Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific.
Traseu:
Busteni – Valea Seaca dintre Clai(1B) – Braul lui Raducu(1A) – Valea Caraimanului – Busteni
Participanti la tura:
Andrei (ad078) – organizator
Laura (b7_laur) – eu
Felicia (felicia)
Vasi (axellro)
Daniel (daniel_negoitza)
Corina (corinat)
Nicu (suru)
Alex (alexpoke)
In week-endul 25-26 iulie, Andrei, ca de obicei, avea chef de o iesire la munte, eu insa, vroiam sa il petrec cu familia, dar cand am vazut ca a pus tura pe site, si mai ales ce tura, m-am razgandit instantaneu, pentru ca cu Valea Seaca dintre Clai aveam o rafuiala mai veche. Acum doi ani, pe 1 septembrie m-a primit cu raceala si muuulta muuulta umezeala de ne-am chinuit 5-6 ore pana am iesit in sa. Trebuia sa ma intorc si sa o biruiesc 
si asta era sansa mea!
La ora 5:30, eu cu Andrei si Corina ne-am intalnit cu Daniel, dar nici urma de Alex (Alex e coleg cu mine de munca si i-am promis c-o sa il iau si pe el cu noi la o iesire si iata ca s-a ivit ocazia)
A venit microbuzul, ne-am urcat in el, i-am luat bilet si lui Alex, care a ajuns cu putin inainte de ora de plecare, pentru asta i-am zis ca nu-l mai luam cu noi alta data 
.
Am calatorit foarte bine, am ajuns la 8:35 la Hotel Silva in Busteni, unde ne astpta, pe o banca, Nicu. N-a mai trecut mult si au aparut si Felicia cu Vasi.
Ne-am echipat si am pornit voiosi pe marcajul triunghi albastru. Curand ajungem la cantonul “La Gratar”, de aici, dupa inca putin de mers pe poteca, se deschide, in dreapta Valea Seaca dintre Clai. Ne oprim, ne punem hamurile, castile si incepem voiosi ascensiunea pe vale.
Dupa vreo 10-15 minute de balaureala prin urzici si bolovani, ajungem la prima saritoare, inalta de circa 25 metri. Aceasta saritoare se poate ocoli prin dreapta, pe o poteca abrupta
printre stanci si copaci, noi insa am preferat sa o abordam direct.
Pana la saritoare ne-a batut puternic soarele, nu am intalnit pic de umbra. eram deja sleiti. Nu le-am zis nimic colegilor de tura, nu vroiam sa le stric buna dispozitie, dar tamplele imi zvacneau ingrozitor, iar sudoarea imi curgea siroaie pe frunte. Cu siguranta nu era una din zilele mele bune. Ma gandeam ca, daca urcusul va continua prin soare n-am sa rezist prea mult.
Cei mai curajosi au luat-o voiniceste inainte.
Eu, Felicia si Alex asteptam cumintei sa fim asigurati. (daca tot avem coarda cu noi… si noi inca nu suntem prea increzatori in propriile forte)
Dupa ce Andrei ne atunca coarda, imi fac repede optulsi tzusti! trec saritoarea (am alunecat eu un pic, ca n-am fost atenta ca ceilalti au ocolit spalatura, eu am luat-o de-a dreptul 
).
Urmeaza Alex. E prima lui tura pe nemarcate, are putine emotii si pe la jumatatea saritorii isi scapa ochelarii, dar se pare ca are reflexe bune, ca i-a prins inainte sa se pravaleasca la vale.
Vine si Felicia, ea fara probleme.
Urmeaza inca o saritoare care de la distanta ni se pare dificila, insa cand ajungem langa ea costatam ca e foarte usor de trecut, e aproape ca o scara.
Urmeaza alte saritori pe care le trecem fara probleme.
Inca o saritaore, Alex a prins curaj, era foarte viteaz. Toti cautam sa abordam saritorile prin partea cea mai accesibila, Alex mereu ne intreba: “Ce-ar fi daca as lua-o eu pe-acolo?” Si de cele mai multe ori asa si facea.
Urmeaza o saritaore pe care baietii au trecut-o fara probleme, dar la care noi, fetele, am avut iar nevoie de o mana de ajutor 
.
Iarai urmeaza un sir de saritori frumoase pe care le trecem fara probleme.
Alex, desi avea apa, se temea ca nu-i va ajunge, asa s-a “adapat” din apa adunata la bazaunei spalaturi pe care curgea un firicel de apa.
