In lumea de vis a Fagarasilor- Vartopel Arpasel, Valea lui Stan

Cantecul pe care l-am ales pentru jurnalul asta l-am gasit pe blogul Claudiei (http://www.meetsun.ro/sounds/cozia-tura-pentru-prieteni/). E frumos, sper sa va placa si voua.

Echipa: Gabi (varverica), Ovidiu, Marius (mariusadx), Octavian (octavian67), Viorica și eu, Andrei.

Iubite cititor, ai fost vreodata in Fagaras? Desigur ca, daca ai cumva intentia sa-mi raspunzi, imi vei spune, asa dupa cum s-au petrecut faptele, sau ca ai fost, sau ca n-ai fost.
Oricare ar fi insa raspunsul, ce-ar fi sa facem si impreuna aceasta calatorie? Am ales de data asta creasta Vartopel- Arpasel si Valea lui Stan.

Vartopel –Arpasel este una din portiunile accidentate ale crestei Fagarasului care nu se parcurge in mod normal, deoarece preuspune folosirea ehipamentului de alpinism.

Creasta poate fi impartita in 2 sectoare distincte:

Creasa Vartopelului, mai usoara, 1B si cea a Arpaselului, mai grea, 3A.

Ne vom folosi de gind, pasare maiastra, cu aripi stravezii de fantezie, care va pluti cu noi peste haurile negre si afunde, peste crestele semete…­

­

Vom intalni in cursul calatoriei, pe langa frumusetile fara pereche ale muntilor si oameni minunati, fii ai culmii si ai plaiului.

Vom intalni poate si salbaticiuni, copiii adevarati ai firii, unele sfioase, altele crunte, unele mandre, altele umile; de asemeni vom simti in nari aerul imbalsamat al fanetii de pe plaiul Fagarasului, in care canta pasari, sar lacuste si taraie greieri; vom inspira adanc mireasma cetinii pururi verzi din padurea pe care o vom strabate, sau ne vom opri uimiti in fata atator flori gratioase, multicolore, si uneori atat de ciudate…

Daca faci parte dintre cei care n-au avut inca fericirea de a cunoaste Fagarasul (si poate ca n-ai urcai niciodata pe vreun alt munte), calatoria noastra va fi poate atragatoare si in consecinta vei incerca sa te convingi de adevarul spuselor mele si in tine se va naste dorinta fierbinte de a vedea macar unele din nebanuitele frumuseti, pe care cu o darnicie nestavilita le-a risipit natura.

E bine sa pornesti prin luna lui august, cand timpul ti-e prieten si esti sigur ca nu vrea sa-ti joace nici o festa. Dupa o noapte odihnitoare petrecuta la Salvamont 2000 pleci din primele ceasuri ale diminetii, care, ca-n orice dimineata de la munte, sunt destul de reci si de umezi. De la refugiul Salvamont cobori putin pe Transfagarasan, pana in “Drumul lui Nastase” apoi pasii te vor purta pana la refugiul Fereastra Zmeilor.

Poteca pe care te afli urca deocamdata domol si piciorul se odihneste parca, pasind pe brazdele de iarba stropita bogat cu picaturi mici si limpezi de roua, lacrimi ale plantelor… ­

Creasta noastra mult-dorita se infatiseaza privirii, mandra si semeata

Click pe poze pentru a le vedea mai mari

Usor usor, nici nu iti dai seama cand ai ajuns la Refugiul Fereastra Zmeilor. Cu ochii in patru ca nu cumva vre-un zmeu paraleu sa te surprinda pe taramul lui faci o pauza sa iti tragi sufletul si sa mai usurezi rucsacul. Sticla cu apa si niste dulciuri pe care la ai in desaga iti refac puterile si pornesti mai departe.

Probabil ca zmeii erau dupa vreo Cosanzeana, pentru ca noi nu am gasit pe nimeni in adapost.

Cerul, pana mai adineauri palid ca un bolnav, incepea sa-si recapete sanatoasa-i culoare albastra, iar toate varfurile Fagarasului, intoarse cu respect catre soare, se-nrosisera de placerea nespusa de a-l vedea din nou, dupa atatea ore de bezna.

Aproape de Fereastra Zmeilor mai facem un popas inainte de intrarea pe creasta. O “eugenie”, capsuni deshidratate, ciocolata, sunt numai bune sa iti dea puterea de a trece creasta.

Si, deoarece calatorului îi sta bine cu drumul, dupa vreo 15 minute plecam din nou, apucand poteca ce se catara voiniceste pe abruptul din fata.

Daca puteti spune repede poezia de mai jos va promit sa va arat si niste capre negre, ca tot v-am promis la inceput 🙂

Capra neagra-n piatra calca,
Cum o calca-n patru crapa!
Crape capu caprii-n patru
Cum a crapat piatra-n patru!

Capra neagra calca-n clinci,
Crape capu caprii-n cinci
Cum a calcat capra-n clinci.

Capra paste langa casa
Capu caprii crape-n sase!
Capra noastra n-are lapte
Crapa-i-ar coarnele-n sapte!

Capra-n piatra a calcat
Piatra-n patru a crapat,
Povestea s-a terminat!

Gata? Ati reusit? Bun, iata si capritele, care se zbenguiau in caldarea Vartopelului 🙂

Din Portita Zmeilor, urcam spre stanga, un picior innierbat pana ajungem in muchie, cam 50 de m diferenta de nivel. Ne apropiem treptat de creasta principala, pe care o atingem dupa vreo 20 de minute.

