3 munti in 4 zile

Boon, de data asta am ales o piesa vesela, de-a noastra, de la Dumitru Farcas 🙂

Sa trecem la treaba. Din pacate nici anul asta nu i-a iesit lui Marius tura visata, si anume creasta Fagarasilor. Vroiam sa o facem in 3-4 zile. Toata vara am vorbit cu Marius de tura asta, dar nu ne-am gasit timp pentru decat la inceput de septembrie. Numai ca prognozele meteo ne-au stricat toate planurile. data plecarii se apropia cu repeziciune si noi nu ne hotarasem ce facem.

Drept sa zic, mie imi cam convenea treaba asta 😀
Nu prea ma simteam in stare de o tura asa lunga. Mai era o zi pana la plecare si tot nu cazusem de acord asupra traseului. Joi seara facem o intalnire virtuala pe internet, impreuna cu restul trupei, si le propun:

vineri- Piatra Mare, in zona Prapastia Ursilor;
sambata- Bucegi, ceva vai de abrupt;
duminica si luni- Iezer, creasta.

Unii nu prea au fost de acord dar m-am tinut tare 😀 si planul a ramas asta. Bine, nu am scapat de “intepaturi” pe tot parcursul turei, din partea lui Marius si Dragos care vroiau in Fagaras 😀

Perioada: 10-13 septembrie 2010.
Echipa, de la stanga la dreapta: Ovidiu (Sf. Gheorghe), Marius (Focsani), je (constantean, de vreo saptamana cu buletin de Bucuresti), Lucian (Focsani), Dragos (Sibiu).

Click pe poze pentru a le vedea mari

Vineri Marius a fost retinut de treburi asa ca am ramas numai 3 pentru prima zi: eu, Ovidiu si Dragos, Marius urmand sa vina impreuna cu Lucian sambata dimineata.

Vineri am plecat destul de tarziu din Bucuresti. Pe la ora 14:00-14:30 ajung la Dambul Morii, unde Ovidiu si Dragos ma asteptau deja. Vremea era numai buna pentru drumetie. O pornim usurel spre Prapastia Ursilor. Toti eram destul de incarcati, avand bagaje pentru 4 zile, dar Ovidiu ne intrecea pe toti 😀 Cred ca avea vreo 30 kg rucsacul lui.

Drumul a fost foarte fain, era pustiu si liniste acum in timpul saptamanii.

Ne-am lasat bagajele pe undeva pe langa Prapastie si am plecat spre traseele de catarat. Ma gandeam sa facem ceva usor si am ales Hornul Crenelat, 2 LC, 2B.

Hornul Crenelat, traseul numarul 6 (http://www.romaniaquest.com/)

Traseul se poate face la liber si e foarte frumos. Cei mai slabuti au avantaj, hornul fiind foarte ingust, cel putin in partea de inceput 🙂

Subtirel, tras ca prin inel 🙂

Pe la jumatatea hornului am gasit un piton unde am asigurat si am aruncat sfoara pentru a-l ajuta pe Ovidiu sa depaseasca un pasaj putin cam aiurea si pentru a trage din bagaj sus.

Dragos pe horn

Inainte de iesire este un pasaj, cam de vreo 4-5m, care se depaseste prin ramonaj.

Victorie! 🙂

Deasupra ultimei saritori mai este un punct de asigurare, pe partea stanga cum se urca.

Coborarea am facut-o printr-un rapel dar se poate iesi lejer si prin padure.

Dupa asta ne-am hotarat sa dam o tura si prin Canionul 7  Scari, Dragos fiind la prima vizita in Piatra Mare.

Pe drumul de intoarcere se intampla si una patanie: mergeam noi linistiti prin padure, Ovidiu cu cativa pasi in fata mea, si ajungem la un copacel cam putred ce atarna deasupra potecii. Il vad in fata pe Ovidiu ca isi ia avant sa se prinda de pom. Am apucat sa deschid gura sa strig la el. Dar nu am mai apucat. A iesit in schimb un tipat care l-a bagat in sperieti :)) Copacelul cedase sin in cadere Ovidiu mi-a aplicat o lovitura de bocanc in tibie iar copacelul cateva bete pe spinare :)) Eh asta este, se mai intampla si accidente. Am stat vreo 5 minute sa imi revin si am pornit spre tabara.

