­­­­­­­­

Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific.

Cum stateam eu la serviciu, plictisit si cam fara chef, suna telefonul. Ma uit – Cristi.

– Salut Andrei, ce faci?

– Eh, ce sa fac, pe la munca.

– Ce zici de o “plimbare” prin Bucegi, pe Valea Seaca a Costilei, miercuri?

Hmm, gandul unei iesiri cu Cristi, prin abruptul Bucegilor, in mijloc de saptamana, a reusit sa ma scoata din amorteala in care eram.

– Sigur, Cristi, merg! Rezolv eu cumva si cu invoitul de la munca!🙂

– Bine, la 5:15 sunt la tine.

Seara, ajuns acasa, ma apuc de treaba – o treaba care imi place foarte mult – pregatirea echipamentului😀. Coltarii, pioletul, hamul­ bucle, carabiniere, casca, sfoara nu e nevoie – aduce Cristi…

Cum se intampla de obicei in ajunul unei plecari, nu prea am pus geana pe geana in noaptea asta. Pe la 4 ma trezesc, pregatesc cafeluta, “trag” repede cat pot de mult din iarba dracului, sa imi ajunga pe toata ziua (pentru cei care nu stiu- lui Cristi nu ii place sa simta miros de tigara pe munte, dar deja m-am obisnuit cu asta, dupa cateva ture cu el); pun mancarea in rucsac si sunt gata de plecare.

Chiar gata nu eram se pare, pentru ca a trebuit sa ma intorc din drum dupa acumulatorul aparatului foto🙂. In sfarsit, iata-ma in masina, fac cunostinta cu Marius si Laurentiu, si pornim…Facem un mic popas la Comarnic, pentru ceva de-ale gurii, iar apoi – nici o oprire pana la Caminul Alpin.

Se imparte echipamentul, ne punem bocancii, moment in care Marius are parte de un tratament de impermeabilizare a polarului, vorba lui Cristi, tratament aplicat de un cutulache pus pe sotii, se pare🙂.

Inculpatul

Carpati.org

Pregatiri

Carpati.org

Vremea – normal – se anunta superba

Carpati.org

Putin inainte de ora 8:00 luam drumul spre Poiana Costilei, mangaiati de razele soarelui, intr-o linistite netulburata decat de vietatile padurii.

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Crucea de pe Caraiman, surprinsa inca o data de aparatul meu

Carpati.org

Repede repede ajungem la troita, unde facem un scurt popas pentru dat din haine jos.

O privire spre Valea Malinului- in prim plan dreapta Coltul Malinului, iar mai in spate Coltul de Sus

Carpati.org

Care mai de care, la vanatoare de peisaje

Carpati.org

Mai jos se poate observa Valea Galbinele, cu cele 2 fire (principal si secundar); in dreapta este Coltul Galbinele iar in fundal Strunga Galbinele.

Amintiri foarte frumoase am si din Valea Galbinele, dintr-o alta tura cu Cristi

http://www.carpati.org/jurnal/valea_galbinele-brana_mare_a_costilei-creasta_vaii_albe-brana_aeriana-valcelul_policandrului/1226/

Carpati.org

Traversam si Valea Costilei, nu inainte de a mai face un popas foto. Aveam si ce vedea de aici: Peretele Vulturilor, Valea si Peretele Costilei, Creasta Costila Galbinele.

Carpati.org

In Poiana Costilei mai era inca ceva zapada dar, timide, si-au facut aparitia si ceva branduse.

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Intr-o urma mai veche de bocanc am gasit o salamandra, cam amortita, pe care am incercat sa o salvam si am depus-o la soare, langa un copac.

Carpati.org

Dupa ce ne-am exersat fiecare talentele in ale fotografiatului, ne indreptam spre stana din Poiana Costilei pentru prima masa pe ziua asta. Dupa 10-15 minute o pornim mai departe, pe Valea Cerbului, spre prima noastra tinta: intrarea in Valea Seaca a Costilei­.

Trecem pe la baza Vaii Verzi

Carpati.org

Santinela Vaii Verzi

Carpati.org

Carpati.org

Traversam pe partea stanga a Vaii Cerbului (dreapta cum urcam), Cristi incercand apoi sa isi faca drum spre stanga printre bolovanii si copacii cazuti, acum acoperiti de zapada. Nu a fost o idee prea buna, asa ca dupa cativa metri parcursi, revenim in albia Vaii Cerbului, si nu dupa mult timp ajungem la intrarea in Valea Seaca a Costilei.

Intrarea in Valea Seaca a Costilei

Carpati.org

Incepem pregatirile pentru urcus: scoatem coltarii, hamul, castile, pioletii, cate o bucla… strangem si betele

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

­Dupa echipare, ii dam bataie in sus, pe vale. Vale cu o inclinatie cam de 40-45 de grade, aproape pe toata lungimea ei. Zapada era inghetata, perfecta pentru coltari, asa ca am inaintat destul de usor si repede.