Ne echipam cu tot felul de fiare si sfori, scornite anume ca sa ne ajute a depasi greutatile intalnite in cale sau de a ne proteja psihicul- daca e cazul- in pasajele ceva mai la “cucurigu” 🙂

Si am pornit…

Versantul nordic este stancos si extrem de abrupt dar, spre sud, pasunea alpina coboara in panta domoala spre Fundul Caprei.

Ne mentinem pe muchie si depasim cateva tancuri.

Intr-un moment de respiro m-am asezat jos, pe-o stanca ceva cam colturoasa, si-am inceput sa masor cu privirea toata zarea care se deschidea in fata mea… Ma aflam intr-un adevarat imperiu al tacerii, al genunilor si-al piscurilor nenumarate…

O bucata am mers in tandem, legati in coarda, cale de o lungime, folosind asigurari intermediare.­

Nu prea departe, varful Buteanu, cu capul infasurat in ceturi miscatoare, isi face aparitia sa masiva.

Pe varf, puhoi de lume 🙂

Ne apropiem de Urechile de iepure, de care stiam ca sunt destul de aprige.

Cu atentie la roca foarte friabila incepem sa escaladam “Urechile”

Din varf, ne lasam s-alunecam lin pe coarda, savurand coborarea in rapel.

In ceruri se desfasura o intreaga simfonie a culorilor, pe care noi, spectatorii de pe culmi, o gustam din plin.­

Valea Arpaselului, ce se intinde pana hat-departe…

O pata de culoare

Uneori, ceata coboara spre vai, unde se mistuie, iar alteori, luand chipul unor pasnici uriasi alburii, se urca undeva, la inaltimi mari, nestingherind pe nimeni.

In portiunea numita “La gard”

Nori plumburii incepusera sa cotropeasca creasta, cu miscari precaute de iscoada…

Traseul nostru se incheie cu un rapel mare, de vreo 50 m, de pe Varful Portitei.

Din poteca marcata BR coboram pana la masini pe niste pante cu iarba si flori multe

Niste catranite, rosii de placere si cu petalele dintate, asteapta susotind intre ele venirea unui fluture poznas, tocmai ocupat cu cautatul unei picaturi de nectar.

Ajunsi la masini, luam drumul ce duce la Cumpana, si dupa putina vreme gasim un loc potrivit pentru a petrece noaptea. Odata culcusurile pregatite, masa cea mult dorita incepe, presarata cu glume si hohote de ras. Si radem, povestim, gustam dintr-o licoare de prin partile Vrancei, unde sunt vii multe, pana tarziu in noapte… 🙂

.
Pe baza unor socoteli absolut elementare, dar facute rapid în minte (era vorba de o scadere), am aflat ca de vreo 18 ore ma tot zbengui si tot merg de-a lungul crestelor. Asa ca nici nu m-am mai mirat cand somnul a tot început sa traga în jos pe pleoapele mele. Rand pe rand ne retragem la culcare.

Dimineata vine si ne pregatim pentru inca o zi petrecuta in lumea minunata a Fagarasului.

Putin dupa Barajul de la Vidraru lasam masinile si, insotiti de murmurul sfios si prietenos al apei, am pornit-o in acea dimineata de duminica pe Valea lui Stan.

Un brotacel verde, care, cu voce tare, a incercat sa sperie fiintele din jur cu anuntarea unei ploi imaginare. Prorocul mincinos nefiind nici macar luat în seama, a gasit cu cale ca-i mai bine sa mai circule cu zvonul si prin alte parti, in care o intalni fiinte mai credule…

Apa susura sclipind aprig si luandu-si avant pe masura puterilor stancii cu care trebuie sa dea batalia. ­

Mergem pleoscaind prin apa, privind cu nesat in stanga si in dreapta. Pe firul vaii, intortocheat si innodat, se desfasoara trepte si saritori firave, lasandu-ti uneori deasupra capului un petic de cer.

Aici unii mai incapatanati s-au racorit la ghete, cam fara voie 🙂

La iesirea din vale balaurim putin pana sa gasim drumul cel bun, dar nu ne-a parut rau pentru ca am dat de niste rugi teposi de zmeura. Gasim calea si purcedem sa urcam prin padure pe o poteca firava, pana iesim intr-o poiana minunata.

Aici doi fluturi cu aripile desenate cu portocaliu au început grijuliu sa doftoriceasca florile, întrebînd pe fiecare de nu-i cumva bolnava si, folosindu-se de acest siretlic, tot gustau din bunatatile aflate în fundul potirelor.

­La barajul Vidraru mai avem parte de un spectacol:

Schita din TRASEE ALPINE IN CARPATI – Walter_Kargel­

Din motive „tehnice” si independente de vointa mea (cartea din care m-am inspirat pentru aceasta povestire- Hoinar prin Bucegi de Andrei Pandrea- s-a terminat 😛 ), trebuie sa inchei aceasta calatorie. Rog sa imi fie iertata lipsa de inspiratie, puteti sa o considerati ca o invitatie de a citi cartea lui Andrei Pandrea (e foarte frumoasa 🙂 ), ca o invitatie in lumea minunata a muntilor, unde totul e mai bun si mai frumos.

Varianta scrisa de Viorica:

http://octavian3110.blogspot.com/2010/08/vartopel-arpasel-31-iulie-2010.html­