“Prima vizita pe anul ce tocmai s-a grabit sa vina o vom face fara nicio
retinere Ciucasului sau muntelui smirdar, taramul unde natura-ti
fluiera-n timpane doina timpului pierdut.
Haideti, prieteni, sub cerurile Ciucasului, s-ascultam legendele
Bratocei, ale Tiglailor si ale Zaganului direct la gura Gerarului.”
http://boreal2007.wordpress.com/2010/01/06/tura-nr-6-muntii-ciucas-3/
Hmm… pai puteam eu sa ratez asa o invitatie, mai ales ca pana acum pasii mei nu ma mai purtasera prin Ciucas? Normal ca nu!
Grupul se formeaza repede: Cristi, Laurentiu, Paul, eu si in ultima clipa Catalin si Ionela.
Sambata, 16 ianuarie, La ora 06:15 Renaultul lui Laurentiu, ingreunat de povara celor 3 drumeti plus 3 rucsacuri mari, pregatite pentru o tura de iarna la cort, parasea Bucurestiul. Prima destinatie- Ploiesti.
Repede-repede ajungem si il luam pe Paul. Din Ploiesti, puterea zecilor de cai, biciuiti de accelerator s-a facut simtita, placerea vitezei amestecandu-se cu regretul ca nu puteam gusta peisajul, din cauza cetii ce ne-a insotit pana aproape de Cheia.
Putin inainte de ora noua, dupa un cot al soselei, ni se arata statiunea Cheia. Lasandu-se îmbratisata de ultimele pante pravalite din Dealul Cucului si Balabanul, Cheia este poarta principala de acces spre imparatia de piatra a Ciucasului care, dupa cum se spune, este un preludiu al Carpatilor Meridionali.
In Cheia era senin. Soarele abia mangaia crestele muntilor ridicate sa incinga evantaiul firelor de obarsie daltuite in potcoava inconjurata de Muntele Rosu, Gropsoarele si Zaganu.
Aici ne intalnim cu Catalin si Ionela, parcam masinile si ne pregatim de drum. Deocamdata era pustiu pe strada, numai vreo sase caini ne pandeau orice miscare, doar-doar vor capata si ei ceva. De altfel ei ne-au insotit pana la stana din Zaganu, apoi s-au lipit de alt grup, probabil mai darnic decat noi 🙂
Nu aveti ceva si pentru mine?
Pregatiri
Pornim la drum pe la ora 9:15, avand călăuză marcajul cruce rosie. Traversam Drumul National apoi urmam poteca spre dreapta, pe muchia Buzaianului, printr-o padure de fag. Urcam, pe o panta cand domoala cand mai pieptisa.
De pe Culmea Buzaianului poteca se orienteaza nord-nord-est, mergand pe creasta, in directia Curmaturii muntelui Zaganul. Drumul e placut, caci cararea coboara si urca uşor,zapada e proaspata si linistea ne inconjoara.
Jocuri de lumini si umbre
In curand dam de poiana si stana din Zaganu.
Prietenii nostri de dimineata s-au intins la soare pe o stanca, cu niste mutre aparent indiferente, dar de fapt foarte atenti la tot ce scoteam din rucsac.
Stana din Zaganu
Cabana Muntele Rosu
In urcus spre Zaganu
De aici, spre nord, avem o frumoasa priveliste asupra intregului perete stancos al Gropsoarelor si Zaganului.
In calea noastra se ridica, spre a-si apara cuprinsurile, peretele Zaganului. Credea rautaciosul ca in acest fel noi, nepoftitii si nedoritii, il vom ocoli. Dar nu a reusit. Omului nu-i poate rezista nimic. Dorul de a aduna icoane de natura sau panorame vaste, dezvaluite din inaltimi, a invins.
Coplesiti de tariile muntelui si de urcusul de pana acum, am decis sa facem o pauza de masa.
Stana din Zaganu parea in stare buna.
Dupa scurta pauza pornim la drum prin zapada tot mai mare, printre brazii desi incotosmanati in strai de iarna.
Stancile Ciucasului, modelate cu daltile vazduhului, turnuri si muchiil ascutite ne desfata sufletul
Inaintez si nu stiu in care parte sa ma uit mai intai. La prima mea vizita, Ciucasul parca vrea sa imi arate tot ce are el mai frumos.
Nu ne grabim, asa ca ne oprim des, facem poze, admiram, incercand sa furam cat mai mult din fumusetea si puritatea muntelui.
Echipa minus fotograful, Cristi
Stanci solitare, raristi sau puncte de belvedere se succed la intervale regulate de parca Ciucasul, muntele acesta framantat, a fost prins in cuiele gherghefului si cineva cu o fantezie fantastica i-a pus frumusetile numai acolo unde le sta bine.
Cum am iesit in portiunea mai expusa de creasta, ceata a inceput sa se lase fumegand iar norii se strangeau tot mai aproape.
Vantul a inceput sa isi faca simtita prezenta si el, deocamdata destul de bland cu noi.
In dreapta se inalta o stanca masiva, numita Podul de Arama, pe langa care trecem printr-o mica strunga formata de acest turn şi Varful Zaganu.Urcam pana intr-o sa apoi ocolim creasta pasind pe niste lespezi netede, tinandu-ne de cablul ajutator -punct
numit La Lanturi.
Pe creasta- o gramada de braduti tineri plini de nea. Nu-ţi vine a crede ca nu-s pusi special acolo, ca o recunoscatoare incununare a Maretiei Naturii, pentru opera ei de arta, din acel coltisor de pamant.
Lumini stranii ne inconjoara
Intalnim cele doua refugii de tabla din creasta, unde ne adapostim cateva momente de vantul turbat ce ne luase in primire.
Foto-Cristi
Inserarea ne-a prins in Saua Gropsoare, unde furati de privelistea Ciucasului ce tocmai iesise din nori si de linistea ce se asternuse dintr-o data, am ratacit marcajul.
Dupa ce am inotat o vreme prin nameti, ne-am hotarat sa punem corturile pe o sa si sa continuam a doua zi. Grabiti de frigul patrunzator si de vantul taios, ne bagam la culcare, nu inainte de un ceai si o supa.
Bucataria
Dimineata ne intampina cu ceata si vant puternic.
Hotelurile de “mii de stele” 🙂
Strangem si urcam o coama mica apoi la vale, direct printr-o padure de basm, deasa si plina de zapada.
Curand ajungem in firul vaii, dam de o stana apoi iesim in drumul care ne duce la cabana Muntele Rosu.
In drum spre Muntele Rosu
Final de tura – pandind o masina care sa transporte soferii macar, pana la Cheia. Am avut noroc, in 10 minute Laurentiu si Catalin au plecat sa recupereze masinile.
Pe la 13:00-14:00 am plecat spre Bucuresti, nu inainte de a arunca inca o privire spre Ciucas, acum inconjurat de ceata, ca semn de bun ramas catre lumea basmelor în care m-am pierdut un weeke-end.
Jurnal Cristi
Pe drumuri de munte 