Am pus de o masa imbelsugata cu tot felul de bunatati. Cred ca pe la 22:00-23:00 eram gata de somn. Care la mine a cam lipsit. Am dormit la un refugiu din zona, care poate adaposti vreo 4 persoane. Un loc la inaltime si inca vreo 3 pe jos. Eu am ales sa dorm sus. Toata noaptea am stat cu frica sa nu pic peste cei de jos (nu ca as fi produs pagube majore, la greutatea mea 😀 ) si cu gandul sa nu imi depasesc salteluta, care pusa peste niste paturi antice care miroseau ciudat :).

La 7 dam trezirea si incepem sa strangem. Marius si Lucian trebuiau sa ajunga la 8:30 jos.

In Busteni- iar vreme faina.

Ne hotaram sa mergem pe Valea Malinului, 1B. Lasam masina la Caminul Alpin si sortam echipamentul. In afara de casti am luat si coarda, sa fie acolo. Nu am folosit-o, dar castile ne-au prins bine, fiecare cred ca a testat cate un bolovan 🙂

In Poina Costilei am facut o mica pauza, am rontait ceva apoi am pornit pe Valcelul Poienitei, valcel care nu imi place deloc 😀 Am asudat binisor pana la Hornul Pamantos, de unde ne-am coborat in firul Malinului.

Liniste si azi pe munte. Nu ne-am intalnit cu nimeni. Urcusul e usor si frumos. La prima saritoare, cea mare de jos, e lasata o cordelina care ajuta in caz de coborare sau stanca uda.

Dam si de capre negre

Coltul Malinului

Piatra Mare

Zarim chiar si Ciucasul

Dintele dintre Colti

Inca o ceata de caprite

Creasta Malinului vazuta de sus

Cineva ne spiona de la distanta 🙂

Eeeee…noi initial vroiam sa urcam pe Malin, sa iesim Braul Mare al Costilei si apoi coborare pe Pripon. Numai ca eu (singurul din grup care mai fusese pe acolo) cu privirile aiurea, ratez intrarea si iesim mult mai sus, undeva in dreptul Braului de Sus. Cum nu mai aveam chef de coborat, zicem sa iesim in platou si de acolo sa ne retragem pe Valea Alba.

Ne oprim pe o platforma si lenevim la soare, mancam, si studiem peisajul care e superrrrrrr 🙂

Platforma unde am poposit, foarte frumos locul

Parca mai ieri am trecut pe acolo- Acele Morarului

Omu

Cum partea superioara a Malinului nu prea ma atragea,  plina de grohotis si bolovani instabili, iesim in platou printr-un valcel, din Braul de Sus.

La intrarea in Valea Alba

Aici m-am chinuit sa ii conving pe unii pe incapatanati (sau fara imaginatie 😛  ) ca stanca seamana cu o figura de om. Seamana sau nu? 🙂

Fata de anul trecut, cand am mai fost pe Alba, acum valea mi se pare mult mai instabila, adica sunt mai multe pietre si pietricele care sunt gata sa o ia la vale. Sa fie doar parerea mea? La un moment dat am si alunecat si mi-am luat o lovitura zdravana in podul palmei.

Inainte sa ajungem La Verdeata o capra ne taie calea.

Ajungem la masina aproape pe intuneric, cred ca pe la 21:00-22:00. Ne ingramadim toti 5 in masina lui Marius, plus un rucsac in brate, si demaram spre Iezer 😀

Nu inainte de a ne cinsti cu cate o bere si alte chestii 🙂

Veselie mare in spate. Deocamdata 🙂

Drumul pana la Cabana Voina parca nu se mai termina. A fost chinuitor. Oboseala incepuse sa isi faca prezenta, inghesuiala din spate, curbe, mersul prin bezna.

Intr-un final ajungem si ne cautam un loc de cort. In seara asta iar mi-am luat teapa cu dormitul. Am dormit in masina, crezand ca fac o afacere :))

Din pacate (pentru mine) nu a fost asa. toata noaptea m-am foit incercand sa imi gasesc o pozitie comfortabila si sa imi intind picioarele.

Dimineata

A doua zi m-am mai intremat consumand o cafea si o omleta la Cabana Voina, impreuna cu Lucian.

O pornim spre Cuca pe la 10:00. Drumul forestier care lega Voina de Cuca nu mai exista. In urma cu o saptamana o ploaie de jumatate de ora l-a distrus, am aflat de la cabanierul de la Cuca mai tarziu. Albia raului s-a mutat spre stanga.

