bine.
La refugiu facem focul si ma pun la uscat, aveam hainele fleasca de la atata mers prin zapada mare. Si incepem cu supe, ceaiuri, o mancare delicioasa preparata de Tzuri iar la final cate o cana de vin fiert. Stam la povesti pana pe la miezul noptii, dezbatem tot felul de tehnici de asigurat, de catarat.
Dimineata- mare de nori si peisaje incredibile 8->
La coborarea pe horn. Putina prosteala nu strica 🙂
Si acum niste “butt-shots” 🙂
La intrarea pe firul vaii facem o pauza si lenevim nitel la soare.
Cam atat! 🙂
Aaaa si o intrebare: mai mergeti cu mine pe nemarcate? 😛
19,20/02/2011
Daaa, inca un week-end minunat in Piatra Craiului 🙂
Saptamana aia vroiam sa raman prin Bucuresti, sa mai fac ceva treaba prin casa. Insa joi seara primesc un telefon de la Gabriela…Ma ispiteste cu o tura in Crai deci clar- nu pot refuza :))
Plecam de vineri seara spre Brasov. Primim gazduire la Ionica. Seara trece repede, nici nu ne dam seama cand s-a facut ceasul 12. Dupa o masa copioasa cu tot felul de bunatati, povesti si distractie cu domnul Bolt (sau Boltz 🙂 ) ne retragem la nani.
Dimineata incepe cu o ninsoare ca in povesti, cu fulgi imensi, asa cum nu mai vazusem de multa vreme. Dupa un mic mic-dejun ne inghesuim in masina si plecam spre Zarnesti.
Musiu Boltz 🙂
Echipa completa: eu, Ovidiu, Gabi, Mihai, Ionica si Ciri (cu care am facut echipa pe Ace vara trecuta).
Pornim la drum printr-o padure ca basme, cu copaci incarcati de zapada.
Ciri si Ionica
Ovidiu & Ciri
Ionica
Mihai
La traversarea cea dubiosa Ovidiu intra primul si o catara direct, apoi facem o balustrada si trece si restul lumii. La hornul unde am pierdut ceva timp data trecuta am urcat primul si am lasat semicoarda pentru ceilalti. Si de data asta s-a lasat cu balaureala prin jnepenis.
Ajunsi la refugiu ne punem pe treaba, refacem rezerva de lemne.
La munca 🙂
Eee, si dupa ce ne-am linistit a urmat o seara superba, la un pahar cu vin si cantat la chitara pana tarziu in noapte. A fost atat de frumos incat imi pare rau ca nu ma pricep sa descriu mai bine focul troznind in soba, zapada de afara, locul parca rupt de lume in care ne aflam, atmosfera calda din refugiu… 🙂
Dimineata
Mihai (a avut ceva de carat la chitara, mai ales pe coclaurile alea 🙂 )
La horn facem repede un rapel si ne indreptam spre branita. Ma bag eu primul la rapel, ajung in siguranta, apoi se pregateste Gabi. Cu ce va emotii ajunge si ea bine jos. Pentru cine stie zona- aveti grija, nu mai faceti rapel in pitonul de acolo, se misca foarte tare. Il voi inlocui cu prima ocazie cand voi reveni in zona. Pentru restul trupei am intins iar o balustrada. Cum stateam si ii asteptam pe ceilalti, am auzit zgomotul ala care iti da fiori: o pornise la vale o scurgere de zapada, pe valcelul unde eram noi. Din fericire valcelul e destul de inclinat si nu se acumuleaza multa zapada. Cat am stat acolo au mai venit vreo 3-4 scurgeri.
De sus de acolo a curs zapada; eu lipit de perete, cu ochii la zapada de sus
Traversarea braului
Dupa asta nu am mai intampinat probleme si am ajuns cu bine jos, insotiti de niste caini insistenti si cam neprietenosi 🙂
Poza de grup: Mihai, Ciri, eu, Ionica si Ovidiu
Si Gabi
Pe drumuri de munte 