Nicu e mai mereu primul pe spalatura care mie mi se pare mult prea abrupta si lipsita de prize.
Urmeaza ceilalti curajosi.
Eu s felicia, nu mai putin curajoase, doar putin mai prudente, asteptam sa fim asigurate.
Trec fara probleme spalatura si imi dau seama ca am cerut “abuziv” coarda, pentru ca era de-a dreptul usor de trecut, dar cu 2 ani in urma, pe stanca uda, am avut ceva probleme de aderentza pe aici.
Vine si Felicia.
Vedere spre Busteni
Inca o saritoare frumosa (mi-aduc aminte ca acum doi ani nu mi s-a parut deloc frumoasa)
Aceeasi saritoare vazuta de sus (acum 2 ani parca avea un bustean pe care te urcai, acum cred ca s-a putrezit)
Daniel – care m-a uimit cu usurintza cu care a trecut fiecare obstacol intelnit, un om de o agilitate rara, topaia din stanca in stanca precum o capra neagra si ne facea poze. Daca nu ar fi fost Daniel, jurnalul asta, ar fi fost aproape fara poze.
Saritoarea asta a fost abordata prin toate cele 3 variante posibile, majoritatea ne-am dus prim partea dereapta extrema, unde aveam de sarit peste iesirea dintyr-un mic horn prin care a urcat Andrei.
Alex a urcat pe ce-a de-a treia varianta printr-un horn ingust, in partea stanga. (V-am zis ca el vroia sa fie mereu altfel.)
Am ajuns la prima saritoare cu fereastra, Vasi trece primul si o curata de bolovanii care-i obturau iesirea, si iese deasupra victorios.
Felicia “la fereastra”
Imediat dupa, mai urmeaza o saritoare cu fereastra, de data asta mult mai ingusta, n-au trecut toti prin ea, unii din noi au preferat sa o abordeze prin partea dreapta, altii prin fereastra.
Felicia iesind prin mica fereastra.
Alex
Daniel
Sa-l mai pozam si noi pe Daniel, ca el ne-a pozat destul!
Vedere de deasupra saritorii cu fereastra.
Ne continuam ascensiunea pe vale…
Eu transport fara sa stiu, un fluture, pe casca, fluture ce se incapatzaneaza sa stea acolo o buna parte din drum.
Aici inca mai aveam fluturele.
Corina
Continuam sa urcam.
Vasi a luat-o inainte si acum ne face poze.
Ajungem si la ce-a de-a treia si ultima saritoare cu fereastra de pe vale.
E mai greu de trecut decat cele precedente, dar incetisor trecem toti.
Corina “la fereastra”
Ne odihnim putin
Andrei scoate coarda ca sa o asigure pe Felicia.
Baietii deja s-au plictisit. Nicu oricum cred ca s-a plictisit cu noi, ca mereu trebuia sa se opreasca sa ne astepte.
ne dam cu parerea pe unde sa abordam saritoarea
Mai aruncam o privire inapoi: Ce mult am urcat!
Inca o saritoare la care eu si Felicia consideram ca e mai cuminte sa cerem coarda. Alex curajos, desi cu ceva emotii, trece fara.
Imi fac optul si pornesc si iar constat ca defapt n-aveam nevoie de coarda.
Vine si Felicia, Andrei strange coarda.
Inca o saritoare frumoasa si usor de trecut.
Inca o vedere spre Busteni.
Iar ajungem la o saritoare mai dificila la care iar cerem coarda.
Iarasi constat ca puteam lejer sa trec fara, dar “frica pazeste pepenii”…
Inca un pic…
Alex iar face pe smecherul.
Am ajuns la panta inierbata de dinaintea seii dintre clai.
In sa ajungem pe la ora 2. Mancam putin.
Ne petrecem in sa vreo 30-45 de minute, timp in care ne scoatem bocancii sa ne odihnim putin picioarele.
Pe la 3 fara un sfert pornim iar la drum pe Braul lui Raducu sau Braul Mare al Jepilor.
Felicia ne spune ca o sa vedem flori de colt.
Si am vazut…
Si clopotei (campanula alpina – ne spune Nicu)
Alunecari de teren au surpat o parte din brana. Daca pe vale Alex era viteaz, pe brau s-a schimbat povestea .
Din brau avem o priveliste superba spre Crucea Eroilor.
Suntem mici mici ca niste furnici pe langa colosul asta de Bucegi.
In sir indian printre zade, mai devreme am facut si un pic de jnepening…
Mergem cu atentie, braul, desi are putine portiuni expuse, este foarte ingust.