Noi pe care mergem? 🙂

Iezerul era hotarat sa ma impresioneze inca de la prima mea vizita pe meleagurile sale. De altfel, toti eram la prima intalnire cu Iezerul.

Pana la Cuca a trebuit sa trecem prun mai multer probe de echilibristica.

La Cuca, baiatul de acolo a fost foarte de treba ne-a oferit cate un ceai cald si o gramada de informati: unde gasim apa, unde e bine sa punem cortul, timpi…

Cabana e in renovare si o sa iasa o treba faina, din ce am vazut acolo. Cred ca treaba cu drumul stricat e totusi un lucru bun, limitand accesul cu masina pana la cabana. mai putin pentru cei de la cabana, care mai aveau ceva materiale de transportat.

Oare cine e “ALESUL”? :))

De la Cuca ne dam sufletul pe urcusul din padure, pe Plaiul Gradisteanu, urcus destul de sustinut.

Iesim din padure intr-o poiana foarte frumoasa si ne indreptam spre o stana, acolo fiind si un izvor de unde vroiam sa alimentam.

Balaurim ceva dupa izvor, luam apa si plecam mai departe spre Papusa. Craiul mi se dezvaluie intr-un unghi nou pentru mine

Marele Grohotis

Inainte de Papusa ceata incepe sa ne inconjoare si frigul sa ciupeasca. Poposim putin sa mai punem haine si sa ciugulim ceva.

Dragos a ramas la un moment dat in urma si ne-am oprit sa il asteptam. Cand ne ajunge ne da o veste proasta: Dezastru!!!  Cele 3 beri pe care le avea in rucsac si pe care planuiam sa le consumam diseara se sparsesera, intepate de primus! :))

Acum berea se scurgea din rucsacul lui Dragos. Norocul lui ca avea hainele si sacul adapostite in pungi.

In jur de de 19:30 ne oprim pe creasta si incepem sa montam corturile si sa pregatim masa. Afara se lasase foarte frig, frig accentuat de vantul care batea destul de tare si de umezeala din ceata. Montam corturile, punem polare pe noi si ne strangem intr-o groapa unde era putin mai adapost. Cele 2 primusuri intra in functiune si urmeaza ceaiuri, supe, inventia brevetata de mine si Marius 😀 paste cu gulas.

A, am uitat sa zic ca Dragos ne-a pacalit, si a reusit sa salveze o cutie cu bere de la masacru 😀 Am savurat-o inainte de montarea corturilor.

Eh, v-am zis ca Iezerul vrea sa ne impresioneze la prima noastra vizita. Nu se dezminte si la un moment dat ceata a inceput ba sa se sparga, ba sa vina in valuri oferindu-ne imagini FANTASTICE! Am avut parte de un apus de vis.

Asteptand umili sa ne primim portia de la maestrul bucatar- Lucian 🙂

Noaptea a fost iar una proasta pentru mine :))

In Husky-ul lui Ovidiu ne-am inghesuit 3 oameni: eu, Marius si Ovidiu. De parca nu era de ajuns inghesuiala, cortul mai era si in panta si parca toata noaptea am stat in picioare, din cauza ca o luam la vale.

Dimineata ne intampina iar cu ceata. Strangem si plecam spre Iezerul Mare. Sau asa credeam noi. Pentru ca dupa vreo ora de orbecait prin ceata ne-am trezit de unde plecasem :)) Cum mama naibii, nu imi dau seama.

Inaintare prin ceata

Remediem chestiunea si de data asta pornim bine. Din cand in cand ni se dezvaluie cate un colt de Iezer.

Dupa ora 10 ceata se ridica de tot si ne dezvaluie Fagarasul.

Negoiu

Vistea-Moldoveanu

Echipa fantastica 🙂

Lacul si refugiul Iezer

E, dupa momentul cu ceata, am simtit o energie in mine de ma miram si eu. Unii zic ca era cauzata de lipsa tigarilor, scopul fiind sa ajung mai repede jos 😀

Nu au dreptate 😛 Pe coborare am prins o viteza de i-am lasat in urma cu vreo ora si jumatate 😀  Ovidiu a reusit sa ma ajunga, in timpul unui popas de la o stana.

Pana sa vina restul am avut timp de o ciorba, o bere si o tigara, la cabana Voina 🙂

A fost o iesire fantastica :d, cu oameni foaaaarte veseli, trasee de tot felul, trasee noi, munti noi. Daca am uitat ceva rog participantii sa comenteze 🙂
Plangerile nu sunt admise! 😛

Ture faine tuturor!