Carpati.org

­

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Marius si Laurentiu

Carpati.org

In fundal, fata nordica a Coltului Malinului

Carpati.org

Laurentiu

Carpati.org

In apropiere de Brana Caprelor, Cristi – care era primul – ne avertizeaza sa ocolim o portiune in care el scapase un pic in zapada, descoperind un gol. Un pic mai tarziu am facut un popas pentru a ne trage sufletul si a admira peisajul de la picioarele noastre.

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Postavarul si Piatra Mare

Carpati.org

Tot uitandu-ne pe sus, eu si Marius am observat ceva miscare in partea superioara a vaii. Ne-am gandit ca sunt niste capre negre, nu am apucat sa vedem exact.

Dupa scurta pauza reluam urcusul

Carpati.org

Carpati.org

­Concurs de facut poze din pozitii cat mai ciudate

Carpati.org

Laurentiu

Carpati.org

In jos, pe Seaca Costilei

Carpati.org

Pe masura ce urcam, peisajul se deschide tot mai mult

Carpati.org

Carpati.org

­Va mai aduceti aminte de parerea mea si a lui Marius, cum ca am vazut niste capre negre? Dupa ce am mai urcat, intr-adevar am dat de niste urme. Numai ca nu de capra. Ci de urs. Parea ca au avut o adunare in toata regula, ata de multe urme erau. Ce cautau oare la inaltimea asta, si mai ales pe o panta atat de inclinata, si cu zapada inghetata pe ea….

Carpati.org

­

Ne continuam drumul pana ce ajungem la baza fetei nordice a Coltului Malinului

Carpati.org

Carpati.org

Fata nordica a Coltului Malinului unde distingem: Hornul Central (Comanescu), Hornul Ascuns si Hornul Strungii Negre
Carpati.org

In centru- Creasta Frumoasa sau Creasta Viilor Senzatii

Carpati.org

Carpati.org

De la baza Coltului Malinului am mers spre partea estica a acestuia, unde ne-am oprit pentru odihna si masa.

Carpati.org

Carpati.org

In timp ce noi ne odihneam, Cristi a plecat intr-o recunoastere, pe brana.
Carpati.org

Initial vroiam sa coboram pe Valea Verde, dar din spusele lui Cristi iesisem cam sus, iar intrarea in Valea Verde se afla un pic mai jos. Dupa ce a gasit o modalitate de a ne cobora in siguranta in Valea Malinului, printr-o valcea, Cristi s-a alaturat ospatului.

Eh, in final pornim toti patru pe brana, intr-o proba de “jnepening”. Pe brana am dat si de un culcus de capra neagra, ce dupa urmele proaspete se vedea ca e locuit.

Pe brana
Carpati.org

Carpati.org

notam in marea de jnepeni, inaintam cu greu, mult prea incet pentru Cristi🙂

Recunosc ca mi-au cam tremurat picioarele pe brana asta, mai ales la vreo 2 traversari, asa ca nici gand sa mai scot aparatul pentru a imortaliza momentele. Totusi am reusit sa folosesc de cateva ori telefonul pentru ceva poze, cum e si cea de sus, in care l-am surprins pe Laurentiu.

Momente din timpul coborarii in Valea Malinului

Carpati.org

­Carpati.org

­Valea Malinului; in partea de sus- stanga erau si ceva cornise

Carpati.org

De la stanga la dreapta: Coltul Strungii, Srunga Galbinele, Umarul Galbinelelor, iar in jos Valea Scorusilor
Carpati.org

Fata Nordica a Crestei Strungilor

Carpati.org

La o traversare Marius cere sfoara pentru a-l asigura pe Laurentiu. Dupa traversare, Marius apare cu coarda facuta ghem, spre “bucuria” lui Cristi :))

Carpati.org

De undeva de sus, venim noi

Carpati.org

In fine, din valcea am coborat cam 15-20 m direct spre Valea Malinului, am facut o traversare la stanga, dupa care una la dreapta, ne-am lasat peste un prag de piatra de vreo 2m inaltime si am ajuns in Valea Malinului dupa vreo ora si jumatate de la ultimul popas. Asta e descrierea lui Cristi, caci eu eram prea ocupat sa gasesc puncte de sprijin, pe parcursul coborarii in Malin🙂.

Coltul si Valea Malinului

Carpati.org

Coborarea pe Malin

Carpati.org

Din Valea Malinului nu am mai intampinat probleme si repede repede ajungem la Hornul Pamantos. Dupa Hornul Pamantos am coborat pe Valcelul Poienitei pana in Poiana Costilei, unde am mai luat o pauza pentru dat din haine jos si pentru o gustare.

Dupa aproximativ 12 ore si jumatate eram inapoi la masina, la Caminul Alpin. Unde prietenul de dimineata al lui Marius ne-a intampinat nu tocmai prietenos :))

Cam asta a fost. Nu sunt eu mestesugit in vorbe, si nu stiu cat am reusit sa transmit, dar a fost o tura foarte frumoasa, facuta in compania unor oameni de incredere pe care sper sa ii mai reintalnesc.

Din nou, multumiri ghidului – Cristi – care ne-a impuiat capul cu tot felul de denumiri si descrieri :P­

FOTOGRAFII: Cristi, Marius, Laurentiu, eu