Am gasit un locsor unde ne-am mai tras sufletul un pic.
Era ca o bancuta de piatra.
inca un pic de jnepening…
Ei mereu erau inainte
Nu mai e mult si ajungem in Jepii mici, eu chiar ma gandeam cat de urata ar fii situatia in care ti-ar iesi in cale ursul pe poteca asta ingusta, si faceam glume ca, o sa-l speriem si o sa se dezechilibreze si-o sa cada in hau, nu trece mult si auzim zgomote ciudate in fatza noastra, eu pun catarama cu fluier in gura si nu ma mai opresc din fluierat pana cand incep sa se planga toti ceilalti de durere de urechi.
Am ajuns in valea Caraimanului fara sa ne intalnim cu ursul. Fericire mare pe noi, ne-am dus sa ne luam apa, ca nu mai aveam, ne-am spalat pe main ca eram plini de rasina de la jnepenii si brazii de care ne-am tot sprijinit pe brau.
Pe la jumatatea drumului parcurs pe traseul Jepii mici, am intalnit o capra neagra, care numai neagra nu era .
Eu am crezut ca era caprioara, dar ne-a lamurit Nicu: era inca pui, de-aia nu era neagra.
In gara, trenurile aveau mari intarziei, asa ca am mai stat la un pahar de vorba. Alex a gasit o pisica ce i-a tinut companie ceva vreme, apoi eu am hranit-o cu sandvisurile ce ne ramasesera.
Vreau sa le multumesc colegilor de tura, pentru ca fiecare in parte a avut aportul lui la reusita turei si sper sa mai facem ture in formatia asta. Chiar a iesit minunat
Traseul parcurs
Descrierea Vaii (E Cristea)
De la limita inferioara a stîncii, valea ofera un orizont mai larg si descrie o curba usoara spre SV. Firul vaii este întrerupt curînd de o saritoare surplombata de un mare bloc, pe care o escaladam prin interiorul unei grote ce sfredeleste acest obstacol. Dupa depasirea acestei saritori, ajungem curînd în dreptul Brîului Subtire – pridvor înierbat si îngust ce încinge pieptul Claii Mari, a carei coama se contureaza în stînga noastra – iar dupa ce escaladam, în continuare, alte trei saritori, trecem pe la confluenta unui vîlcel stîncos ce coboara din dreapta (cum urcam). De aici urmam mai departe firul principal, iar dupa un parcurs scurt, urcam pantele usor înclinate de sub saua ce desparte Brîul Jepilor de coama Claii Mari (spre E) unde ascensiunea Vaii Seci ia sfîrsit.
Descrierea Braului (Kargel)
Din dreptul Claii Mari brîul trece pe deasupra firelor de obîrsie ale V. Seci a Claii, lasa în stînga Muchia înalta, contrafort urias ce scapa de sub Vf. Jepii Mici, iar în dreapta Muchia Claitei, pe care o traverseaza printr-un pîlc des de jnepeni. Din dreptul acestei a doua coame frontale, coborîm în firul Vîlcelului Claitei, dupa care urcam pe malul opus, în Creasta cu Zîmbri (importanta statiune de Pinus cembra), a carei coama delimiteaza versantele estic si nordic ale masivului. Din acest punct urmam cu atentie accidentatiile foarte capricioase ale parcursului, în care zonele stîncoase alterneaza cu cele acoperite cu o vegetatie luxurianta.
Trecînd în partea opusa a Crestei cu Zîmbri, urmam brîna catre V si traversam curînd un prim vîlcel cu buruienisuri. Hatasul brînei se strecoara apoi pe sub un perete stîncos si traverseaza un al doilea vîlcel, la confluenta celor doua brate din care este format. Urcînd pe coasta opusa ne strecuram pe sub peretele ce cade din stînga, dupa care coborînd o panta usoara, ajungem în firul celui de al treilea vîlcel (afluent al Vîlc. Mare al Brînei). Dupa traversarea unui al patrulea vîlcel, orientarea devine mai grea, aceasta portiune avînd un relief foarte framîntat. Nu mult dupa traversarea vîlcelului coborîm direct printr-o rariste, cautînd sa nu pierdem hatasul. Trecem de-a coasta o portiune foarte îngusta a brîului, iar în continuare o muchie stîncoasa, de unde brîul tot mai larg intersecteaza ultimul vîlcel si coboara în firul Vaii Jepilor, unde poteca vaii trece de pe flancul Jepilor Mici pe acela al Caraimanului.
Laura
Pe drumuri de munte 